”Beau, deci exist. O călătorie filozofică în lumea vinurilor”, de Roger Scruton
Editura Humanitas, București, 2014
Traducere din engleză și note de Teodora Nicolau
Greu de prezentat o carte de filosofie a vinului. Chiar dacă am mai încercat asta cu ”Filosofia vinului” a lui Bela Hamvas, dificultatea este aceeași: dacă despre plăcerea de a bea un pahar de vin putem vorbi oricât, atunci când suntem în fața unor capitole precum ”Conștiință și ființă”, ”Ființă și exces” sau ”Înțelesul vinului”, apărute în partea a doua a lucrării lui Roger Scrunton, rămâi în ceață. Dar încercăm, mai ales că prima parte a cărții se intitulează chiar ”BEAU”, o istorisire minunată despre ”păcatul” vinului de calitate, despre cele mai apreciate vinuri din Franța și apoi din lume, chiar și din România, despre cum să gândim vinul și nu despre cum să îl bem.
Desigur, tonul este filosofic de la un capăt la celălalt, dar ne este mai ușor să vorbim despre vin decât despre ființă și nemurire, mai ales dacă nu sunt specialiști în cele din urmă. Desigur, Roger Scunton nu este aceeași persoană ca mulți dintre noi, care abia ne permitem Cotnari-ul, Murfatlarul sau, la ocazii speciale, un vin de calitate din Franța sau Chile. Cu toate acestea, nu trecem mai departe de ”preludiu”, cum inspirat și-a intitulat autorul Cuvântul înainte, și dăm peste o concepție clară a lumii și niște principii cu care suntem complet de acord. Fanaticii sănătății pot spune orice, dar ar trebui să nu ocolească vinul:
”Dacă ar fi după mine, fanaticii sănătății care ne-au otrăvit toate bucuriile firești ar trebui strânși și închiși împreună într-un loc unde să se plictisească între ei, cu atitudinea lor țeapănă și cu panaceele lor zadarnice pentru viața veșnică. Noi, ceilalți, ar trebui să ne trăim viața din banchet în banchet, unde catalizator să fie vinul, conversația să fie mijlocul, iar scopul o acceptare senină a sorții și hotărârea de a nu uita să plecăm.”
Ceea ce este interesant prin plimbarea lui Roger Scrunton prin patria vinului de calitate, Franța, nu este faptul că ne sunt enunțate câteva definiții asupra vinului și a diferitelor sale soiuri, ci că toată această călătorie are un punct central: nu soiul, nu producătorul, nu anii în care vinul a stat în păstrare sau anul în care este produs sunt importante sau cele mai importante, ci pământul din care crește via. De aici se extrage seva, de aici strugurele devine vin, pentru că din soiuri identice, dar pământ diferit, rezultă un vin mai bun sau de o calitate inferioară: ”Greșeala, a conchis el, consta în eșecul de a cultiva specificul local. Un produs poate avea orice preț, dar poate avea o valoare numai atunci când este legat de un loc bine definit. Acest lucru este adevărat atât pentru vinuri, cât și pentru oameni.”
Incursiunea lui Scrunton a continuat: ne-a explicat pe îndelete ce înseamnă vinul în Franța, un obiect al plăcerii, dar și al cunoașterii; am descoperit că vinul de Bordeaux nu trebuie dat pe gât, ci meditat, și întotdeauna într-o companie plăcută; sau că vinul Les Oliviers, produs de Domaine Ferraton (despre care nu auzisem până acum), nu este un vin care ar trebui irosit pe mâncare, ci „sorbit pe o pajiște presărată cu flori, alături de cineva foarte drag”. Nu a uitat niciun vin de calitate, fie că vorbim despre vinurile din Franța sau cele din țări îndepărtate, cum ar fi cele din Liban, Chile, Grecia, Australia sau Africa de Sud. Spre uimirea mea, sunt rânduri chiar despre vinurile din România, dovadă că omul chiar știe despre ce vorbește (deși câteodată avem impresia că ne lăudăm singuri și vinul este doar un exemplu despre un produs românesc supraestimat):
”La Cetate este un Merlot fructat produs în comuna Oprișor de firma Carl Reh Winery. Vinul din 2000 are o notă de vanilie pe care aproape că o poți sorbi din pahar și este mai profund și mai fructat decât orice alt vin pe care îl poți găsi la același preț. Cultivarea unor asemenea soiuri constituie un aspect al încercării României de a-și recupera identitatea ca parte a Europei, o identitate ce include legăturile istorice cu Franța și propria cultură francofonă.”
Partea a doua a cărții este, așa cum spuneam, mai filosofică, iar călătoria în lumea vinului se transformă într-o călătorie în lumea spiritului, iar băutura alcoolică aflată până atunci în centru rămâne doar în fundal. La final, o altă splendoare: o anexă exhaustivă despre vin și carte sau ”Cu ce vinuri să însoțim cartea pe care o citim”. Cu lecturi de la Platon și Aristotel, trecând prin Avicenna și Maimonide, până la aproape contemporanii Wittgenstein și Hamvas. Nu ar trebui trecute cu vederea, tot spre sfârșitul cărții, principiile simple pe care le enumeră Roger Scruton pentru a fi un băutor cu personalitate: ”Primul este acela că ar trebui să bem ce avem chef și cât avem chef. Poate că acest lucru ne va grăbi moartea, dar această pagubă minoră va fi compensată de beneficiile pentru toți cei din jurul tău. Al doilea principiu este că, atunci când bem, nu ar trebui să provocăm suferință celorlalți: bea cât poftești, dar pune sticla jos înainte ca veselia să lase loc întristării. Băuturile cu efect depresiv – apa, de exemplu – ar trebui consumate în doze mici, și doar din motive medicale.”
”Beau, deci exist” este un manual de filosofie a vinului. Este interesant ca titlu, atragând cu siguranță atenția pasionaților de un alcool fin, fie că îl numim vin sau coniac de înaltă calitate. În funcție de pasiunea și apetența voastră pentru filosofie, vi se va părea, la final, o călătorie minunată sau, dimpotrivă, o încercare dificilă, aproape de neînțeles. Rămân însă pasaje minunate, informații importante despre vin și locurile unde acesta este produs și gândirea unui om inteligent, care știe despre ce povestește.
