Recomandat Stiri

Concurs: Castiga cărţi de 250 lei, de la Books-Express.ro

Sarbatorile de iarna bat la usa si unul dintre darurile noastre oferite este o carte. Asadar, ne-am gandit ca in aceasta luna, inainte de Craciun, sa va oferim un astfel de dar cu ajutorul partenerilor nostri de la Books-Express.ro. Si nu doar unul, ci chiar trei daruri pentru trei fericiti castigatori.

Darurile (sau premiile):

Premiul cel mare constă în cărţi  în valoare de 250 lei, la alegerea câștigătorului

Premiile speciale, 2 la număr, constau în câte un voucher în valoare de 50 de lei (la fel, la alegere, o carte favorită).

Câștigătorii vor fi aleşi prin tragere la sorţi!

Toţi cei care participă vor câştiga, partenerii noştri oferind tuturor participanţilor la acest concurs o reducere de 10% la toate cărţile de pe Books-Express.ro (cu excepţia celor aflate deja la reducere) şi comandate până la sfârşitul anului.

Despre Books-Express.ro:

“Suntem o  companie nu numai în sensul de întreprindere sau entitate juridică ci mai mult în acela de grup de oameni care-și petrec timpul împreună, pe care îi leagă o pasiune.

Una din principalele noastre preocupări este să facem informaţia cât mai uşor accesibilă pentru cel care doreşte o singură carte sau film  sau vrea să aleagă din titluri pe o temă anume. Ideea noastră este ca utilizatorul să aibă o paletă mare de algere şi să găsească simplu şi rapid ceea ce caută și o dată găsit să-i ajungă acasă, la birou sau oriunde dorește în toată România.

Noi credem că educația și formarea continuă sunt importante și premise pentru succesul profesional și personal.”

Pentru a castiga unul dintre premiile oferite, va rugam sa răspundeţi la următoarea întrebare:

Care este cartea dvs. preferată de pe Books-Express.ro şi de ce?

Asteptam comentariile dvs. pana la 21 decembrie 2011, inclusiv, la acest articol, în care trebuie să desemnaţi cartea preferată şi linkul acesteia de pe site-ul Books-Express.ro. Cei trei câştigători vor fi desemnaţi prin tragere la sorti, vor fi anuntati pe aceasta pagina si vor fi contactaţi pe adresa de e-mail pentru informaţii suplimentare cu privire la modalitatea de intrare în posesia cărţilor.

Succes!

Concursuri Online

Articole similare

Programul cultural ”Lectura de Joi” – 14 august 2014

Jovi Ene

Concurs: Câștigă 2 cărți ”Dacă aș rămâne” și 2 invitații duble la filmul ”If I Stay”! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

E început de săptămână? Hai la film la Centrul Ceh!

Jovi Ene

167 comments

Ioana Cristina Niculescu 14 decembrie 2011 at 14:28

Cartea mea preferata de pe Books Express este „Master lighting guide for portrait photographers” pentru ca o gasesc foarte utila pentru meseria pe care vreau sa o urmez.

http://www.books-express.ro/book/9781584281252/Master-Lighting-Guide-for-Portrait-Photographers.html

Cismau Denise 14 decembrie 2011 at 14:31

„The Cure of Souls” („Urzeala pacatului”) de Phil Rickman.
http://www.books-express.ro/book/9780333906231/The-Cure-of-Souls.html

O carte foarte buna, complexa, cu personaje foarte bine conturate si cu o poveste foarte interesanta. Are mister, actiune, crime, exorcisti, orgii, droguri, bautura, ritualuri satanice. Este un thriller excelent. Una din cartile mele preferate.

cris 14 decembrie 2011 at 14:31

Aceasta este cartea mea:http://www.books-express.ro/book/9780571241705/Zorba-the-Greek.html, pentru ca doar Zorba ne a invatat ca:”Nu există surd mai rău decât acela care nu vrea să audă.
Mulţi caută fericirea mai presus de om; alţii mai prejos. Dar fericirea e pe potriva omului.
Viaţa nu poate fi decât bucuria sinceră de a respira, de a gusta un pahar rece cu apă într-o zi toridă de vară, de a te bucura de îmbrăţişarea tandră a unei femei, de a te pleca în faţa lui Dumnezeu. Fără acestea, „a trăi” nu înseamnă nimic!”

Alina 14 decembrie 2011 at 14:36

Cartea mea preferata e „Ochiul fotografului” – Michael Freeman http://www.books-express.ro/book/9781905814046/Photographer-s-Eye.html
Sunt pasionata de fotografie si sper ca mos craciun sa-mi aduca aceasta carte din care am foarte multe de invatat.

Ionela Dumitrascu 14 decembrie 2011 at 14:36

Nu am o carte preferata, am sute de carti preferate.
Totusi, ca intru in concurs cartea mea preferata in momentul acesta este :
„Christmas with Southern Living 2011” pentru ca imi place sa decorez in bucatarie!

Andreea 14 decembrie 2011 at 14:40

http://www.books-express.ro/search.html?l=all&q=lars+kepler
Cartea mea preferata este intotdeauna cea pe care o citesc in momentul in care sunt intrebata. The Hypnotist, de Lars Kepler, este genul de carte care iti taie rasuflarea. Nu te mai poti gandi la altceva decat la schimbarile de situatie care au loc. Cel putin, mie mi-a cucerit imaginatia. Nu pot citi un capitol fara sa am si scenariul in minte.

Andreea 14 decembrie 2011 at 14:41

http://www.books-express.ro/book/9780007359110/The-Hypnotist.html
Cartea mea preferata este intotdeauna cea pe care o citesc in momentul in care sunt intrebata. The Hypnotist, de Lars Kepler, este genul de carte care iti taie rasuflarea. Nu te mai poti gandi la altceva decat la schimbarile de situatie care au loc. Cel putin, mie mi-a cucerit imaginatia. Nu pot citi un capitol fara sa am si scenariul in minte.

Madalina 14 decembrie 2011 at 14:45

http://www.books-express.ro/book/9780385486804/Into-the-Wild.html

Una din cartile mele favorite… Why? il admir ca a reusit sa se detaseze de tot ce ii ingradea spiritul are curajul sa faca ce vrea cu adevarat. Christopher McCandlessca ar fi fost o persoana pe care mi-ar fi placut sa o cunosc.

Traian 14 decembrie 2011 at 14:45

Cartea preferata este Hokusai de Matthi Forrer.

http://www.books-express.ro/book/9783791344386/Hokusai.html

Aleg aceasta carte pentru ca este o editie recenta, de lux, a artistului meu favorit din tara soarelui-rasare.

Adina 14 decembrie 2011 at 15:01

Una dintre cartile mele preferate este „The Substance of Style” – Virginia Postrel.
http://www.books-express.ro/book/9780060933852/The-Substance-of-Style.html
Cartea dezbate importanta si prezenta tot mai puternica a esteticii in orice activitate de business, in special; am ales-o deoarece invatamintele trase din ea sunt utile nu numai profesional dar si in educarea noastra ca indivizi ai unei societati in permanenta evolutie.

Larisa M 14 decembrie 2011 at 15:02

Cartea mea preferata de pe Books-Express este Cimitirul Animalelor de Stephen King (Pet Sematary)
http://www.books-express.ro/book/9780743412278/Pet-Sematary.html
Este cartea mea favorita deoarece realitatea si horrorul sunt imbinate cu maiestrie si autorul sfideaza limitele de intelegere a mintii omenesti, surprinzand cu finete psihicul uman confruntat cu situatii neobisnuite.

Ana 14 decembrie 2011 at 15:03

http://www.books-express.ro/book/9781591026266/Turtle-the-Universe.html

Cartea mea preferata este „The Turtle and the Universe”, pentru modul minunat in care autorul reuseste sa transforme calatoria unei testoase marine intr-o metafora a aparitiei universului si a evoultiei vietii.

