Fata din Nazaret, de Petru Popescu

Fata din Nazaret, de Petru Popescu
Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2010
Traducere de Mihnea Gafiţa

Ametitoare este cariera de scriitor a lui Petru Popescu, cariera intinsa deja in timp peste mai bine de patru decenii. Dupa ce debutase ca poet, isi face nume de romancier de mare succes la critica si public intre anii 1969 si 1974, anul in care paraseste Romania profitand de o invitatie la o universitate americana pentru a schimba destinul dar si limba de scriitor. Apucase sa publice cinci romane dintre care ‘Prins’ si ‘Dulce ca mierea e glontul patriei’ sunt dintre cele mai bune romane romanesti ale celei de-a doua jumatati a secolului trecut. Schimbarea de profil a scriitorului ajuns in America pare a fi o completa renastere nu numai intr-o limba noua dar si in genuri pe care Petru Popescu le asimileaza cu aviditate si le schimba cu o frecventa neobisnuita la alti scriitori. Scenarii cinematografice, carti despre vampiri, carti despre Holocaust si memorii personale si de familie sunt genuri pe care le incearca succesiv. In niciunul dintre ele nu a avut un succes fulminant, in niciunul nu a esuat total.

Am citit unul dintre romanele sale publicate in anii 90, ‘Almost Adam’  – o carte de aventuri antropologice localizata in Africa. Este ceea ce se cheama ‘literatura de aeroport’ – carte usurica cu o intriga bine construita combinand actiunea cu pretextul stiintific. Doar engleza mi s-a parut putin greoaie cu toate straduintele, dar poate stiind ca autorul nu are engleza ca prima limba am fost influentat in aceasta judecata. Sigur doar ca era alt condei decat cel al scriitorului roman care promitea sa fie una dintre vocile autoritative ale generatiei sale.

‘Fata din Nazaret’ este traducerea cartii aparute original in engleza sub titlul ‘Girl Mary’. Genul caruia ii apartine cartea este fictiunea biblica, gen destul de apreciat in Statele Unite. Cam in orice librarie americana raionul de carti religioase (inclusiv cele de fictiune) ocupa un loc de cinste. Trebuie sa mentionez de la bun inceput ca eu nu sunt credicios si deci nu ma pot pune in pozitia cititorului pentru care credinta se afla la baza sau ocupa un loc important in viata sa. Am citit deci aceasta versiune romantat-istorica a vietii Sfintei Fecioare, a dragostei sale pentru tamplarul Iosif si a conceperii lui Iisus ca o fictiune istorica si ca o poveste de dragoste. Despre aspectele teologice voi lasa altora locul sa comenteze.

Petru Popescu creaza in aceasta carte o imagine veridica si documentata a Tarii Sfinte in ajunul aparitiei crestinismului, imbinand informatia istorica cu o cunoastere destul de aprofundata si de corecta a modului de viata si a traditiilor iudaice la care se adauga personaje istorice imaginare sau bazate pe personaje reale. Pontius Pilatus de exemplu este prezentat ca fiind spion si emisar al imparatului Octavius Augustus, trimis in cautarea unor argumente care sa intareasca pretentiile de divinitate ale imparatului si cazand in fascinatie fata de religia monoteista si mai ales cucerit de frumusetea si spiritul tinerei Marianme care avea sa devina mama lui Iisus. Triunghiul Mariamne – Iosif – Pontius sta la baza intrigii, dar lui i se adauga inca un personaj care joaca un rol cheie in intriga – Dumnezeu. Petru Popescu creaza o imagine a lui Dumnezeu care reprezinta o prezenta permanenta in gandurile eroilor sai evrei, un Dumnezeu implicat in viata supusilor sai, caruia eroii cartii nu numai i se roaga dar ii si pun intrebari si il trag la raspundere pentru destinul lor si rolul lor pe Pamant care nu este niciodata usor.

Ca cititor poti accepta sau respinge conventia dar nu poti nega scriitorului talentul in a crea personaje veridice care capteaza interesul cititorilor. Mariamne a lui Petru Popescu este unul dintre acele personaje memorabile, o fata calita in viata aspra a exilului in desert, o feminista avant-la-lettre punand sub semnul intrebarii rolul aparent inferior al femeii in iudaism si in lumea biblica, si inainte de orice o femeie indragostita care va face totul pentru a-si implini dragostea pentru cioplitorul in lemn Iosif. Mai putin reusite sunt alte aspecte ale intrigii cum ar fi descrierea obsesiva a moravurilor sexuale si obsesia careia dupa parerea mea i se dedica prea multe pagini cu virginitatea si detectarea virginitatii. Pornografia biblica nu se impaca cu genul de fictiune istorica populara la care aspira aceasta carte sa apartina.

Constructia epica creata cu o abilitate dobandita in genurilor scenariilor de film si romanelor de actiune culmineaza spre momentul conceptiunii localizate pe un varf biblic de munte, intr-o scenografie de dezlantuire naturala controlata de divinitate. Conceptiunea nu este chiar imaculata si solutia aleasa de Petru Popescu in a o prezenta poate ridica dubii si teologilor dar si cititorilor obisnuiti care o pot recepta ca pe un fel de tratament de fertilitate sub obladuire divina. Cum am spus citirile vor fi diferite si depinzand de categoria careia ii apartin cititorii. Inca un avertisment in legatura cu transcrierea problematica in traducerea romaneasca a lui Mihnea Gafita a cuvintelor ebraice – este preluata in multe locuri transcrierea din engleza, ceea ce face ca ‘betula’ (fecioara) sa devina ‘beto ola’ sau ‘ima’ (mama) sa fie ‘Ee-mah’. Tot efectul de autencitiate pe care aceste inserari de cuvinte ebraice il cauta este astfel ratat.

Una dintre intrebarile principale care raman pentru mine deschise dupa citirea acestei carti este incotro se va indrepta de aici cariera lui Petru Popescu. Fictiunea religioasa este un gen popular de mare succes si s-ar putea sa-l vedem pentru o vreme continuand in aceasta nisa. Una dintre cronicile pe care le-am citit mentiona de altfel ‘Fata din Nazaret’ ca pe un prim volum dintr-o trilogie biblica. Cartea care a urmat insa – cartea autobiografica ‘Supleantul’, pe care nu am citit-o inca – indica o alta directie, cea a intoarcerii spre spatiul romanesc al tineretii sale scriitoricesti. Sau poate isi va continua cautarile spre un alt gen, cu inca o schimbare de directie in neobisnuita sa traiectorie literara. Ramane sa-l urmarim in viitor, si sa speram ca in orice gen va scrie Petru Popescu va reveni cel putin in parte si la valoarea literaturii sale din tinerete.