De când mă ştiu, fiecare dintre călătoriile anevoioase cu diverse autobuze, autocare şi trenuri trezeau în mine dorinţa de a învăţa să citesc, ştiind că doar aşa voi reuşi să evadez, nestingherită pe acele tărâmuri magice, unde fiecare personaj de basm îţi iese în cale pentru a alunga orice urmă de plictiseală sau tristeţe.
Aşa se face că, la vremea rânduită, un carusel neobosit şi zgomots mi-a ieşit în cale, vestindu-mă că fiecare obstacol al unui timp ce părea a fi interminabil putea fi depăşit cu succes atunci când cititorul experimentat accepta să se lase prins în mrejele poveştilor. Căci departe de lumea condamnată din ce în ce mai mult la dezlănţuire, mintea plutea, în voia ei, printre şoaptele paginilor, către o insulă misterioasă şi plină de viaţă, care părea că vrea să îşi deschidă porţile pentru totdeauna.
În această ambianţă, clasamentul de mai jos propune trei titluri alese cu grijă din lunga listă a acelor prieteni reci, dar care, în statornicia lor, au aşteptat cu răbdare să fie chemaţi în ajutor, iar mai apoi s-au arătat gata să îmi satisfacă dorinţa de a plonja fără grijă în lumea jocurilor, a legendelor, a viselor şi a visurilor veşnic senine şi vii.
3. Logodnicii iernii – Vizitatoarea din oglindă, vol.I (Christelle Dabos, Editura Humanitas Junior, Bucureşti, 2023)
Nu cu multă vreme în urmă, câteva dintre dialogurile cu cei apropiaţi au avut ca punct comun faptul că multe dintre basmele de aur care au făcut înconjurul lumii nu mai sunt de foarte mare actualitate, în contextul unei lumi guvernate de un sistem de valori aflat într-o continuă mişcare. Poate deloc întâmplător, acestea s-au întrepătruns cu tot atât de succinte referiri la o serie de cărţi care, anume scrise pentru toţi cei meniţi să devină, la momentul rânduit, oamenii mari ai zilelor de mâine, îşi deschid coperţile nu pentru a sfida vremurile lui A fost o dată, ci pentru a le revitaliza, călăuzindu-ne cu eleganţă către misterioasa corolă a lumii de astăzi, cu bunele şi relele sale.
O astfel de lecţie mereu vie, tainică şi încântătoare se desprinde cu uşurinţă şi din paginile romanului Logodnicii iernii, care, plăsmuit cu măiestrie la graniţa dintre fantastic şi real, tinde să întregească panoplia acelor scrieri care, cuprinse în mai multe cărţi, te îndeamnă să le citeşti pe nerăsuflate, până la ultima pagină, iar mai târziu să le poţi recomanda şi altora, cu foarte mare uşurinţă. Deschizând o tetralogie primită cu mult entuziasm de cititori, povestea spusă în acest prim volum se dezvăluie, de la un capăt la altul, ca o invitaţie de a deveni, la rându-ne, vizitatori din oglindă, păşind fără teamă pe unul dintre multele târmuri magice unde totul este posibil, unde fiecare faptă se transformă într-o cheie foarte importantă a lumii în care trăim.
Trecând cu privirea dincolo de portalul primei coperţi, descoperim că toate cele istorisite s-au petrecut demult, într-un timp pe care nimeni nu şi-l poate imagina, dar care consemnează o serie de întâmplări mult apropiate a ceea ce ne este dat să vedem şi să auzim cu ochii şi urechile noastre. Şi nu mică ne va fi, de asemenea, mirarea atunci când vom afla că toate cele povestite se petrec pe două tărâmuri aparent uşor de descoperit într-un oarecare atlas geografic şi tot atât de greu de pătruns cu mintea cea mult prea acaparată de realităţile cotidiene.
Nu intenţionez să relatez foarte multe despre aventurile personajelor din această lume plină de mister, dar ceea ce rămâne cu siguranţă dincolo de foşnetul delicat al paginilor este o importantă lecţie pentru noi toţi, adesea aflaţi în rolul de exploratori ai necunoscutelor trecutului. Şi astfel, deşi ajunşi la o vârstă la care nu mai avem, probabil, prea multă nevoie de poveşti, nu vom putea nega faptul că multe dintre moralele lor se aseamănă foarte mult cu diversele strategii de viaţă pe care cei mai mulţi ni le plăsmuim în minte sau, nu de puţine ori, le lansăm în colţul de lume în care ne-a fost dat să trăim. Nu trebuie decât să ne îngăduim să pătrundem cu mintea şi privirea în tainele lor, înţelegând că, deşi nu suntem personaje de poveste şi nici nu suntem chemaţi să ducem războaie pe viaţă şi pe moarte cu fel de fel de fiinţe imaginare, avem datoria să ne folosim buna intuiţie şi darurile primite pentru a ne transforma, asemenea acelor eroi, în exploratori iar mai apoi în locuitori ai propriei noastre insule, ai acelui loc tainic despre care vechile poveşti mai mult sau mai puţin uitate ne spun că era străjuit de frumuseţe, adevăr şi înţelepciune.
