Cea mai recentă apariție de la Editura Casa de Pariuri Literare a ajuns din această săptămână și la Filme-cărți.ro, iar de la noi la voi prin intermediul unui concurs.
Patru exemplare din ”Povestiri de pe Calea Moșilor”, de Adina Popescu vă oferim de astăzi, alături de partenerii noștri de la Editura Casa de Pariuri Literare: primul participant ales din București va primi cartea la o întâlnire cu autoarea la o cafea, iar ceilalți trei vor primi un exemplar din carte, la domiciliu.
Despre carte:
„Povestiri de pe Calea Moșilor este prima mea carte de proză scurtă pentru adulți, deși cred că și pentru copiii de la 12 ani în sus ar putea fi o lectură simpatică și pe undeva utilă. În fond, este vorba despre copilărie, copilăria mea și implicit a generației mele care s-a întâmplat undeva la granița dintre două regimuri, cel comunist și cel capitalist «de tranziție» al anilor ‘90. Mi se pare un noroc faptul că «am prins» ultimii ani de dictatură, că am fost comandantă de detașament și am colectat frunze de dud pentru viermii de mătase, deși recunosc că o parte din angoasele și complexele mele de acum își au rădăcini în vremurile de atunci.
În carte veți citi despre viața și întâmplările mărunte de pe o stradă aparent banală care s-a schimbat, s-a transformat sub ochii mei, pe măsură ce creșteam. O stradă care încă reprezintă mica mea lume. Locurile din carte există și în realitate – intersecția de la Eminescu, strada școlii și biserica Silvestru, magazinul Bucur Obor, străduțele «din spate» care pe atunci nu-mi inspirau încredere pentru că n-aveau blocuri și termoficare. Doar duzii au fost tăiați, din motive misterioase, inexplicabile. Iar cartea este scrisă din perspectiva copilului de atunci, într-un moment în care simțeam că dacă nu mă întorc în timpul acela și nu recuperez o parte din el, n-o să mai pot continua cu toată maturitatea asta câteodată apăsătoare și frustrantă.“ – Adina Popescu
Despre autoare:
Adina Popescu s-a născut la 10 septembrie 1978, în București. A început să publice de la 17 ani, mai întâi la revista 22, apoi la Dilema, remarcându-se prin reportajele ei narative și prin poveștile la granița cu ficțiunea. Articolele ei au câștigat numeroase distincții, printre care Premiul agențiilor ONU pentru mass-media sau Marele Premiu la secțiunea Cultură a concursului „Tânărul Jurnalist al Anului – 2006“.
A publicat cărți pentru copii – Doar un zbor în jurul lumii, Miriapodul hoinar și alte povești, Mari po-vești românești pe înțelesul celor mici, Aventurile lui Doxi în benzi desenate, în colaborare cu Alexandru Ciubotariu. Este autoarea Manualul de șpagă, din cadrul campaniei „Nu da șpagă“. În prezent, Adina Popescu este jurnalistă la Dilema veche, face filme documentare și îi place să descopere oameni și locuri pe care să-i ficționalizeze (sau nu).
Pentru a câștiga una dintre cărțile oferite, va rugăm sa răspundeţi la următoarea întrebare:
Ce întrebare ați adresa autoarei acestei cărți? (menționați în răspuns, obligatoriu, și localitatea de domiciliu)
Condiţii de participare :
- folosiţi o adresă de e-mail validă;
- lasati un SINGUR comentariu (de pe aceeași adresă de e-mail, de pe același IP, etc.);
- cele mai pertinente/inspirate patru întrebări vor fi desemnate câștigătoare direct de către Adina Popescu (care va răspunde, de asemenea, la întrebările formulate), după cum urmează: primul participant ales din București va primi cartea la o întâlnire cu autoarea la o cafea, iar ceilalți trei vor primi cartea prin Poștă.