Daniel Sava 14 decembrie 2011 at 15:03

Cartea preferata este Outliers de Malcolm Gladwell:

http://www.books-express.ro/book/9780141043029/Outliers.html

De ce este carte mea preferata deoarece iti prezinta succesul din mai multe puncte de vedere la care nu te-ai fi gandit.

Lavinia 14 decembrie 2011 at 15:07

http://www.books-express.ro/book/9780679723165/Lolita.html

Linkul vorbește de la sine. Lolita întrece orice oricând. Te intrigă, te dezgustă, te provoacă, te trece prin toate stările după modelul Kübler-Ross: negare (gusturile lui Humbert par neverosimile ), furie (ah, Dolores…), încercarea de a negocia cu propriul eu ideea că nu ne simțim vinovați pentru ce se întâmplă în narațiune (pare stupid, dar ne prinde și chiar intrăm în poveste aievea), depresie (nu ne vine a crede că așa ceva se poate întâmpla și că nu putem lăsa cartea din mână)și în final, acceptarea: n-avem ce face, ne-a prins și nu ne mai lasă. Orice carte bună e o Lolită, atâta doar că originalul e construit ca o oglindă a sufletului, și nu întotdeauna ne mai și place ce vedem.

Iulian Fira 14 decembrie 2011 at 15:15

Aceasta este cartea mea preferata:

http://www.books-express.ro/book/9781846145117/A-History-of-the-World-in-100-Objects.html

Imi place foarte mult istoria, iar un demers ca asta e foarte inspirat pentru ca, asa cum spunea John Ruskin, dintre oameni, scrieri si obiecte, numai acestea din urma nu mint :).

Marie 14 decembrie 2011 at 16:05

Cartea mea preferata este ” This time is different” http://www.books-express.ro/book/9780691152646/This-Time-is-Different.html deoarece prezinta o istorie a crizelor economice de-a lungul timpului folosind exemple numerice si demonstrand ca de fapt in economie greselile se repeta in ciuda decalaratiilor oficiale.

Anda 14 decembrie 2011 at 16:35

Cartea mea preferata este Pride and prejudice de Jane Austen:
http://www.books-express.ro/book/9781905921058/Jane-Austen-s-Pride-and-Prejudice-Illustrated-by-Hugh-Thomson.html
Deoarece ma pasioneaza epoca in care se desfasoara actiunea si mi-ar fi placut sa traiesc in acea perioada, sa vad o lume atat de diferita de a noastra, bazata pe alte reguli.

Fociac Ana-Maria 14 decembrie 2011 at 16:56

http://www.books-express.ro/book/9781890774516/Murach-s-SQL-Server-2008.html este cartea preferata, deoarece imi este foarte utila la servici unde lucrez cu platforma SQL SERVER 2008.

Cristian Pinzaru 14 decembrie 2011 at 16:57

Cartea preferata de pe site este:
http://www.books-express.ro/book/9780735626706/Microsoft-Visual-C-2010-Step-by-Step.html de John Sharp.

Am ales aceasta carte pentru ca e foarte bine structurata si este cea care mi-a deschis drumul spre C# si domeniul IT.

Sinziana Lepadatu 14 decembrie 2011 at 17:13

Cartea mea preferata este „Eat that Frog!”
http://www.books-express.ro/book/9780340835043/Eat-That-Frog.html
Este o carte practica, te ajuta sa-ti prioritizezi task-urile si te motiveaza sa devii cel mai bun in orice domeniu!

Lore 14 decembrie 2011 at 19:03

Cartea mea favorita este Wuthering Heights(La rascruce de vanturi) de Emily Bronte. Linkul:http://www.books-express.ro/book/9780375756443/Wuthering-Heights.html

Am fost fascinata complet de povestea lui Heathcliff şi Catherine. Actiunea romanului mi s-a parut complet originala, fata de ceea ce citisem pana atunci, iar ideile regasite in carte erau dea dreptul uluitoare. La prima vedere poate părea ca o simpla poveste de dragoste care s-a încheiat într-un mod tragical, insa la o analiza mai profundă, este o descriere elaborata a poziţia femeii în societate, precum şi prejudecăţile morale care sunt gravate în mentalitatea societăţii, unele dintre ele încă putand fi recunoscute chiar si in lumea modernă.
Ca un întreg, aceasta carte impresionea nu numai prin descrierile fascinante asupra tumulului unui suflet care sufera din neimplinirea dragostei, dar si prin ilustrarea societatii contemporane, renuntand la mult tipicul happy end, pentru a realiza o analiza psihologica completa si verosimila.

sergiu 14 decembrie 2011 at 19:20

pur si simplu vreau sa o citesc mi se pare interesanta si vreau sa o am,nu am mai auzit de ea pana acum , deci o vreau:)http://www.books-express.ro/book/9789460650574/Tomorrow-s-World.html

Mara 14 decembrie 2011 at 20:58

http://www.books-express.ro/book/9780435124052/A-Christmas-Carol.html

Una dintre cartile mele preferate de sezon este „A Christmas Carol” pentru mesajul optimist, de schimbare, pe care il transmite.

Ada 15 decembrie 2011 at 14:33

http://www.books-express.ro/book/9780375725845/Perfume.html

Mie mi-a placut foarte mult Parfumul a lui Patrick Suskind deoarece este o poveste interesanta scrisa in registrul olfactiv.Mi-a placut felul in care autorul reuseste sa creeaza o lume a mirosurilor in locul unei lumi a imaginilor.

CRISTIAN F. 15 decembrie 2011 at 14:51

As prefera „Cracking the TOEFL iBT with CD ,2012 ca sa-i fac o surpriza fiicei mele care este profesoara de engleza-franceza.

http://www.books-express.ro/book/9780375428234/Cracking-the-TOEFL-iBT-with-CD-2012-Edition.html

Alina 15 decembrie 2011 at 15:55

Game of Thrones 4-Copy Boxed Set

http://www.books-express.ro/book/9780345529053/Game-of-Thrones-4-Copy-Boxed-Set.html

Inca nu am apucat sa citesc toata seria si as dori sa o pot face. Ar fi super sa castig aceaste carti pentru ca primul volum pe care l-am citit a fost o o incantare. Reteta este completa: actiune, suspans, fantastic dar si sentimente si personaje bine conturate.

CristinaMol 15 decembrie 2011 at 18:49

Cartea mea preferata este cu siguranta Jane Eyre, de Charlotte Bronte.
http://www.books-express.ro/book/9781934169797/Jane-Eyre-Illustrated.html
Mi-a placut enorm de mult fiindca m-a purtat intr-o alta lume, o alta conceptie asupra vietii si iubirii si am descoperit o poveste de dragoste frumoasa, sincera si nu in ultimul rand descrieri ce te fac sa iti doresti sa fi trait in acele vremuri.

Toate bune!

Bianca 15 decembrie 2011 at 22:21

Ohoo, ar fi usor sa fie vorba de o singura carte preferata, insa din ele aleg una la care visez de cate ori am ocazia, la fel ca la țara care este evocată în ea, Italia…

http://www.books-express.ro/book/9781412063234/Italy-My-Beautiful-Obsession.html

Sper cu ajutorul acestei cărți să vizitez Italia chiar mai mult decât am avut ocazia să o vizitez fizic…

adina 15 decembrie 2011 at 23:07

http://www.books-express.ro/book/9781423606031/The-Food-Stylist-s-Handbook.html,fiindca sunt pasionata de gastronomie si fotografie si mi-ar placea foarte mult sa invat din secretele food stylingului.

