Întreaga mea lume (adaptare dupa ”Things I know to be true”, de Andrew Bovell)
Distribuție: Rosie-Irina Noapteș, Pip-Adelina Toma, Mark-Claudian Șiman, Ben-Vlad Lință, Fran-Anca Bejan, Bob-Dorin Enache
Profesori coordonatori: Conf. univ. dr. Puiu Șerban, Asist. drd. Raluca Ghervan
Scenografie: Flavia Stroe
Lumini și sunet: Claudia Ene și Patricia Cordoş
“Întreaga mea lume” a fost cea mai frumoasă surpriză pe care cei de la Teatrul Arte dell’Anima o puteau face într-o vineri ploioasă. Am ajuns acolo pregătită să văd ”Treapta a 9-a”, când am văzut un afiș diferit pe ușă, un desen făcut de un copil pe care de obicei părinții îl lipesc cu mândrie pe ușa frigiderului. Am intrat în sala mică, mi-am lăsat umbrela lânga tufa de trandafiri, despre care urma să aflu că reprezintă ocupația zilnică a lui Bob, și am așteptat cu nerăbdare ca tinerii artiști să își înceapă jocul.
”Întreaga mea lume” este povestea lui Rosie, o puștoaică dintr-un orășel periferic din Australia, care se întoarce acasă după trei luni de hoinărit prin Europa. Cu inima frântă și fără bani, revine la ceea ce știe că este real: mama, tata, frații și sora ei, și încearcă pe cât posibil să nu transforme întoarcerea neanunțată într-o dramă de familie. Dar asta este imposibil când tu ești puiul cel mic al părinților, preferata tuturor și întruchiparea naivității. Începând cu acea zi, de-a lungul unui an, familia ei trece prin diverse crize, învață unii despre alții lucruri noi, află secrete dureroase și încet-încet se îndepărtează într-un fel sau altul. Rosie, care începe acest șir de întâmplări, este martoră la destrămarea familiei pe care o iubește atât de mult.
Toată acțiunea piesei se desfășoară în casa părintească, făcându-se o bună întrebuințare de fiecare colțișor al spațiului restrâns al sălii, de fiecare ușă, care se transformă în ușile camerelor copiilor. Chiar și grădina, în care Bob curăță zilnic trandafirii, a avut loc într-un colț. Poate că și spațiul restrâns a contribuit la amplificarea emoțiilor transmise de actorii pe care îi aveai practic la numai câțiva centimetri de tine, cărora le puteai vedea lacrimile în ochi și tremuratul mâinilor și simții vibrațiile din voci atunci când își reproșau cele mai groaznice lucruri pe care un copil l-ar putea spune unui părinte.
„Nu trebuia să se întâmple așa.. Am crezut că vor fi ca noi. Dar mai buni. Versiuni mai bune ale noastre. Mai bine educați. Cu slujbe mai bune. Cu perspective mai bune.” (Bob către Fran)
Toți cei 6 actori au fost formidabili. Diferențele dintre copii erau clare, la fel și atitudinea părinților față de fiecare în parte. E oarecum dureros când realizezi că este cu adevărat tabloul unei familii, că pe scenă se joacă poate o zi din viața fiecăruia, iar cei care au frați au recunoscut numeroase discuții și schimburi de replici din propria sufragerie. Nu îmi pot da seama care dintre cei șase a avut cel mai greu rol, cel mai complex, pentru că în oricare dintre situații ai fi, în viață niciodată nu va fi ușor. Pip este sora cea mare și responsabilă, cea de la care așteptările au fost întotdeauna cele mai mari și care nu trebuie să aibă niciun fel de scuze pentru eșec. Dar este nefericită. Ben este răsfățatul mamei, cel căruia i s-a oferit și încă i se oferă totul, deși ar trebui sa fie deja independent și responsabil. Dar nu i se poate ierta totul. Mark este fiul cel responsabil, cel în care au încredere toți, cel care va reuși, care le știe pe toate. Dar ei nu știu totul despre el. Și apoi mai este Rosie, mezina care își dorește „să crească mare”. Dar încă nu este momentul.
„O femeie trebuie să fie independentă și să își câștige proprii ei bani. Acesta este cel mai bun sfat pe care ți-l pot da.” (Fran către Rosie)
”Întreaga mea lume” este un spectacol de licență pregătit de viitorii absolvenți UNATC, în care se vede munca depusă și dedicarea pentru drumul ce îi așteaptă. Toată sala avea lacrimi în ochi la final, iar acesta este un semn bun. Au reușit să-mi transmită atât de multă emoție și să mă captiveze atât de tare încât nu am reușit nici măcar să îmi desprind ochii de la ei pentru câteva secunde pentru a face poze, dar vă garantez că niciun cadru nu ar fi fost suficient de bun pentru a înțelege ce s-a întâmplat pe acea scenă.
