De-a lungul timpului, editorii Filme-cărți.ro au citit și recenzat pe acest blog mai multe cărți ale lui Vladimir Tismăneanu, publicate la Editura Humanitas. E vorba de ”Diavolul în istorie”, precum și de ”Lumea secretă a nomenclaturii” (recenzată de două ori, aici și aici). A venit, firesc, un interviu pe care l-am transmis autorului celor două cărți, care a avut amabilitatea să răspundă întrebărilor noastre si îi mulțumim din nou pe această cale.
-În ce măsură credeți că este cunoscută și înțeleasă în Europa de Vest și Statele Unite trauma istorică trăită de țările și popoarele Europei de Răsărit în a doua jumătate a secolului 20 sub ocupația sovietică și regimurile comuniste?
Exista, evident, un deficit de intelegere a ceea ce-a insemnat totalitarismul comunist. Memoria europeana ramane inca una scindata cand este vorba de acele tragedii. Cuvantul „Gulag” ramane inca unul misterios, prea putin stiut, indeosebi de catre tineri. Poate ca in Germania lucrurile stau altfel, dar in Franta, Anglia, Statele Unite, exista o rezistenta (marturisita sau nu) la compararea celor doua orori absolute. Faptul ca un serial de televiziune revizionist despre Razboiul Rece, realizat de Oliver Stone pe baza unei carti mai mult decat discutabila a unui profesor de orientare socialista, s-a bucurat de numeroase recenzii favorabile, spune multe. Pe de alta parte, revolutia arhivelor din fostul Bloc Sovietic si publicarea unor documente irefutabile privind catastrofele din acea parte a lumii au dus la o constientizare mai intensa a ceeea ce a insemnat experienta comunista.
Trebuie amintite aici cartile unei Anne Applebaum, Ron Radosh, Robert Gellatelly, Simon Sebag Montefiore, Paul Hollander, Stephen Kotkin, Yuri Slezkine si, fireste „Cartea neagra a comunismului”. Evident, trebuie amintiti autori clasici precum Raymond Aron, Alain Besançon, Zbigniew Brzezinski, Helene Carrere d’Encausse, Robert Conquest, Martin Malia, Richard Pipes, Leonard Shapiro, Boris Souvarine, Robert C. Tucker, Adam Ulam. Marturiile din interior, de la Milovan Djilas la Aleksansdr Soljenitin au contat imens in depasirea iluziilor despre „marele experiment”.
-Cum vă explicați continua fascinație pe care comunismul și marxismul continuă să o exercite în cercuri destul de semnificative ale lumii academice și intelectuale occidentale, în pofida atâtor cărți, filme și alte surse de informare despre ororile stalinismului și ale regimurilor comuniste care i-au urmat în URSS și restul statelor comuniste?
Exista o permanenta cautare a unei lumi mai bune, un impuls utopic care, ne place sau nu, transcende experientele istorice concrete. Comunismul a fost o utopie universalista, o promisiune de mantuire, deci un salvationism imanent. A capotat, cum stim, economic, politic, cultural si moral. Dar exista in continuare probleme sociale pe care radicalii de stanga, revolutionarii marxizanti, le atribuie economiei de piata si capitalismului in genere. Se intalnesc, la acest capitol, cu colectivistii celeilate extreme, fascistii eterni si primordiali despre care a scris atat de patrunzator Umberto Eco.
-A trecut aproape un deceniu de la activitatea Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, cunoscută sub numele ‘popular’ Comisia Tismăneanu. Știind ceea ce s-a întamplat de la publicarea raportului, efectele și reacțiile pe care le-a stârnit, v-ați mai asuma răspunderea acestei întreprinderi? Dacă da, ce ați face altfel?
Am mai spus-o, activitatea in cadrul acelei Comisii a fost lucrul cel mai important pe care l-am facut ca politolog si ca intelectual critic. Daca n-ar fi fost decat condamnarea simbolica din Parlament, prin discursul seful statului, si tot as fi socotit ca mi-am atins obiectivele. Dar a fost si este mult mai mult. Arhivele s-au democratizat, sunt accesibile. In scoli se studiaza (deocamdata optional) istoria dictaturii comuniste din Romania. Anticomunismul civic este azi parte din cultura politica a Romaniei democratice. Sunt obisnuit cu atacurile ignobile, le-am rezistat vreme de peste trei decenii, de cand am inceput sa transmit la „Europa Libera”. Imi place sa citez un vers din Puskin: „Loviturile de ciocan sparg sticla si intaresc fierul”.
-Sunteți unul dintre criticii cei mai acerbi ai sistemului comunist din România. Puteți enumera și lucruri bune pe care comunismul le-a adus României și le-a lăsat moștenire după prăbușirea sistemului?
Daca au existat ceea ce numiti „lucruri bune”, ele au fost in pofida, nu datorita regimului comunist. Acest regim detesta scara normala a valorilor, era axiofob. Ii repugna autonomia gandirii, promova sclavia spiritului, heteronomia mentala, inregimentarea, conformismul, servilismul, reptilismul amoral. Sper ca nu sunt doar un critic „acerb”, ci, mai degraba unul bine informat, capabil de analize competente si credibile.
-Sunteți (și) evreu. Care este relația, care sunt sentimentele dumneavoastră față de Israel?
Mama mea este inmormantata la Haifa, am o sora care locuieste in acel oras. Am fost de doua ori in Israel, planuiesc sa revin. Pentru mine existenta statului Israel este sacrosancta, non-negociabila, o conditie a supravietuirii speciei noastre ca o comunitate civilizata. Nazismul a insemnat triumful barbariei. Antisemitismul genocidar al national-socialismului a semnificat prabusirea in zona cea mai periculoasa a pulsiunilor atavic-vindicative, reintoarcerea la caverne, de data aceasta pe baza tehnologiilor industriale avansate.
-Suntem colegi în ale blogurilor. De ce blogaţi? Prezentaţi-ne blogul dumneavoastră şi convingeţi-ne să-l punem la ‘Favorites’.
Vad blogul in primul rand ca un jurnal de idei, ca o expresie publica a unor opinii, ca o verificare a acestor opinii. Am publicat pe blogul meu texte scrise special pentru acest spatiu de autori precum H.-R. Patapievici, Mircea Mihaies, Mircea Cartarescu, Teodor Baconsky, Mihail Neamtu, Marta Petreu, Ioan Stanomir, Angelo Mitchievici, Vlad Muresan, Sorin Lavric, Dragos Paul Aligica. Deci este ceea ce numim o platforma de agregare. In plus, blogul ofera posibilitatea reactiei rapide la evenimente. Este mai putin efemer decat Facebook-ul, mai putin sistematic decat un text scris pentru o revista.
-Luaţi în considerare opiniile bloggerilor sau consideraţi importante şi de autoritate doar cronicile criticilor/istoricilor de profesie? Contează şi bloggerii literari în acest univers mic al literaturii româneşti contemporane?
Textele mele apar pe blog, pe „Contributors”, in „22” si alte reviste (editii scrise si online). Dialoghez cu cititorii pe „Contributors”. Pe blog dau linkul. Cei care vor sa posteze comentarii o pot face, asadar, pe platforma „Contributors”. Scriu in Statele Unite la cateva publicatii online, de asemenea scriu la reviste precum „Times Literary Supplement” si „International Affairs” din Marea Britanie.
-Merită a fi citită literatura română contemporană? Mai aveți timp să citiți? Dacă se poate, recomandați cititorilor noștri trei cărți românești recente pe care le-ați lua cu dvs. pe o insulă, în concediu.
In masura timpului, citesc literatura contemporana, romaneasca, americana, franceza etc. Trei carti: „Orbitorul” lui Mircea Cartarescu, „Dragul meu turnator” de Gabriel Liiceanu si romanele Ioanei Parvulescu. As lua cartera de dialoguri dintre Daniel Cristea-Enache si profesorul Paul Cornea, acel admirabil manual al dezvrajirii. As lua neaparat „Parabolele lui Iisus” de Andrei Plesu.
-Se poate trăi din scris în România? În cazul unui răspuns negativ la întrebarea anterioară, de ce credeți că nu se poate trăi din scris în România? Care ar fi măsurile necesare a fi luate pentru ca literatura română să ”poată trăi pe propriile picioare”?
Nu se traieste doar din scris nicaieri in lume. Multi scriitori celebri beneficiaza de burse, de premii, de catedre. Kafka n-a trait doar din scris. Nici E. Lovinescu, spre a da un exemplu din Romania interbelica. Dar scrisul poate fi rasplatit cum se cuvine, revistele pot si trebuie sa plateasca onorarii corecte, nu actualele sume jenante. Este vorba de o reafirmare a statutului intelectualului.
-În calitate de cititori înfocaţi, întotdeauna am fost curioşi în legătură cu tabieturile scriitorilor… Când scrieţi, unde scrieţi, aveţi superstiţii în legătură cu scrisul?
Scriu la mine in birou, de-obicei pana spre cinci dupa amiaza. Cred in documentatie riguroasa si in inspiratie. Multe titluri mi-au venit in minte plimbandu-ma. Scrisul este intotdeauna anticipat, la mine, de reflectii indelungi pe variile subiecte pe care le explorez. Scrisul il vad ca pe o intalnire intre geometria ideilor si darul iluminarii. Cele doua nu se exclud, o stim de la Walter Benjamin si Hannah Arendt…
-La ce lucrati in momentul de fata? Care sunt cartile care vor aparea in viitor si care vor purta semnatura si pecetea gandirii dumneavoastra?
Despre proiectele mele: lucrez la doua carti, vom vedea pe care o termin mai intai. Scriu o carte contractata cu Cambridge University Press despre experienta Comisiei Prezidentiale pe care am condus-o, intr-o perspectiva comparativa. Cea de-a doua carte este despre doua surori prinse in marile batalii politice si ideologice ale secolului trecut: mama mea si sora ei. La CEU Press va apare in 2014 volumul despre adevar, memorie si reconciliere pe care il editez impreuna cu apropiatul meu colaborator, istoricul Bogdan C. Iacob. Este al patrulea dintr-o serie pe care am coordonat-o privind a doua jumatate a secolului XX. Sper ca in 2014 sa apara la Humanitas o noua editie din versiunea romaneasca a „Fantasmelor salvarii”. Voi adauga un capitol final. Lucrez si la o carte impreuna cu politologul Marius Stan despre Stalin si stalinism. Tot la Humanitas va apare o noua editie a „Stalinismului pentru eternitate”.
Vă mulţumim!
Echipa Filme-carti.ro
(Sublinierile ne aparțin.)
