7000 de zile în Siberia, de Karlo Stajner (III)

”7000 jours en Siberie”, de Karlo Stajner – 7000 de zile în Siberia

Club Express, Editions Gallimard, Paris, 1971

Primele două părți aici și aici.

Din memoriile lui Stajner se decelează şi o reflecţie mai amplă asupra condiţiei străinului care călătorea sau muncea în URSS, a idealismului şi naivităţii lui, a mecanismelor bine puse la punct de înşelare a percepţiei lui şi de păcălire. În insula Muksuma din arhipelagul Solovetki, Karlo Stejner l-a întâlnit pe un anume Samodia, condamnat la o pedepasă de zece ani, dar care continua să creadă în idealurile Partidului şi să-l considere pe Stalin un geniu intangibil. Luându-l gura pe dinainte, acesta a dezvăluit cum a contribuit la înşelarea lui Edouard Herriot în timpul vizitei ghidate din 1934 pe care acesta a făcut-o şi într-o Ucraina, unde milioane de oameni mureau de foame.

Pentru a-i dovedi distinsului oaspete francez că în URSS exista libertatea religioasa, cu o săptămână înainte catedrala din Kiev, care până atunci fusese folosită drept depozit al unei berării, a fost golită rapid de butoaiele de bere. O sută de muncitori au lucrat pentru a remedia aspectul degradat al sfântului lăcaş. Când lui Herriot i-a fost arătată biserica, din întâmplare, tocmai atunci avea loc o slujbă la care luau parte enoriaşii… agenţii NKVD şi soţiile lor. Chiar acest Samodia a jucat rolul preotului şi cum cei ortodocşi poartă barbă, a fost dus la un frizer unde i s-a lipit una. « Totul s-a derulat fără probleme iar la întoarcerea în Franţa, Edouard Herriot a putut declara că libertatea cultului şi posibilitatea de a merge liber la biserică domneau în URSS »

În alt punct al relatării sale mărturiseşte: „Nimic nu-mi era mai drag decât partidul comunist iar atunci când în 1932 am ajuns în Uniunea Sovietică eram omul cel mai fericit din lume. Dar ce dezamăgire! În loc să găsesc bunăstare am dat de tristeţe şi mizerie. Deja în gara Bielorusia, în momentul în care mă dădeam jos din tren, copii abandonaţi întindeau mâinile. Oare ce însemna asta? În Moscova, capitala Revoluţiei, copiii să cerşească? Mi-a fost ruşine de mine însumi. Am fost mulţumit să urc în maşina care m-a dus la Hotel Lux unde se afla cazată birocraţia Kominternului. Prima plimbare de-a lungul Moscovei, o altă dezamăgire. Multe magazine erau goale iar în alte vitrine se vedeau doar ambalaje care conţineau înlocuitori de cafea. În faţa brutăriilor, lungi cozi cu oameni care aşteptau să schimbe cupoanele pe pâini negre. Femei sărace cerşeau puţină pâine celor care ieşeau din magazin. La Hotel Lux meniul se asemăna cu cele din restaurantele din Viena, Berlin sau Paris. Caviar, somon, pui la rotisor, compoturi de toate felurile făceau parte din meniul obişnuit al funcţionarilor comunisti.”

În alt loc, remarcă foarte pertinent „În hotelurile Metropol, Savoy sau Naţional străinii puteau obţine orice: de la caviar şi şampanie autentică până la tinere rusoaice drăguţe, gata să ofere servicii oaspeţilor străini în orice privinţă şi, în acelaşi timp, să informeze NKVD. Iar pe străzi, mari pancarte proclamau <Proletariatul străin ne contemplă cu invidie.> (…)Străinii care vizitează URSS se mulţumesc cel mai adesea, să vadă marile oraşe. Înapoi în ţările lor, unii au o opinie favorabilă, altii sunt foarte critici. Aceşti călători nu-şi dau seama cum îi înşeală pe cei care le ascultă relatările, pentru că marile oraşe ruseşti nu reflectă deloc realitatea rusă. (…) Magazinele din Moscova erau întotdeauna pline de cumpărători sau, mai bine zis, de oameni care doreau să cumpere pentru că dorinţa lor rareori se îndeplinea. Pentru a găsi o pereche de panatloni, am alergat în nenumărate magazine, înainte de a mă mulţumi cu o pereche ce nu-mi venea deloc. Pentru câţiva cârnaţi a trebuit să aştept ore întregi”(…) “Guvernul se ocupă pentru ca oaspetelui străin să nu-i lipsească nimic. În hotelurile Inturist el poate mânca la fel de bine ca acasă, plătind în dolari, lire sterline. În baruri şi cluburi de noapte turistul se poate distra până târziu în noapte. În timp ce luminile din căminele moscovite sunt stinse demult, petrecerile sunt în toi în locurile rezervate străinilor. „

Parăsind cu trenul URSS, memorialistul fie îşi aduce aminte ce a simţit atunci (mai puţin probabil), fie retrospectiv scrie net „nu aveam nici un regret părăsind acest pământ unde idealurile mele cele mai nobile au fost distruse. Ajungând la frontieră, cum să nu-mi fi îndeptat un gând emoţionat faţă de tânărul idealist care, cu un sfert de secol mai devreme, luase drumul invers? În acel moment simţeam că am scăpat ca printr-un miracol unui univers atins de ciuma”.