Andreea 15 decembrie 2011 at 23:41

Cartea preferata este Introducing HTML5: http://www.books-express.ro/book/9780321687296/Introducing-HTML-5.html

Desi nu am terminat o facultate in domeniul IT-ului, am inceput cu pasi mici sa invat programare Web. Am descoperit aceasta carte in format digital, dar este destul de greu de urmarit atunci cand citesc. Aceasta carte este una de capatai, o Biblie, atat pentru un utilizator, cat si pentru un programator.

Tudor Gabriel 16 decembrie 2011 at 09:20

40 Years of Queen
Am iubit aceasta formatie care a reprezentat unpunct de referinta in muzica mondiala.

Raluca 16 decembrie 2011 at 10:24

My England Years scrisă de Sir Bobby Charlton un fost mare jucător al lui Manchester United. Acum aceasta este preferata mea pentru că sunt într-un proces de adunare a tuturor cărţilor care au legătură cu „diavolii roşii”.
http://www.books-express.ro/book/9780755316229/My-England-Years.html

crybv 16 decembrie 2011 at 10:42

The Vampire Diaries – The Hunters 01. Phantom – pentru ca trec printr-o faza in care imi plac vampirii si cartile cu vampiri
http://www.books-express.ro/book/9781444906004/The-Vampire-Diaries-The-Hunters-01-Phantom.html

Ciobotaru Liliana Gica 16 decembrie 2011 at 10:54

http://www.books-express.ro/book/9781552979396/Easy-Origami.html ma fascineaza origami si tare as dori sa invat si eu.

aurora 16 decembrie 2011 at 12:12

http://www.books-express.ro/book/9780593067383/Christmas-Angel.html
Este una dintre cartile mele preferate de sezon “Christmas-Angel” pentru mesajele frumoase ,optimiste si dragute in preajma sarbatorilor cand ne intalnim cu cei dragi noua.

Smaranda Antonia 16 decembrie 2011 at 12:37

Cartea mea preferata de pe Books Express este http://www.books-express.ro/book/9780007354245/Greatwood.html pentru ca ofera o colectie de povesti uimitoare si emotionante despre cum sufletele gasite in impas ale copiilor si animalelor se gasesc si se vindeca reciproc; pentru ca ne invata despre puterea extraordinara de regenerare si evolutie a copiilor si despre rolul pe care motivatia si gasirea unui scop in viata o au in acest sens si nu in ultimul rand, deoarece ne invata despre frumusetea si nobletea cailor, pe care ii consider niste animale minunate.

Gudula Roxana 16 decembrie 2011 at 12:47

http://www.books-express.ro/book/9780345487049/The-Devil-s-Labyrinth.html

Am multe carti preferate. Imi place John Saul si „The-Devil-s-Labyrinth” este una din cartile preferate scrise de el…

Cristina B 16 decembrie 2011 at 12:59

Ce de alegeri… Si totusi, pentru ca trebuie sa ma limitez doar la una, spun:

http://www.books-express.ro/book/9781883536367/Unmasking-the-Face.html

Unmasking the Face iti dezvaluie cum poti „citi” fetele celor din jur, cum le poti interpreta emotiile ascunse in microexpresiile faciale. Mi-ar placea sa pot face asta, precum doctorul Cal Lightman din serialul „Lie to me”. Pana una alta, as putea incepe prin a citi cartea… in fata oglinzii 🙂

Kristina Kmety 16 decembrie 2011 at 14:06

Cartea mea preferata este : http://www.books-express.ro/book/9780857384768/History-of-the-World.html History of the World, pentru simplul motiv ca omenirea trebuie sa isi cunoasca istoria pentru a putea trai in viitor si sa nu mai repete aceleasi greseli…istoria ne invata ce avem de facut si ce sa evitam,asta daca suntem destul de atenti la ce vrea sa ne spuna.

ciobica otilia 16 decembrie 2011 at 15:40

cartea mea preferata este ,,How to cook everything”de Mark Bittman, pentru ca imi place sa incerc retete noi
http://www.books-express.ro/book/9780764578656/How-to-Cook-Everything.html

Adriana 16 decembrie 2011 at 16:24

http://www.books-express.ro/book/9788481918809/La-ciudad-de-las-acacias.html

Cartea mea preferata este ” Orasul cu salcami ” de Mihail Sebastian pentru ca prezinta o poveste de iubire adolescentina si schimbarile care se petrec in aceasta perioada .

Alexandra Lucia Carabat 16 decembrie 2011 at 18:08

Cartea mea preferata este „The Glass Bead Game” de Hermann Hesse …
De ce? pentru ca este o carte plina de neastampar, romanul este captivant prin lumea pe care o creioneaza …o lume a jocului fragil si totusi atat de profund cu margele de sticla.

Dana 16 decembrie 2011 at 20:39

http://www.books-express.ro/book/9780061122415/The-Alchemist.html

Mie mi-a placut mult Alchimistul pentru ca este o carte optimista si un manifest pentru curaj.

Anja 17 decembrie 2011 at 01:09

http://www.books-express.ro/book/9780007448043/Game-of-Thrones-The-Story-Continues-1-4-A-Song-of-Ice-and-Fire.html

Cartea preferata este de fapt o colectie intreaga si anume Game of thrones:The Story Continues 1-4. A Song of Ice and Fire. In primul rand tin sa mentionez ca nu sunt o fana inraita a colectiilor, deoarece, de multe ori am inceput sa citesc primele volume si pe parcurs mi-am pierdut interesul, este greu sa scrii o serie intreaga si sa mentii cititorul in priza si de aceea il apreciez pe scriitor, R.R. Martin, a facut un lucru desavarsit. In al doilea rand, am vazut intreg sezonul la TV, tot timpul asteptam cu nerabdare sa vad ce urmeaza, ce mai poate fi, ce se mai poate intampla. Din experienta, cartile sunt mult mai expansive si detaliaza scenele mult mai mult si mai picant daca pot spune astfel, in comparatie cu filmul unde sunt taiate multe secvente si rasucite frazele, decorurile nu sunt respectate. Si imi place sa citesc literatura care infatiseaza intamplari si prezinta decoruri de pe vremea cand existau regi si ei faceau legea inca. Multumesc, imi cer scuze de lungimea mesajului.

Iasmina Stoian 17 decembrie 2011 at 09:09

Cartea mea preferata imbina minunat informatii din doua dintre pasiunile mele: sportul si pshihologia. Este vorba despre „Applied Sport Psychology: Personal Growth to Peak Performance” de Jean M. Williams.

ttp://www.books-express.ro/book/9780071267984/Applied-Sport-Psychology-Personal-Growth-to-Peak-Performance.html

Anca 17 decembrie 2011 at 11:04

„Photographer’s Eye” de Michael Freeman mi se pare foarte interesanta pentru ca vreau sa invat mai multe despre fotografie.
http://www.books-express.ro/book/9781905814046/Photographer-s-Eye.html

Raluca Maria 17 decembrie 2011 at 20:12

Cartea mea preferata este „Kiss me while i sleep ” de Linda Howard
(http://www.books-express.ro/book/9780345453440/Kiss-Me-While-I-Sleep.html) deoarece contine 2 lucruri pe care le ador : assasini si povesti de dragoste 🙂

Andreea Bianca 17 decembrie 2011 at 22:46

Cartea mea preferata este Last Breath de Rachel Caine ( http://www.books-express.ro/book/9780749008147/Last-Breath.html ) ,deoarece ii ador stilul de scris a acestei autoarea.

Iliuta Florin Alin 19 decembrie 2011 at 06:35

Cartea mea preferata este „The Agony and the Ecstasy” – Irving Stone http://www.books-express.ro/book/9780451171351/The-Agony-and-the-Ecstasy.html pentru ca nu am putut-o lasa din mana atunci cand am citit-o prima oara.

ioana k-man 19 decembrie 2011 at 07:58

Cartea preferata este cartea audio http://www.books-express.ro/book/9780712351089/Writing-Life.html.
O prefer pt ca vorbeste la propriu despre ce inseamna a fi scriitor, si deocamdata in Romania nu s-a facut asa ceva.

Eva 19 decembrie 2011 at 12:20

Cartea mea preferata este : http://www.books-express.ro/book/9780312330538/Shantaram.html este una dintre cele mai frumoase carti pe care le-am citit si cu siguranta vei visa sa vizitezi India dupa ce citesti cartea.

Laura 19 decembrie 2011 at 13:09

Greu de ales, dar să spunem că această carte: http://www.books-express.ro/book/9780413742605/Sarah-Kane-Complete-Plays.html .
De ce? Pentru că Sarah Kane a fost un om fenomenal care încă mai uimește, pentru că nicăieri nu pare mai reală și covârșitoare gândirea umană ca în Psihoza ei.

Dana M 19 decembrie 2011 at 13:19

Cartea mea preferata este http://www.books-express.ro/book/9780701181840/Nigella-Express.html .Imi place foarte mult de Nigella Lawson , imi plac toate retele ei si chiar daca unele sunt mai dificil de pus in practica sunt convinsa ca toate sunt foarte gustoase.

Alina S 19 decembrie 2011 at 17:11

Cartea mea preferata este http://www.books-express.ro/book/9780375757426/Emma.html
De ce? Pentru ca imi place stilul lui Jane Austen, pentru ca e de admirat bunatatea Emmei si tot ceea ce face pentru a-i vedea fericiti pe cei din jur. Este o carte ce te face sa visezi la dragostea adevarata.

Monica 19 decembrie 2011 at 17:13

Cartea mea preferata este „Herman” a lui Lars Saabye Christensen, http://www.books-express.ro/book/9781905147007/Herman.html, o carte minunat de emotionanta, care m-a nostalgizat, m-a bucurat, m-a inlacrimat, m-a inveselit, m-a inspirat…

Stoenescu Andra-Stefania 19 decembrie 2011 at 17:31

The Help, http://www.books-express.ro/book/9780425233986/The-Help.html , deoarece portretizeaza intr-un mod frumos si inteligent o lume fragmentata.

Georgeta Voicu 19 decembrie 2011 at 17:40

Intr-adevar foarte greu de ales.
Cartea mea preferata este: http://www.books-express.ro/book/9781847378835/Mandela.html
O biografie completa a lui Nelson Mandela cu accente pe momentele care i-au definit evolutia de la paria la pozitia de presedinte.Nelson Mandela este unul dintre liderii politici care au influentat decisiv destinul istoric al unei natiuni. Cartea scrisa de Martin Meredith reda intr-o maniera concisa si accesibila biografia lui Mandela, fiind o foarte buna introducere pentru cei care studiaza personalitatea liderilor mondiali ce au luptat pentru respectarea drepturilor omului.

Cristina Chitanu 19 decembrie 2011 at 17:45

Cartea mea preferata (una dintre ele) este The Color Purple de Alice Walker, o carte emotionanta si in acelasi timp motivanta, un manifest superb al feminismului.
http://www.books-express.ro/book/9789042025448/Alice-Walker-s-I-The-Color-Purple-I.html

Gabriela-Severiana 19 decembrie 2011 at 17:55

Una din cartile mele preferate si pe care am gasit-o pe site de la books express, este Numele trandafirului (The name of the rose)
http://www.books-express.ro/book/9780156001311/The-Name-of-the-Rose.html

De ce? fiindca povestea imbina unele „domenii” (semiotica si analiza biblica) care ma intereseaza si care ma fascineaza, iar in acest roman, elemente ale acestora se completeaza perfect, ceea ce confera si misterul actiunii, in incercarea de a descoperi crimele. E o carte captivanta si pe care nu o poti lasa usor din mana, dupa parerea mea.

Mihaela F 19 decembrie 2011 at 17:57

http://www.books-express.ro/book/9781611454222/Human-Love.html . „Iubirea omeneasca” a lui Andrei Makine, e o carte despre dragoste si razboi pe care, dupa ce termini sa o citesti intelegi ca numai iubirea conteaza…

Diana 19 decembrie 2011 at 18:07

Este greu de ales o singura carte dar momentan imi doresc foarte mult aceasta: http://www.books-express.ro/book/9780470932131/Plate-to-Pixel-Digital-Food-Photography-Styling.html pentru ca incerc sa ma imbunatatesc in acest domeniu dar si pentru ca urmaresc demult autoarea pe blogul personal si cred ca am ce invata de la ea.

Diana 19 decembrie 2011 at 18:09

„Istanbul” de Orhan Pamuk, o carte compusa din aduceri aminte si priviri chirurgicale inspre prezentul unui oras care nu-ti iese din suflet. Un scriitor fin, cu darul povestirii sincere, care vorbeste despre sine si despre ce inseamna sa te departezi de ce ai mai drag.
http://www.books-express.ro/book/9781400033881/Istanbul.html

Maria 19 decembrie 2011 at 18:38

http://www.books-express.ro/book/9781406330342/The-Infernal-Devices-01-Clockwork-Angel.html
Urmaresc seria si astept de fiecare data cu sufletul la gura urmatoarea aparitie. Fiecare carte are farmecul ei si ma tine pe jar de fiecare data cand o citesc.

Claudia F 19 decembrie 2011 at 19:28

Am descoperit ca arta nu e doar ceva ce poate fi admirat, dar se si poate discuta despre ea, mai mult sau mai putin inspirat, dar asta conteaza prea putin :).

http://www.books-express.ro/book/9780520229068/Philosophizing-Art-Selected-Essays.html

Lilee 19 decembrie 2011 at 23:20

Este dificil de ales o singura carte, insa alegerea mea se indreapta spre http://www.books-express.ro/book/9780141016405/Purple-Cow.html
Motivul este simplu: aceasta carte remarcabila a lui Seth Godin a reusit sa ma faca sa vad lucrurile din alta perspectiva, atat personal cat si profesional. Desi nu este o aparitie recenta, o recomand!

Pojar-Fenesan Adriana 20 decembrie 2011 at 00:01

cartea „body language” (http://www.books-express.ro/book/9781446301418/Body-Language.html) [entru ca e utila, mai ales daca ai o meserie care [resupune contactul cu oamenii, dar nu numai!

Lungu Anca Elena 20 decembrie 2011 at 03:00
silviu caloianu 20 decembrie 2011 at 04:44

http://www.books-express.ro/book/9780007448043/Game-of-Thrones-The-Story-Continues-1-4-A-Song-of-Ice-and-Fire.html

seria „Cantec de gheata si foc” de Gorge R.R. Martin este una din cele mai bune seri pe care am citit-o vreodata, si o recomand tuturor.

Elena Stan 20 decembrie 2011 at 07:22

http://www.books-express.ro/author/2199892/Alan-D-Irvine.html
Aceasta este cartea care imi place, pentru ca doresc sa o daruiesc sorei mele de Craciun care are nevoie de ea!

Andreea L. 20 decembrie 2011 at 09:24

Red Mist ( Patricia Cornwell): http://www.books-express.ro/book/9781408702321/Red-Mist.html (pentru ca imi plac thrillerele)

PicincuHobjila Viorica 20 decembrie 2011 at 09:24

http://www.books-express.ro/book/9780192732620/Oxford-First-Dictionary.html aceasta e cartea preferata, deoarece consider ca o sa-i fie utila baietelului nostru

barbara 20 decembrie 2011 at 09:47

http://www.books-express.ro/book/9781408703748/Steve-Jobs.html
As citi aceasta carte pentru sunt interesanta de viata lui Steve Jobs si felul in care vedea lumea.

