Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Pereţi subţiri”, de Ana Maria Sandu, ce a apărut de curând la Editura Polirom, în Colecția Fiction. Ltd. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
17 poveşti dintr-un bloc cu patru etaje din Bucureşti. Vieţile personajelor comunică prin pereţii subţiri. În această comunitate de locatari vechi şi noi, intimitatea devine fluidă. Destinele personajelor se intersectează, apartamentele au propriile istorii, cuplurile îşi trăiesc sub ochii celorlalţi ritualurile şi descompunerea. Dincolo de uşile închise e o lume în mic, cu bucuriile şi tristeţile ei infinitezimale.
Cartea va fi lansată la Bookfest 2017, duminică, 27 mai, la ora 13.30. Invitaţi: Simona Sora, Marius Chivu. Moderatoare: Eli Bădică.
Fragment în avanpremieră:
Doamna Mola
Doamna Mola rupe o chitanţă ajutîndu‑se de unul dintre degetele cu unghii lungi, date cu ojă albă. Ei îi înmînează docili suma cerută, pe care au avut timp aproape o lună s‑o studieze la avizierul din hol, în tabelul liniat frumos cu o riglă şi colorat în dreptul fiecărui nume cu cîte o nuanţă de verde, portocaliu sau roşu.
Nimeni n‑ar fi ştiut să spună ce vîrstă are doamna Mola. Între 45 şi 60, orice cifră ar fi fost posibilă. E o femeie zdravănă, ciolănoasă, care iubeşte pisicile.
Uneori, cînd udă florile adăpostite peste iarnă pe trepte, stă atît de aproape de ele, de parcă ar vrea să le descînte. Doar atunci se destinde şi cele două riduri din mijlocul frunţii dispar. Faţa i se relaxează şi zîmbeşte larg, de departe, dintr‑un trecut ce are, poate, legătură cu anii ’70, cînd a venit aici şi s‑a aşezat împreună cu soţul la casa ei.
Locuiseră într‑o casă cu două camere, cu chirie, la capătul prăfos al cartierului Rahova. Domnul Mola, profesor de franceză, repartizat la o şcoală din Titan, o întîlnise în piaţa de legume, aflată la cîţiva metri de şcoala unde preda. Venea dintr‑un sat de lîngă Bucureşti şi vindea mere roşii şi zemoase, ionatan, culese din cei doi pomi din grădină. N‑avea prea multă şcoală, dar ochii negri şi faţa luminoasă l‑au convins pe bărbatul care se îndrepta vertiginos spre 40 de ani să facă pasul cel mare.
În două săptămîni le ieşiseră actele. Doamna Mola şi‑a început noua viaţă îmbrăcată într‑o rochie de diftină cu buline colorate, la care ataşase, prins cu doi nasturi ascunşi, un guler alb, apretat de cu seară cu suficientă apă şi făină, încît să stea drept şi solemn o zi întreagă.
La fel s‑a îmbrăcat şi cînd au venit să vadă garsoniera întunecoasă, cu baia pe culoar, care le fusese repartizată. Ea zîmbea cu gura pînă la urechi, îşi imagina deja cum o să planteze în dreptul geamului muşcate şi gura‑leului, busuioc, portolac şi zorele. Nu‑i păsa că spaţiul era mic şi că doar cu puţin noroc ar fi putut să îngrămădească un pat, o masă şi un şifonier. S‑a ocupat de zugrăvit, a pus linoleum. Maşina de cusut n‑a desfăcut‑o decît la sfîrşit, cînd i‑a găsit cu greu loc pe o măsuţă cu două picioare într‑o debara, pe care a transformat‑o într‑o minusculă cameră de zi. A cerut voie de la ceilalţi vecini să monteze o uşă care să delimiteze spaţiul lor de scara blocului şi să ţină unite încăperile mici şi cotlonoase. Într‑o seară, cînd domnul Mola se întorcea de la ore, ea i‑a ieşit în întîmpinare pe scări şi i‑a arătat casa lor devenită mai mare şi mai prietenoasă.
De sobele de teracotă cu gaz metan i‑a fost femeii o frică imensă la început. Tot timpul spunea:
– Îţi dai seama că stăm cu o bombă în casă? Astea ar putea oricînd exploda.
Iar el rîdea şi o corecta:
– Cu bombele, draga mea, căci, nu uita, sîntem dotaţi cu două.
În casa părinţilor săi, fata avusese mereu foc de lemne. Mirosea a fum, butucii trosneau, cenuşa se aduna în partea de jos a sobei, iar ea şi fraţii ei o curăţau.
Era mai uşor acum, cu asta nu putea să nu fie de acord. Nu mai îngheţai prin nămeţi cărînd cu braţul lemne din magazie. Un băţ de chibrit şi o cheie pe care o roteai şi gata, ţîşnea flacăra. Dar dacă adormeai cu gazul deschis? Coşmarurile cu vecini care zburau prin aer din cauza neglijenţei ei au durat vreun an. Cînd îi visa, păreau uşori, umpluţi cu fulgi de găină, ca pernele, şi zîmbeau. Nu ţipau, nu erau supăraţi.
Duplenkova, de la doi, avea buzele încă şi mai roşii, parcă şi le‑ar fi pictat cu acuarele, Niculeasca, un coc elaborat, înalt cît o colivie, Costea pedala de zor o bicicletă cu o singură roată, Zan şi consoarta se ţineau de mînă ca doi adolescenţi. După imaginile astea idilice şi luminoase urmau zgomotele căderii. Bufniturile de saci de cartofi izbiţi în duşmănie de pămînt o trezeau. Era sigură că de la visele acestea i se trăgea ţiuitul din urechi cu care trăia de mai bine de 25 de ani. Şi ziua, şi noaptea. Îi zicea greierele dement care şi‑a făcut casă în urechea ei stîngă.
Despre autor:
Ana Maria Sandu a debutat în 2003 cu volumul Din amintirile unui Chelbasan (Editura Paralela 45), reeditat în 2013 la Editura Art. Cartea a fost tradusă în limba franceză în 2010 cu titlul L’écorchure. În 2006 a publicat la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”, romanul Fata din casa vagon, iar în 2010 romanul Omoară-mă! Acesta din urmă a fost tradus în limba italiană (Uccidimi, Aìsara, 2012), iar în 2017 va apărea în limba maghiară, la Editura Vince Kiadó Kft. În 2013 a publicat Aleargă (Editura Polirom). Actriţa Nicoleta Lefter şi coregrafa Silvia Călin au făcut, pornind de la text, un one woman show cu acelaşi titlu.
A mai publicat texte în antologiile Cartea cu bunici, Bookătăria de texte&imagini, Iubire 13, Prima dată, Nouvelles de Roumanie, Rumänien heute. A coordonat volumul Cu ochii în 3,14, o antologie Dilema veche, apărută în 2015 la Editura Humanitas.
Trăieşte la Bucureşti. Este redactor la revista Dilema veche.
1 comment