Stiri

Petre Mihai Băcanu la Câmpina, pe 6 martie

Librăria Elstar și Editura Vremea vă invită vineri, 6 martie 2026, ora 17.30, la Casa Căsătoriilor din Câmpina (Bd. Culturii, nr. 27), la o nouă ediție a Seratelor culturale Elstar, care va găzdui un dialog al jurnalistului Petre Mihai Băcanu cu Codruț Constantinescu și Jovi Ene, despre cartea Bilet de ieșire. Memorii, apărută la Editura Vremea, Colecția Fapte. Idei. Documente, în anul 2024.

Evenimentul se va încheia cu o sesiune de autografe.

Despre carte:

Memoriile lui Petre Mihai Băcanu ne dezvăluie, de-a lungul unei întregi vieți, începând cu anii copilăriei, fața hidoasă a regimului comunist.

„Pe când încercam să desluşesc rosturile vieții, înfruntam teama, ca să dobândesc curajul. (…) După Revoluție, mulți români îmi cereau autografe. M-am tot gândit ce să le transmit, ca un numitor comun pentru dezmeticire morală. Am găsit: „CURAJ!”. Ca un foc, ca un start pentru nădejde în propriile forțe, îndrăz­neală pentru izbândă, curaj civic. Am ajuns la înțelep­ciunea că trebuie să fii temerar pentru tine însuți. La 80 de ani, cu atâta experiență, așzice că abia acum sunt mai pregătit să încep viața.” Petre Mihai Băcanu

Despre invitatul nostru:

Petre Mihai Băcanu (născut pe 11 decembrie 1944, Homorâciu–Izvoarele, Prahova) este jurnalist, editorialist și dissident comunist. A absolvit în 1964 cursurile Facultății de Filologie din cadrul Universității București. A fost redactor la România liberă din 1970. Pe 24 ianuarie 1989 a fost arestat și întemnițat, fiind învinuit că, împreună cu un grup de colegi, în perioada octombrie 1988-ianuarie 1989 „au conceput, redactat, multiplicat și difuzat înscrisuri cu conținut dușmănos orânduirii socialiste din țara noastră”.

De fapt, Petre Mihai Băcanu, pe atunci șeful secției Eveniment, la ziarul România Liberă, Anton Uncu, de asemenea ziarist la România Liberă, Mihai Creangă, jurnalist la România Pitorească și prieten al celor doi, tipograful Alexandru Chivoiu, de la Combinatul Casa Scânteii și inginerul informatician Ştefan Rădulescu Maier, pregăteau editarea unui ziar clandestin, intitulat România, dar au fost arestați chiar înainte de tipărirea primului număr. Eliberat la 22 decembrie 1989, a devenit primul director al ziarului România Liberă, care s-a dovedit a fi un ziar clar anticomunist și cu o orientare democratică fermă. Autor a numeroase articole de atitudine civică și socială, Băcanu a fost unul dintre ziariștii de primă mărime din România. A fost director executiv al cotidianului România liberă, președinte al Asociației Ziariștilor din România și membru al Senatului Alianței Civice.

Un eveniment organizat în colaborare cu Filme-cărți.ro și Editura Vremea.

Vă așteptăm!

Eveniment Editura Vremea.

Articole similare

Nominalizări la Premiul Cartea Discretă a Anului 2021

Jovi Ene

La Râşnov începe primul festival de reconstituire istorică

Jovi Ene

Cele mai vândute cărți Litera la Bookfest 2015

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult