”The Fault In Our Stars”, de John Green – Sub aceeași stea
Editura Penguin Group, Colecţia Dutton, 2013
John Green este un hibrid al literaturii moderne. Scrie romane strict pentru tineri, integrează o poveste de dragoste și de cele mai multe ori le sfârșește tragic. Și cu toate acestea, cărțile lui sunt departe de ficțiunea ridicolă oferită adolescentului contemporan. Ceea ce John Green creează este tiparul umorului pentru oamenii deștepți și al filosofiei aplicabile, simple și absolut geniale. Eroii lui sunt tineri simpli, cu o gândire excepțională, însă atât de bine integrată în felul nostru de a aborda probleme și de a le înșira în cuvinte. John Green înțelege mintea tinerilor mai bine decât orice alt autor pe care l-am citit vreodată, iar poveștile lui reușesc să te doboare prin forța unor idei, prin impactul evenimentelor și al narațiunii sale extraordinare, grație unui talent uriaș. El transformă genialul în accesibil, în amuzant, îl transpune în cei mai interesanți oameni, în cel mai bun om. Citând-o pe superba Irene Adler, în A Scandal in Belgravia: Brainy is the new sexy. Domnule Moffat, vă susținem întru totul.
”Sub Aceeași Stea” este capodopera lui John Green până în momentul de față. A fost un bestseller New York Times, nominalizat și câștigător a nenumărate premii și este momentan pe cale să fie lansată și mult-așteptata adaptare cinematografică, având-o pe Shailene Woodley în rolul principal. Internetul iubește această carte și a fost numită de mulți drept ”cea mai tristă carte pe care au citit-o”.
Aș dori însă să clarific următorul fapt: titlul original, The Fault in our Stars, se traduce mai degrabă ca ”Vina din stelele noastre” și este preluat din Julius Caesar a lui William Shakespeare. Așa, o mică lecție de etimologie.
Romanul este scris din perspectiva lui Hazel Grace, o tânără de 16 ani, bolnavă de cancer tiroidal și pulmonar, o cititoare avidă a aceluiași roman, An Imperial Affliction, cu o minte ageră și oarecum resemnată cu propria soartă. În cadrul unei întâlniri a mai multor copii bolnavi, ea îl întâlnește pe Augustus Waters, un supraviețuitor al osteosarcomei, cu un picior amputat și un optimism molipsitor.
Cu un stil debordant de istețime, metafore geniale și dialoguri superbe, relația dintre cei doi se conturează încet, transformându-se într-o iubire nu doar credibilă, ci incredibilă, prin sinceritatea și forța ei interioară. De la a-și îndeplini dorințe până la a se cunoaște în cele mai rele condiții ale lor, atât Hazel, cât și Augustus suferă de consecințele cancerului și de neputința de a-și trăi viețile așa cum visaseră.
Aș putea vorbi despre tristețea profundă ce se revarsă din această carte, despre faptul că încercam să adorm și nu mă puteam gândi decât la ce vine după moarte și la ce vine după moartea celor pe care îi iubim. Aș putea, însă nu o voi face. Pentru că, exact ca în Looking for Alaska, aceasta este o carte despre viață. Iar moartea nu face decât să o accentueze și să îi ofere și mai multă valoare. Nu vă voi împărtăși finalul (sau mijlocul, dacă e să ne luăm după numărul de pagini), însă, deși devastator, el ne oferă speranță și o dragoste puternică pentru viață.
John Green este un filosof al tinereții, iar Sub Aceeași Stea subliniază acea inteligență celulară, profundă, inexplicabilă, a copilului aruncat în lume care a ajuns să înțeleagă de ce ea este așa cum este. Unul din cele mai cunoscute dialoguri ale cărții este:
Okay?
Okay.
Nimic complicat, nimic greu. Doar o promisiune tăcută între cei doi care știu că timpul este limitat. Motivul pentru care această carte a avut atât de mult succes în rândul tinerilor trebuie să fie onestitatea de care dau dovadă toate personajele. Hazel spune mereu ce gândește, Augustus îi spune că este frumoasă, Peter, un băiat recent devenit orb, are momente de furie oarbă, iar cei doi îl ajută să se descarce. Nu este povestea unor genii non-emotive, ce se tem de lume. Este istoria copiilor care știu că sunt uciși de propriul corp și care își permit libertatea de a se elibera de orice barieră emoțională. Ei simt totul la maxim, ei iubesc și luptă și speră. Tinerii se regăsesc în ei, pentru că și noi suntem pierduți, iar felul în care ei trăiesc cu ceea ce sunt, felul în care glumesc, felul în care râd oferă vitalitate depresivității generale la care ne supune societatea sau propria minte. Dialogurile sunt rapide și grele, atunci când stai și te gândești, pentru că înțelegi prin ce trec și ce suferă. Hazel se teme pentru ce se va întâmpla cu părinții ei după ce va muri, Augustus îi amintește că asta nu s-a întâmplat încă.
Deși o carte tristă la bază, ea ne oferă și unele scene neașteptat de amuzante, nu neapărat prin ceea ce sunt, ci prin dialogul smuls din mințile noastre, trecut prin filtrul unei minți deștepte și combinate cu felul de a vorbi a unei personalități Youtube. Hazel poartă o conversație lungă cu Augustus legată de obligația morală de a mânca ouă jumări doar la micul dejun, pentru a-l ajuta mai târziu pe Peter într-un experiment ce implică un om orb, o mașină și o cutie de ouă. Personajele secundare sunt extraordinar de bine conturate, de la mama devotată a lui Hazel până la excentricul Van Houten. Indiferent de loc sau situație, fiecare personaj este viu, cu propriul trecut, cu propriile dorințe și așteptări. Dezamăgirile și speranțele se adună pentru a fi înlocuite mai apoi ori de tristețe, ori de jovialitate nebunatică.
Umorul negru dintre Augustus și Hazel, amuzant prin ingeniozitatea lui și prin viteza reacțiilor fiecăruia, pare a fi tiparul umorului de calitate, pe care am dori cu toții să îl posedăm. Cred că de fapt aceasta este marea reușită a lui John Green: ne arată cum suntem și cum am putea să fim. O iubești pe Hazel pentru că se poate gândi la replici pe care noi nu ni le-am putea imagina, deși într-o zi în care suntem sătui de viață, am veni cu unele și mai bune. Este o carte despre oameni isteți pentru oameni isteți.
The Fault in our Stars și Looking for Alaska sunt cele două cărți pe care le-am citit de John Green și, deși stilul său este clar unul foarte bine definit, cărțile sunt diferite, vii și pline de idei, de la farse până la întâlniri romantice. Cu toate acestea, povestea dintre Hazel și Augustus rămâne cea mai bună introspecție la care vă puteți supune, o călătorie prin soarele moale al Amsterdamului, cu întrebări înșirate pe clădiri și emoții la fiecare colț. Iubesc această carte și sper că și voi o veți citi și o veți da mai departe. Mi-am molipsit deja școala. E rândul vostru.
Sub Aceeași Stea, o poveste atât de pură și de sinceră, cred că este rezumată perfect de cel mai frumos citat al său.
Mi-ai oferit un infinit într-un timp limitat și pentru asta îți sunt recunoscătoare.
1 comment
De acord cu tot ce ai scris 🙂
O singura precizare totusi: baiatul orb se numeste Isaac. Peter este cel care se ocupa cu centrul de sprijin pentru copiii bolnavi.