Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Încetează cu minciunile tale”, de Philippe Besson, ce a apărut de curând la Editura Polirom, în Colecția Biblioteca Polirom. Actual, în traducerea lui Laurenţiu Malomfălean. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
Încetează cu minciunile tale, roman-confesiune de o francheţe pe alocuri frapantă, împrumută drept titlu o expresie pe care mama scriitorului i-o repeta acestuia în copilărie, în momentele de exasperare. După multă vreme, zărind în holul unui hotel o siluetă care i se pare vag familiară şi îi răscoleşte amintiri neliniştitoare, scriitorul matur hotărăşte să mărturisească în sfîrşit adevărul. Astfel iese la iveală povestea secretă de dragoste pe care a avut-o la 17 ani, în perioada bacalaureatului, cu un coleg de liceu din Barbezieux. O relaţie pe cît de scurtă, pe atît de intensă şi, tocmai de aceea, cu neputinţă de uitat, în care cei doi adolescenţi, Philippe şi Thomas, s-au aruncat cu toată impetuozitatea şi inocenţa vîrstei.
Fragment în avanpremieră:
Thomas e angajat într‑o mare proprietate în Galicia împreună cu niște unchi și veri. Se pretinde că lucrează din greu, că își pune tot curajul în asta, că nu se dă înapoi de la treburi, nici pe călduri îngrozitoare, nici pe ploi diluviene, începe dimineața devreme, e printre ultimii care termină, mândria celorlalți bărbați. Mătușa lui spune că se spetește cu munca. Va fi ghicit oare că pentru un tânăr de optsprezece ani, care și‑ar fi putut continua studiile, nu e tocmai normal să se dedice într‑o asemenea măsură unor corvezi ce nu‑i solicită decât brațele, forța ? Va fi băgat oare de seamă că dăruirea asta e probabil un mod de‑a uita de sine, de‑a se dilua, şi un mod de a se supune unei probe, de a‑și face rău ? Asta rostesc eu, Lucas se mulțumește să evoce un băiat arând pământul în condiții inumane. Imaginea eroică mi se impune dinaintea ochilor.
Într‑o seară, Thomas, la o petrecere din sat, în mijlocul stegulețelor, în sunetul unui acordeon amețit, zărește o fetișcană. Are șaptesprezece ani, o cheamă Luisa, piele măslinie, se îndreaptă spre ea. Aici, cred că povestea a fost rescrisă, scena nu poate fi în așa măsură de cinematografică, anii trecuți povestind‑o iar și iar au creionat fără îndoială un fel de legendă familială a originilor. Presupun că nu este vorba de dragoste la prima vedere, ci pur și simplu vin, o noapte caldă, fluturi în stomac, gândul că nimic nu este cu adevărat important și că totul e posibil, ceea ce de altfel face din plin străfulgerarea amoroasă. Și apoi știu mai ales că Thomas nu poate merge în mod natural înspre fetișcană, că e negreșit reținut de pudoarea sa, și de ceea ce este ; ea îi va fi învins inhibițiile, și va fi știut să se descurce cu rușinea lui, cu spaima lui. Știu și eu tot ce trebuie să lași de la tine pentru a semăna cu toată lumea. Lucrul acesta se joacă în noaptea galiciană, noaptea stegulețelor.
Ar putea să nu aibă viitor. Ar trebui.
Mă gândesc la toți băieții cărora le‑am tăiat calea, pentru câteva ore, beat, drogat, și pe care nu i‑am revăzut niciodată, corpurile înlănțuite de‑a lungul nopților nebune și pierdute în zori, privirile care au agățat‑o pe a mea și pe care le‑am uitat de cum a survenit plăcerea. Nu am fost oare eu însumi pentru acei băieți decât un tip în trecere, un amant pe fugă, un nume nesigur ; câți își amintesc în realitate de mine ?
Mă gândesc că tinerețea este în mod normal fără legături, fără îndatorări.
Tinerii aceia se revăd însă. Se apropie.