Carmen B 20 decembrie 2011 at 09:50

http://www.books-express.ro/book/9781934451359/Think-and-Grow-Rich.html

Pentru ca am nevoie de motivare si cunostinte in a seta obiective pentru 2012

dina gabriela 20 decembrie 2011 at 10:10

Am vazut si filmul asa ca mi-a atras atentia cartea „Cronicile complete ale Narniei” http://www.books-express.ro/book/9780007100248/Complete-Chronicles-of-Narnia.html

Imi va folosi si pentru cand va creste bebelul meu sa ii citesc.

Oana Antipa 20 decembrie 2011 at 10:17

Cartea mea preferata este http://www.books-express.ro/book/9780330375252/Bridget-Jones-s-Diary-Film-tie-in.html Desi este o carte usurica, tocmai de aceea imi place. oricand sunt mai deprimata, citesc Jurnalul lui Bridget Jones si ma simt mai bine pentru ca ma gandesc ca nu sunt singura ghinionista din lume :)))

Ela Olga 20 decembrie 2011 at 10:20

Cartea mea preferata este „Body language” de Shelly Hagen http://www.books-express.ro/book/9781446301418/Body-Language.html
imi place aceasta carte pentru ca este extrem de utila intr-o societate in care multa lumea afiseaza altceva decat gandeste.

dan ababei 20 decembrie 2011 at 10:35

Sigur „SHOGUN” de JAMES CLAVELL.Cand am citit-o prima data m-a fascinat total.Prezinta o lume total necunoscuta europenilor intr-un mod foarte realistic,nepartinitor,cu toate ca este o fictiune.Autorul are un stil aparte,Shogun te acapareaza si te face s-o cauti toata viata pentru a o reciti.
http://www.books-express.ro/book/9780340839942/Shogun.html

geanina a 20 decembrie 2011 at 10:38

Cartea mea preferata de pe Books-Express.ro este Taiko de Eiji Yoshikawa http://www.books-express.ro/book/9784770026095/Taiko.html. Imi place mult aceasta carte deoarece arata cum gandirea unui om (la inceput simplu) poate influenta evolutia lui si a celorlalti. De asemenea imi plac scenele de lupta, curajul si loialitatea cu care personajele lupta pentru cei pe care ii apreciaza. Abia astept sa vad cum se termina, mai am un pic de citit.

Adri L. 20 decembrie 2011 at 10:45

http://www.books-express.ro/book/9780375757426/Emma.html
Este o carte foarte buna, recomand tuturor

Ammelie 20 decembrie 2011 at 11:10

Preferata mea este Of Mice and Men de John Steinbeck: http://www.books-express.ro/book/9780141185101/Of-Mice-and-Men.html
O carte pe care am citit-o pe cand eram copil si care, la momentul respectiv, mi-a ‘predat’ cateva lectii.

adina david 20 decembrie 2011 at 11:14

sunt foarte multe carti interesante insa preferata fiului meu este „jurnalul unui pusti „. recunosc ca am citit si eu si m-am indragostit de acest stil.interesanta aceasta colectie.

Daniel B 20 decembrie 2011 at 11:24

Desi sunt multe carti bune in lista, as alege cartea http://www.books-express.ro/book/9781903706763/How-to-Build-Modify-38-Power-Tune-Cylinder-Heads.html, deoarece motociclismul si performantele motocicletelor au fost si vor fi mereu parte din universul meu. Cartea aduce o suma de informatii necesare oricarui pasionat de tehnologie si in special de motoare!

Alexandra M. 20 decembrie 2011 at 11:25

http://www.books-express.ro/book/9781847378835/Mandela.html Aceasta este cartea mea preferata pentru ca personalitatea lui Mandela ma fascineaza de multi ani!

darya79 20 decembrie 2011 at 11:25

http://www.books-express.ro/book/9780062019776/The-Perfect-Wife.html
Sunt o romantica incurabila si nu ma satur nicicand de cartile de dragoste …

Arsene Grig 20 decembrie 2011 at 11:29

Cartea preferata acum este la adresa
http://www.books-express.ro/book/9780470489628/CCNA-Certification-All-In-One-For-Dummies.html.
Ma intereseaza in mod deosebit subiectul retelelor….

David Ana -Maria 20 decembrie 2011 at 11:46

Cartea preferata de pe Books-Express.ro este http://www.books-express.ro/book/9780443066849/Gray-s-Anatomy.html , intrucat este un ghid fantastic de medicina. Preferata pentru ca voi da anul viitor la medicina si chiar o ador!!!!!

Raluca Mamureanu 20 decembrie 2011 at 11:57

http://www.books-express.ro/book/9780446693332/The-Wedding.html
Nunta, de Nicholas Sparks este cartea mea preferata. e o poveste de dragoste diferita de restul, iar finalul este cu totul surprinzator!

Stanciu Lucian 20 decembrie 2011 at 12:31

Cred ca daca ar fi sa aleg o carte de pe site-ul vostru, ar fi Capcanele Istoriei de Lucian Boia. https://filme-carti.ro/carti/capcanele-istoriei-elita-intelectuala-romaneasca-intre-1930-si-1950-de-lucian-boia-2-14698/#more-14698
Sunt un fan al acestui istoric si al eseurilor sale obiectiv scrise. Alaturi de Neagu Djuvara, Lucian Boia prezinta critic si obiectiv istoria noastra (si nu numai), scutindu-ne astfel de o mistificare (daunatoare, dupa parerea mea) a istoriei scrisa pe vremea comunismului si predata chiar in scoli si in ziua de azi.

ONISOR LOREDANA 20 decembrie 2011 at 12:47

Cartea mea preferata de pe Bookexpress este Botany for the Artist de Sarah Simblet. http://www.books-express.ro/book/9780756652500/Botany-for-the-Artist.html Am o pasiune ptr. arts&crafts iar subiectul meu favorit cand am studiat farmacia era Botanica!!Imi plac enorm plantele!!

Toncu Ramona 20 decembrie 2011 at 12:52

Din multele carti cea preferata este Fresh Ideas to Make Your Own, de Experts at Home Made Simple, http://www.books-express.ro/book/9780312641474/Home-Made-Simple.html . Sunt proaspat casatorita si as avea nevoie de ea 😉

Alina 20 decembrie 2011 at 12:57

Cartea preferata este http://www.books-express.ro/book/9781405504379/The-Scarpetta-Factor.html pentru ca imi place sa savurez un roman politist bun intr-o seara geroasa de iarna cu o ciocolata calda alaturi.

Onisor Emanuela 20 decembrie 2011 at 13:03

Cartea mea favorita este The Ultimate Casseroles Book: More Than 400 Heartwarming Dishes–From Dips to Desserts de Better Homes & Gardens http://www.books-express.ro/book/9781118020357/The-Ultimate-Casseroles-Book-More-Than-400-Heartwarming-Dishes-From-Dips-to-Desserts.html
Imi place sa gatesc impreuna cu sotul meu si sa invit prietenii la masa 🙂

Ella 20 decembrie 2011 at 13:05

Cartea mea preferata este http://www.books-express.ro/book/9780007316137/Alice-in-Wonderland.html. Sper sa o citeasca si copii mei in curand.

Onisor Florin 20 decembrie 2011 at 13:09

Cartea preferata este The Tennessee and Virginia Cook Book,de Samuel Beckett Boyd. http://www.books-express.ro/book/9781117871134/The-Tennessee-and-Virginia-Cook-Book.html
Am preferat intotdeauna cartile decat sa citesc retete pe internet.Colectionez carti cu retete si gatesc impreuna cu sotia mereu.

