„The Passenger”, de Cormac McCarthy
Editura Vintage International, 2023
„Pasagerul”, de Cormac McCarthy
Editura Humanitas Fiction, București, 2023
Traducere de Iulia Gorzo
Atunci când a murit, în iunie 2023, la aproape 90 de ani, Cormac McCarthy a fost elogiat de însuși Stephen King drept ‘… poate, cel mai mare romancier american al timpurilor noastre’. Deși el însuși ocolea cercurile literare și prefera compania oamenilor de știință, a fost apreciat și elogiat de mulți dintre colegii săi de breaslă și de criticii literari, printre care Saul Bellow și Richard Woodward. Și, desigur, de cititori. Înainte de 2022 a publicat zece romane și majoritatea s-au bucurat de mare succes. În România a fost tradus și publicat ‘Drumul’, romanul său post-apocaliptic apărut în colecția ‘Raftul Denisei’ al Editurii Humanitas Fiction. În octombrie și decembrie 2022 au apărut în limba engleză, după 16 ani de tăcere, cele două cărți care reprezintă testamentul sau literar: ‘Pasagerul’ și ‘Stella Maris’. Ambele au fost traduse de Iulia Gorzo și publicate acum cu promptitudine în aceeași remarcabilă colecție.
Nu am avut răbdare să ajungă la mine edițiile în limba română ale celor doua cărți și, aflându-mă în Statele Unite, am cumpărat și am citit ediția paperback a originalului în limba engleză a ‘Pasagerului’, sau, ca să fim exacți, ‘The Passenger’. Confruntarea cu versiunile originale reprezentă intotdeuna o experiență puțin diferita de citirea în traducere și când am ocazia încerc această experiență în limbile străine pe care le stăpânesc destul de bine pentru ca lectura să fie o placere. ‘The Passenger’ a fost o provocare, dar nu din cauza vreunei bariere de limbă. Știam, oarecum, și la ce să mă aștept, căci McCarthy are un stil personal în care o mare parte din dezvoltarea narativă este bazată pe dialoguri, dar acestea nu sunt delimitate în text folosind convențiile obișnuite. Mi-au trebuit zece zile pentru a parcurge cele vreo 440 de pagini de text. Lectura nu a fost ușoară, ceea ce nu înseamnă că nu a fost frumoasă și captivantă în multe momente. Notele de lectură care urmează se bazează pe ediția engleză apărută la Editura Vintage International. În România cartea aceasta și romanul pereche ‘Stella Maris’ sunt deja disponibile la Târgul de Carte Gaudeamus și în librării.
Eroii principali ai dipticului sunt Bobby Western și sora sa Alicia. Firul principal al narațiunii se petrece la începutul anilor ’80. Bobby este scafandru, angajat de o firmă care cercetează epavele și alte obiecte ascunse sub ape în sudul Statelor Unite, pe lângă coastele Floridei și Louisianei. Alicia este moartă de un deceniu, se sinucisese. Tatăl celor doi frați fusese unul dintre colaboratorii lui Robert Oppenheimer și participase la programul de construire a bombelor care fuseseră aruncate la Hiroshima și Nagasaki. Sentimentul de responsabilitate și de vinovăție se transmisese copiilor. Bobby renunțase la o carieră științifică asemănătoare pentru o viață oarecum aventuroasă, ca pilot de curse de automobile sau ca scafandru, totdeauna la marginea societății. Fantomele istoriei nu îi dau însă pace.
