Bono. Biografia, de Laura Jackson

”Bono. Biografia”, de Laura Jackson

Editura Publica, București, 2010
Traducere de Raluca Cimpoiașu

Cate nu se pot spune despre un star rock? Cate valuri nu face un om care se afla de ani de zile in lumina reflectoarelor? Mai poate interesa un astfel de om? Poate ca daca ar fi vorba doar despre un star rock obisnuit am fi mai circumspecti in privinta potentialelor mesaje pe care le-ar avea de distribuit in si pentru lumea intreaga. Insa atunci cand vine vorba despre un star rock irlandez lucrurile se schimba. Iar de trei decenii Bono Vox (alias Paul David Hewson) este, fara indoiala, starul rock irlandez numarul unu, caci formatia U2, vehiculul care l-a facut cunoscut in intreaga lume, a devenit una dintre cele mai mari trupe rock din lume. Unii ar spune cea mai mare, si din cartea Laurei Jackson am observat ca si membrii trupei si-au pus intrebarea aceasta, legata de statutul international si din lumea muzicala. Evident, uneori au fost cea mai mare trupa, alteori nu, nimeni nu ramane inchistat in ramele de otel mai ales intr-o lume muzicala (sau industrie?) contemporana in care lucrurile se schimba rapid. Cartea scrisa de Laura Jackson[1] este o incercare de retrasare a destinului mesianic, am spune, a vocalistului trupei U2.

Paul David Hewson s-a nascut in Dublin, la 10 mai 1960 dintr-un tata catolic si o mama protestanta fapt ce nu era deloc bine vazut in societatea sud-irlandeza in anii 1960 caci, asa cum bine am analizat in nenumarate articole, memoria irlandeza este foarte predigioasa, prea putin tentata sa recurga la amnezie (care, uneori, este benefica). In ceea ce priveste apartenenta la vreuna din cele doua religii, Bono s-a destainuit „M-am simtit intotdeauna catarat pe gardul dintre ele”. La varsta de 15 ani, tanarul Paul David Hewson s-a alaturat Uniunii Crestine din cadrul scolii sale. In anul 1976, anul infiintarii oficiale a trupei U2, Bono a raspuns unui anunt postat la avizierul scolii sale, Mount Temple din Dublin. Cel care a avut initiativa infiintarii unei trupe a fost tobosarul Larry Mullen. Celor doi li s-au alaturat Adam Clayton si David Howell Evans (viitorul chitarist the Edge) „Pe atunci, Bono era un tanar exaltat de saisprezece ani, care de-abia reusea sa-si exprime entuziasmul in cuvinte”, dar asta nu l-a impiedicat ca „de la inceputuri, versurile lui Bono au exprimat cele mai adanci laturi ale personalitatii sale, au reflectat preocuparea sa pentru chestiuni legate de viata si de moarte.”

Ascensiunea lor a fost destul de rapida, insa de-a lungul intregii sale existente formatia U2 a abordat cautarea, inerenta religei crestine. Mediul in care crescusera avea sa-si lase o amprenta puternica, nu neaparat negativa. „In Irlanda esti indopat cu religie pana la punctul in care incepi s-o vomiti”, declara starul irlandez. In mod paradoxal sau logic, tocmai aceasta indopare nu a creat tendinta inversa, dupa cum a fi tentati sa o credem, din partea unor tineri rebeli irlandezi, ci dimpotriva, o apropiere fata de mesajul si spiritul credintei crestine, caci U2 a adoptat un mesaj crestin explicit. Evident, nu neaparat acesta este motivul succesului sau colosal (culmea, mai mare in Statele Unite unde religia crestina inca domina largi segmente din societate spre deosebire de o Europa din ce in ce mai atee si secularizata, departandu-se de originile sale iudeo-crestine), ci capacitatea de a (se) inventa, reinventa si transforma. Nu in ultim rand, Bono a mentinut interesul treaz fata de muzica irlandezilor prin implicare in nenumarate (am spunea prea multe) cauze umanitare.

