În ultima perioadă observ un fenomen interesant în literatura contemporană. Autorii decid să abordeze subiecte durute într-o manieră mult mai naturală, mult mai asumată. Poate că acest lucru se datorează faptului că tot mai mulți cititori vor să se regăsească în imaginile plăsmuite de scriitori sau poate pentru că își caută doza de autenticitate. Această perspectivă cred că merită discutată inclusiv în comunitățile de cititori, pentru că ne-ar ajuta să ne ancorăm într-o realitate care se tot schimbă de-a lungul timpului.
În acest top vreau să vă prezint câteva cărți moderne care mi s-au părut autentice, fără a mă forța să storc o lacrimă în plus de dragul senzaționalismului, cărți despre care pot spune cu certitudine că merită să devină clasice.
1. „Ultimul an cu Ceaușescu”, de Daniela Rațiu, Editura Litera
Primul titlu cu care vreau să deschid lista este romanul Danielei Rațiu, intitulat „Ultimul an cu Ceaușescu”, apărut la Editura Litera. Dacă e să vă recomand o carte care surprinde ultimele zvâcniri ale regimului comunist, atunci asta ar fi. Surprinzând prin niște lentile aproape cinematografice realitatea ultimilor ani sub domnia tiranului, cartea este o radiografie a unor realități care mai provoacă încă nostalgii unor oameni cu memorie scurtă. Rânduri interminabile, frigul care intră în oase, penuria alimentară și disfuncționalitatea relațiilor pe fundalul tuturor acestor greutăți – iată doar câteva dintre elementele cărții care m-au prins. Stilistic, Daniela Rațiu reușește să ne ofere o istorie nu doar autentică, ci și empatică, punându-ne în fața unor cioburi de oglindă și arătându-ne că istoria nu este doar despre tirani, ci mai ales este despre oameni.
2. „Blestemul podului”, de Mădălina Tanasă, Editura Presa Universitară Clujeană
Un alt roman care se încadrează de minune în această listă este „Blestemul podului” de Mădălina Tănasă. Excelent scris, cu o abordare profund umană, cartea ne arată tranziția vremurilor grele dintre Primul și Al Doilea Război Mondial, o perioadă tenebră în care foarte mulți oameni și-au pierdut fața. Mi se pare că acest debut literar a reușit să-mi clatine temelia credinței că oamenii sunt buni prin esență. Tot ce se întâmplă în această istorie e despre rezistența în fața răului care poate fi mare (pericolul comunismului) și mic (răul comunității, acea formă de rău care trăiește peste gard).
3. „Între două fronturi”, de Oana David, Editura Hyperliteratura
Al treilea volum pe lista mea e romanul Oanei David, „Între două fronturi”, despre care nu obosesc să vorbesc pentru că este o mostră excelentă a felului în care trebuie să abordezi subiectul războiului, iubirii, trădării și loialității. Avem un cuplu neobișnuit la mijloc, avem o Românie prinsă în alianța cu răul și avem o istorie memorabilă, o istorie cu și despre oameni. Dar, mai ales, avem o sumedenie de nuanțe care fac diferența, pentru că răul și binele pot lua forme neașteptate.
Îmi dau seama acum, pe final de articol, că am ales trei femei și trei cărți românești, o coincidență care mă bucură și care îmi demonstrează că avem un potențial literar mare, perfect pentru a deveni clasic și de actualitate. Cine știe, poate în următorii ani aceste cărți vor ajunge și pe lista lecturilor școlare ca niște exemple despre cum trebuie scrise cărțile bune.