Pirvu Lidia 20 decembrie 2011 at 13:15

Este destul de greu de ales din toate cartile minunate. Cea preferata este Hallelujah! The Welcome Table de Maya Angelou. http://www.books-express.ro/book/9781400062898/Hallelujah-The-Welcome-Table.html
Sunt mama a patru copii iar tuturor ne place sa facem mese in familie.As dori sa-i impresionez si eu la randul meu 🙂

Andreea 20 decembrie 2011 at 13:21

Raspunsul meu ar fi ‘cartile Cassandrei Clare’, dar prentru ca trebuie sa nominalizez una, voi spune City of Glass: http://www.books-express.ro/book/9781406307641/City-of-Glass.html
De ce Cassandra Clare? Acum mai bine de 7-8 ani, fiind in liceu, citeam asiduu Harry Potter (fan al caruia inca sunt), si pentru ca timpul de asteptare intre doua volume trecea greu, ma apucasem sa citesc fanfiction, ai eram intr-o ‘friendly competition’ cu o prietena sa vedem cine gaseste cel mai bun fanfic. Mie mi-a atras atentia unul numit, daca imi aduc bine aminte, Before the Moonrise, plasat in perioada parintilor lui Harry si centrat pe Lupin-cel-Varcolac. La vreo doi ani dupa, regasind in documentele mele fanficul respectiv, m-am apucat sa ii caut autorul, care avea un pen name, dar si o adresa de mail. Si tin minte ca i-am scris, spunandu-i cat de mult mi-a placut fanficul, si ca are talent si sper ca intr-o zi sa ii vad numele publicat pe o carte. Mi-a raspuns in aceeasi zi, spunandu-mi ca de fapt ea tocmai publicase o carte, si ca scrie fanfiction din pasiune. A fost foarte draguta si m-a adaugat la lista de newslettere, si de atunci sunt tot timpul la curent cu noutatile in materie de scris ale Cassandrei Clare, si e un model pentru mine in ceea ce priveste relatia cu fanii, si ma gandesc cu placere la acel email de fiecare data cand ii vad cartile.

Onisor Daniel 20 decembrie 2011 at 13:27

Cartea preferata este Strategic Business Transformation,The 7 Deadly Sins to Overcome de Mohan Nair http://www.books-express.ro/book/9780470632222/Strategic-Business-Transformation.html
Sunt student la academia de politie, imi place tot ceea ce ste legat de strategii.Cartea imbina aceasta cu un vis de-al meu – my own bussiness.

Turlescu Louana Ingrid Beatrice 20 decembrie 2011 at 13:28

http://www.books-express.ro/book/9780722540442/Veronika-Decides-to-Die.html in mod cert aceasta este cartea mea preferata. Am inceput sa o indragesc dupa primele pagini citite.M-a captivat pe tot parcursul ei si l-a sfarsit mi-a umezit putin ochii. Veronika reprezenita pentru mine persoana care am fost, ingradita ce nu reusea sa se rupa din rutina zilnica si care si-a depasit temerile reusind sa se indragosteasca si sa se lase purtata de val, nemai avand sperante pentru ziua de maine, crezand ca sfarsitul este imitent. Am invat sa traiesc clipa ca si cum ar fi ultima, cea cea mia importanta lectie in viata.

Alina Burlacu 20 decembrie 2011 at 13:55

Cartea care ma intereseaza este „The Modern American Novel”. Sunt profesor si am nevoie de ea pentru pregatirea gradului II insa cum salariul de profesor e …cum e…nu prea imi permit sa o cumpar asa ca sper sa am norocul de a castiga acest concurs.
http://www.books-express.ro/book/9780192892348/The-Modern-American-Novel.html

Aluculesei Brindusa 20 decembrie 2011 at 15:05

http://www.books-express.ro/book/9780981929828/Anne-of-Green-Gables.html
Mereu am fost fascinata de cartile acestei autoare.

Aura 20 decembrie 2011 at 15:08

Cartea preferata este:” The Happiness Advantage” de Shawn Achor deoarece este o carte ce poate ajuta atat in cariera cat si in viata de zi cu zi.
http://www.books-express.ro/book/9780307591548/The-Happiness-Advantage.html

popescu ioana 20 decembrie 2011 at 15:50

cred ca as prefera oncology from oxford http://www.books-express.ro/book/9780199563135/Oxford-Handbook-of-Oncology.html.sunt studenta la medicina si soarta nefavorabila m-a pus fata in fata cu cancerul de prea devreme.cum mi-a zis o colega odata”experta in oncologie’.tin sa mentionez ca nu mi-am dorit asta dar daca tot a vrut cineva acolo sus ca eu s-o iau pe acest drum as vrea sa-l continuii.va multumesc!

Mihai Isachievici 20 decembrie 2011 at 15:53

http://www.books-express.ro/book/9781419700354/Diary-of-a-Wimpy-Kid-05-The-Ugly-Truth.html – Cu siguranta aceasta carte pt ca Maria, fetita mea, a citit pe nerasuflate toata seria si ma gandesc ca aceasta continuare o va face sa invete cu si mai multa pasiune limba engleza ca sa o poata citi :))

SAMSON 20 decembrie 2011 at 15:55

Cartea mea preferata este:http://www.books-express.ro/book/9781449389697/Programming-Android.html pentru a intelege mai bine acest tip de programare

Ichim Georgiana 20 decembrie 2011 at 15:59

Al cincilea munte e o carte speciala pentru mine. Este o carte care ma ajutat sa trec peste unele probleme si este o carte care mi-a deschis ochii, mi-a schimbat pareri si mi-a dat raspunsuri la intrebari pe care le gaseam ilogice.
Paulo Coelho este intradevar unul dintre cei mai mari scriitori din prezent, iar eu una, sunt o mare admiratoare a sa.
http://www.books-express.ro/book/9780722536544/Fifth-Mountain.html

onu camelia 20 decembrie 2011 at 16:15

http://www.books-express.ro/book/9780749008147/Last-Breath.html
last breath-rachel caine imi place aceasta carte pentru ca este una cu fiinte supranaturale(vamiri)si sunt adepta acestor genuri

Maria 20 decembrie 2011 at 16:16

http://www.books-express.ro/book/9780143039938/The-Book-of-Imaginary-Beings-Classics-Deluxe-Edition.html
Imaginatia si finetea lui Borges sunt inegalabile, desi nu iti forteaza cu nimic creierul, doar il mana pe alte fagasuri.

olteanu irina 20 decembrie 2011 at 16:22

http://www.books-express.ro/book/9781416548942/Gone-with-the-Wind.html
Ador romanul „Pe aripile vantului” si mi-ar placea sa citesc si varianta originala, in limba engleza.

Eugenia Nitu 20 decembrie 2011 at 17:29
filip anca 20 decembrie 2011 at 17:49

http://www.books-express.ro/book/9780062019776/The-Perfect-Wife.html
asta pentru ca sunt o romantica si nu ma satur nicicand de cartile de dragoste …

filip cristina 20 decembrie 2011 at 17:50
E Vlaic 20 decembrie 2011 at 18:04

http://www.books-express.ro/book/9780061885884/Paulo-Coelho-A-Warrior-s-Life-LP.html

Pentru ca acest om este fascinant si pentru ca orice scriere de-a lui prinde viata proprie in mintea cititorului.

