Am scris ”Abandonul calului negru” încercând să mă plasez la hotarul romanului cu eseul şi cu editorialul, cu riscul ca acestei cărţi să i se reproşeze că ar avea o morală prea evidentă sau că ar transmite un mesaj prea puternic. Gustave Flaubert a spus cândva că atunci „cand scrii biografia unui prieten, trebuie să procedezi că şi cum te-ai răzbună în numele sau”. În acest roman eu povestesc un an din viaţa unui prieten care nu există, un prieten inventat, dar nu vreau să mă răzbun în numele acestuia, ci încerc să lansez un semnal de alarmă, un S.O.S.! Cred că un strigăt de disperare poate fi mai util pentru vindecarea rănilor unei societăţi decât simpla lor contemplare.
”Abandonul calului negru” vorbeşte despre lumea în care trăim, o lume care ne obligă să începem prin a învăţa nişte reguli morale, de comportament, civice, iar apoi, când vine vremea să le aplicăm, aproape că ne condamnă să sfârşim prin a le încalca pentru a supravieţui. E tot mai greu să rezişti tentaţiei de a deveni un Jean Valjean pe invers – nu un ocnaş devenit cetăţean-model, nu un păcătos mântuit, ci un idealist convertit la oportunism. În „Abandonul calului negru”, un profesionist autentic intrat în politică, se confruntă cu acest test. Cum să-ţi păstrezi principiile morale, cum să rezişti tentaţiilor cu care politică te ademeneşte, cum să rămâi vertical când aproape toţi cei din jur se înclină, cum să nu faci compromisurile care te compromit – sunt întrebări care îl frământă şi îl pun în faţă unor alegeri dramatice.
Această carte poate fi citită şi ca pe un editorial de aproape 200 de pagini. Un editorial cu idei, temeri, speranţe, personaje şi opinii personale. Nu am dorit niciun moment să mă abandonez total ficţiunii, ci am urmărit să construiesc o oglindă imaginară alcătuită din cioburi de realitate socială, economică şi politică – cioburi care uneori zgârie rău – amestecate cu frânturi de ficţiune.
Întrucât eroii din basme şi caii lor albi ne-au fost livraţi la pachet, e firesc să va întrebaţi: De ce e important un cal negru? Ce caută el în titlul cărţii? Ce semnifica el? Un cal negru este un cal pe care nu pariază nimeni la startul cursei, dar trece primul linia de sosire. Expresia îşi are originea în romanul „Tânărul duce” al lui Benjamin Disraeli, în care protagonistul asistă la o cursă câştigată în mod surprinzător de un cal negru despre care nici nu observase că figurează pe lista participanţilor. Această expresie a făcut carieră în Statele Unite. Cai negri au fost consideraţi la vremea lor preşedinţii americani Abraham Lincoln sau Jimmy Carter, care n-au plecat că favoriţi în cursele electorale ce aveau să-i ducă la Casă Albă. Şi Obama ar putea fi inclus în familia cailor negri. Dar caii negri n-au rămas apanajul exclusiv al politologilor. În domeniul cinematografiei, de pildă, presa americană numeşte „cal negru” un film sau un actor care obţine în mod neaşteptat un premiu Oscar. Dar poate abandonă un cal negru? vă veţi întreba. Nu e el condamnat să treacă primul linia de sosire? În această carte, calul negru trebuie să decidă dacă abandonează sau nu. Sau poate că trebuie să înţeleagă dacă a fost abandonat sau nu de ceilalţi.
Calul negru al acestui român se numeşte Valer Tameş, are 34 de ani şi se întoarce în 2008 în România pentru a-şi petrece anul sabatic după 15 ani în care a studiat şi s-a afirmat la Washington în mediul academic. La Bucureşti, imaginea lui publică de tehnocrat al ştiinţelor politice face că el să fie împins de ultimii mohicani ai unei societăţi civile tot mai fragile spre acceptarea implicării sale într-un proiect care ar putea să-l propulseze în funcţia de prim-ministru. Deşi este conştient că nu are profilul unui om politic, ci al unui analist, Tameş se consideră dator să se angajeze în acest demers, cu credinţa că politică înseamnă mai mult decât veşnică gâlceavă dintre vodă şi boieri. Dar ce sorţi de izbândă şi ce preţ va avea aventura lui în arena politică? Cum poate profesionistul onest să-şi găsească locul pe o scenă politică pe care domină manipularea şi jocurile de culise? La aceste întrebări răspunde romanul.
Dar în „Abandonul calului negru” adevăratele personaje sunt idei, principii de viaţă, viziuni despre lume şi valori morale. Personajele în carne şi oase au fost gândite doar că vehicule pentru acestea. Opţiunea pentru această abordare vine din percepţia mea că, dincolo de trăsăturile psihice şi fizice, de sentimentele, ambiţiile, orgoliile şi dramele lor personale, pe oameni îi definesc cel puţin în egală măsură şi idealurile în care cred şi regulile etice după care se ghidează. Pe acestea m-am străduit să le aduc în prim-plan sau măcar să le scot din anonimatul nemeritat în care au fost abandonate în ultima vreme.
Editorial scris de Victor Alartes, autorul romanului.
2 comments