Sunt convins că Thomas se lasă constrâns. Mi se va obiecta că îmi refuz să‑l văd schimbând traiectoria, orientarea. Sau pur și simplu cedând unui sentiment necunoscut până atunci, pentru că aș fi obtuz ori gelos, ori înciudat, și totuși stărui, și nu e vorba de ciudă, da, sunt sigur că pune în asta aceeași sârguință încăpățânată ca în munca lui. Aceeași grijă de‑a uita de sine, și de‑a reveni pe drumul cel bun, cel recomandat de mama lui, singurul posibil. Să se fi convins până la urmă el însuși de acest lucru ? Asta e întrebarea. O întrebare fundamentală. Dacă răspunsul e da, atunci poți merge înainte probabil. Dacă răspunsul e nu, ești condamnat pe veci la nefericire.
Iar apoi, hazardul, haideți să‑l numim așa, decide pentru ei, pentru el. Luiza rămâne însărcinată. Neîndemânare, neșansă, imprudență, ce contează, se anunță un copil. Un copil de care nu va fi chip să te lipsești, care va trebui să crească în burta mamei sale. Suntem în Spania catolică, nu glumești cu lucrurile astea.
Însuși copilul din accident povestește în felul acesta. Știe că nu a fost dorit, că a fost conceput pe când părinții lui de‑abia se cunoșteau, pe când se aflau la cea mai fragedă vârstă, pe când drumurile ar fi sfârșit prin a li se despărți dacă nu ar fi fost accidentul. Știe că, în altă țară, în altă cultură, în alte vremuri nu ar fi venit pe lume niciodată. Spune : dar bine, eu nu pot face nimic, asta e. Adaugă : și apoi, cred eu, copiii care nu au fost vruți nu cresc neapărat mai rău decât ceilalți. Nu se înșală.
Și eu sunt un copil nedorit, ceva neprevăzut, o greșeală. Mama avea douăzeci de ani când m‑a născut. Și nu am dus lipsă de iubire.
Când află despre existența copilului ce urmează să se nască, mama lui Thomas – de obicei blândă și rezervată – dispune mariajul. Acesta are loc două luni mai târziu, în biserica din Vilalba. Nu te pui cu ordinul unei femei care va fi formulat așa de puține lucruri asemănătoare de‑a lungul existenței sale, cu voința unei femei care nu se va fi manifestat aproape niciodată.
Și Thomas în povestea asta ? Nu se răzvrătește, sunt convins. N‑are cum (cei care îi spun ce trebuie să facă sunt așa de puternici, cu mult superiori). Dar cel mai probabil nici nu vrea (sunt așa de fericiți ; tatăl spunându‑și : fiul meu nu va părăsi pământul, mama bucurându‑se că fiul ei repetă povestea la distanță de douăzeci de ani : să se însoare cu tânăra spanioloaică). În fond, soarta tocmai a ales în locul lui, el se lasă convins, se resemnează. Poate își spune şi : e un semn al destinului, era nevoie de înlănțuirea asta de împrejurări pentru a scăpa de devianță, pentru ca totul să reintre în ordine. Nunta se face primăvara.
Despre autor:
Scriitor, dramaturg şi scenarist, critic literar şi autor de emisiuni de televiziune, Philippe Besson (n. 1967) este unul dintre autorii cei mai importanţi ai generaţiei sale. Primul său roman, En l’absence des hommes, publicat în 2001, a cunoscut un mare succes de public şi de critică, primind Premiul Emmanuel-Roblès. În acelaşi an îi apare romanul Son frère, ecranizat în 2003 de Patrice Chéreau, film care va fi distins cu Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin. Următorul, L’Arrière-saison (2002), va fi recompensat cu Marele Premiu RTL-Lire în 2003, an în care îi apare un al patrulea roman, Un garçon d’Italie, nominalizat la premiile Goncourt şi Médicis. Din acest moment se va dedica scrisului, publicînd încă 13 titluri, printre care se numără şi Les Passants de Lisbonne (Rătăcitori prin Lisabona, Polirom, 2016).