‘There were people who escaped Hiroshima and rushed to Nagasaki to see that their loved ones were safe. Arriving just in time to be incinerated. He went there after the war with a team of scientists. My father. He said that everything was rusty. Everything looked covered with rust. There were burnt-out shells of trolleycars standing in the streets. The glass melted out of the sashes and pooled on the bricks. Seated on the blackened springs the charred skeletons of the passengers with their clothes and hair gone and their bones hung with blackened strips of flesh. Their eyes boiled from their sockets. Lips and noses burned away. Sitting in their seats laughing. The living walked about but there was no place to go. They waded by the thousands into the river and died there. They were like insects in that no one direction was preferable to another. Burning people crawled among the corpses like some horror in a vast crematorium. They simply thought that the world had ended. It hardly even occurred to them that it had anything to do with the war. They carried their skin bundled up in their arms before them like wash that it not drag in the rubble and ash and they passed one another mindlessly on their mindless journeyings over the smoking afterground, the sighted no better served than the blind. The news of all this did not even leave the city for two days. Those who survived would often remember these horrors with a certain aesthetic to them. In that mycoidal phantom blooming in the dawn like an evil lotus and in the melting of solids not heretofore known to do so stood a truth that would silence poetry a thousand years. Like an immense bladder, they would say. Like some sea thing. Wobbling slightly on the near horizon. Then the unspeakable noise. They saw birds in the dawn sky ignite and explode soundlessly and fall in long arcs earthward like burning party favors.‘ (pag.130-131)
Alicia fusese și ea o excepțională matematiciană, dar talentul ei nu a avut timp să se dezvolte. În fapt, își abandonase studiile și își concentra eforturile cultivând un alt talent – cel al studiului sonorității viorilor vechi. Și apoi a apărut boala, niciodată exact definită (fiziologică? sufletească?).
‘How good a mathematician was your sister?
We come back to that from time to time. There’s no answer to that. Mathematics is not physics. The physical sciences can be weighed against each other. And against what we suppose to be the world. Mathematics cant be weighed against anything.
How smart was she?
Who knows? She saw everything differently. She would figure something out and then half the time she couldnt explain to you how she’d done it. It was hard for her to understand what it was that you didnt understand. That smart.’ (pag.325)
‘The Passenger’ se desfășoară în două planuri narative paralele. Fiecare dintre cele zece capitole ale cărții, cu excepția celui final, se deschide cu câteva pagini (delimitate cu caractere italice) în care este descris dialogul imaginar – poate desfășurat în vis, poate având loc într-un delir febril cauzat de boală – dintre Alicia și The Kid. Cine este acesta? Personaj imaginar desigur, dar reprezintă el un alter ego? O oglindă deformată a temerilor adolescentei? Sau chiar un vizitator de pe o altă planetă căutând dialogul cu locuitorii excepție ai Terrei? A doua parte a capitolelor îl urmăresc pe Bobby în prezentul anilor ’80. Narațiunea acestor secțiuni se desfășoară oarecum cronologic, cu flash-back-uri care completează evenimentele petrecute în anii anteriori. La un moment dat acțiunea pare a porni pe panta unui thriller de acțiune. Bobby și un coleg al său scafandru descoperă un avion charter de afaceri care se prăbușise în Golful Mexic. La bordul său se află cadavrele a opt pasageri și membri ai echipajului, deși foaia de parcurs indică nouă persoane. Presa nu menționează nimic despre un accident aviatic. Colegul moare într-un accident profesional în America de Sud, iar Bobby începe să fie urmărit și la un moment dat interogat de agenți guvernamentali misterioși. Se datorează aceasta misteriosului avion sau poate activității tatălui sau în perioada participării la proiectul bombei atomice? O vizită la casa bunicii de la Knoxville, Tennessee îi dezvăluie că agenții guvernului o vizitaseră cu câțiva ani înainte și confiscaseră toate documentele de familie, inclusiv singurele albume de fotografii care mai păstrau imaginea sorei sale.
Legătura dintre Bobby și Alicia depășise limitele permise de morala convențională pentru relațiile frate-soră și se transformase într-o adevărată poveste de dragoste. A avut și aceasta un rol în sinuciderea adolescentei? Este una dintre multele întrebări pe care Cormac McCarthy le lasă deschise. În absența fotografiilor, imaginile încep să se estompeze, dar rămân cuvintele, din câteva scrisori păstrate sau recuperate. Lupta cu uitarea este accelerată de pierderea ireversibilă a imaginilor:
‘He didnt know where his own letters were. Maybe he didnt want to know. He folded the letter and put it back in the envelope and took another from the bottom of the stack. At age twelve she had a picture of Frank Ramsey in a dimestore frame standing on her bedside table. She wanted to know if you could in love with someone who was dead. She said in fourteen years they would be the same age. He didnt read anymore. The later ones were hard for him to read. The letters in which she told him that she was in love with him. He put away the manila envelope and close it and put it under the mattress and went out and down to the bar.’ (pag.209)
‘He’d bought some school tablets and a small packet of ballpoint pens at the drugstore and at night he’d sit propped against the haybales and write letters to her by the light of the oil lamp. How to begin. Dearest Alicia. Once he wrote: My beloved wife. Then he balled the paper and got up and put it in the stove.’ (pag. 360)
Mărturisesc că aștept cu curiozitate să răsfoiesc traducerea în limba română a romanului pentru a vedea cum a echivalat Iulia Gorzo construcții ortografice precum ‘didnt’ sau ce a făcut în cazul unor cuvinte inventate precum ‘shadowlane’.
Cormac McCharty este considerat unul dintre marii pesimiști ai literaturii americane. Bobby Western, personajul său, este în acest sens un personaj de sinteză și poate și purtătorul unui mesaj final care adună experiența istoriei unei părți însemnate a secolului trecut și o combină cu neliniștile lumii contemporane. Eroul are o formație științifică de excepție, precum mulți dintre prietenii din viață reala ai scriitorului, dar neliniștile sale amplifică vibrațiile multora dintre cei confruntați cu progrese care par ieșite de sub control ale științei sau canalizate de forțele malefice care bântuie coșmarurile teoriilor conspiraționale. Dialogul cel mai interesant din acest punct de vedere este cel dintre Bobby și avocatul Kline, într-unul dintre capitolele finale:
‘Did you know that there’s a system that can scan your eye electronically with the same accuracy as a fingerprint and you don’t even know it’s being done?
…
You might think that fingerprints and numbers give you a distinct identity. But soon there will be no identity so distinct as simply to have none. The truth is that everyone is under arrest. Or soon will be. They dont have to restrict your movements. They just have to know where you are.
…
There wont be any actual money. Just transactions. And every transaction will be a matter of record. Forever.
You dont think people will object to this?
They’ll get used to it. The government will explain that it will help to defeat crime. Drugs. The sort of large scale international arbitrage that threatens the stability of currencies. You can make up your own list.
But anything that you buy or sell will be a matter of record.
Yes.’ (pag. 323-324)
Cred că ‘The Passenger’ este o carte care trebuie citită în contextul întregii opere a lui Cormac McCarthy. Autor al unor romane și scenarii de film care acoperă istoria americană de la perioada expansiunii spre Vest până în viitorul post-apocaliptic, McCarthy a lucrat vreme de mai multe decenii la dipticul de romane despre care știa că vor fi acordurile finale ale carierei sale. Spre deosebire de alte dăți, nu a mai construit o structură narativă închegată. Multe fire de acțiune sunt întrerupte. Multe întâlniri și dialoguri par a fi mai degrabă rezultatul hazardului decât al unei planificări arhitectonice. La fel ca în viață. Rezultatul este o carte complexă și haotică, în care sunt abordate teme diferite de la limitele iubirii la secretele atomului, de la cursele de automobile la felul în care atingem destinele prietenilor. Când a trimis editurilor ‘Pasagerul’ și ‘Stella Maris’, CormacMcCarthy nu mai avea nimic de demostrat. Scrisese cărți de mare succes, primise premiile literare nord-americane cele mai râvnite. În ultimele pagini ale cărții îl găsim pe Bobby Western refugiat la Ibiza, Spania. McCarthy a trăit o vreme acolo, și interacțiunea dintre spaniolă și engleză i-a influențat influențat stilul. De la Santa Fe, în New Mexico, unde a trăit în ultimii ani de viață, el a lăsat cititorilor săi două cărți stufoase și enigmatice care reprezintă acordurile finale ale unei traiectorii literare deosebite.
