Dao De Jing (Cartea despre Dao si Virtute)
Editura Herald, Colecția Princeps, București, 2016
Lucrarea Dao De Jing a fost intens comentată de-a lungul veacurilor, ajungându-se, până în prezent, la peste 1500 de interpretări distincte. Numărul impresionant al comentariilor și diversitatea traducătorilor (daoiști, confucianiști, budiști și, mai recent, marxiști, dar și alții) demonstrează caracterul universal al textului care reprezintă una dintre culmile filosofiei chineze. Cartea îi este atribuită, în general, lui Lao Zi (după unii – „Bătrânul Maestru”, un important filosof chinez), însă cercetările recente au adus argumente solide cu privire la caracterul colectiv al lucrării, care s-ar fi cristalizat (începând din sec. 6 î.Hr.) pe parcursul a mai multor veacuri și ar fi ajuns la o versiune mai închegată spre sfârșitul secolului 3 î.Hr.
Cartea despre Dao și Virtute este împărțită în 81 de poeme și depășește cu puțin 5000 de cuvinte, fiind alcătuită din două părți: „Cartea despre Dao” și „Cartea despre De”. O ultimă traducere în limba română a acestei lucrări îi aparține lui Su Yan și a apărut la editura Herald, într-o ediție bilingvă.
Întrucât o nouă abordare hermeneuită a textului ar fi, din capul locului, șchioapă și, foarte probabil, inutilă și având în vedere că nici nu dispun de mijloacere necesare unui asemenea demers, se cuvine, mai degrabă, o comentare a intențiilor traducătorului și a ediției în ansamblul său. Din capul locului trebuie precizat faptul că ediția de față are la bază încercarea traducătorului, afirmată deschis, încă din prefață, de a apropia învățăturile din Dao De Jing de dogma creștină. Așadar, se propune ca prin termenul „Dao” să se înțeleagă Dumnezeu, iar prin „De” virtute, har. Aceaste asocieri nu pot decât să conducă la o lectură „călduță”, care nu pune prea multe probleme, care nu incomodează, care este „așa cum știm noi”. Dar oare la o astfel de lectură speră cititorul unui asemenea text? Citirea unui text sacru, mai ales când acesta aparține unei alte culturi, ar trebui să fie, după părerea mea, o încercare constantă de a pătrunde și de a înțelege un nou mod de a gândi, o altă tradiție, o altă reprezentare a lumii, realizându-se, atunci când sunt necesare, asocierile de rigoare.
O simplă aplicare a unei grile deja cunoscute și o continuă încercare de asociere poate duce, din păcate, la ratarea esențialului. Legătura făcută cu învățătura creștină este o grilă care ni se propune și care, în loc să ne pună în lumină o gamă cât mai largă de sensuri, ne oferă o singură cheie de interpretare, în timp toate celelalte sunt blocate. Bineînțeles, este mult mai la îndemână să asociezi termenul „Dao” cu ideea de Dumnezeu, care, orice am spune, are o reprezentare, oricât de naivă, în mintea oricui, decât să îi expui mulțimea sensurilor sau să îi cercetezi devenirea semantică de-a lungul veacurilor. Și, în fine, o astfel de abordare ar putea să nu treacă neapărat drept nocivă și să fie înțeleasă ca una puternic subiectivă în cazul în care ar fi expuse și alte interpretări, însă, în ediția de față nu este cazul.
Este adevărat că, pe parcursul volumului, există note, uneori de dimensiuni considerabile, care lămuresc cu privire la alte posibile tălmăciri ale unor felii de text, dar acestea nu ajută deoarece însăși premisa de la care se pleacă este una putredă. Astfel, cititorul care are nenorocul să intre pentru prima dată în contact cu textul prin prisma acestei ediții va avea parte de o lectură unilaterală, pierzând din vedere unele sensuri, în contradicție chiar cu esența lui Dao, care este mereu inefabil și mereu schimbător.
