Unul dintre cei mai apreciați prozatori contemporani, Richard Ford, a fost prezent la FILIT 2019 în a doua dintre serile festivalului, care au avut loc la Teatrul Național Vasile Alecsandri. Scriitorul are publicate șapte romane și trei volume de proză scurtă, iar pentru „Ziua independenţei”, a fost premiat cu PEN şi Pulitzer. Într-un dialog cu Marius Chivu, scriitor, traducător și cronicar, alături de care a mai participat anul trecut la București la un interviu via Skype la Grădina Verona Cărturești, Richard Ford a împărtășit câteva dintre ideile sale despre literatură, ce înseamnă scris și literatură, care sunt limitele scrisului, dar și despre prietenie, succes, familie și contemporaneitate.
„Nu este greu să scrii. Dacă ar fi atât de greu, nu aş face-o”.
Dislexic, Ford a mărturisit că a citit primul roman la nouăsprezece ani, „Absalom, absalom!”, de William Faulkner. Prieten cu Raymond Carver, care spunea despre el că este un maestru al romanului, Richard Ford a discutat pornind de aici despre succes și despre cum a învățat de la Carver ce înseamnă și cum se poate comporta un om atunci când faima îi bate la ușă. A rămas neschimbat, considerând de-a lungul timpului că nu este în competiție cu alți scriitori, ci doar trebuie să fie prezent în literatură cu lucrările pe care le consideră cele mai bune.
Autorul a făcut o reală pledoarie pentru prezență, pentru puterea de a scrie despre lucrurile care sunt văzute, dar trec neobservate și despre scris ca leac nu numai al singurătății, ci și al altor probleme, din familie de exemplu. Fiind marcat de tată și învățând să se obișnuiască cu locul al treilea în familie sa, neputându-se adapta la presbiterianism, Ford a spus că moartea tatălui a venit ca eliberare, pe care, cât poate părea de ciudat, a primit-o cu bucurie. A scris două volume de memorii despre părinții săi, aducând în prim plan și originile sale irlandeze.
Richard Ford spunea că nu lucrează după un plan bine stabilit pentru romanele sale. De asemenea, nu are în minte exact de la început dacă va fi vorba despre un roman sau doar despre proză scurtă. Are tot timpul aproape un carnet de notițe în care adună material grosier pentru lucrări, pe care apoi îl filtrează și îl prelucrează pentru volumele sale. Chiar în seara dialogului, l-a arătat publicului, deși Marius Chivu, unul dintre marii săi admiratori, l-ar fi păstrat cu bucurie, cum de altfel a și spus zâmbind. Dialogul a fost jovial, captivant și a reușit să depășească limitele unui discurs rigid, autorul american fiind recunoscut pentru simțul umorului și capacitatea de a interacționa natural cu partenerul de dialog și cu publicul.
Ce înseamnă să fii tradus peste ocean a fost o altă temă abordată de cei doi. Și dacă cei mai mulți ar dori să fie traduși și citiți acolo, Ford spune că pentru el a fost important să facă parte din literatura europeană, să aibă acces acolo și, desigur, să fie citit acolo, deci să pătrundă pe această piață cu succes, a reprezentat o reală bucurie, succesul prietenilor săi scriitori fiind și de asemenea motiv de bucurie. Ford crede că succesul este ceva care trebuie împărtășit, scrisul său nu este în competiție cu scrisul celorlalți. Nu dorește să scrie o literatură care să fie neapărat citită peste secole, ci o literatură care să aibă priză la public acum, să fie pe placul cititorilor săi și să fie apreciat în prezent.
În afară de scris, Richard Ford a menționat și importanța legăturii cu soția sa Kristina, alături de care trăiește fără copii, și consideră că au un mariaj reușit din acest motiv, mai ales pentru că își poate gestiona timpul pentru lucru excelent. Volumele sale nu sunt scrise niciodată în grabă: „Lumea nu are nevoie de multe cărţi ale mele, ci de câteva bune. Asta e prioritatea mea. Dacă faci lucrurile rapid, de obicei nu ies prea bine. Nu fac nimic pe fugă. Aşa funcţionează creierul meu”.
Comparat cu Roth și Updike, Richard Ford se bucură de ani buni de un succes mare la publicul din toată lumea. Cu toate acestea, autorul spunea că nu are idoli, că apreciază mulți scriitori, fără însă să depășească acest nivel. Fiecare trebuie să scrie ținând seama de stilul propriu, iar autorul a adus în discuție și puterea de a imita, astfel că poate să dea curs în lucrările sale mai multor voci, fiind de părere în același timp că volumele sale nu sunt neapărat mai bune decât ale celorlalți. Pledând în cea mai mare parte pentru roman, despre proza scurtă a spus că are o șansă mult mai mare de eșec, acolo lucrurile pot lua o întorsătură proastă mai ușor, pentru că nu ai ocazia să elaborezi subiectul. Aici este punctul cheie al prozei scurte și aici trebuie să fii atent la miză.
Printre pasiunile sale se numără muzica, pescuitul, vânătoarea de fazani și squash-ul. Preocupat și de schimbările climatice, scriitorul american a avut o poziție fermă, spunând că spus că ”Trebuie să scăpăm de cretinii care nu cred în asta. Trebuie să facem ceva pentru oamenii care vin, pe care nu îi cunoaştem”.
La finalul întâlnirii, dincolo de întrebările primite de la public, Marius Chivu a spus că i-a cerut lui Jonathan Franzen, prezent anul trecut la FILIT, o întrebare pentru Ford – cei doi se cunosc de mulţi ani, deşi diferenţa de vârstă este destul de mare. „Te gândeşti la posteritate?”. Răspunsul a fost nu și asta pentru că Ford are în vedere lucrări pentru oamenii care trăiesc acum, adăugând că nu poate controla ce va fi după el. ”Încerc să scriu acum cât pot de bine”, a răspuns el. „Aş fi mirat să aflu că Franzen ar gândi altfel”, a mai spus el.