LAURA 20 decembrie 2011 at 18:57
Anton Traian 20 decembrie 2011 at 19:10

http://www.books-express.ro/book/9780192732644/Oxford-School-Dictionary.html
Prefer astfel de carti , gen dictionare , deoarece lumea a devenit mai mica si munarul de neologisme ce „intra”in limba romana este urias , iar sa ramai „descoperit”ligvistic nu e cea mai fericita situatie

Mihaela Pasere 20 decembrie 2011 at 19:20

http://www.books-express.ro/book/9781554074778/PRO-Makeup.html
Imi place aceasta carte deoarece ma intereseaza imaginea mea,felul in care arat si cum pot sa-mi scot in evidenta atuurile fizice ,si ce alt instrument mai bun are o femeie la indemana decat machiajul?

balosu maria 20 decembrie 2011 at 19:39
musatoiu florina 20 decembrie 2011 at 19:59

http://www.books-express.ro/book/9788804594932/The-way-i-am-Con-DVD.html
the way i am,si motivul este logic..sunt fana eminem

antonia stanescu 20 decembrie 2011 at 20:11

Cartea pe care as vrea sa o am de pe site este http://www.books-express.ro/book/9781907579318/Photographer-s-Vision.html ,deoarece sunt pasionata de fotografie,mi-as doritare mult sa o pot avea deoarece cred ca am de invatat cate ceva din ea.:)

Piron Simona 20 decembrie 2011 at 20:34

Ce poate fi mai frumos acum decat http://www.books-express.ro/book/9780140623604/The-Christmas-Books.html ? Realismul lui Dickens este imbinarea perfecta dintre ce suntem si ce pretindem a fi.

Genny 20 decembrie 2011 at 20:54

Imi place mult Paulo Coelho,am citit Alchimistul iar acum as dori sa citesc si Aleph ,fiindca sunt fascinata de cartile sale.

http://www.books-express.ro/book/9780007435500/Aleph.html

Mimpyan 20 decembrie 2011 at 21:18

Jane Eyre este preferata mea all-time datorita faptului ca reuseste sa expuna o naratiune emotionanta, frumoasa pe care am indragit-o datorita realismului de care a dat parte de la primele capitole.
http://www.books-express.ro/book/9781420922271/Jane-Eyre.html

viorica rusu 20 decembrie 2011 at 21:50

pentru aprofundarea cunostiintelor fiicei mele cred ca r fi potrivita cartea http://www.books-express.ro/book/9780192732620/Oxford-First-Dictionary.html

Mihai Dreve 20 decembrie 2011 at 21:54

Intotdeauna m-a fascinat genul fantasy, iar serialul de pe HBO este grozav. As dori foarte mult sa citesc toate cartile din serie.
http://www.books-express.ro/book/9780007448043/Game-of-Thrones-The-Story-Continues-1-4-A-Song-of-Ice-and-Fire.html

Lucian 20 decembrie 2011 at 22:07
Simon Alexandra 20 decembrie 2011 at 22:35

http://www.books-express.ro/book/9780722536544/Fifth-Mountain.html Pentru ca il ador pe P.Coelho si aceasta mi se pare cea mai buna carte a sa.

iorga maria laura 20 decembrie 2011 at 22:46

Lynsay Sands – the perfect wife
http://www.books-express.ro/book/9780062019776/The-Perfect-Wife.html.
Poate ca as avea de invatat din aceasta carte!

Stoica Cosmin Marian 20 decembrie 2011 at 23:30

CArtea mea preferata este: Of Mice and Men – John Steinbeck
http://www.books-express.ro/book/9780141185101/Of-Mice-and-Men.html
John Steinbeck este autorul meu preferat , el a castigat premiul Nobel pentru literatura in 1962 .

alina 20 decembrie 2011 at 23:37
C.A.T. 21 decembrie 2011 at 00:42

The Secret – Rhonda Byrne
Imi place aceasta carte deoarece te invata cum sa sa gandesti pozitiv si cum sa iti traiesti viata fericit.
http://www.books-express.ro/book/9781582701707/The-Secret.html

ruxandra 21 decembrie 2011 at 03:32

http://www.books-express.ro/book/9780143035695/In-the-Miso-Soup.html

E socanta, plina de suspans, de bolnaviciuni, si bineinteles e scrisa de un japonez.

Rusu Alexandru 21 decembrie 2011 at 03:57

Alice’s Adventures in Wonderland-Through the Looking Glass
http://www.books-express.ro/book/9780553213454/Alice-s-Adventures-in-Wonderland-Through-the-Looking-Glass.html
Imi place aceasta carte deoarece am vazut si filmul si a fost interesant!

Ionela B. 21 decembrie 2011 at 09:32

http://www.books-express.ro/book/9789738866256/Ce-sunt-si-cum-se-calculeaza-sansele.html

– o imbinare interesanta a conceptelor actuale prezente in etapa de viata actuala, frumoasa ipoteza.

Iustin M 21 decembrie 2011 at 10:01

http://www.books-express.ro/book/9780099416425/Lust-for-Life.html
Bucuria vietii. O carte care nu o poti lasa din mana, odata ce incepi sa o citesti! 🙂

mihaela 21 decembrie 2011 at 10:06

http://www.books-express.ro/book/9780007167111/Night-Before-Christmas.html Aleg acesata carte pentru ca urmeaza Craciunul si merita citita

Maya 21 decembrie 2011 at 10:06

http://www.books-express.ro/book/9780486437668/Gandhi.html
Nu stiu daca e cartea preferata , stiu ca e o carte pe care imi doresc mult sa o citesc. Ma fascineaza personalitatea omului Gandhi si cred ca e cartea potrivita .

Alexandra Brezoianu 21 decembrie 2011 at 10:10

Cartea preferata este http://www.books-express.ro/book/9780618517657/Lord-Of-The-Rings.html, „Stapanul Inelelor” deoarece lumea creata de Tolkien ma fascineaza.

Mate Ildiko 21 decembrie 2011 at 10:13
Ioana P. 21 decembrie 2011 at 10:18

http://www.books-express.ro/book/9781593083243/Pride-And-Prejudice.html

Cartea mea preferata este „Pride and Prejudice” de Jane Austen pentru umorul si ironia de care da dovada. Jane Austen a fost printre primele care au avut curajul sa spuna ca femeile sunt mai mult decat niste accesorii care trebuie sa arate frumos si sa stie sa picteze, sa brodeze si sa cante la pian.

Bogdan Grosu 21 decembrie 2011 at 10:20

Sunt pasionat de fotografie si pot invata multe citind cartea http://www.books-express.ro/book/9781907579318/Photographer-s-Vision.html „Photographer’s Vision” Multumesc!

Oana 21 decembrie 2011 at 10:23

Sunt foarte multe carti interesante care se pot pe Books-Express.ro. Pe mine ma pasioneaza aproape toate domeniile cand vine vorba de citit carti. Mi-a fost foarte greu sa aleg o singura carte. Acum lucrez pentru disertatie, pe tema „social media marketing”, un subiect in voga si putin exploatat in carti. Momentan sunt foarte putine carti existente pe acest subiect, resursele sunt mai mult online. Cartea mea preferata este: http://www.books-express.ro/book/9783642132988/Social-Media-Marketing.html Cartile pe aceast domeniu sunt noi, putine implict scumpe dar merita toti banii.

Bogdan M. 21 decembrie 2011 at 10:30

Cartea mea preferata este „The Sorrows of Young Werther” deoarece surprinde intr-un mod inedit trairile unui artist ce se confrunta cu o iubire ce nu poate fi implinita. http://www.books-express.ro/book/9780140445039/The-Sorrows-of-Young-Werther.html .

Radu 21 decembrie 2011 at 10:46

http://www.books-express.ro/book/9780385086011/The-Collected-Poems-of-Theodore-Roethke.html

La fel ca multi tineri din generatia mea, am crescut influentat mai mult de cultura americana si britanica decat de cea romaneasca. Treptat, am dezvoltat o pasiune pentru poezia americana – o literatura grea, spun unii, dar mai mult decat orice, o literatura greu de gasit, mai ales in Romania. Din acest punct de vedere, books-express.ro este o resursa deosebit de valoroasa. Am gasit aici carti de la autori mari ai generatiei beat (Ginsberg, Kaufman, Levy) si nu numai – carti pe care, altfel, ar fi trebuit sa le caut in strainatate. Volumul pe care l-am ales e un exemplu perfect din seria „micilor comori” pe care le poti gasi pe acest site. Roethke e un autor recunoscut pentru forta imaginilor sale si pentru naturaletea cu care le reda. Totusi, e considerat un poet minor din punct de vedere al influentei sale asupra literaturii americane. E o surpriza deosebit de placuta sa poti sa-i cumperi cartea, care nu exista nici macar in State in orice librarie, chiar de aici, din Romania.

