”Cel care ma asteapta”, de Parinoush Saniee
Editura Polirom, Colecția ”Biblioteca Polirom. Proza XXI”, Iasi, 2012
Traducere din limba italiana de Cerasela Barbone
Cand citesti despre o carte ca, desi a fost interzisa de doua ori, a devenit cea mai vanduta carte a tuturor timpurilor in Iran, devii brusc interesat de subiect. Constati apoi ca nu poti s-o mai lasi din mana. Cu fiecare pagina citita autoarea Parinoush Saniee, te arunca in lumea lui Masumeh si cu greu te poti desprinde de evenimente pana la final.
Cinci decenii de razboaie, conflicte sociale si fanatism religios ne sunt redate prin ochii unei femei oprimate, hartuite, in permanenta lupta cu familia din care provine, cu preceptele severe ale societatii in care creste si se dezvolta si pe care nu le poate ignora. Fara sa vrei, lectura te face sa empatizezi cu personajul, patrunzand intr-o lume contradictorie, departe de cea zugravita de presa sau departe de prejudecatile occidentale si mai ales total diferita de ceea ce ti-ai imaginat pana acum.
Mesumeh locuieste in Iran incercand sa se adapteze mentalitatii inchise din Qum, satul sau natal, si apoi plonjand in progresistul Teheran, orasul in care se muta familia sa in timpul schimbarilor politice si sociale care inlocuiesc tirania rebelilor cu fanatismul religios. Detalii semnificative, imagini sugestive, scene de violenta si suferinta crunta, toate acestea contureaza viata eroinei noastre, o existenta agitata nascuta din o seama de alegeri care nu-i apartin. Prejudecati, traditii, presiuni sociale, relatii de familie inchistate si judecati cu dubla masura transforma pasiunea inocenta a eroinei noastre, la 15 ani, pentru un baiat cu care nu a vorbit niciodata, intr-o „crima”, acuzator fiind chiar fratele sau. Pastratori formali ai unor traditii cu aplicabilitate discretionara, familia decide soarta lui Masumeh si o marita, fara voia ei, cu Hamid si asta numai pentru ca tanara avea presupuse ganduri necuviincioase fata de Saeid farmacistul.
Destinul face ca noul sot sa aiba o atitudine moderna, sprijinindu-si si incurajandu-si sotia sa studieze si sa devina independenta, insa aceasta nu pentru bunastarea familiei, ci pentru a nu sta in calea misiunii sale politice asumate. Hamid face parte dintr-un grup de comunisti ilegalisti care comploteaza impotriva Sahului Reza, iar viata de familie il incurca. Neglijata de sot, adancindu-se in singuratate, studiind mai mult decat si-ar fi imaginat ca ar fi posibil femeie fiind, Masumeh isi concentraza toata dragostea si atentia ocrotirii si cresterii copiilor.
Bucurandu-se de libertate si independenta, Masumeh descopera ca tanjeste dupa viata de familie, dupa un sot iubitor care sa preia responsabilitatile vietii de zi cu zi, ca de fapt nu se poate rupe de traditia sadita adanc prin educatie in subconstientul ei – cea a dependentei femeii fata de barbat. Animata de o forta si o determinare neasteptata, Mesumeh ghideaza cu inteligenta primii pasi in viata ai copiilor sai, le indruma studiile, reuseste chiar sa-i tina departe de influientele nepotrivite insuflate de sotul si fratele sau.
Preocupata sa le ofere o viata mai buna copiilor sai, sa-i scoata dintr-o lume inchistata oferindu-le oportunitatea de a se stabili in strainatate, de a gandi liber si a scapa de lipsuri si privatiuni, Masumeh uita de ea… Si vremea trece, si dupa treizeci de ani, intr-o zi, din intamplare sau nu, in viata sa apare din nou Saed si impreuna cu el si promisiunea dreptului la fericire, o fericire matura, linistita, dorita, visata si nesperata… Si poate eroina noastra va gasi intelegere din partea copiilor sai, poate o vor sprijini si se vor bucura pentru aceasta intamplare fericita, poate ii vor aprecia sacrificiile si o vor incuraja… sau poate nimic din toate acestea nu se vor intampla si Mesumeh va trebui sa accepte ca nu este decat un personaj care trebuie sa-si duca pana la capat menirea – acela de a fi vesnic la dispozitia familiei sale..
„Adesea ma intreb ce mi se cuvine cu adevarat si daca am avut vredata ceva care sa-mi fie destinat mie sau daca, dimpotriva, n-am facut decat sa particip, sa fiu victima destinului pe care l-au avut barbatii din viata mea, a idealurilor si obiectivelor lor. Fusesem sacrificata pentru onoarea tatalui meu si a fratilor mei, platisem pentru idealurile sotului meu si a alegerilor lui de erou si, de asemenea, pentru datoriile fata de tara ale copiilor mei. Dar eu cine eram? Sotia unui criminal, a unui tradator al tarii sale sau a unui activist care lupta pentru libertate? Mama unui mujahedin? Sau mama disperata a unui soldat, luat prizonier si apoi eliberat? De cate ori, in viata mea, reusisem sa ma ridic de jos si fusesem doborata din nou la pamant si zdrobita, stiind ca n-am meritat-o niciodata? Nu fusesem niciodata laudata si aclamata pentru insusirile mele si forta mea, ci pentru cele ale barbatilor mei si, la fel, reprosurile si acuzatiile nu depinsesera de mine si de greselile mele, ci de cele presupuse ale sotului si fiilor mei. Era ca si cum eu n-as exista, ca si cum n-as avea nici un drept. Cand traisem si muncisem pentru mine insami? Cand avusesem dreptul sa decid? Cand fusesem intrebata ce imi doream cu adevarat?”
„Cel care ma asteapta” este o lectura fascinanta in care se imbina armonios politica, familia, religia, idealuri si iluzii. Dar, peste toate acestea, determinante raman durerea, disperarea si, intr-un final, resemnarea…