Asteptam comentariile dvs. pana duminică, 11 mai 2014, inclusiv, iar câștigătorii vor fi anuntați pe aceasta pagina si pe adresa de e-mail pentru comunicarea datelor personale, respectiv nume si adresa postala, unde vor primi cartea ”Povestiri de pe Calea Moșilor”, de Adina Popescu.
Succes!
Later edit (14 mai 2014): Adina Popescu a ales cei patru câștigători:
Cei trei care vor primi o carte:
–Gadjodillo – Întrebarea: Ce persoane reale a trebuit să ficţionalizezi înspre mai bine, din cauza relaţiei dintre voi – care s-ar fi putut strica altfel? Din Zărnești
–Puiu Silvia – Întrebarea: Daca va este dor de ceva de dinainte de ’89 si care acum nu mai e sau si-a pierdut farmecul? sunt cu vreo 8 ani mai mica, nu am trait mult in comunism, dar de ceva vreme, citesc carti din perioada aceea sau despre perioada aceea si ma fascineaza. Pare o carte interesanta si am aceasta curiozitate, daca va e dor de ceva de atunci? Din Craiova
–Dana71 – Întrebarea: As fi curioasa sa aflu, cum si-a imaginat in prima luna de libertate de dupa Revolutie, ca va fi Romania in anul 2000 (pentru ca tot se canta o melodie prin anii 70-80 compusa de Horia Moculescu cu titlul “Noi in anul 2000″) ? – P.S. Nu o voi mai intreba daca acea “imagine” a si devenit aievea… Am uitat sa mentionez in raspuns localitatea de domiciliu: Craiova
Câștigătorul care va primi cartea la o cafea cu autoarea:
– Andreea Apostu – Bucuresti. E o strada a amintirii, a fictiunii sau ambele, in ideea ca orice proces de amintire e un inceput de fictionalizare? Ati putea spune despre Calea Mosilor ca este adevaratul personaj principal al cartii?
Felicitări!
64 comments
Ce altă stradă din București v-ar inspira un nou volum de povestiri?
Oraș de domiciliu: București.
Am o relație extrem de personală cu Calea Moșilor, locuiesc de-o viață aici, de aceea am scris despre ea. Mi-ar fi greu să plasez acțiunea unei cărți pe o stradă total necunoscută, cu care să nu am nimic în comun. M-ar inspira totuși, zona Gării de Nord, străduțele din preajma parcurilor Icoanei și Ioanid și cele de pe lîngă Cișmigiu.
Orice vârstă îşi are poezia ei.Au fost momente în care lirismul a favorizat spectacolul epic?
Bistriţa – localitatea de domiciliu
Una dintre povestirile din carte se numește „Cum am devenit poetă”. Cred că acela a fost începutul… și sfîrșitul. Adică pe la 10 ani.
Ati vrea sa faceti un film documentar despre orasul Flamanzi? Flamanzi-Botosani- localitatea de domiciliu
N-am fost niciodată la Flămânzi. Aveam la un moment dat un proiect (o serie de minidocumentare) despre orașele mici, tabieturile și personajele lor. N-am reușit să filmez decît la Vălenii de Munte. Da, m-ar tenta dacă există un „subiect”, dincolo de orașul în sine, pe care să-l descopăr.
întrebarea: Ce persoane reale a trebuit să ficţionalizezi înspre mai bine, din cauza relaţiei dintre voi – care s-ar fi putut strica altfel?
Zărneşti
Da, asta a fost de fapt cel mai greu. Mai ales că am scris totul din perspectiva copilului, cu ironie (și autoironie), iar relațiile dintre copii n-or să fie niciodată cele mai sincere și minunate din lume… există multă discriminare, dușmănie, chiar cruzime. Cred că mi-am ficționalizat mai mult amintirile decît pe foștii prieteni și colegi. Acolo unde nu-mi aminteam, inventam/ ficționalizam. Desigur, am schimbat nume, dar tot m-am temut că adulții de acum or să se recunoască și n-or să intre în jocul meu, n-or să înțeleagă „convenția”, or să se simtă jigniți. Sper totuși să se amuze… căci e și multă duioșie.
