Stiri

Vasile Ernu vine la „Povești din cartier. Întâlniri cu autori și vecinii lor”

povesti din cartier vasile ernuDupă o primă ediție reușită în luna octombrie, este rîndul Cartierului Crângaşi să îşi invite cititorii la o întîlnire cu un scriitor din zonă: miercuri, 4 noiembrie, ora 18.00, la sediul Bibliotecii Nichita Stănescu, Vasile Ernu vine la întâlnirea cu publicul cititor.

„Bibilioteca a fost şi rămâne pentru mine unul dinte cele mai fascinante locuri. Aici am învăţat să citesc, să caut, să explorez minunata lume a cărţilor. Bibliotecarele copilăriei mele au fost primele zâne din poveşti. Le adoram. Faptul că acum am onoarea de a prezenta cărţile mele în biblioteca «din cartier» mă face să retrăiesc acele clipe magice ale copilăriei. Voi fi fericit…”, a declarant Vasile Ernu

Evenimentul, realizat în colaborare cu Biblioteca Metropolitană, marchează împlinirea celor 65 de ani de la fondarea Companiei de Librării București, cel mai vechi lanț de distribuție din România.

Adresa  Bibliotecii Nichita Stănescu:  Calea Crângaşi 19, Bl 11 B,

Vasile Ernu este scriitor și eseist, una dintre cele mai active voci ale spațiului civic românesc. A debutat cu volumul Născut în URSS (Polirom, 2006, 2007, 2010, 2013), tradus în rusă, bulgară, spaniolă, italiană, maghiară și poloneză. A mai publicat: Ultimii eretici ai Imperiului (2009, Polirom), Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (împreună cu Bogdan-Alexandru Stănescu, 2010, Polirom); Intelighentia rusă azi (2012, Cartier); Sînt un om de stânga (2013, Cartier) și Sectanții, primul volum din „Trilogia marginalilor” (Polirom, 2015). Mai multe detalii pe www.ernu.ro si www.nascutinurss.ro.

Proiectul „Poveşti din cartier. Întâlniri cu autori şi vecinii lor” constă într-o serie de întâlniri care vor avea loc lunar, în diferite cartiere bucureştene  şi vor reuni autori şi cititori care locuiesc în acea zonă. Gazda evenimentelor va fi de fiecare dată una din filialele Bibliotecii Metropolitane. O iniţiativă insolită şi un gest de prietenie între reprezentanţi ai „trei bresle ale cărţii”: librari, bibliotecari şi creatori de carte.

Compania de Librării București (CLB) reprezintă cea mai importantă rețea de librării fondată înainte de ’89, care a supraviețuit cu succes după Revoluție: în prezent, Compania de Librării București (CLB) numără 46 de spații comerciale, răspândite unitar în toate cele 6 sectoare ale capitalei.

CLB, 65 de ani:

PARTENERI MEDIA: Știrile TVR, BookMag, Bookaholic, Agenția de carte, societatesicultura.ro, Suplimentul de cultură, Semne bune, Filme și Cărți, Ring, Bună dimineața, București!, Lumea Tiparului

Articole similare

Cinepub.ro: un nou episod ICAR (Istoria Alternativa a Cinemaului Romanesc): ”Realismul romanesc cu Cristi Puiu”

Jovi Ene

„O noapte furtunoasă” pe 14 septembrie, la Teatrul Arte dell’Anima

Jovi Ene

Trailerul zilei: Game of Thrones – Sezonul 3 (2013)

Deea

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult