”Lumina din întuneric”, de Sharon Cameron
Editura Litera, București, 2020
Traducere din limba engleză Iulia Dromereschi
Yom Hazikaron laShoah ve-laG’vurah – colocvial numita in Israel si in toata lumea ca Yom HaShoah (Ziua Shoahului) si in engleza ca Holocaust Remembrance Day, a fost comemorata pentru prima data in anul 1951, pentru ca in anul 1959 legea aprobata de catre Knesset sa stabileasca data de 27 a lunii Nisan (care poate sa cada in aprilie sau mai) si care reprezinta ziua in care a izbucnit revolta in ghetoul din Varsovia (19 aprilie 1943).
In fiecare an si Centrul Comunitar Evreiesc din Bucuresti organizeaza cu multa emotie ceremonia de aprindere a celor 7 lumanari (6 in memoria celor 6 milioane evrei si a 7-a in memoria celor peste 1 milion de rromi – toti victime ale Holocaustului). In anul 2019 am documentat acest eveniment in mod special in domeniul “salvatorilor”, prilej cu care am organizat o expozitie – trecere in revista a multora dintre aceia care, cu riscul vietii lor si a familiilor lor, s-au dedicat salvarii evreilor din mana nazistilor si au primit din partea Statului Israel titlul de “Drepti intre popoare”. “Un titlu acordat prin intermediul Institutului Yad Vashem, pe baza unei legi speciale a Knesset-ului (parlamentul israelian), martirilor și eroilor ne-evrei care, în vremea Holocaustului, în condiții vitrege, când purificarea etnică, jaful, crima și oportunismul deveniseră politică de stat, considerate naționalism și răsplătite cu medalii și onoruri – și-au riscat viața, familia și averea pentru a-și păstra omenia și iubirea aproapelui, ajutându-i și salvându-i pe evreii prigoniți.”(Wikipedia) Cu acest prilej, in expozitia noastra si-au gasit locul si surorile Stefania Podgórska (2 iunie 1925, Polonia – 29 septembrie 2018, Los Angeles SUA) si Helena Podgórska (1935, Polonia).
Cartea “Lumina din intuneric” adusa in fata cititorilor de catre Sharon Cameron face parte din literatura bazata pe memorialistica celui de-al doilea Razboi Mondial si nu putine sunt titlurile care s-au adunat in peste 75 de ani de la incheierea acestei conflagratii. Memoriile supravietuitorilor transpuse in pagina lirica. Si timpul continua sa scoata la “lumina”, din “intuneric”, istoria faptelor pe care cu greu ni le putem imagina astazi. Noroc insa ca exista scriitorii, scenaristii, regizorii datorita carora, prin talentul si dedicarea lor, putem sa patrundem intr-o lume care ne infatiseaza suferinta, teroarea, rezistenta si care ne trezeste respectul si admiratia fata de aceia care au inteles sa lupte, sa ajute, sa fie oameni. Si sa nu uitam contributiile directe ale acestor Drepti intre Popoare, prin caietele lor de memorii si marturisirile lor directe catre povestitorii vremurilor si faptelor. Li se alatura de multe ori descendenti, rude, prieteni, care completeaza tablourile.
Aceasta este si povestea celor doua surori, una de 16 ani si cealalta de 6 ani, care au ascuns 13 evrei, femei si bărbaţi, timp de 2 ani şi jumătate, în podul casei lor din Przemyśl – sud-estul Poloniei.
“Lumina din întuneric” este o carte pentru toate vârstele. Este o carte care, mai cu seamă în acest an 2020, ar trebui citită de la elevii de vârstă mică, pană la pensionarii înaintaţi în ani. Cu ochii deschişi, cu mintea deschisă, cu sufletul. Pentru a cântări care este distanţa dintre viaţă şi moarte şi care este preţul salvarii.
Domnisoara Stefania Podgórska, isi incepe slujba la Familia Diamant. Stefi sau Fusia, cum I se mai spune, consideră ca “educatia mea incepuse” sub alintarea dragastoasa a “babciei” (bunica in idiş), doamna Diamant, care o numeste “ketzele” (pisicuta – in idiş).
Cartea este organizata pe capitole, care au in vedere scurgerea timpului, marcata prin luna calendaristica si anul in care au loc evenimentele consemnate in jurnalul Stefaniei. Si aceasta rigida si rece (aparenta) incadrare riguroasa este incalzita si insufletita de faptul ca evenimentele sunt relatate la persoana intai. Polonia este invadata de armata germana. Suntem in Przemyśl, in sud-estul Poloniei. Si pentru ca polonezii (nu toti, trebuie sa subliniez – dar totusi, multi, foarte multi dintre ei) nu au excelat in sentimente si atitudini umane fata de concetatenii lor evrei, ei au devenit complicii nazistilor intru “curatarea” sanatoasa a tarii lor. Repet, nu toti, caci au existat oameni care si-au riscat viata (medici, preoti, fermieri…) intru ajutorarea si salvarea evreilor. In sept 1939 – “razboiul lui Hitler se tărâse pana pe malul nostru”:
“Auzisem zvonuri pe strada. Soapte care povesteau ca in timp ce noi eram in pivnita, o suta de evrei, batrani si baietei, fusesera alergati prin tot orasul, ba chiar pe strada Mickiewicza si ca soldatii germani ii loveau daca se intampla sa cada. Si cand nu a mai putut alerga niciunul, fusesera dusi la cimitir si impuscati.
Dar eu nu aplecam urechea la zvonuri. Nu le dadeam crezare. Nimeni nu era capabil de asa ceva, iar bombele lasasera in urma suficiente morminte proaspete.
Nu voiam sa cred, caci era mai usor sa ma mint singura.”
Stefania este o pustoaica speciala, cu un simt al moralitatii, datoriei si dreptatii bine cladit pe o structura psihologica capabila de empatie si devotament. Un observator atent al celor ce se intampla in jurul ei, fapte care o fac sa sufere si care ii trezesc sentimente complexe, care ii intaresc si ii inobileaza spiritul.
Iunie 1941. “Unora nu le placeau evreii. Asta stiam deja. Dar sa nu le permiti copiilor si catorva batrani zdrentarosi sa bea apa era ceva ce nu mai pomenisem”.
Intelepciunea Stefaniei se coace zilnic in contact cu nedreptatile care o inconjoara si cu dragostea pentru familia Diamant.
“Daca voiam sa am grija si sa-mi asum raspunderea fata ei, daca voiam sa supravietuim, trebuia sa invat sa ma controlez. Indiferent cate nedreptati inghiteam si cat de tare ma infuriam.”
Timpul trece greu si lasa rani in urma lui.
Anul 1942, care aduce “A doua parte a educatiei” Stefaniei. Despartirea de caldura si bunatatea familiei Diamant. Unii membrii ai familiei merg direct catre lagarul de exterminare, altii catre ghetoul orasului. Aprilie 1942 – Stefania are propria camera repartizata in apartamentul familiei Diamant, prin mutarea evreilor in ghetou. “Cladirea fusese ereiasca, iar acum era la fel de goala ca un mormant proaspat sapat.” Incepe sa-i ajute pe cei din ghetou, troc/vanzare… Oameni care mureau de foame… “ce vazusesem fusese raul.” “Incepuse a treia parte a educatiei mele in Przemyśl.” Iunie 1942 – a treia parte a educatie Stefaniei. Pentru a-i ajuta pe cei din ghetou cu alimente, trebuie sa fie puternica si isteata. Pentru ca exista “Pedeapasa cu moarte pentru toti cei care ajuta un evreu… adapostesc… hranesc…”
DEATH PENALTY FOR ALL WHO GIVE AID TO A JEW.
DEATH TO ALL WHO HARBOUR A JEW.
DEATH TO ALL WHO FEED A JEW.
DEATH TO ALL WHO PROVIDE TRANSPORTATION TO A JEW.
One knock at the door could be the death of them all… (https://www.booktopia.com.)
Si pentru ca acum este raspunzatoare si pentru Helena, sora ei cea mica. A invatat sa vanda, sa cumpere, sa se strecoare in ghetou, sa fie in legatura cu Max Diamant prin gardul ghetoului, sa fie speranta si raza de lumina a evreilor. A invatat cum trebuie sa fie vazuta sau nevazuta de catre rauvoitorii din jurul sau.
“Am invatat trei lucruri de la Emilika in ziua aceea: in primul rand sa mergi de parca ai avea o treaba importanta, si mai toti oamenii vor crede ca ai. In al doilea rand, sa am intotdeauna parul aranjat. In al treilea, ajutorul poate veni de unde nu te astepti, ceea ce insemna ca nu eram singura.”
Lunile se scurg. In iulie 1942, Stefania afla ca l-a pierdut definitiv pe Izio. Fiul cel mare al familiei Diamant, cel care ii aprinsese primele sentimente de iubire adolescentina. Mama si fratele ei sunt luati de la ferma familiala si trimisi la munca, intr-o fabrica din Salzburg. O recupereaza pe sora ei, Helena, mai mica cu zece ani decat ea si care este salvata de o boala de plamani de catre un doctor german. “In acea zi a inceput a patra parte a educatie mele in Przemyśl. Gresim cand consideram ca toti oamenii erau la fel. Fie ei evrei sau polonezi. Sau chiar germani.” August 1942 – se strecoara in ghetou, transportand mancarea ascunsa in jurul trupului invelit in uriase haine. Vecini – familii intregi – impuscati pentru ca adapostisera evrei. Noiembrie – 1942. Gardurile ghetoului par vii, se deplaseaza catre interior, incep plecarile, unii catre Belzec (doamna si domnul Diamant), altii catre lagarele de munca… vestile rele circulau…”Noi traiam inca. Dar cred ca traiam in iad.” Max Diamant reuseste sa sara din trenul care ii duce pe evrei din ghetou catre lagar. Grav ranit, ajunge la usa Stefaniei.
“Przemyśl imi oferise o educatie solida, de la drumul acela in caruta, cand aveam doiseprezece ani. Ma invatase ca oamenilor le place sa-si puna etichete unii altora. Evreu. Catolic. German. Polonez. Dar erau numele gresite. Erau linii despartitoare. Bunatatea, cruzimea, iubirea si ura erau granitele care contau.”
Fara bani nu exista medicamente, caldura si mancare. Fabrica Minerwa – locul de munca pentru Stefania… salariul necesar pentru hrana de pe piata neagra. E nevoie un nou adapost deasupra capului, pentru ca incepe sa creasca numarul celor care isi gasesc adapost (fugind din ghetou) sub obladuirea Stefaniei. O noua locuinta repartizata, din Tatarska 13, devine caratierul general al ascunzatorii unui numar din ce in ce mai mare de evrei. Dar si pericolele cresc. Tanara si frumusica, Stefania este dorita deopotriva si de colegi de munca polonezi (Lubek amorezul), dar si de ofiteri ai politiei poloneze (ofiter Berdecki), dar si de ofiteri germani.
In Martie 1943 – Max, un exemplu de supravietuitor spune: “Nu stiu cum va veni moartea. Daca va fi Gestapo. Tifosul. Cainii sau infometarea, sau trenurile. Nu stiu. Dar nu se vor opri pana cand nu vor curata lumea de evrei (…) Ne vor folosi pentru gulas. Pentru sapun. Pentru crema de ghete…” Locuinta din strada Tatarska 13 devine un exemplu de ingeniozitate a posibilitatilor de ascundere si supravietuire a unui numar din ce in ce mai mare de evrei. O pivnita/buncar sapata in dormitor sub pat (mai 1943)… o ascunzatoare in pod – mascata de un perete fals, o ascunzatoare intr-un dormitor la parter – mascata si ea de niste cearceafuri…
Stefania si Max se zbat, numarul celor ascunsi creste, la fel si pericolul “Si nu stiu ce sa fac. Nu stiu cum sa pun in balanta viata lui Max – si alte sase vieti – si viata surorii mele. Il intreb pe Dumnezeu. Dar cerul tace deasupra mea.” Asa incat Stefania isi intreaba constiinta, inima, mintea. Pentru ca “nu stiu cum sa fac ce mi-a cerut (Max). Nu stiu nici cum sa nu fac asta.” Pentru ca “Moartea nu este atat de cumplita (…) Mai trist este sa-ti pierzi sansa la viata.”
Tifosul care ataca restul de oameni din ghetou precipita drumul catre strada Tatarska a multora. Mai ales ca se preconizeaza desfiintarea ghetoului. Mai 1943 – Circula informatii periculoase, mici tradari. “Cazare pentru evrei pe strada Tatarska”. Septembrie 1943 – “Timp de doua zile dupa impuscaturile din ghetou, fumul inegreste cerul. Germanii ard trupuri, la gramada. Duhoarea este insuportabila.” In casa sunt deja treisprezece evrei ascunsi. “Treisprezece, ma gandesc. Treisprezece evrei in podul meu. Nu-i ca si cum nazistii m-ar putea omori de mai multe ori.” Se sta de paza la geam, in carturi de cate trei ore.
Cercul de tricotat! Incredibila – dar si ingenioasa idee – Ce treisprezece tricoteaza in ascunzatoarea lor. Tricoteaza din lana puloverelor rupte si murdare gasite prin gunoaie. Impletituri noi, pe care Stefania le vinde… Bani pentru hrana! Pentru speranta! Pentru viata! Spirit managerial… negustoresc… nu la evrei, ci la o crestina catolica. Zilnic: aprovizionare… paza… speculanti … frica…Amintiri din vremurile bune…”Nu stiam pe atunci ca traim zile care n-o sa se mai intoarca nicicand.”
Ianuarie 1944 – Si din nou necaz: “Freulein, va rechizitionam casa.” Dar in ultimul moment, spune Stefania, “primesc acceptul de a ramane si impart apartamentul cu doua asistente medicale nemtoaice, Ilse si Karin(…) Cred ca suntem cu totii pe cale sa ne redefinim iadul.” Treisprezece evrei ascunsi in pod, vizavi de spitalul german si deasupra camerei nemtoaicelor si iubitilor lor SS-sisti. Ratten, sobolanii din pod. Sobolani, sugestia care ii calmeaza pe SS-sistii care isi petrec noptile in paturile asistentelor medicale, asistati la randul lor, deasupra de cei “treisprezece”.
Lunile Martie 1944… Aprilie 1944… Mai 1944… Iunie 1944… Iulie 1944… aduc o avalansa de noi probleme. Fabrica Minerwa se muta la Berlin, cu muncitori cu tot… Stefania trebuie sa scape de aceasta obligatie… simuleaza o boala grea… suporta o interventie abominabila a unui medic SS-ist… reuseste sa escamoteze birocratia tipic nemteasca legata de obtinerea adeverintei de boala… isi revine din durerile de acum reale… trebuie sa lupte cu noile lipsuri ale hranei… foame, frica, lipsa banilor… o mana de ajutor polonez, doamna Krawiecka…
Suntem in Iulie 1944 – Spitalul se evacueaza si doctoral criminal vrea sa o ia pe Stefania cu el. Ambuscada. Bombardamente. Speranta ca rusii intra in oras. Ofiterul rus “ Germania este… Cauta cuvantul si se multumeste cu: Terminata in Polonia.” Tineretea isi spune cuvantul. Iubire… “asteptam / ne rugam / zile in sir / eu sper si tot sper”
“Cumva, nu stiu cum, traim.”
“Vom supravietui”, spune Stefania!
Importanta pentru cititori este Nota autoarei, care incheie explicativ acest volum.
