Știi ce poți face pentru un prieten la care ții? Să-l inițiezi în frumusețea prozei scurte. Să-i arăți cât de frumoasă, de expresivă și de actuală este. Cel puțin pentru mine, un cititor cu ceva ani experiență în spate, acest gest este de o intimitate aparte. Din acest motiv, am decis ca în topul acestei săptămâni să includ trei cărți de proză scurtă pe care poți să le dăruiești unui prieten (fără să roșești după).
1. „O moarte cum tu nu ai putea avea”, de Ciprian Măceșaru, Editura Litera
Primul pe listă este volumul lu Ciprian Măceșaru, „O moarte cum tu nu ai putea avea”, apărut în colecția Pantazi de la Editura Litera. Titlul nu trebuie să te sperie, pentru că duce mai mult la simplitatea cu care acesta alege să își croiască istoriile, să le creioneze. Personajele sale sunt oameni pe care îi știi, îi cunoști și cu care poate că te-ai ciocnit azi. Accentul principal este fixat pe simplitatea vieții, pe felul în care un destin se poate derula, or nu e neapărat vorba despre artificii, despre emfază. Uneori este despre marginalizare, despre a fi singur în fața vieții. Se vede în acest volum mâna fotografică a autorului, care transformă micile istorii în cadre de pus în ramă.
2. „Fata care s-a transformat în bețișoare”, de Natsuko Imamura, Editura Humanitas Fiction
Al doilea volum este „Fata care s-a transformat în bețișoare” de Natsuko Imamura, tradus la editura Humanitas Fiction. Acesta reunește o serie de proze scurte în care autoarea explorează, cu o delicatețe aproape clinică, fragmente din viața femeilor anonime din Japonia contemporană. Printr-un stil sobru și atent la detaliul psihologic, Natsuko Imamura surprinde senzația de înstrăinare, rutina sufocantă, dar și micile fisuri prin care personajele lasă să se întrevadă dorința de libertate sau nevoia de sens. Povestirile sunt populate de protagoniste tăcute, resemnate, care se privesc din afară, ca și cum ar fi dispărut deja din propria viață, o temă recurentă în literatura japoneză modernă, dar pe care Imamura o abordează cu un sarcasm discret. Fiecare povestire devine o mică radiografie a singurătății cotidiene, a felului în care conformismul social șterge identitatea personală. Aceste texte dezvăluie o tensiune profundă între exteriorul imobil și lumea interioară plină de neliniște și revoltă tăcută. Mi-a plăcut și cred că poate fi un punct bun pentru o discuție între prieteni adevărați.
3. „Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni”, de Cosmin Leucuța, Editura Humanitas
Al treilea volum este cel al lui Cosmin Leucuța, intitulat „Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni”, apărută la Humanitas. Cred că este una dintre cele mai bune cărți cu proză scurtă pe care am citit-o în ultimii ani. Are Cosmin o perspicacitate aparte în a-și construi istoriile de parcă acum le-ar pune pe masa unui regizor. Sunt cinematografice, foarte vii, dure, tăioase, amuzante și la limita fină dintre dramă și horror. Sună ca un amestec dubios? Posibil, dar eu cred că asta demonstrează cu prisosință talentul scriitorului de a ne purta prin mintea lui. Și da, este o mostră despre cum trebuie scrise textele scurte, îmbinând suspansul cu lentoarea descrierilor, care te obligă să te transformi din martor în participant activ. Excelentă!
Ce au în comun toate aceste cărți? Și de ce le-am pus într-un top? Pentru că m-au convins cât de fain poate fi construită o istorie în cuvinte puține, o istorie care să te bântuie mult după final.