Frumos… Candva ma gandeam si eu sa scriu ceva despre fostul meu cartier (Baneasa), gen monografie. Nu m-am gandit sa astern pe hartie vechi impresii. Este o idee foarte frumoasa. Felicitari pentru aparitia cartii 🙂
Camelia
Mulțumesc 🙂
Ce v-a determinat sa alegeti aceasta strada(calea Mosilor) sa vorbiti despre ea in aceasta carte? Gaesti
Este strada pe care locuiesc de la vîrsta de 4 ani și care de-a lungul timpului s-a tot schimbat, deși principalele ei repere au rămas aceleași.
Daca ar fi sa alegeti dintre scrierile dvs pentru o ecranizare de film, care ar fi aceasta si de ce ?
Nu m-am gîndit și nici n-am scris atît de mult 🙂 Poate Calea Moșilor s-ar preta la o ecranizare, un film minimalist despre copilăria din anii comunismului, nu-mi dau seama. Cartea la care lucrez acum – un roman fantasy („O istorie recentă a Țării Vampirilor”) sigur s-ar putea ecraniza, însă probabil nu în România.
din Craiova o intrebare: Daca va este dor de ceva de dinainte de ’89 si care acum nu mai e sau si-a pierdut farmecul? sunt cu vreo 8 ani mai mica, nu am trait mult in comunism, dar de ceva vreme, citesc carti din perioada aceea sau despre perioada aceea si ma fascineaza. Pare o carte interesanta si am aceasta curiozitate, daca va e dor de ceva de atunci?
Din punctul meu de vedere sînt lucruri mărunte care aparțin mai degrabă copilăriei decît comunismului – începînd cu mentosane, sucul Brifcor și sfîrșind cu discurile cu povești. Astfel de lucruri vei găsi în carte – dacă te interesează perioada aia 🙂 Iar ceea ce nu mai e la fel e timpul (și regret oarecum)… mi se părea atunci cînd nu prea aveai ce face (fără gadget-uri, fără net, fără jocuri, fără televizor, că alea 2 ore pe zi nu se pun, nu se uita nimeni) aveai tot timpul din lume, de irosit, de reinventat (mai degrabă asta, căci societatea aceea uniformă te forța să-ți imaginezi lucruri, să inventezi povești care să te binedispună).Începînd cu anii 90, oamenii au devenit brusc extrem de ocupați 🙂 Iar copiii de azi sînt mai ocupați chiar decît adulții.
Da, intr-un mod ciudat asta caut intr-o carte despre acea perioada, nu neaparat drama, ci nostalgie. Desi, nu aveam decat 5 ani la Revolutie, simt o nostalgie a vremurilor de dinainte de ’89, poate este in gena noastra, poate este dorul de a-mi imagina viata parintilor mei….nu stiu! dar ma fascineaza acea perioada. Multumesc pentru raspuns si pentru timpul acordat!
Ce zona a Bucurestiului de altadata(anii 60-70-80) i-ar fi placut?
Localitatea:BUCURESTI / Sector 1
Bucureștiul anilor 80, cel pe care mi-l amintesc eu era un oraș destul de cenușiu, de puțin cosmopolit (de fapt, aproape deloc), nu prea avea cu ce să te surprindă, multe zone semănau între ele. Era împărțit între cartiere de case (unele pe lista celor care urmau să fie demolate) și cele de blocuri socialiste (cîteva în construcție) – de fapt niște orășele în sine, așa erau gîndite, lipsite de personalitate (cartiere-dormitor suprapopulate, cu circuri ale foamei, magazine goale, școli, cinematografe etc.). Țin minte că mă fascina „grandiosul” proiect legat de Casa Poporului și Centrul Civic, pentru că circulau destule legende urbane pe tema asta… Ce îmi place și a rămas aproape neschimbat sînt străduțele „din spate”, cum le numesc eu în carte, adică din spatele blocurilor socialiste, cu salcîmi, duzi și castani, curți cu verdeață și flori, pisici care cutreieră acoperișuri… cu atmosferă de oraș tihnit.
