De vreo 20 de ani încoace, la fiecare doi ani, de la sfârșitul lui August până după mijlocul lunii septembrie, Bucurestiul devine capitala culturală a lumii, și asta fără să fie nevoie de vreo promoție specială sau de declarații oficiale ale vreunei organizații super-guvernamentale. Este vorba, desigur, despre Festivalul George Enescu, manifestare muzicală și culturală ajunsă în acest an la cea de-a XXVII-a ediție. Timp de peste patru săptămâni, capitala României și câteva alte orașe din țară au fost gazdele unora dintre cele mai reputate orchestre, ansambluri muzicale, formații de dans și colective de operă din lume. A fost a doua ediție sub directoratul artistic al dirijorului Cristian Măcelaru care și-a declarat și pus în aplicare intențiile de a deschide evenimentului unor noi categorii de public – în special cel tânăr – și de a lărgi orizontul artistic și cultural prin colaborări cu artiști reprezentativi din alte domenii. Se poate spune că Festivalul George Enescu ediția XXVII a avut loc în aceeași măsură în săli de concerte, dar și în spatii ‘neconvenționale’ – săli de teatru, cluburi, muzee și nu în ultimul rând pe străzi și în piețele publice.
Am cumpărat în avans, din februarie, chiar din ziua în care au fost puse în vânzare, bilete la cele zece concerte cu care ne-am delectat în perioada festivalului. Pentru acest ‘top’ am ales 5. Selecția este personală – în primul rând prin alegerea concertelor din multele evenimente oferite în program și apoi în selecția celor care mi-au lăsat impresiile cele mai puternice. În fiecare concert au fost momente minunate care ne-au încântat, majoritatea muzicienilor erau de clasă mondială, nume reputate sau talente în ascensiune. Gusturile însă diferă și probabil voi ați trăit și alte momente minunate în festival. Sunteți invitați să comentați alegerile mele și să le adaugați pe ale voastre.
1. Orchestra Filarmonicii Regale din Londra dirijată de Vasili Petrenko cu Alexandre Kantorow
12 septembrie la Sala Palatului. Cea mai buna orchestră din Festival. O seară magică. Superlativele nu ma ajută așa încât voi spune doar că Orchestra Filarmonicii Regale din Londra este una dintre cele mai bune orchestre pe care le-am auzit vreodată. Pe Vasili Petrenko îl văzusem deja dirijând la Tel Aviv Filarmonica Israeliană, dar ceea ce a realizat cu LRPO este sublim: sunet complex și cald, perfecțiune tonală și emoție profundă, dar mai ales pasiune și plăcere de a face muzică. Suita nr. 1 ‘Peer Gynt’ a lui Grieg a deschis sublim seara. A urmat Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Liszt. Alexandre Kantorow face parte dintr-o generație de soliști tineri cu o tehnică strălucitoare, dar cărora le lipsește pasiunea. Nu m-a convins pe deplin, mai ales că pianul suna puțin strident la extremitatea înaltă, însă colaborarea cu orchestra a fost perfectă într-un concert complex și dificil și pentru solist și pentru ceilalți muzicieni. În partea a doua am ascultat Simfonia nr. 1 în mi bemol major de Enescu. Voi spune doar că a fost cea mai frumoasă, cea mai profundă, cea mai interesantă versiune a lucrării mele preferate dintre compozițiile lui Enescu pe care am auzit-o vreodată. Două bisuri au răsplătit orchestra și publicul și ridicarea în picioare (standing ovation) a unei părți din public nu mi s-a părut de data aceasta deloc deplasată.
2. András Schiff cu Europe Chamber Orchestra
17 septembrie la Ateneu. Concertul din această după-amiază este cel pe care l-am așteptat cel mai mult din Festivalul Enescu (mai era și concertul Marthei Argerich din 31 august, dar nu a fost să fie). Sunt un mare admirator al lui András Schiff, și ca muzician și ca om de atitudine. Doream de multă vreme să văd în concert Europe Chamber Orchestra, înființată la Londra în 1981 și rămasă acolo în pofida Brexitului. S-au întâlnit azi pe scena Ateneului, au cântat un program excepțional pentru mine (concertele 23 și 20 ale lui Mozart încadrând două Serenade ale lui Dvořák). Trei ore au trecut ca un vis frumos.
3. Orchestra Filarmonică din Rotterdam dirijată de Lahav Shani cu Valentin Șerban
4 septembrie la Ateneu. Era pentru prima dată când îl vedeam în concert pe Lahav Shani în altă parte decât în sala Filarmonicii Israeliene a cărei conducere muzicală a preluat-o cu câțiva ani în urmă de la Zubin Mehta. La acest Festival Enescu care pare dominat de dirijorii generației dintre tinerețe și maturitate, el a demonstrat din nou că se află în primul rând al acestei generații ca valoare și ca succes la public. Orchestra din Rotterdam, pe care de asemenea o dirijează de câțiva ani, și-a început programul cu o lucrare din 1905 a compozitorului olandez Johan Wagenaar dedicată lui Cyrano de Bergerac. Exuberanța și bravura eroului s-au transformat într-un carnaval sonor plin de bucurie. A urmat Concertul nr. 5 în la major pentru vioară și orchestră de Mozart. Pe Valentin Șerban îl vedeam prima oară. În primele două mișcări mi-a făcut impresia unui virtuos obsedat de precizie. Fiecare notă era acolo, dar Mozart nu. Abia în partea a treia solistul a ridicat ochii spre dirijor și s-a molipsit de entuziasmul mozartian al acestuia, finalul fiind minunat. Bisurile (Enescu, Bach) au fost excelente, ce bine ar fi fost ca vibrațiile lor să fie prezente în primele două mișcări ale concertului. După pauză am avut parte de una dintre cele mai bune interpretări ale Simfoniei ‘Din lumea nouă’ a lui Dvořák pe care le-am trăit vreodată. Publicul a răsplătit concertul cu aplauze prelungite din sală în holul Ateneului la plecarea muzicienilor. Nu pot decât să regret că Lahav Shani a fost printre puținele prezențe israeliane la această ediție a Festivalului Enescu, la care Orchestra Filarmonică Israeliană a fost pentru mine marea absentă.
4. Orchestra de Cameră din Lausanne dirijată de Renaud Capuçon cu violonista Hyeonjeong Lee
1 septembrie la Ateneu. Alt concert minunat. Orchestra de Cameră din Lausanne a fost dirijată de Renaud Capuçon, care s-a alăturat și solistei principale concertului – sud-coreeanca de 14 ani Hyeonjeong Lee – în interpretarea Concertului în Re minor pentru două viori de Bach, aceeași muzică pe care Menuhin și David Oistrakh au cântat-o pe aceeași scenă la prima ediție a Festivalului. Puștoaica este formidabilă, are talent, eleganță, precizie asiatică și vibrație europeană. A cântat cu brio trei piese dificile de Enescu în continuare, dintre acelea pe care maestrul și le scria pentru sine, provocându-și contemporanii și rivalii de peste timp să-l egaleze. În partea a doua a concertului am ascultat o interpretare a Simfoniei a 4-a a lui Beethoven care a fost aproape de perfecție. O orchestră de mare clasă. O seară de vis pentru melomani.
5. Concertul de noapte cu Berlin Academy of American Music și Mihaela Martin
14 septembrie la Ateneu. Concertul de noapte a reunit tinerețea și entuziasmul orchestrei Berlin Academy of American Music cu talentul și experiența Mihaelei Martin care a interpretat Concertul pentru vioară și orchestră op. 14 de Samuel Barber. Programul dirijat de Garrett Keast a inclus muzică americană din prima jumătate a secolului trecut (‘An Outdoor Overture’ de Aaron Copland, ‘Trei Dansuri din musicalul On the Town’ ale lui Bernstein, ‘Un American la Paris’ a lui Gershwin) cu o singură excepție care a fost originala ‘Tanyaderas’ a compozitorului israelian contemporan Avner Dorman. Un program exact pe gustul meu interpretat cu brio de o orchestră compusă în majoritate din tineri super-talentați.