Cei doi, Maz Diamant si Stefania Podgórska s-au casatorit in 23 noiembrie 1944. “Mama si fratele Stefaniei, care fusesera in lagarul de munca silnica din Salzburg (…) nu au fost de acord cu aceasta casatorie si le-au dezmostenit pe ambele surori fiindca salvasera evrei cat a fost Przemyśl sub ocupatie. Antisemitismul era cuvantul de ordine in Polonia, pe atunci. Existau grupuri de ‘aparatori civici’, hotarati sa termine ce incepusera nazistii.”
Scriitoarea ne spune ca “Am devenit constienta de existenta Stefaniei Podgórska la inceputul anilor 1990, cu mult inainte sa ma gandesc sa devin scriitoare. Nu dintr-un articol si nici dintr-un film si nici din emisiunea lui Oprah, ci atunci cand un fragment din povestea ei a fost difuzat la postul local de televiziune. M-am oprit din tot ce faceam ca sa ma uit si mi-a ramas in memorie timp de peste 25 de ani. In 2017, am descoperit interviul integral pe site-ul Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA. L-am vizionat de trei ori si cand am terminat, stiam trei lucruri: era o poveste care trebuia spusa, era o poveste care trebuia sa devina roman si, de bine, de rau, trebuia sa o scriu eu.”
“Diferenta dintre ‘Lumina in intuneric’ si memoriile Stefaniei este ca nu am putut povesti totul, nu fara sa ajung la o mie de pagini, Si pentru ca viata reala nu este un roman, cronologia eveimentelor a fost cosmetizata, pentru a se potrivi structurii narative.” “Stefania nu a afirmat ca ar fi regretat ce a facut. Doar ca ar face totul din nou.’O moarte sau Treisprezece evrei’, a spus ea. ‘A fost un targ bun’. Chiar daca moartea la care se referea era propria ei moarte. Pentru mine, ea este definitia unei eroine.” “Pe atunci, nu stiam ca frica apare odata cu lasarea intunericului,” spune in aceasta carte Stefania! Sa nu lasam intunericul sa ne invadeze viata, pentru ca el va veni impreuna cu frica. Si a mai spus ceva Stefania, la fel ca si multi alti SALVATORI: „I did nothing special”.
Sharon Cameron a scris cu har, intelegere a istoriei si cu empatie aceasta carte. A construit o naratiune echilibrata, la persoana intai, cuprinzand tensionat toate gandurile, temerile si autoincurajarile personajului, ba uneori subliniind si umorul negru nascut de situatiile in care moartea, la un pas distanta, a cedat locul sperantei.
O apreciere deosebita traducatoarei, Iulia Dromereschi, membra a echipei blogului “Filme si carti”, care a transpus continutul acestui roman intr-o limba romana calda si bogat articulata si care a venit in plus, pentru cititorii necunoscatori si cu explicatii privind termenii din limba idiş. Si fac aici o singura trimitere, la “hutzpa” – “indrazneala: cuvantul a capatat un sens mai larg in urma patrunderii in vocabularul american, desi conotatia sa in idiş este mai degraba negativa.” – obraznicie – as spune eu!
De pe situl https://sharoncameronbooks.com/, iata un interviu cu persoajul nostru Stefania Posgórska (“I want good to triumph over evil”), , o prezentare a cartii, sustinuta de catre autoare si o conversatie a acesteia cu Ed Burzminski, fiul Stefaniei si a lui Max. Va semnalez si faptul ca in anul 1995, pe ecrane a aparut filmul “Hidden in Silence”, regia Richard A. Colla, scenariul: Stephanie Liss, cu Kellie Martin in rolul principal. Filmul poate fi vizionat liber, pe Dailymotion (partea 1-a si Partea a 2-a). In anul 2011, a aparut cartea Women Heroes of World War II: 26 Stories of Espionage, Sabotage, Resistance, and Rescue, scrisa de Kathryn Atwood, care contine un capitol dedicat Stefaniei Podgórska.
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Elefant.ro.
(Foto: https://collections.ushmm.org/search/catalog/pa19908; https://thestefifoundation.org/honors/international-womens-day/)
