Utøya – 22 iulie este acum în cinematografele din România.
Cel mai controversat film din competiția Berlinale 2018, filmat într-un singur plan secvență, urmărind cu acuratețe cele 72 de minute care au cutremurat istoria recentă a Norvegiei, filmul va rula în prima săptămână la București, Cluj Napoca, Constanța, Iași, Brașov, Lugoj, Pitești, Sfântu Gheorghe, Bârlad, Deva, Botoșani și Baia Mare.
Programul primei săptămâni: https://bit.ly/2KZ517H
Trailer: https://youtu.be/ApCBmwMmEpk
FB Page: https://www.facebook.com/utoya22iulie/
Context: Pe 22 iulie 2011, în Oslo, o puternică explozie declanșată de o mașină capcană a ucis 8 persoane. Două ore mai târziu, autorul atentatului ajungea pe insula Utøya, unde avea loc o tabără a tineretului laburist. Prinși în capcană și fără cale de scăpare, 69 de tineri au murit și 110 au fost răniți în urma atacului armat.
Filmul Utøya – 22 iulie urmăreşte prin intermediul unui personaj fictiv de 19 ani, Kaja, cele 72 de minute interminabile în cursul cărora extremistul de dreapta a urmărit şi împuşcat tinerii prinşi fără scăpare pe insuliţa din apropiere de Oslo.
La 7 ani de la atacul care a şocat Norvegia și întreaga lume, Erik Poppe aduce pe ecrane povestea tinerilor care au înfruntat teroarea, confuzia și durerea zilei de 22 iulie 2011. Scris din mărturii și fapte cunoscute, creat în urma unui dialog cu mare parte din supraviețuitori și filmat într-un singur plan-secvență, filmul reface în timp real atmosfera aproape sufocantă a masacrului.
Cunoaștem împrejurările incidentului de pe 22 iulie 2011 din tabăra de vară AUF prin intermediul procesului, cărților și din media. Dar cei mai mulți dintre noi nu pot concepe panica și confuzia de la fața locului, alegerile imposibile care le-au fost date celor mai mulți dintre ei, frica enormă și durerea celor afectați, pe care le vor resimți de-a lungul vieții. Mare parte din ceea ce a fost scris și spus în media a fost despre manifesto-ul teroristului, despre procesul de judecată și sentință. Prin Utøya – 22 iulie, regizorul Erik Poppe a dorit să redea lupta tinerilor pentru supraviețuire și să atragă atenția asupra victimelor – cei care au fost uciși, cei care au rămas în viață, familiile și apropiații lor:
„Modul în care au experimentat ei acest atac terorist este greu de descris în cuvinte. Am speranța că acest film ne poate ajuta să înțelegem și să arătăm chiar mai multă compasiune celor care, datorită destinului sau prin coincidență, au fost prinși în acest haos când răul a lovit.” – Erik Poppe
Arătat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2018, în cadrul competiției internaționale, filmul a avut un puternic impact atât în rândul spectatorilor, cât şi al presei internaţionale.
Utøya – 22 iulie va rula în cinematografele din România începând cu data de 17 august, distribuit de Bad Unicorn. Astăzi, 16 august, filmul va rula în avanpremieră la București (Cinema Elvire Popesco, Grand Cinema Băneasa, Cinema City AFI Palace Cotroceni, Cine Globe Titan, Cinema Europa), Brașov (Cinema One), Lugoj (Cinema Bela Lugoși), Pitești (Cinema Sebastian Papaiani)Botoșani (Cinema Unirea și Cine Globe ), Baia Mare (Cinema Dacia).
Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Scena 9, Ziarul Metropolis, Movienews, Filme-carti, Noizz, Cooperativa Urbana, Life, IQool, Sub25, Din Filme.