Carti

Cum să ne prelungim viața? – „Rețeta longevității”, de Dr. Valter Longo

„Rețeta longevității. O nouă strategie alimentară pentru regenerarea și întinerirea organismului, combaterea bolilor și atingerea greutății ideale”, de Dr. Valter Longo
Editura Paralela 45, Pitești, 2023, Ediția a II-a
Traducere din limba italiană de Alina Sichitiu

Bineînțeles că prietenii mei știu că citesc rareori cărți de nutriție, că urmez prea rar, aproape niciodată, diete minune, că prefer viața așa cum vine ea, mai ales fără prea multe restricții alimentare. Însă de la o vârstă, mai trebuie să te gândești și la tine, pentru că vine acea perioadă din viață în care jumătatea ei a trecut și trebuie să prelungești cât mai mult cealaltă jumătate, de preferință fără suferință și dureri. Iar când la acestea se adaugă o boală autoimună, sfaturile cu adevărat folositoare sunt cu mult mai prețioase. Așa că găsind câteva sfaturi demne de a fi urmate în „Rețeta longevității”, pot să recomand volumul cu încredere pe mai departe.

Pentru început, câteva date despre autorul său, doctorul Valter Longo: acesta conduce Institutul pentru Longevitate al Universității California de Sud (Los Angeles) și Programul „Oncologie și longevitate“ al Institutului FIRC de Oncologie Moleculară (IFOM, Milano), unul dintre cele mai faimoase organisme de cercetare europeană cu privire la cancer. Este recunoscut pe plan mondial pentru studiile sale despre post și a demonstrat efectele lui benefice în tratarea cancerului.

Și cam în toate locurile în care am căutat, am aflat lucruri bune și foarte bune despre acest medic și lucrările sale și mai ales în ceea ce privește valoarea sa de cercetător. Iar ideile de bază (dincolo de câteva mici probleme pe care le voi enunța mai târziu) sunt valoroase și pertinente: aceea că nu caută neapărat viața fără de moarte, ci câteva idei generale despre cum să trăim mai sănătos, cum să fim mai „tineri” la vârste înaintate; că pune accent pe bolile pe care le avem și cum putem să  le menținem în frâu; că nu cere imposibilul, ci o așa-numită Dietă care Imită Postul (DIP), „fără restricție și fără foame”, așa cum spune în prefață.

Și dacă tot vorbim despre o carte care este intitulată „Rețeta longevității”, ce ingrediente ar trebui să aibă ea? Iată-le enunțate pe scurt, pentru a le descoperi pe larg în carte:

  • Adoptați o dietă pesco-vegetariană
  • Mâncați puține proteine,  dar în cantitate suficientă
  • Reduceți drastic grăsimile rele și zaharurile simple și creșteți cantitatea de grăsimi bune și glucide complexe
  • Dați-i corpului toate substanțele nutritive necesare
  • Mâncați ce mâncau străbunicii voștri
  • Dacă talia și greutatea dvs. nu se înscriu în normă sau sunt puțin sub normă, luați două mese pe zi plus o gustare; dacă vă înscrieți în normă sau greutatea dvs. și masa musculară sunt insuficiente sau dacă pierdeți în greutate fără să vreți, atunci mâncați de trei ori pe zi plus o gustare
  • Repartizați mesele pe o perioadă de maximum douăsprezece ore
  • Practicați periodic un post prelungit
  • Respectați cele opt recomandări precedente pentru a vă putea controla greutatea și circumferința abdominală

Plus că Valter Longo a studiat așa-numitele „zone albastre”, în care speranța de viață este peste medie, un număr însemnat de locuitori ajungând la peste 100 de ani, în care tipare unice și tipare comune ale longevității sunt lucruri precum aerul curat, multă inteligență inconștientă, mișcare zilnică ușoară, dietă echilibrată, un scop în viață și în fiecare zi (acel ikigai japonez!), plus familie-prietenie-socializare, lucruri lăudabile, de altfel.

Cât privește Dieta care Imită Postul (DIP), această dietă este discutabilă și are controversele sale, deși pare că are un efect bun pe termen lung. Pentru cineva care nu este obișnuit, să spunem că această dietă are foarte puține calorii, nu are carne și conține suplimente alimentare și ar trebui urmată regulat – o dată pe lună, o dată la două luni etc. –  de unele categorii de persoane (pentru alții e contraindicată). Plus efecte nedorite, dar și unele pozitive, enumerate corect în carte, în boli precum cancerul, bolile cardiovasculare, diabetul și Alzheimer. 

Cât despre bolile autoimune despre care vorbeam mai sus, sunt câteva considerente interesante: țesutul adipos acumulat în corp poate produce continuu molecule pro-inflamatorii care stimulează celulele imunitare; un consum mare de sare contribuie la apariția bolilor autoimune; trebuie să ne așezăm la masa străbunicilor, acolo este alimentația noastră ideală.

La final, câteva sfaturi nutritive binevenite într-un volum care conține și bune și rele, și lucruri simplu de realizat, și lucruri complicate sau aproape imposibile. Dar din care cei care au nevoie au lucruri multe de învățat și poate au șansa de a descoperi rețeta longevității și a trăi mult și mai ales sănătos. 

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.

Articole similare

„Ar trebui să ne asumăm vulnerabilitățile și să și vorbim despre ele” (Andrei Dósa, interviu, FILIT 2022)

Jovi Ene

Ceaușesciada: „Te pup în fund, Conducător iubit!”, de Daniel Bănulescu

Dan Romascanu

Personajul poetului: ”Fotoliul verde. Antologie de poezie 1971-1995”, de George Almosnino

Dan Gulea

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult