Concursul nostru din această săptămână pune la bătaie trei cărți de la Editura Herald:
Trei persoane norocoase și inspirate vor câștiga una dintre cele trei cărți semnate de Alan Watts puse ca premiu, respectiv: ”Devino ceea ce ești”, ”Înțelepciunea nesiguranței” și ”Viața ca extaz”.
Despre cărți:
-”Devino ceea ce ești”. Asa cum sugereaza si titlul, Devino ceea ce esti reprezinta o colectie de scrieri ale lui Alan Watts care trateaza dilema celui ce se cauta pe sine, cautare pe care adeseori o facem sacrificandu-ne capacitatea de a ne vedea viata „exact asa cum este”. Dupa cum scrie Alan Watts:
Se spune ca cea mai inalta forma de intelepciune este detasarea, in sensul continut in cuvintele lui Chuang-Tzu,: „Omul perfect isi foloseste mintea precum o oglinda; nu se ataseaza de nimic; nu respinge nimic; percepe fara a pastra.” Detasarea inseamna sa nu ai nici regrete legate de trecut, nici temeri legate de viitor; inseamna sa lasi viata sa isi urmeze cursul fara a incerca sa intervii in felul in care ea curge si se schimba, neincercand sa prelungesti momentele placute si nici sa grabesti trecerea celor neplacute. Asta inseamna sa te misti in pas cu viata, sa fii in perfect acord cu muzica ei schimbatoare, asta se intelege prin ceea ce numim Iluminarea. Pe scurt, inseamna detasarea atat de trecut, cat si de viitor si a trai in eternul Acum.
–”Înțelepciunea nesiguranței”. Mesajul din aceasta carte adresat de Alan Watts lumii occidentale este la fel de puternic si astazi. Petrecem prea mult timp incercand sa anticipam si sa planuim viitorul; prea mult timp nutrind nemultumiri despre trecut. De multe ori ne scapa placerile clipei in eforturile noastre nelinistite de a ne asigura ca urmatoarea clipa este la fel de placuta. Gasind inspiratie in gandirea orientala, Watts ne arata ca vom gasi ceva cu adevarat demn de a fi cunoscut doar atunci cand vom admite fata de noi insine ca nu avem si nu putem avea cunoastere. Pentru a ne bucura de o viata implinita, trebuie sa imbratisam prezentul – sa traim din plin in clipa prezenta.
Scrisa si argumentata cu eleganta si luciditate, aceasta realizare filosofica contine intreaga intelepciune si intregul spirit care au marcat cariera lui Alan Watts si care inca mai rezoneaza in fiecare dintre noi.
–”Viața ca extaz”. O carte provocatoare si mereu actuala care reexamineaza locul ocupat de umanitate in lumea naturala – si relatia dintre spirit si trup – in lumina daoismului chinez.
Faptul ca fiintele umane sunt separate de natura pe care trebuie sa o controleze, ca mintea este cumva superioara corpului si ca intreaga sexualitate presupune seductie – ceea ce constituie un pericol si o problema – toate acestea sunt asumptii pe care se bazeaza cea mai mare parte a gandirii occidentale. Iar toate aceste prejudecati sunt motorul din spatele exploatarii umane a pamantului, al neincrederii in emotie si al singuratatii si nedeschiderii noastre catre iubire.
Pentru a castiga una dintre cele trei cărți oferite, vă rugăm să răspundeţi la următoarea întrebare:
Povestiți-ne un moment din viața dvs. în care v-ați regăsit cu ajutorul unei cărți.
Condiţii de participare:
- folosiţi o adresă de e-mail validă;
- lasati un SINGUR comentariu (de pe aceeași adresă de e-mail, de pe același IP, etc.), pe platforma de comentarii de pe site sau pe cea via Facebook;
- caştigătorii vor fi desemnați astfel: două cărți vor fi oferite celor care au cele mai inspirate/pertinente răspunsuri, iar a treia carte, prin tragere la sorti prin intermediul Random.org, dintre cei care respectă condițiile de participare și răspund la întrebarea formulată.
Asteptam comentariile dvs. pana duminică, 9 august 2015, inclusiv, iar castigatorii vor fi anunțați pe aceasta pagina si pe adresa de e-mail pentru comunicarea datelor personale, respectiv nume si adresa postala, unde vor primi una dintre cele trei cărți semnate de Alan Watts, respectiv ”Devino ceea ce ești”, ”Înțelepciunea nesiguranței” și ”Viața ca extaz”.
Succes!
Later edit (13 august 2015): Cei trei câștigători sunt:
Aleși de către echipa Filme-cărți.ro:
–Adrian Onicescu;
–Gabriel Ptr (comentariu pe Facebook).
Ales prin tragere la sorți:
– Murărașu Oana-Nicoleta.
Felicitări!
15 comments
m-am regasit si m-au ajutat sfaturile cartii „drumul catre tine insuti” de m. scott peck
Eu m-am regasit cand am citit Viata ca o teapa. Mic tratat antiratare de Alan H. Cohen. Am simtit ca aceasta carte parca era facuta pentru mine, special. Deoarece ma regaseam in randurile acestei carti. Mi-a facut o deosebita placere sa o citesc. Era momentul, cand terminasem studiile superioare si ma aflam la o reascurce de drumuri. Atunci simteam ca tot ce am crezut a fost o mare teapa.
Si vodca raguseste-n derbedei
de Adrian ONICESCU
Nu a fost deloc o intamplare ca am ajuns sa cumpar cartea aceea. A fost de fapt un experiment pe care il fac de catava vreme, impreuna cu Mariana . Un joc putin nebun in aparenta, care ,in momente de gratie , indica in mod straniu catre fapte si evenimente ce te asteapta , pe care adesea nu le poti evita nici chiar avertizat fiind de iminenta lor prin mesagerii semnelor. Cand voiam sa stiu dinainte, cum se va sfarsi o situatie conflictiva, ii ceream Marianei sa-mi spuna o culoare despre acea situatie. Deznodamintele nefavorabile au culori inchise, sumbre. E suficient sa spun ca Mariana a trecut prin moarte clinica.
– Stiu la ce te uiti acum, i-am spus eu,deunazi la telefon. Albastru .
Intr-adevar, mi-a confirmat ca se uita la o scrumiera albastra asezata pe o masuta. Departe de a fi un act initiatic , intre alesi , jocul este de fapt un exercitiu de credintza . Reveleaza semne exact in masura in care crezi in el. Un soi de confirmare a testului cuantic in care observatorul prin simpla prezenta,modifica realitatea. Conditia este sa crezi cu sinceritate in el,sa te deschizi catre realitatile pentru care te pregateste . Oricine ar avea stropul de fecunda nebunie sa-l incerce, va fi recompensat de tulburatoarele lui mesaje ,chiar daca, la inceput va dezmagi.Nu exista miracole,ia ceva timp, pana ce esti acceptat in rezonanta; pana ce tu insuti accepti sa intri in rezonanta cu Sursele.
O ajutam pe Mariana sa pregateasca un eveniment la care va participa un artist deosebit , stabilit in Canada, la Vancouver, Lache Cercel. Un muzician de exceptie, care pe langa muzica simfonica, un nou tip de jazz, prelucreaza impreuna cu alti artisti canadieni folclor tiganesc din Romania. E greu de acceptat,nu-i asa, ca muzica tiganeasca poate deveni Jazz? E foarte ciudat dealtfel si rolul pe care l-au avut tiganii in viata mea. Am copilarit la internat printre tigani, intr-un orasel care prin pondere, putea purta stigmatul de a fi tiganesc. Am invatat sa dansez de la ei, si tot de la ei n-am invatat sa fur. Am fost casatorit 20 de ani cu o femeie apartinand acelei etnii, am divortat si m-am mutat in singura locuinta pe care am avut putut sa o cumpar cu bani ramasi , in Mogosoaia, in tiganie. Acum Lache Cercel venea sa-mi tulbure „doliul”, caci asa denumeste psihologia starea de recuperare din hartoapele destinului. Mariana imi vorbise despre el inca de saptamana trecuta. Mi-a reprodus o discutie despre manele. Sunt periculoase, spunea artistul “Eu le-am spus sa nu mai asculte muzica asta, ca tampeste. Creaza adictie, contine prea multe semitonuri. Intr-adevar, gandeam eu, un fel de mantra pe solfegiu, repetata obsesiv pana ce ritmurile si cuvintele se pierd si ramane doar o stare anume. Nu exista stari proaste si stari bune. Totul depinde in mare masura de ce reusim sa facem din stari. Cum le folosim potentialul. Am fost impreuna cu Mariana si Lache Cercel la sediul S and S din oras . Un fel de interviu-prezentare care imbina organizarea evenimentului cultural cu debutul meu ca lucrator in presa.Lache Cercel voia sa lanseze un alt tip de dialog educational, de interactiune ca premisa a invatarii. Mariana ma recomandase cu entuziasm afland ca directoarea centrului cauta redactori . Dupa ore in care Lache Cercel a vrajit auditoriul, directoarea imi propunea un prim interviu cu artistul si agrea sa gazduiasca evenimentul. Eram in plina sesiune de examene si propunerea m-a luat prin surprindere. Cand mai aveam timp sa mai fac si interviul care pretindea un anumit standard de profesionalism?
A doua zi, eram in examen, la disciplina „Presa si Actualitate”. Primim ca tema un editorial cu titlul „Maneaua, parvenitismul si prostia”. Exact tema despre care deja discutasem atat de mult . Tiganul artist Lache Cercel m-a luminat. Fervoarea discutiei purtata cu el in ajun, s-a instalat in text, am scris ca dupa dictare, ideile se ordonau singure in fraze, vii, palpitand ca niste inimi descatusate in inchisoarea toracica si unicul efort al meu a fost acela de a fi fost scribul propriei inspiratii. Am scris ca dupa dictare. Propozitiile unduiau firesc in fraze, se zamisleau tasnind din neant si mintea mea nu facea decat sa le accepte iar mana sa le transcrie. Cand am recitit ce scrisesem am
realizat ca ma aflu in fata unei sfere de cristal.
***
A doua zi, ma aflam la un alt examen: disciplina „Televiziune”. Grupa de studenti – colegi care il sustinuse cu cateva zile inainte, primise ca tema un set de intrebari. Ne asteptam la acelasi lucru. Profesoara insa ne anunta ca pentru noi, a pregatit altceva. Se vorbea deja prin facultate ca am fi o grupa foarte promitatoare. Ne-a cerut sa realizam un interviu de televiziune, cu script si imagine, cu indicatii de regie, incadraturi, unghiulatii diverse, miscari de aparat panoramari, traveling, sharfari si desharfari, un interviu in care cuvintele trebuiau sa fie sustinute de imagini, intr-un ritm viu, atractiv, folosind o singura camera si fara taieturi de montaj. Nu mai facusem in viata mea asa ceva. Tot ceea ce stiam, era o teorie cantonata intr-o zona abstracta din vecinatatea irealului, foarte indepartata de zona implinirilor practice, concrete. Cunostintele mele aveau consistenta unui vis. In primele momente toti am incremenit. Trebuia sa si operam cu niste cunostinte pe care ar fi trebuit sa le detinem numai in registru teoretic. Interviul trebuia sa fie si de actualitate. In jur auzeam soapte despre gripa aviara, campionatul mondial de fotbal, totul imi parea atat de
„Urmasele Evei”, foto: Gabriel RECHITEANU
searbad! Deodata Lache Cercel se insinueaza in realitatea mea, in timpul meu, isi proiecteaza imaginea in memoria mea si interviul era deja conturat. Intr-un fel de transa incep, sigur, hotarit, dezinhibat, ceva ce cu minute in urma nici nu puteam concepe. Camera in plan general, studioul artistului, la masa eu, ca reporter si el, fac prezentarea, il invit sa povesteasca, Lache Cercel vorbeste despre magia ascultarii in direct, la fanta viorii precum in fata sobei, acolo unde nu mai conteaza experienta muzicala, amintirile, unde trecutul si viitorul se ingemaneaza intr-un punct in afara spatiului si timpului, nu e nevoie de cultura sa vibrezi alaturi de vioara in ritmuri de Wieniavsky, Sarasate, doar inregistrarile fac diferenta si indeparteaza sufletele de muzica, muzica la conserva,inregistrarile, contaminarea cu E-uri non-culturale, camera panorameaza dreapta si face transfocare zoom-in pe un casetofon tip deck, trav inapoi si artistul este filmat in plan mediu, usor in raccourci, si in timp ce vorbeste atinge vioara tandru, trec camera in plonje si fac trav inainte transfocand usor, zoom-in in plan detaliu pe mana nervoasa, paganiniana, prelunga a artistului.
Din nou un tigan providential m-a salvat, intr-un spatiu in care arta isi revedica numai diferentele de splendoare.
***
Ieri ajunsesem in apropierea unui talcioc ,undeva prin apropierea Rahovei. Vorbeam cu Mariana la telefon. Opresc si ii spun ca e ceva care ma atrage la vechiturile astea.
– Vezi carti, imi spune ea, reincepand jocul.
Intr-adevar, ma uitam la niste carti. Din masina, le vedeam expuse pe un ziar, printre sute de nimicuri, tevi, cabluri vechi, artefacte antediluviene sugerand ca probabila folosinta, refolosinta, un inutil spectaculos, desuet, iesit din uz, simuland strania ipostaziere a marfii.
– Vei cumpara din dreapta o carte groasa bej si una negru cu alb, ambele la maximum 30 de mii de lei, dar „vad” un cinci pe prima pagina.
Se lasa in voia conexiunilor mentale “intamplatoare”, mi-am spus, cu putina circumspectie.
Cand nu am gasit nimic, am inteles ca Mariana s-a supralicitat. Am dat sa plec, dar ceva m-a atras in stanga. Am mers printre vechituri pana cand, de undeva din dreapta, mi-au aparut in raza vizuala niste carti, intinse pe un ziar soios, in fata unui tigan slab si batran.
Uitasem complet de experiment, pe care il exilasem intr-o zona a derizoriului doar pentru ca el presupunea niste coincidente de neacceptat pentru un spirit analitic, rationalist. Ma aplec si iau din dreapta o carte maron pe care citesc: „Viorel Cosma”. Imi amintesc ca e vorba de un muzicolog plecat „afara” inca de pe vremea comunistilor. Intreb cat costa.
-20 de lei, imi spune omul clar dispus sa mai lase din pret pana la minimul echivalent a 50 de mililitri de vodca.
Platesc fara sa vad titlul, de fapt il vasem, dar nu am prelucrat mental informatia, eram sub imperiul numelui.Vazusem cartea cu zile in urma intr-un anticariat.
– Am luat o carte, ii spun Marianei, pe care nu am rezistat sa n-o sun.
Abia cand ii citesc numele, realizez ca era „Lautari Celebri”. Ca si cum Lache Cercel s-ar fi simtit parasit si isi revendica un loc in memoria noastra afectiva, mai mult, in firescul tot mai agresat de „minuni” inacceptabile al prezentului nostru.
Ma mai plimb putin printre oamenii aceia ghemuiti in asteptarea unui castig absolut insignifiant, dinapoia catorva nimicuri pe care le laudau cu convingere de-ai fi spus ca nici prin cap nu le-ar trece sa se lipseasca de ele. Ma pregateam sa plec, marcat de strania proximitate a cartii fata de evenimente si oameni abia cunoscuti, cand, undeva in dreapta, zaresc in departare alte cateva carti intinse pe un ziar. Un alt tigan incerca sa le schimbe pe cateva bancnote aproape fara valoare in afara potentialei echivalente cu alcoolul. Spectacolul unui birt ieftin lamureste asupra necesitatii alcoolului in necesitatea de a suporta realitatea. Miros de urina si mormane de gunoi. Mai incolo cateva mese la care stateau in picioare, cu pahare in fata oameni transpirati, gesticuland prinsi in discutii aprinse. Orgolii ridicate pe doua picioare in fata unei mese si alcool. Vad o brosurica in stanga , o carticica alb si negru: Gligor Sava, poet, spre rusinea mea absolut necunoscut, si un titlu scris cu litere rosii. „Si vodca raguseste-n derbedei”. Titlul ma socheaza.
– Cat costa, intreb.
– Zece mii de lei, imi spune tiganul.
O suma al carei derizoriu ridiculiza orice negociere, chiar daca, din nefericire nu anula deloc aceasta jalnica eventualitate. Singura, superba metafora de pe coperta ar fi fost suficienta pentru a zadarnici orice straduinta de echivalare cu bani sau bunuri materiale : „Si vodca raguseste-n derbedei”. Ori poate, pastisind un haiku citit candva, numai floarea de cires ar putea-o cuprinde, cu parfumul. Asa spunea japonezul despre acel calaret, ca era atat de viteaz incat nimic nu-l putea dobori. Poate doar ,floarea de cires”.
O sun din nou pe Mariana si-i spun precipitat:
– Ai avut dreptate.
– Uita-te in jos, in stanga, o carte cu negru si alb, imi raspunde ca in transa.
– Stiiiiiu! Am mai putut sa exclam! O am in mana. Pregateste-te! Iata titlul: „Si vodca raguseste-n derbedei”
Capat cartea, aceasta e de fapt nuanta targului meu, o capat si o deschid. Inmarmuresc. Pe pagina de garda, in original, o dedicatie a autorului facuta lui Alex Stefanescu, in care cu litere rotunde, apasate de pix negru, incerca prin aceasta ofranda sa se asigure de prietenia criticului. O prietenie care la diferenta de nici un an, prin lejeritatea cuprinderii ei, mi-a inlesnit sa capat ofranda ca si cum mi-ar fi fost adresata. Cu dragoste. Cu pasiune. Nu oricine ne merita dragostea, ce truism, ce banalitate, cata irosire e pusa sa gestioneze vesnica iluzie a iubirii. Dar poate ca destinul stie mai bine decat noi cui sa ne incredinteze iubirea.
E necesara in egala masura distrugerii cat si creatiei. Pe prima pagina, sub numele
Dedicatia
nefericitului poet, zambind trist pe coperta, titlul si un an: 2005. Mariana a avut din nou dreptate. Vazuse un 5 pe prima pagina.
Ceea ce am impartasit mai sus nu este catusi de putin rodul fanteziei. Stiu ca nu voi putea fi crezut cu usurinta. De intelesurile experientelor celorlalti ne despart chiar ele, experientele. Ele spre deosebire de idei sunt intransmisibile. Si doar experientele fac ideile posibile. In lipsa lor, ideile vestejesc in galantarele unor pagini de neacceptat. In lipsa lor, Lache Cercel, ramane un simplu tigan artist, printre atatea alte spectre inmarmurite in cimitirele adormite ale amintirilor noastre culturale.
M-am regasit in Robin Crusoe.
Eu m-am regasit in cartea ´Devino ceea ce esti´ de Allan Watts
Nu este zi in care sa nu ma regasesc in operele lui Ion Luca Caragiale.
Mi-am regasit copilaria in cartea lui Ionel Teodoreanu „La Medeleni”. O carte de vacanta, care, daca o citesti la varsta adolescentei te face sa iti intelegi mai bine varsta. Eu am adorat acea carte si inca o recitesc ori de cate ori simt cum copilaria se departeaza de mine. Putem uita orice, insa niciodata sa nu uitam ca am fost, suntem si vom fi vesnic copii.
Eu m am regasit in: Domnul Tic si alte iubiri de pe musatini de Laura Baban deoarece iubesc viata,animalele si tot ce ne înconjoară.
M-am regasit in Dama cu camelii!
M-am regasit cu ajutorul cartii Fii fericita chiar daca nu esti perfecta de Alice D. Domar si Alice Lesk Kelly. Aceasta carte m-a invatat cum sa nu mai depind de mirajul perfectiunii si sa ma bucur de viata asa imperfecta cum e ea.
Când mă simt rău, recitesc fragmente amuzante din seria Instrumente Mortale. Mă binedispun mereu astfel. Dar nu contează neapărat CE citesc, contează că o fac şi pur şi simplu intru în altă lume, uitând de griji şi relaxându-mă.
In zilele libere prefer sa ies in parc, sa iau o carte la brat si sa ma asez pe iarba verde la umbra sa citesc cateva randuri. Sentimentul e unu minunat. Ar trebui sa incercati si voi.
Cartea mea preferata pe care as reciti-o de sute de ori este “Invitatia la vals” de Mihail Drumes. Am citit-o atunci cand credeam ,mai mult decat cei din jurul meu, in dragoste adevarata. Atunci cand credeam ca un barbat poate fi schimbat de puterea iubirii. Atunci, la fel ce Mihaela si Doru, nu intalnisem dragostea adevarata. Atunci, la fel ca Mihaela, eram visatoare si aveam inima plina de dragoste, insa nu intalnisem inca barbatul caruia sa i-o ofer. Am ezitat sa ofer insa dragoste de teama unei inimi zdrobite. Pana am intalnit amandoua sufletul pereche. Eu mi-am intalnit sufletul pereche mult mai tarziu decat ea, cu mult dupa ce am urmarit povestea lor de dragoste. Eu, la fel ca Mihaela, am iubit pentru prima data iar el, la fel ca Doru, s-a indragostit pentru prima data desi cunoscuse multe alte fete inainte. Insa spre deosebire de povestea Mihaelei si a lui Doru, incheiata tragic, povestea noastra va dura pentru totdeauna. Fiindca pentru noi, iubirea este mai presus decat orgoliile. Pentru ca noi, alegem sa ne imbratisam in loc sa fugim unul de altul. Pentru ca noi nu adormim certati si pentru ca el nu s-a speriat de dragoste ca Doru. Totusi, acest roman, ramane in sufletul meu, deoarece, intr-un moment al vietii mele am invatat despre dragoste din el. Pentru ca Mihail Drumes a pictat emotii si sentimente cu o paleta de cuvinte incantatoare ce nu puteau sa descrie mai bine sufletul omenesc. Si pentru ca, Mihaela si Doru, ne-au invatat pe toti cum poti iubi cu toata fiinta ta si ne-au invatat ce nu trebuie facut pentru a distruge cel mai minunat sentiment din lume. Si fiindca, desi iubirea lor va fi eterna, ne-a invatat cum sa ne pastram dragostea vie si cum sa ne bucuram de ea in fiecare moment al vietii. Si prin sacrificial lor ne-au aratat cum pot orgoliile distruge tot ce era mai bun in sufletul lor. Iar noi, cei care am citit vom putea iubi ca ei, fara a le repeta insa greselile.
Copilaria mi-am petrecut-o alaturi de “Ciresarii”.Aventurile , misterele, toate le-am trait alaturi de ei si m-am regasit in vioiciunea si pofta lor de viata. M-am teleportat in paginile ce le aveam in fata iar totul a devenit realitate. Am ras, am plans alaturi de ei iar la final am realizat ca sfarsitul acestor carti este sfarsitul copilariei. Totusi, povestea lor a ramas intiparita in sufletul meu ca un simbol al copilariei, inocentei si prieteniei. Copilaria este cel mai frumos moment din viata unui om, atunci cand nu avem grija zilei de maine, cand stim sa alergam, sa radem cu pofta si sa privim viata cu alti ochii. Perioada in care crestem, descoperim lumea din jurul nostru si intr-un final descoperim dragostea. Perioada in care credem ca putem realiza orice si ni nu ne e frica sa incercam. Perioada in care ne trezim energici si fericiti si adormim cu basme in gand. Perioada pe care nu o vom uita niciodata si va ramane in sufletul nostru intiparita. De aceea am iubit toate volumele acestei carti si m-am regasit in ele: pentru ca descrie copilaria in cele mai mici detalii si pentru ca zice totul despre prietenie si dreptate si pentru ca fiecare volum este o noua aventura, aventuri care, atunci cand eram mic si am citit aceste carti, m-au facut sa imi doresc sa devin pe rand arheolog si detectiv. Eu am fost unul dintre ciresari si m-am regasit pe rand in fiecare personaj…
M-am regasit prin rolul lui d’Artagnan din „Cei trei muschetari”.
Comments are closed.