Bună ziua!
Dacă ați putea aduce în prezent ceva din copilăria dumneavoastră, ce astăzi nu mai există, ce ar fi acel „ceva”?
Localitate de domiciliu: București.
Am mai răspuns într-o întrebare de mai sus. Este vorba despre Timpul acelor vremuri – atît de flexibil, de elastic (că tot jucam noi Elasticul). Nefiind o societate atît de ocupata precum cea de azi, aveam Timp berechet pentru orice, mai ales noi, copiii. Timpul acela am încercat eu să-l recuperez în Povestiri…
este cartea inspirata din trairile ei?sau ale altor persoane?
pitesti
Unii numesc acest gen „autoficțiune”… eu n-aș zice că e chiar așa. Am încercat doar să recuperez copilăria mea de pe Calea Moșilor, din anii 80-90. Așadar, era normal să fie o carte inspirată din tot ce am trăit eu, copil fiind.
Au strazile acelea gustul emotiei? Il y a un temps pour vivre et un temps pour temoignier de vivre? Il faut voir avec le coeur? Calarasi
Toată întoarcerea mea în timp din această carte este de fapt „un proiect emoțional” ca să-i zic așa. Strada în sine, cea de astăzi, nu transmite nicio emoție, cea ficțională, da.
Pai… As dori sa o intreb cat de mandra era de uniforma ei( eu am pus-o pe a mea in geam desi nu aveam decat 8 ani. Cum se juca? Cat de mari i se pareau tramvaiele, dar mai ales oamenii? Strada mirosea alfel atunci, era mai colorata?
Nu eram foarte atașată de uniformă… mi-ar fi plăcut să merg la școală îmbrăcată în blugi, cum îi vedeam pe copiii de prin filmele americane (la video). În schimb, îmi plăcea șnurul galben (de comandant de detașament) pentru reprezenta ceva (puterea :)) și visam la cel azuriu. Jocuri… multe apar și în carte: Elasticul, Melcul, Țările, Frunza, băieții jucau fotbal și lapte gros, de-a Cireșarii, de-a zeițele, săpuneală (un joc crud, de iarnă), fața, Flori, fete, filme…, cu păpușile gen Barbie etc. Blocurile mi se păreau foarte înalte (deși nu aveau mai mult de 8, 10 etaje). Strada nu era colorată, ba dimpotrivă… era cenușie, prăfuită. A început să se coloreze brusc, după 90.
Ar mai putea reprezenta Calea Mosilor, cea din prezent, o sursa de inspiratie pentru un scriitor?
Cred că fiecare scriitor are un fel de Calea Moșilor a lui, un spațiu ficțional al copilăriei, inspirat din cel real. Mircea Cărătărescu, de pildă, a scris despre șoseaua Ștefan cel Mare în Mendebilul (și nu numai). E la doi pași de Calea Moșilor, și nu cu mult diferită.
Care a fost criteriul de selectie a intamplarilor „importante pentru cititor” din toata experienta d-voastra?
Le-am ales pe cele care conțin și elemente de document al epocii respective. De pildă, excursia cu clasa la Slănic… cred că era excursia tipică pentru vremurile acelea. Acțiunile pionierești – cea mai „spectaculoasă” fiind creșterea viermilor de mătase. Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei unde „puteau să facă din tine orice, chiar și balerină”. Bucur Obor – acel mall comunist. șamd.
Ce v-a inspirat in realizarea acestei carti?
Am mai scris mai sus 🙂
Cu ce tip de muzica ati asocia povestirile din volum?
Hm, în prima parte… cîntecele pionierești de tipul „Soarele și pionierii”. În a doua: Depeche Mode, Metallica – eram deja împărțiți în două gaști – roackeri și depeșari.
Cred că fiecare scriitor are un fel de Calea Moșilor a lui, un spațiu ficțional al copilăriei, inspirat din cel real. Mircea Cărătărescu, de pildă, a scris despre șoseaua Ștefan cel Mare în Mendebilul (și nu numai). E la doi pași de Calea Moșilor, și nu cu mult diferită.
Stiind că în ultima perioadă de timp mișună păreri apreciative la perioadele de copilărie trecute în comparație cu generația copiilor de astăzi. Un moment prielnic pentru o carte cu asemenea subiect.
V-a inspirat vreo carte cu același subiect? s-au ce ați recomanda cu mare plăcere?
Oradea
Aș zice că dimpotrivă carțile despre comunism/ copilărie în comunism au început să fie depreciate, subiectul în sine să fie considerat perimat. Prea mult comunism, prea multă recuperare a trecutului recent! – se spune. Nu m-am gîndit la asta cînd am scris. Inițial, vroiam să fie o carte doar despre Calea Moșilor și personajele ei, dar asta a ieșit.
Recomand „Băiuțeii” a fraților Florian, oarecum apropiată ca tema.
Și o carte pentru copii (și nu numai)pe care am citit-o recent, publicată la Editura Arthur – „Darul lui Jonas” de Lois Lowry, despre copilăria într-o societate perfect reglementată din lumea Uniform.
Timișoara
Ce fel de valori a învățat „fetița Adina” din perioada comunistă? Și, cum văd părinții ei viața în comunism comparativ cu imaginea ei de atunci?
Am învățat să fiu conștiincioasă, disciplinată, să pîrăsc, să-i discriminez pe copiii săraci și pe țigani… ha, ha. Cam asta reiese din carte 🙂 Astea erau „valorile”. La un mod mai serios, cred că generația de atunci „a învățat” un anumit soi de duplicitate – să nu spui la școală ce se vorbește acasă, să te prefaci că tovarășa Elena Ceaușescu e „ca o mamă” etc. Dincolo de această duplicitate, e un bun simț pe care generațiile următoare l-au pierdut. Probabil că părinții mei, dar și noi copiii într-un fel am învățat să trăim Frica. Frica nu mai există astăzi sau are cu totul alte forme – să-ți plătești la timp ratele, că altfel banca îți ia casa etc.
Bucuresti
E o strada a amintirii, a fictiunii sau ambele, in ideea ca orice proces de amintire e un inceput de fictionalizare? Ati putea spune despre Calea Mosilor ca este adevaratul personaj principal al cartii?
Da, amintirile trec printr-un filtru și de aici începe ficționalizarea. În plus, am avut senzația că scriu despre altcineva, nu despre mine. „Fetița Adina” este în fond un personaj pe care l-am descoperit tot scormonind în interiorul meu. Nu, Calea Moșilor nu este personajul principal, deși asta mi-am propus inițial. Este doar un ambalaj, un cadru – acea gogoașă de mătase în care noi, copiii, creșteam protejați și într-un fel fericiți.
Voiam sa te intreb care au fost autorii care te-au inspirat, autorii care au transformat copilul prin ochii caruia este prezentata actiunea din carte in omul matur, care transforma amintirile in povestiri.
De obicei, mă inspiră autorii pentru copii… Îmi plac Lewis Carroll (Alice e personajul meu preferat din literatură), duioșia lui Andersen, fantasticul lui Tolkien, imaginația lui Michael Ende. Aparent nu au legătură cu această carte și totuși… au.
As fi curioasa sa aflu, cum si-a imaginat in prima luna de libertate de dupa Revolutie, ca va fi Romania in anul 2000 (pentru ca tot se canta o melodie prin anii 70-80 compusa de Horia Moculescu cu titlul „Noi in anul 2000”) ?