MihaelaD 21 decembrie 2011 at 10:49

Sunt foarte multe carti interesante pe site-ul books-express.ro, dar eu mi-am oprit atentia asupra acesteia:
http://www.books-express.ro/book/9781405360869/DK-Eyewitness-Top-10-Travel-Guide-Lisbon.html

Imi doresc sa calatoresc cat mai mult in anul ce vine – este una din rezolutiile pentru 2012. Prin urmare, imi doresc sa achizitionez cat mai multe travel-guide-uri pe care sa le lecturez la metrou, acasa, pe tren, iar apoi sa-mi fie de folos la fata locului. Vreau de foarte mult timp sa ajung la Lisabona si sper ca voi reusi acest lucru cat de curand. Si, pentru a nu pleca neinformata intr-un minunat sejur pe taramul portughez, nu e o idee deloc rea sa incep cu acest ghid turistic de la DK Eyewitness.

Alexandra Narita 21 decembrie 2011 at 11:33

http://www.books-express.ro/book/9780521719025/Dinosaurs.html

Aceasta carte este clar preferata mea…
Am o pasiune pentru dinozauri inca de cand eram foarte mica si pana in prezent nu am gasit o carte care sa trateze subiectul pe larg, intr-o maniera serioasa, pentru ca majoritatea cartilor de pe piata sunt adresate copiilor. Cred ca mi-am gasit cadoul ideal! <3

Bogdan Dumitru 21 decembrie 2011 at 11:42

http://www.books-express.ro/book/9781429212410/Lehninger-Principles-of-Biochemistry-Absolute-Ultimate-Guide.html

Asta este cartea „de capatai” a domeniului in care aspir sa lucrez. Am citit sectiuni din ea scanate, transcrise prin biblioteci, ebook si printate si mi-ar placea ca in cele din urma sa pun si eu mana pe un „original” chiar daca l-as tine mai mult in biblioteca pentru generatiile ce vor veni.

andreea 21 decembrie 2011 at 12:36

http://www.books-express.ro/book/9781416548942/Gone-with-the-Wind.html

Pe aripile vantului este cartea mea preferata fiindca este o poveste superba, concentrata si mi-a si influentat niste alegeri personale in adolescenta

Vlad 21 decembrie 2011 at 13:08

http://www.books-express.ro/book/9781417667109/Shining.html

Este cartea mea preferata pentru ca te tine prins de la prima la ultima pagina. Pentru ca nu o poti lasa pana nu o citesti pe toata. Pentru ca e vie.

Miha Dr 21 decembrie 2011 at 13:46

http://www.books-express.ro/book/9780762441273/Life-After-College-The-Complete-Guide-to-Getting-What-You-Want.html

Am ales-o pe aceasta pentru ca ma va ajuta sa-mi fac un plan in viata,dupa ce termin cu scoala.

Maria Dumitrescu 21 decembrie 2011 at 14:19

http://www.books-express.ro/book/9781593083243/Pride-And-Prejudice.html

Este cartea mea de suflet pentru ca intr-un fel am dus o viata asemanatoare personajului principal din carte. Elizabeth si Darcy sunt personajele mele preferate pentru modul in care au ales sa isi accepte sentimentele si cum pur si simplu au ales sa traiasca liber!

Sosea Marius - Florin 21 decembrie 2011 at 14:40

Strategic Business Transformation – Mohan Nair,
Este vorba in primul rand de dezoltare personala care se adreseaza atat persoanelor interesate direct de subiect, celor care vor sa ii ajute pe cei dragi, cat si depasirea stadiului psihologic care sa formeaze la tot omul si tot odata crearea de liderii.
Parcurgand acesta carte se vor dobandi cunostinte, abilitati, metode practice, eficiente, concrete care sa permita depasirea depresiei si a situatiilor de criza care va influenteaza viata. Si a da o stare de confort si o portita spre noi oportunitati atit pe plan financiar cit si profesional.

Sosea Marius - Florin 21 decembrie 2011 at 14:48

Strategic Business Transformation – Mohan Nair,
http://www.books-express.ro/book/9780470632222/Strategic-Business-Transformation.html
Este vorba in primul rand de dezoltare personala care se adreseaza atat persoanelor interesate direct de subiect, si celor indirect, si celor care vor sa ii ajute pe cei dragi, cat si depasirea stadiului psihologic care sa formeaze la tot omul si nu in ultimul rind la crearea de liderii.
Parcurgand acesta carte se vor dobandi cunostinte, abilitati, metode practice, eficiente, concrete care sa permita depasirea depresiei si a situatiilor de criza care va influenteaza viata. Si a da o stare de confort si o portita spre noi oportunitati atit pe plan financiar cit si profesional.

ana maria v. 21 decembrie 2011 at 15:11

http://www.books-express.ro/book/9780898219104/Taste-of-Home-Comfort-Food-Diet-Cookbook-New-Quick-Easy-Favorites-Slim-Down-with-380-Satisfying-Recipes.html

In ziua de azi, apar la tv, tot felul de persoane care peste noapte s-au facut experti in a da sfaturi. Eu tin la sanatatea mea si un corp gras nu va fi niciodata sanatos. Aceasta carte este o binecuvantare pentru toata lumea care vrea sa arate bine, care vrea sa fie sanatoasa.

Popescu Natalia 21 decembrie 2011 at 18:53

http://www.books-express.ro/book/9781444906004/The-Vampire-Diaries-The-Hunters-01-Phantom.html

Ma fascineaza povestile de acest gen!mi-as dori foarte tare aceasta carte!

Nalbaru Elena 21 decembrie 2011 at 20:20

O carte de povesti http://www.books-express.ro/book/9780007309146/I-Love-Christmas.html pe care sa i-o pot citi printesei mele in noaptea de Craciun.

Ghinda Anton 21 decembrie 2011 at 20:31

http://www.books-express.ro/book/9780755352616/Hit-List.html
Aceasta imi place!Este super ideea cartii!

Ghinda Nicoleta 21 decembrie 2011 at 20:32
Ghinda Tatiana 21 decembrie 2011 at 20:34

http://www.books-express.ro/book/9781856698221/Terry-Farrell-Interiors-and-the-Legacy-of-Postmodernism.html
Ma fascineaza orice forma de arta si ar fi o placere sa citesc aceasta carte!

Micu Emil 21 decembrie 2011 at 20:36

http://www.books-express.ro/book/9780470632222/Strategic-Business-Transformation.html
Imi doresc foarte tare sa gasesc ideea reusitei in afaceri!

Ghinda Ion 21 decembrie 2011 at 20:38
Popescu Bianca 21 decembrie 2011 at 20:40
Alexandru Alin 21 decembrie 2011 at 20:41

http://www.books-express.ro/book/9780321687296/Introducing-HTML-5.html
Chiar vreau sa ma familiarizez cu dezvoltarea de programe web!

Alexandru Lucica 21 decembrie 2011 at 20:43

http://www.books-express.ro/book/9781905862115/How-to-Grow-Your-Own-Food.html
Multa lume ar trebui sa citeasca aceasta carte deoarece tot mai multi uitam cum e sa trudesti pentru o hrana sanatoasa!

nataras bianca 21 decembrie 2011 at 20:50

http://www.books-express.ro/book/9780471710967/Cancer-Epigenetics.html
Aceasta carte este de o importanta capitala asupra intelegerii factorilio care cauzeaza cancerul

Comments are closed.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult