Carti Eseuri

„Cum se citeşte o carte” – un mister, o invitaţie, un lanţ de provocări

„Cum se citeşte o carte: ghidul clasic pentru o lectură inteligentă”,  de Mortimer J. Adler şi Charles Van Doren, Ediţia a II-a, revizuită
Editura Paralela 45, Piteşti, 2023
Traducere din limba engleză şi note de Doru Căstăian

Citeşte! Numai citind mereu, mintea ta va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filosofia vieţii (Mihai Eminescu)

Încă din cele mai vechi timpuri, preocuparea omenirii pentru cunoaştere a reprezentat un subiect demn de adus în lumină prin prisma unor scrieri cu substrat filosofic sau religios, care s-au transformat, cu timpul, în veritabile călătorii ale spiritului pe tărâmuri pline de magie. Astfel au apărut nenumărate poveşti despre tot atâtea alte poveşti demult spuse, dar care sunt menite să dăinuie în deplină armonie cu cei care le ascultă sau le citesc, pentru ca mai târziu să le poată, la rândul lor, (re)istorisi.

Într-o oarecare ambianţă cu diversele dialoguri pline de înţelepciune purtate între cei mai puţin iniţiaţi şi un oarecare maestru în tainele acestei lumi, dar şi cu atmosfera celor o mie şi una de nopţi pline de basme demult pierdute prin negura timpurilor, literatura contemporană atestă, la rândul ei, o serie de memorii şi ficţiuni în care pasiunea pentru lectură ocupă un loc privilegiat. Ca preocupare a lumii de astăzi, ea tinde să fie privită nu doar ca formă de petrecere a timpului liber altfel decât în faţa unor culori din ce în ce mai ademenitoare, ci şi ca modalitate de a-ţi lăsa mintea să călătorească spre noi tărâmuri, în care totul pare că este posibil, de vreme ce misterele trecutului se transformă în lecţii importante ale prezentului.

Această misterioasă şi fericită împreună-lucrare dintre un anumit autor şi cititorul său tinde să fie explorată şi în numeroase ghiduri practice ale zilelor noastre, fiecare dintre acestea încercând să dea un răspuns cât mai favorabil unei întrebări care, fără îndoială, trezeşte mintea oricărui cititor. Şi fie că vom alege să asociem „cetitul cărţilor” cu dobândirea unei informaţii, cu petrecerea plăcută a unui timp rămas liber sau chiar cu descoperirea acestei lumi, vom înţelege, fără îndoială, că, la fel ca în arta de a prinde cu iscusinţă mingea sau de a schia fără pic de teamă, cititorul adevărat va deveni un artizan fără pereche, jonglând în orice moment cu paleta de culori şi vibraţii ale înţelepciunii.

La început, el va fi un învăţăcel, care, după ce a tresărit cu neîncredere în faţa colecţiei de semne negre încrustate pe o pagină albă, sau de „hieroglife” albe, scrijelite pe o tablă neagră se lasă prins pentru totdeauna în mrejele tuturor cărţilor, ieşite în calea sa pentru a-l călăuzi prin oceanul provocărilor de azi şi de mâine. Căci fără să prindă prea bine de veste, discipolul conştiincios îmbracă veşmântul detectivului minuţios şi pretenţios, plonjând dincolo de paginile tuturor acelor cărţi care, fie şi numai printr-un titlu aparent banal, generează un adevărat labirint de întrebări menite a primi răspunsuri nebănuite.