Insa activismul umanitar, atat de crestin si consecvent al lui Bono, care te-ar putea face sa crezi ca sta tot timpul cu Biblia in mana (ceea ce evident nu este cazul, mai ales pentru un star rock de dimensiunea planetara a irlandezului), se impleteste minunat cu un simt dezvoltat al umorului cu accente autoironice care presupune luarea in derizoriu a propriei persoane. Dovada faptului ca Bono si ceilalti membri ai trupei nu au luat-o razna precum atat de multe alte vedete ale lumii show-biz, de la Jim Morrison, Jimmi Hendrix, Joplin pana la recentele cazuri de sinucideri ale lui Michael Hutchence (dezbatut si analizat si in aceasta carte caci solistul australian de la INXS a fost bun prieten cu Bono), Kurt Cobain sau Amy Winhouse, tocmai pentru ca au avut o ancora puternica ce i-a tinut cu picioarele pe pamant: religia crestina. Tocmai Adam Clayton, si el protestant dar mai putin credincios, a fost cel mai aproape de delirul vedetismului (probleme cu alcoolul), insa ceilalti trei au stat alaturi de el, ajutandu-l sa-i treaca peste o perioada dificila (in timpul unui concert in Australia trupa a fost nevoita sa se descurce fara el) nesufland o vorba presei despre problemele lor de familie. Ceea ce este mai mult decat remarcabili pentru ca stim cat de repede se destrama trupele artificial constituite de impresari si producatori show-biz.

Mostre de umor Bono-ian sau avandu-l drept tinta pe Bono: dupa nasterea celui de al patrulea copil, Bono declara”si trebuie sa aveti in vedere ca sunt doar pe jumatate catolic” (se stie, in trecut, catolicii aveau multi copii). La 20 martie 2000 orasul Dublin i-a onorat pe cei patru irlandezi acordandu-le distinctia Freedom of Dublin City. Cei patru au semnat in Manuscrisul de Onoare al Dublinului-printre cei care mai fusesera onorati cu aceasta fiind Nelson Mandela sau JFK. „Membrii trupei s-au amuzat putin de faptul ca printre privilegiile acordate se numara si dreptul de a paste oi in parcurile orasului sau de a parca oriunde doresc- acesta din urma fiind un lucru, afirmau colegii de trupa in cor, pe care Bono oricum il facea deja. De fapt, problema lui Bono cu vehiculele era putin sensibila. Era un sofer atat de prost, incat gura lumii spunea ca nu trebuie sa te sui in masina cu cantaretul decat daca ai nervi de otel!”[2]In cadrul unei ceremonii de decernare a unui premiu, Mick Jagger l-a ironiat pe Bono, avertzandu-l in gluma pe liderul trupei U2 ca flirteaza in mod periculos cu sanctificarea. Un alt ziar ironic publica fotografia in care Bono s-a intalnit cu Papa Paul Ioan al II-lea cu titlul „Sfintia sa se intalneste cu Papa.”

„U2 nu a abdicat niciodata de la principiul neutralitatii sale si s-a raliat impotriva tuturor crimelor, a fanatismului si intolerantei. Cu toate ca fusese crescut in religia protestanta, Bono nu considera infailibile invatarura acesteia.” Despre implicarea lor si, in mod special a lui Bono in sustinerea multor cauze umanitare, arhiepiscopul sud-african Desmond Tutu, un luptator neînfricat împotriva regimului de apartheid din fostul domnion britanic, mărturisea cu mare îndreptăţire „Este un lucru minunat, deoarece ar putea foarte bine să ne le pese. Sunt foarte bogaţi şi nici ţara lor nu o duce prea rău. Nu există nici un motiv pentru care ar trebui să fie atât de preocupaţi faţă de lucruri care se întâmplă la mii de kilometri depărtare. Sunt profund impresionat de faptul ca Bono si restul trupei depun eforturi pentru tari care, de obicei, nu se afla in centrul preocuparilor lumii.” Sa le enumeram? Nu este un exercitiu simplu, caci Bono s-a simtit dator sa se implice in incercarea de a sterge sau macar diminua datoriile istorice si, de obicei, uriase ale Tarilor din Lumea a III-a (făcute mai degrabă de catre dictatori sangerosi pentru cu totul alte domenii decât scoaterea tarilor din saracia lor cumplita, multe din ele devalizate sau finanţând războaie civile – cam aceasta ar fi observatia noastra punctuala pentru Bono, fără o armătură democratică viabilă, solidă, toate datoriile şterse nu vor face decât să îmbogăţească în continuare păturile apropiate dictatorilor africani), Birmania (susţinând-o pe laureata Premiului Nobel pentru Pace, disidenta Daw Aung San Suu Kye), Kosovo, Bosnia Hertegovina (unde au şi concertat după terminarea războiului civil), Nicaragua, trecând în mod obligatoriu prin Irlanda de Nord care şi-a obţinut o liniste binemertata dupa trei decenii de razboi civil abia in 1998.

Fiind sud-irlandezi cei patru componenti ai U2 au avut dificultăţi în a înţelege fierbintele ghem nord-irlandez, iar Bono a şi recunoscut-o. Condamnând in general orice forma de violenta fizica, una din poruncile creştinismului, Bono nu avea cum să aprobe nenumăratele atrocitati din Ulster, comise de ambele parti. De aceea a fost cu atat mai bucuros să susţină Procesul de Pace din Irlanda de Nord. Bono şi U2 au fost implicaţi în susţinerea referendumului organizat în cele două părti ale insulei de smarald pentru a ratifica şi prin vot popular celebrele Acorduri din Vinerea cea Sfanta (aprilie 1998)[3], sustinand un concert in ajunul datei la Belfast (concert menit a crea o legatura intre cele doua comunitati atat de divizate), aducandu-i pe doi artizani pe scena (David Trimble si John Hume- Gerry Adams reprezentand Sinn Fein si IRA sau reverendul Ian Paisley strans legat de extremistii protestanti nu au avut aceasta onoare).

Ceea ce nimeni nu-i poate lua lui Bono si este greu de contesta este talentul sau poetic care trebuie exemplificat. Ca orice bun irlandez, Bono are un dezvoltat simt al limbii….engleze, bien-sur! „Love rescue me/Come forth and speak to me/Raise me up and don’t let me fall/ No man is my enemy/ My own hands imprison me/Love rescue me// Many strangers have I met/On the road to my regret/Many lost who seek to find themselves in me/They ask me to reveal/ The very thoughts they would conceal/Love rescue me/ And the sun in the sky makes a shadow of you and I/ Stretching out as the sun sinks in the sea/ I’m here without a name in the palace of my shame/Love rescue me/In the cold mirror of a glass/I see my reflection pass/I see the dark shades of what I used to be/I see the purple of her eyes/The scarlet of my lies /Love rescue me” (Love rescue me- Rattle and Hum-1997)  “You bury your treasure where it can’t be found/But your love is like a secret that’s been passed around/There is a silence that comes to a house where no one can sleep/I guess it’s the price of love/ I know it’s not cheap/I remember when we could sleep on stones/Now we lie together in whispers and moans/When I was all messed up and I heard opera in my head/Your love was a lightbulb hanging over my bed”(„Ultraviolet (Light My Way)”)

“You say you want diamonds on a ring of gold/You say you want your story to remain untold/
But all the promises we make from the cradle to the grave/ When all I want is you//
You say you’ll give me a highway with no one on it/Treasure just to look upon it /All the riches in the night /You say you’ll give me eyes in a moon of blindness /A river in a time of dryness/A harbour in the tempest/ But all the promises we make from the cradle to the grave /When all I want is youYou say you want your love to work out right/ To last with me through the night/You say you want diamonds on a ring of gold /Your story to remain untold/Your love not to grow cold /All the promises we break from the cradle to the grave/ When all I want is you” (“All I want is you”- Rattle and Hum)

Trupa lucrează la un nou album de studio (al paisprezecelea timp de aproape 40 de ani de activitate care se vor împlini in 2016) care, daca totul merge bine si cauzele umanitare ii vor permite lui Bono, ar trebui să apară în septembrie. În mod normal, orice nou album este urmat de o serie întreagă de concerte în întreaga lume. Nu ar fi deloc exagerat ca măcar acum România să fie aleasă drept destinaţia unui concert U2 în noul Stadion National. În 2002 fiind nominalizaţi de 8 ori la Premiile Grammy, Bono a glumit atât de caracteristic: “Dacă esti irlandez, nominalizat de opt ori şi nu primeşti niciun premiu, nu te lasă să te întorci acasă. Deci, este o problemă de securitate publică. Vă mulţumesc.”