2. Simon (Narine Abgarian, Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2023)
Multe dintre călătoriile cu trenul au fost străjuite de binevenite popasuri printre nemuritoarele poveşti încărcate de viaţă, frumuseţe, linişte şi înţelepciune. Plutind printre acestea, nu mică mi-a fost bucuria să îl întâlnesc pe Simon – personajul coborât dintre mistere, legende şi aleanuri pentru a ţine, parcă, în loc, slalomul haotic printre clipele irepetabile.
Povestea lui începe a se scrie sec, la fel ca oricare altă ştire ieşită în calea noastră. Dar în timp ce lumea cea mare încearcă să elucideze misterul morţii neaşteptate a unui om absolut sănătos şi în putere, patru femei se adună, în tăcere, la mormânt. Şi fiecare dintre ele poartă câte un dar care, în simplitatea lui, devine semn al unei adânci recunoştinţe pentru cel care, pe când era un renumit zidar, a reuşit să rezidească vieţi. Căci rând pe rând, pe scena celui cunoscut şi pentru aventurile amoroase, pătrund cu hotărâre Silvia, Eliza, Sofia şi Susanna, mesagere ale unui cânt răscolitor, plăsmuit deopotrivă sub semnul durerii şi al dragostei. Iar odată ce îl vom fi descifrat, iar mai pe urmă ne vom fi reîntors la adăpostul coperţii, vom redescoperi o imagine menită să ne demonstreze că ceea ce rămâne dincolo de finalul poveştii nu este altceva decât o tăcere stranie şi apăsătoare în care un puternic lamento atemporal se întrepătrunde cu un imn plin de înţelepciune, în lumina căruia chiar şi cel mai nemilos destin pare să se lase îmblânzit, prin dragoste şi speranţă.
1. Aleea cu licurici (Kristin Hannah, Editura Litera, Bucureşti, 2020)
A fost o vreme când, prinsă într-un veritabil carusel al ştirilor şi dezbaterilor care priveau cu suspiciune generaţiile tinere, mă apropiam cu multă prudenţă de literatura cu subiecte din lumea copiilor şi adolescenţilor de astăzi, de teamă ca nu cumva cele scrise să mă propulseze într-un univers ostil şi condamnat la pervertire. Vraja s-a rupt atunci când mi-a fost dat să înţeleg, fără prea multe explicaţii prealabile, că fiecare dintre cărţile pe care le citim, de succes sau nu, reprezintă o cale spre cunoaşterea şi aproprierea unor importante lecţii de viaţă în care, de multe ori, tindem să ne regăsim alături de personajele înzestrate cu rolurile de mesageri şi călăuzitori. În deplină ambianţă cu plutirea timidă printre cărţi, a fost o vreme în care credeam că prietenia nu este decăt o poveste scrisă cu slove de lumină în nenumăratele istorii menite să adoarmă copiii şi să deştepte minţile celor mai mari. Iar pe măsură ce fiecare pagină cuprinsă cu privirea ceda locul unor vise cu ochii foarte larg deschişi, viaţa îmi demonstra, fără să prind bine de veste, că prietenia este, de fapt, un dar de mare preţ, pe care îl ascundem în străfundurile inimii şi îl facem să prindă viaţă ori de câte ori este nevoie să aducem în jurul nostru măcar un strop de lumină.
Până la acest moment, nu am citit şi nici nu ştiu când şi dacă voi deschide romanele Privighetoarea, Un nou început, Grădina de iarnă sau altul din cele peste 20 de scrieri care o recomandă pe Kristin Hannah drept una dintre scriitoarele de succes ale zilelor noastre. Ceea ce îmi rămâne cu adevărat sigur este însă faptul că romanul Aleea cu licurici, dedicat tuturor fetelor şi femeilor şi în special acelor prietene care se întâlnesc în vremuri grele, mai puţin însemnate, an după an, mi-a redat încrederea în forţele prieteniei adevărate, aceea care nu ţine cont nici de distanţele geografice şi nici măcar de noianul de judecăţi şi prejudecăţi lansate în şi de lumea cea mare. Ele se scriu discret, elegant şi firesc, lăsând în urma lor umbre mari şi vii de lumină, asemănătoare acelor licurici ieşiţi în calea noastră pentru a face ordine într-o perioadă în care valoarea şi calitatea prieteniei par să fie adesea contabilizate prin prezenţa cât se poate de constantă şi fidelă în faţa unor ecrane care te îndeamnă să devii prietenul de la celălalt capăt al unui oarecare chat. Iar de nu vom avea la îndemână licurici adevăraţi, nu trebuie să pregetăm, nici măcar o clipă, să trasnformăm fiecare vorbă mult aleasă şi meşteşugită într-un sfat dăruitor de putere, într-un gând bun sau chiar într-o rugăciune pe care fiecare dintre noi o înălţăm spre cer, devenind, prin ea, demni purtători de cuvânt ai celor dragi pe care îi purtăm neîncetat în inimile şi în cugetele noastre.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://www.facebook.com/humanitas.junior, https://humanitas.ro/, https://www.facebook.com/humanitas.fiction, https://www.delicateseliterare.ro/, https://ancasicartile.ro/.)