P.S. Nu o voi mai intreba daca acea „imagine” a si devenit aievea…
Am uitat sa mentionez in raspuns localitatea de domiciliu: Craiova
Sigur că știu cîntecul 🙂 Pe la 7-8 ani cînd îl cîntam, încercam să-mi imaginez cum voi fi eu în anul 2000 și nu reușeam. Un timp atît de îndepărtat, 22 de ani – atît de „bătrînă”! Nu cred că vedeam mai departe de următoarea vacanță de vară, următorul Campionat de gimnastică din spatele blocului, următoarea lucrare de control. Dar e ceva strict personal – nici acum nu mă pot vedea la 50 de ani să zicem, nu-mi pot planifica decît cel mult următorul an.
A-ti putea scrie si despre alte zone sau strazi dupa pvestirile altora? Eu m-am nascut in anii cincizeci in Militari,dar nu stiu nimic despre zona ca am trait doar trei ani acolo.
Mi-e destul de greu să scriu inspirîndu-mă din poveștile altora. Cel mai ușor este cînd am de-a face cu experiențe trăite de mine. Am locuit în Militari pînă la 3 ani, nu-mi amintesc mare lucru decît niște cozi interminabile la pui și cafea.
A-ti putea scrie si despre alte zone sau strazi dupa pvestirile altora? Eu m-am nascut in anii cincizeci in Militari,dar nu stiu nimic despre zona ca am trait doar trei ani acolo.
Zalau
Din Drobeta-Turnu-Severin: Cum a venit ideea acestui titlu’ si care a fost primul moment de inspiratie?
Titlul îl aveam în cap de mult, dar nu știam exact care vor fi povestirile, ce va conține cartea. Primul moment de inspirație a fost într-o seară în care mă simțeam extrem de deprimată (nu-mi primisem salariul de 2 luni) și disperată cînd mă gîndeam la viitorul apropiat. Am simțit nevoia să mă întorc într-un timp mai sigur, în care eram oarecum protejată și așa a apărut prima schiță.
Bucuresti: Se intampla ca undeva pe Calea Mosilor (pe stradutele din spate) sa am eu biroul unde muncesc. In carte spuneti : „străduțele «din spate» care pe atunci nu-mi inspirau încredere pentru că n-aveau blocuri și termoficare. „. Oare acum vreun anume scriitor, ar mai putea gasi ceva frumos printre aglomeratia si cautarea cu nervi a locurilor de parcare?
La „străduțele din spate” mă gîndesc acum cu o mare nostalgie, reprezentau evadarea noastră de pe Calea Moșilor (o stradă pînă la urmă stereotipă și cenușie), o gură de aer proaspăt în verile toride, curțile pline de verdeață, salcîmii și castanii. Iarna mă trăgea cu sania tatăl meu pe acolo. Era un altfel de București. Din fericire, nu s-au schimbat prea mult. Și tot din fericire am reușit să mă mut pe una dintre ele 🙂 Deși mă simt în continuare tot „de pe Calea Moșilor”, în fond, locuiesc la doi pași de blocul unde am copilărit.
Are in cartile scrise vreun personaj preferat ? Daca raspunsul este afirmativ, cat de usor i-ar fi sa rescrie cartea fara prezenta lui ? (Craiova)
Hm, cred că pînă la urmă personajul preferat este „fetița Adina”. E normal să fie așa, să te bucuri că nu ai pierdut iremediabil copilul care ai fost. Și vă dați seama că nu s-ar putea rescrie cartea fără acest personaj 🙂
…and the winners are…?
Astăzi anunțăm și câștigătorii…
Wow, multumesc frumos pentru premiu! 😀
O să îți trimită un mesaj autoarea, i-am dat adresa ta de e-mail.
Eu încă n-am primit mail că am cîştigat.
Am trimis, verifica in spam!