„Austerlitz”, de W. G. Sebald
Editura Art, Seria de autor W. G. Sebald, București, 2021
Traducere din limba germană și note de Irina Nisipeanu
Despre romanul „Austerlitz” se poate spune că e perfect integrabil în noțiunea de literatură a procrastinării, genul de cărți pe care le amâni până la momentul când conștiința de cititor dă semne vădite de disconfort, or renumele lui W. G. Sebald drept un nou Proust al literaturii moderne este indubitabil. Până să purced la analiza nemijlocită a romanului țin să menționez câteva date biografice despre autorul care a reușit să ridice romanul liniar pe piedestalul cărților devenite clasice mult înainte de așa zisul termen legal (da, „Austerlitz” este deja recunoscut drept un roman clasic, deși a văzut lumina tiparului în 2001, fiind ultimul roman al autorului).
Winfried Georg Sebald (18 mai 1944 – 14 decembrie 2001), cunoscut sub numele de W. G. Sebald sau (după cum prefera el) Max Sebald, a fost un scriitor și academic german. La momentul morții sale, la vârsta de 57 de ani, el era deja citat de criticii literari drept unul dintre cei mai mari autori în viață. Plecat din viață mult prea devreme, autorul a reușit însă să lase o multitudine de scrieri în proză, edificatoare pentru lumea literară mondială.
În romanul „Austerlitz”, figura centrală a narațiunii este Jacques Austerlitz, un istoric al arhitecturii care îl întâlnește și se împrietenește cu un călător solitar din Anvers în anii 1960, vocea căruia reprezintă nemijlocit tonul întregii narațiuni. Fluiditatea povestirii are un ritm aparte, amintind de renumitul Proust, și aidoma acestuia, Sebald nu se grăbește să ne dea cărțile pe față. Aflăm totuși, treptat, că personajul nostru a sosit în Marea Britanie în vara lui 1939, în calitate de copil refugiat, într-un transport de copii, dintr-o Cehoslovacie amenințată de naziștii lui Hitler. A fost adoptat de un predicator nonconformist galez în vârstă și de soția sa bolnavă și și-a petrecut copilăria lângă Bala, Gwynedd.
Confuz asupra originilor sale și a istoriei din culisele căreia acesta a apărut, Austerlitz decide să facă o adevărată incursiune în trecut, o incursiune care în roman devine un soi de epopee a lui Ghilgameș, doar că dedicată arhitecturii, artei și geografiei. Pornind într-un marș prin Europa, Austerlitz se întovărășește cu ascultătorul său, un pribeag călător din Anvers, care se lasă cucerit de povestirea lui Jacques.
Dimensiunea impunătoare a narațiunii, liniștea de fundal pe care naratorul a creat-o, maniera în care acesta ne poartă de-a lungul a zeci de ani, de parcă ne-ar fi încapsulat în propria cutie craniană și ne lasă să privim doar prin ochii săi spre străzile unui Bruxelles calm, a unui Paris forfotind de oameni – iată doar câteva dintre elementele forte ale acestui roman.
Dificultatea sau provocarea acestui roman, în cazul meu, a fost liniaritatea lecturii. Sebald adoptă stilistica monologului în care nu e loc de abzațuri, de dialoguri prea mari. Practic merge pe varianta sigură a fluxului lingvistic, în care descrierile se succed ca într-o cascadă, iar dialogurile sunt mentale, nerostite.
„Austerlitz” este un roman al maturității, un roman pe care trebuie să escaladezi și în care trebuie să te arunci ca un plonjor în ape întunecate, să te lași purtat pe ulițe, admirând frumusețea clădirilor și nimicnicia umană, iar Sebald este un pictor în cuvinte, care trasează tușe fine, rafinate, reliefând extatic plăcerea cuvântului scris.
Puteți cumpăra cartea: Editura Art/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografie autor: quotationof.com)