Aşa se face că, după ce va fi devenit posesor cu acte în regulă al diverselor volume, cititorul ajunge cu paşi repezi în faţa celui de-al treilea nivel din jocul neobosit. De această dată, el se pregăteşte să devină un analist lucid care, înţelegând că orice carte are un schelet ascuns între copertele ei, va începe să răscolească printre tainele fiecărui cuvânt, descoperind în el o cheie preţioasă pe care, de va şti când şi cum să o folosească, va descifra cu mare uşurinţă gândurile ascunse printre cuvinte. Şi chiar dacă, pentru o vreme, nu va înţelege pe deplin rosturile lor, nimic nu îl împiedică să găsească în scriitor un prieten de nădejde, mereu gata să răspundă la toate acele întrebări şi argumente care îi conferă cititorului statutul de critic riguros, dar nu lipsit de politeţe şi jovialitate. Căci ştiind prea bine că orice judecată a autorului se dezvăluie ca o oglindă a lumii sale, vom înţelege, poate, că şi noi, cei aflaţi de cealaltă parte a baricadei, avem datoria de a pătrunde în tainele cărţilor fără a ne lăsa prea mult influenţaţi de înşelătoarele prejudecăţi şi emoţii. Iar atunci când ne vom fi apropriat şi această convenţie, o nouă provocare va fi pe cale să ne deschidă minţile, vestindu-ne că a venit momentul ca mintea noastră să se lase cuprinsă de toate acele cărţi care, în bunătatea lor nestăvilită, ne vor călăuzi şi ne vor creşte pe durata întregii vieţi.

Şi totuşi: nu suntem nici nemuritori şi nici nu avem parte, poate, de un timp prea generos în care să ne îngăduim, după bunul plac, astfel de scufundări ale minţii. Dar tot de noi depinde să înţelegem că un cititor cu adevărat inteligent este acela care, departe de a sfida timpul, ştie să transforme fiecare clipă scufundată în neant într-o picătură preţioasă din acel elixir în care istoriile, ştiinţele şi filosofiile acestei lumi îşi dau mâna pentru a ne purta pe acele drumuri plăsmuite la hotarul dintre frumuseţe şi înţelepciune.

Fără îndoială, se va mai întâmpla ca uneori să tresărim, speriaţi, atunci când zgomotosul carusel al fiecărei zile se va arăta ostil, atentând la tihna minţilor ce vor să fie treze. Dar, deşi am devenit oameni mari, nu trebuie să ne lăsăm vreodată prinşi în mrjele plictiselii de toate acele poveşti care, după ce s-au arătat numai bune de adormit copiii, hrănesc spiritele. Iar din acest moment, copilul dinlăuntrul nostru redevine călător pe acel tărâm magic, unde fiecare cuvânt se poate oglindi în lumea văzută, în vreme ce fiecare situaţie haotică şi neplăcută îşi află o binevenită îndreptare.

Mai târziu, în calea lui vor ieşi romanele, piesele de teatru, poeziile, faptele istorice, conceptele filosofice şi chiar alambicatele formule şi legi provenite din matematică şi diversele ştiinţe, fie acestea exacte sau sociale. Şi poate că, mai devreme sau mai târziu, panoplia acestora va fi întregită cu dicţionare şi enciclopedii pe cât de voluminoase, pe atât de pline de învăţături demne de cuprins cu mintea şi privirea. Ca în oricare poveste înzestrată cu un deznodământ fericit, toate ne vor da şansa de a purta veşmintele luminoase ale acelor mesageri iscusiţi, care, mai înainte de a deveni purtători de cuvinte menite să deschidă minţi şi spirite, au fost la rându-le implicaţi în conversaţii îndelungi cu alţi mari autori, care i-au ajutat să decripteze tărâmurile de dincolo de fapte şi cuvinte. Iar de ne vom speria de acest drum anevoios, răsplata se va arăta pe măsură:

O carte bună va răsplăti mereu efortul dumneavoastră de a o citi. (…) Răsplata este, desigur, de două feluri: în primul rând, o îmbunătăţire a abilităţilor de lectură (…); în al doilea rând (…) o carte bună vă poate învăţa numeroase lucruri despre lume şi despre propria persoană. Nu învăţaţi doar să citiţi mai bine; învăţaţi mai multe despre viaţă. (…) Nu e vorba doar despre a şti mai mult (…). Este vorba despre a deveni mai înţelepţi în sensul de a deveni conştienţi într-un mod mai profund de adevărurile durabile ale condiţiei umane (p.311).

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.

(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://greatbooksacademy.org/)

Articole similare

Două cărți despre trauma spitalului și a bolii. Autori: Vintilă Mihăilescu și Péter Esterházy

Jovi Ene

Doua lansari de carte la Gaudeamus 2011

Delia Marc

Ghidul nesimţitului, de Radu Paraschivescu

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult