Știrile săptămânii: Bertrand Tavernier se întoarce la București după 20 de ani; MAIDAN, regia Sergei Loznitsa, a luat Marele Premiu la Astra Film Festival, 2014; Mohamed Tomescu, Premiul pentru Cea mai bună imagine la Astra 2014; Actrița Bérénice Bejo, premiată la Cannes, vine la Les Films de Cannes à Bucarest; Astra Film Sibiu a pășit cu dreptul în cel de-al treilea deceniu de existență; au început filmările pentru Comoara, un film de Corneliu Porumboiu; filmul-scandal al anului, interzis minorilor, în proiecție exclusivă în cinema, la București.
Bertrand Tavernier se întoarce la București după 20 de ani
Bertrand Tavernier (73 de ani) se va întâlni cu publicul din București la aproape două decenii de când a filmat aici unul dintre cele mai cunoscute filme ale sale, drama de război Capitaine Conan/ Căpitanul Conan. În cei peste 40 de ani de carieră, Bertrand Tavernier a regizat peste 30 de lungmetraje, a fost selecționat de cinci ori la Festivalul de la Cannes și nominalizat de circa 20 de ori la premiile César.
Cinefil împătimit, Bertrand Tavernier a început să scrie despre filme încă din adolescență, în special despre cele hollywoodiene, aducând în atenția publicului francez cinema-ul american. Scriind pentru publicații precum „Positif” sau „Cahiers du cinéma” și lucrând ca ofițer de presă pentru diverse filme, i-a întâlnit pe unii dintre marii regizori ai vremii. După un astfel de interviu a devenit asistentul lui Jean-Pierre Melville, la vârsta de 20 de ani. Debutul în lungmetraj, L’horloger de Saint-Paul (1973), i-a adus Marele Premiu al Juriului la Berlin și a marcat începutul unei lungi colaborări cu actorul Philippe Noiret, care a jucat în opt dintre filmele sale, printre care și multi-premiatul Le Juge et l’assassin.
A lucrat cu actori precum Isabelle Huppert, Romy Schneider, Jane Birkin, Sophie Marceau, Jean Rochefort, Nathalie Baye sau Tommy Lee Jones. A câștigat Premiul de regie la Cannes, în 1984, cu Un dimanche à la campagne, și a obținut trofeul BAFTA pentru Cel mai bun film străin cu La Vie et rien d’autre (1990). ‘Round Midnight (1986), despre saxofonistul Lester Young și pianistul Bud Powell, a câștigat Oscarul pentru muzica lui Herbie Hancock.
Bertrand Tavernier este președintele Institutului Lumière din Lyon, deține casa de producție Little Bear Production și este autorul unor cărți de referință despre cinema-ul american. Regizorul e recunoscut pentru eclectismul temelor și genurilor pe care le abordează. A alternat filmele pe subiecte contemporane cu cele de epocă, trecând prin drame de război, povești de dragoste, subiecte politice. Câteva dintre ele vor fi proiectate la Les Films de Cannes à Bucarest, în cadrul unei retrospective dedicate autorului. Printre acestea, L’Appât (1995), Capitaine Conan (1996), Dans la brume electrique (2009), La Princesse de Montpensier (2010), Quai d’Orsay (2013).
Pentru Căpitanul Conan/ Capitaine Conan (1996), Tavernier a făcut prospecții în România în 1994 și a filmat în anul următor, cu o echipă parțial românească. O parte din ea va lua parte la prima proiecție de gală a peliculei în România. Este o dramă plasată în Primul Război Mondial, despre un grup de soldați ieșiți din închisorile militare, condus de un căpitan care își duce propriul război, cu propriile reguli, pe frontul din Balcani, la București. În film apare și Principele Radu Duda, în rolul unui inspector. Filmul i-a adus lui Tavernier un César pentru regie, iar actorului Philippe Torreton, unul pentru interpretare.
L’Appât (1995) a câștigat Ursul de Aur la Berlin și i-a adus actriței Marie Gillain o nominalizare la César pentru rolul unei tinere trimise în baruri de noapte ca „momeală” de către cei doi prieteni ai ei, deciși să procure bani în felul acesta. Ecranizare a unui roman de James Lee Burke, In the Electric Mist/ Dans la brume electrique (2009) îl are pe Tommy Lee Jones în rolul unui polițist din Louisiana aflat pe urmele unui criminal. La Princesse de Montpensier, prezentat în competiție la Cannes 2010, este o poveste de dragoste plasată la finalul perioadei Renașterii și inspirată parțial din biografia marchizei Marie de Mézières. Cel mai recent film al său, Quai d’Orsay (2013), este o comedie despre lumea politicii, în care personaj principal este un ministru al Afacerilor Externe, inspirat de Dominique de Villepin. Actorul Niels Arestrup a câștigat un César pentru Cel mai bun actor în rol secundar.
Distribuitorul filmului La Princesse de Montpensier este Independența Film, iar al peliculei In the Electric Mist, Odeon Film.
Les Films de Cannes à Bucarest are loc între 24 și 30 octombrie, la Cinema Studio, Patria și Elvira Popescu.
MAIDAN, regia Sergei Loznitsa, a luat Marele Premiu la Astra Film Festival, 2014
Sâmbătă, 11 octombrie 2014, în cadrul Galei de Decernare a Premiilor au fost anunțate filmele câștigătoare ale celei de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Cinema de la Sibiu – Astra Film Festival.
Un juriu prestigios format din profesioniști de top ai cinemaului au evaluat filmele din secțiunile competiționale: Cristi Puiu (RO) Michael Stewart (UK), Darya Bassel (Ucraina), Sorin Botoșeneanu (RO), Cynthia Close (USA), Nicolas Feodoroff (FR), Mona Nicoară (RO/USA), Diana Tabakov (CZ), Eugenia Vodă (RO) și Yang Yonghi (Japonia).
Maidan (regia: Sergei Loznitsa), proiectat în premieră în România la Astra Film Festival 2014, a fost laureat cu Marele Premiu. O funcție fundamentală a cinemaului documentar este cea de martor al istoriei în desfășurare. Un film ca acesta cere mult curaj și o viziune de bisturiu. Încadratura induce o atenție microscopică asupra detaliilor, fără a uita scara monumentală a evenimentelor pe care le consemnează.
Premiul pentru cel mai bun documentar, competiția Internațional a fost acordat filmului Master Of The Universe (regia: Marc Bauder), care oferă spectatorului șansa unei priviri în interiorul lumii financiare prin intermediul călătoriei conduse cu discreție, dar și cu fermitate, de către un personaj care a aparținut odată acestei lumi. Din aceeași secțiune, The Second Game (regia: Corneliu Porumboiu) a fost răsplătit cu o Mențiune Specială din partea juriului.
Blood (regia: Alina Rudnitskaya) a primit premiul pentru cel mai bun documentar, competiția Europa pentru călătoria într-un sistem instituțional în care agonia se amestecă cu pofta de viață; pentru solidaritatea și umanitatea pe care o descoperă într-o lume săracă și în perpetuă tranziție.
Pentru sensibilitatea cu care regizoarea Teodora Ana Mihaia observă viața unei familii prinse în plasa lumii globalizate, filmul Waiting for August a fost distins cu premiul pentru cel mai bun documentar, competiția România. Documentarului Resolutions 2014 (regia: Mihai Cristian Tranca) i-a revenit premiul pentru imagine, secțiunea România, pentru acuratețea imaginii și coerența discursului vizual.
Sunday Lunch (regia: Dorottya Zurbo) a câștigat premiul pentru cel mai bun documentar, competiția Student. Regizoarea a reușit să intre în intimitatea unei relații fără sentimentalism, iar povestea este riguros structurată dramaturgic. O autoare a cărei carieră merită urmărită. Premiul pentru imagine, competiția Student a fost atribuit filmului Mohamed Tomescu (regia: Olesya Bortnyak; director de imagine: Norbert Fodor).
Pentru modul în care Marmato (regia: Mark Grieco) prezintă efectele devastatoare ale goanei după aur și rezistența unei comunități multiseculare în fața ambițiilor corporatiste obscure, filmul a atras premiul EcoCinematogrAFF. Documentarul evidențiază efectele sociale nefaste ale investițiilor care nu țin cont de niciun aspect comunitar. Filmul a atras reacții pozitive din partea criticilor din toată lumea, mulți considerându-l unul dintre cele mai bune documentare din 2014.
Ceva romantic (regia: Alexandru Buzatu și Ariana Toader), film realizat în cadrul atelierului Sibiul văzut de liceeni, organizat de Asociația Vira în parteneriat cu Astra Film, a primit cele mai multe voturi din partea spectatorilor, obținând Premiul Publicului.
Seara s-a încheiat cu spectacolul Tare ca piatra, un concert inedit marca Adrian Naidin (violoncel) și Ionuț Micu (tobe). Filmele premiate pot fi revăzute duminică, 12 octombrie 2014, începând cu ora 17:00 la Librăria Habitus, iar de la ora 19:00 la Sala Thalia.
Mohamed Tomescu, Premiul pentru Cea mai bună imagine la Astra 2014
Documentarul Mohamed Tomescu, produs de Aristoteles Workshop, a câștigat Premiul pentru Cea mai bună imagine la Astra 2014, festivalul internațional considerat a fi cel mai important forum al filmului documentar din România.
Directorul de imagine al filmului este Norbert Fodor, care a făcut o echipă excelentă cu regizoarea Olesya Bortnyak (Ucraina) și editorul de montaj Răzvan Ilinca (România). Documentarul a fost realizat anul trecut în cadrul Aristoteles Workshop, atelierul internațional de film documentar organizat de Dan Nuțu și care de curând și-a încheiat a noua ediție.
Mohamed Tomescu spune, în aproximativ 25 de minute, povestea unui băiat sirian, artist hip-hop, care trăieşte într-un sat din Bucovina, departe de problemele din Siria, dar, emoțional, şi de tatăl său.
„Este al treilea an în care particip la Astra”, spune directorul de imagine Norbert Fodor. „În primii doi am fost pentru masterclass-uri, iar anul acesta cu Mohamed Tomescu în competiția Student. Mă întorc cu drag, este un loc cu oameni deschiși să-ți vorbească”. Cât despre premiu, „nu ne așteptam, dar este binevenit. Nu consider premiile un cântar al calității filmelor”, spune Norbert.
Olesya Bortnyak, regizoarea filmului, spune: „Întotdeauna vedem un documentar prin ochii directorului de imagine. Viziunea regizorală și a întregii echipe ajunge astfel la spectator. A fost o bucurie să lucrez cu Norbert, care este nu numai un director de imagine extraordinar, ci și un om minunat. Reușește mereu să descopere frumusețea unui moment și să-l integreze perfect în întregul poveștii. ”
„Mă bucur foarte tare pentru Norbert”, spune Răzvan Ilinca, editorul filmului. „Am lucrat foarte bine cu el la Aristoteles, așa că am continuat să colaborăm, lucrăm împreună și acum. Mai mult, am devenit prieteni buni. ”
Mohamed Tomescu, sirianul din Vama
Filmul este povestea inedită a lui Mohamed Tomescu, un tânăr pasionat de muzică şi care încearcă să-și răspundă la întrebări despre propria identitate. Tatăl lui este sirian, mama, româncă. Divorțați. Mohamed este văzut de comunitatea în care trăiește ca fiind băiatul sirian care locuiește în satul Vama. El vrea să își schimbe numele și să uite de Siria, dar nu știe cum să-i spună asta tatălui său. Dorința lui va face ca relația, deja rece, pe care o are cu tatăl său să devină și mai fragilă. Documentarul a fost realizat în contextul în care, de mai bine de doi ani, conflictul din Siria continua să crească în intensitate.
Coloana sonoră a filmului Mohamed Tomescu este semnată de însuşi personajul Mohamed Tomescu.
Actrița Bérénice Bejo, premiată la Cannes, vine la Les Films de Cannes à Bucarest
Bérénice Bejo vine pentru prima dată în România, la Les Films de Cannes à Bucarest, pentru premiera celui mai recent film al ei, The Search, alături de regizorul Michel Hazanavicius. Lansat în competiție la Cannes 2014 și distribuit în România de Independența Film, The Search este o dramă impresionantă care urmărește destinele a patru personaje în războiul din Cecenia. Bejo are rolul unei activiste pentru drepturile omului care se zbate să atragă atenția lumii asupra atrocităților de acolo.
Una dintre cele mai în vogă actrițe ale momentului în Franța, Bejo are peste 35 de filme în portofoliu și numeroase premii și nominalizări. Ea le va vorbi tinerilor actori și pasionaților de film despre actorie, provocări și succes sâmbătă, 25 octombrie, de la 12.00, la Cinema Elvira Popescu.
Născută în Argentina, dar stabilită în Franța, după ce familia ei a fugit din țară din cauza dictaturii, Bérénice Bejo a crescut într-un mediu de cineaști, tatăl ei fiind regizor. A intrat în atenția publicului și a presei cu partitura din Meilleur espoir féminin, regia Gérard Jugnot, pentru care a obținut o nominalizare la César tocmai pentru „Tânără speranță”, în 2000. A urmat succesul cu OSS 117: Le Caire, nid d’espions (2006), o foarte amuzantă parodie a filmelor cu spioni, văzută de peste 2 milioane de spectatori numai în Franța și proiectată la București. A fost prima colaborare a trio-ului Michel Hazanavicius – Jean Dujardin – Bérénice Bejo.
Recunoașterea internațională a venit o dată cu The Artist, filmul mut care a dominat galele de premii pe anul 2011 și care i-a adus nominalizări la Oscar, Globurile de Aur și BAFTA pentru Cea mai bună actriță în rol secundar. Cu simpatica Peppy Miller, o starletă de Hollywood care se adaptează rapid la filmul vorbit, a câștigat și trofeul César pentru interpretare feminină în rol secundar. The Artist, regizat de Michel Hazanavicius și distribuit de Forum Film, va fi proiectat cu intrare liberă la festival.
Performanța ei în Le Passé, drama iranianului Asghar Farhadi despre o femeie care se confruntă cu propriile alegeri, a fost recompensată cu Premiul de interpretare la Cannes 2013. Cu un an înainte, a fost gazda ceremoniilor de deschidere și închidere ale Festivalului de la Cannes. În același an, 2012, a primit Premiul Romy Schneider, acordat speranțelor feminine din cinema-ul francez.
Începând de miercuri, 15 octombrie, au fost puse vânzare primele bilete la proiecțiile Les Films de Cannes à Bucarest. Biletele se pot cumpăra de la casa de bilete și de pe www.eventbook.ro, în cazul cinematografelor Patria și Elvira Popescu, și doar de la casierie, pentru Cinema Studio.
Detalii despre prețuri și primele proiecții din program pentru care se pot cumpăra bilete: http://www.filmedefestival.ro/2014/primele-bilete-puse-in-vanzare-la-les-films-de-cannes-a-bucarest/
Les Films de Cannes à Bucarest are loc între 24 și 30 octombrie, la Cinema Studio, Patria și Elvira Popescu.
Astra Film Sibiu a pășit cu dreptul în cel de-al treilea deceniu de existență!
Cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Cinema Documentar de la Sibiu, desfășurată între 6 și 12 octombrie 2014, a marcat intrarea festivalului în cel de-al treilea deceniu de existență.
Timp de 7 zile, centrul vechi al Sibiului a respirat film! În premieră, Astra Film Festival a fost extins la o formulă de 320 de proiecții simultane în cinci săli din zona istorică a orașului: Sala Thalia, Teatrul Gong, Astra Film Cinema, Librăria Habitus și Biblioteca Astra; un interludiu plăcut între vizionări pentru cei peste 60.000 de spectatori.
Pentru un număr semnificativ de invitați, regizori, membrii ai juriului sau simpli cinefili a fost primul contact cu Astra Film Festival și cu Sibiul, acest oraș fermecător prezentat drept destinația ideală de vacanță de către cele mai prestigioase publicații internaționale. Documentare despre subiecte actuale, arzătoare, necunoscute și din toate colțurile lumii au fost prezentate între zidurile fostei cetăți medievale, un melanj unic în România și în lume.
Prin selecția diversă și inedită de filme combinată cu discuții panel, concerte, masterclass-uri, întâlniri focus, programe tematice, sesiuni de Q&A cu autorii; Astra Film Festival este doza necesară pentru a fi conectați la lumea în care trăim. Un suflu concentrat în dialog, schimb de idei și emoții pe undele cinemaului documentar.
În 2014, la Astra Film Festival au fost proiectate în premieră absolută două producții românești extrem de așteptate de către public: Aliyah DaDa (regia: Oana Giurgiu) și Pașaport de Germania (regia: Răzvan Georgescu); ambele diseacă istoria nescrisă a comunităților etnice din România. Cele mai multe filme din selecția AFF 2014 au fost expuse pentru prima dată în România. Marele Premiu Astra Film i-a revenit în 2014 lui Sergei Loznitsa pentru filmul Maidan, care a umplut sala la fiecare proiecție. Nu doar filmele din secțiunile competiționale au fost proiectate cu sala plină, ci și documentarele din programele speciale: Men’s Lust / Women’s Lust, Dependenții de net, Termeni și condiții, Ruina, Comuna americană și multe altele.
Programul Astra Film Junior, singurul program educativ de top adresat copiilor de toate vârstele din Sibiu și împrejurimi, menținut la standardele educației prin film practicată în Europa, a înregistrat un record extraordinar de participare de peste 10.000 de elevi. Pentru cei mici, participarea la festival a însemnat vizionări de filme, dezbateri la clasă cu învățătorii și profesorii, concursuri și un atelier grație căruia liceenii sibieni au învățat să facă film documentar.
Un moment inedit și unic în România a fost defilarea a 40 de soldați îmbrăcați în uniforme militare românești, austro-ungare și germane în centrul Sibiului și reconstituirea live a unor momente din Primul Război Mondial. Tot cu ocazia celor 100 de ani de la izbucnirea războiului, Astra Film Festival a proiectat două documentare tematice și a organizat o discuție panel cu istoricul Adrian Cioroianu și profesorul Mihaela Grancea.
Prin conținutul său în permanență actualizat, site-ul www.astrafilm.ro a fost accesat de 120.000 de ori în perioada dinainte și din timpul desfășurării festivalului. Cei mai mulți vizitatori au fost din România, Germania, Anglia, Franța și Statele Unite, iar la nivel național, din Sibiu, București, Cluj, Brașov și Timișoara. Știrile, galeriile foto și video au fost postate în timp real și pe pagina de facebook – www.facebook.com/AstraFilmFestival, care este urmărită în prezent de 11.310 prieteni.
Pe scurt, Astra Film Festival 2014 în cifre înseamnă: 60.000 de spectatori; 320 de evenimente cinematografice în 5 săli de proiecție; 50 de filme prezentate în premieră națională sau absolută; 1.400 de filme înscrise din peste 90 de țări; 150 de voluntari din Sibiu și din țară; peste 10.000 de elevi participanți la Astra Film Junior; peste 2.500 de apariții în presa naționala și internațională (TV, radio, online și presă scrisă).
Au început filmările pentru Comoara, un film de Corneliu Porumboiu
Săptămâna aceasta au început filmările pentru COMOARA/THE TREASURE , un nou film în regia lui Corneliu Porumboiu. Acțiunea este centrată pe doi bărbați care trec printr-o mulțime de întâmplări surprinzătoare în încercarea lor de a descoperi o comoară. Scenariul îi aparține lui Corneliu Porumboiu.
Flmările vor dura aproximativ o lună de zile și vor avea loc în comuna Islaz (Teleorman) și la București.
Din distribuție fac parte actori profesioniști în egală măsură cu amatori.
Rolurile principale sunt interpretate de Toma Cuzin (Câinele japonez, Domnișoara Christina) și de actorii amatori Adrian Purcărescu și Corneliu Cozmei, care au fost selecțati după un proces amplu de casting, care s-a desfășurat pe parcursul a 3 luni de zile.
Imaginea filmului este semnată de Directorul de imagine Tudor Mircea, cu care Corneliu a colaborat și la Când se lasă seara peste București sau Metabolism, iar producția este asigurată de Marcela Ursu(42 Km Film), în coproducție cu Les Films de Worso și Rouge International. Proiectul este susținut de CNC, HBO România și Arte France.
Filmul are deja un agent internațional: Wildbunch.
Premiera în România va avea loc în 2015.
Filmul-scandal al anului, interzis minorilor, în proiecție exclusivă în cinema, la București
Un film controversat, lansat nu în selecția de la Cannes, ci într-un cort de pe plajă, în timpul festivalului, Welcome to New York e inspirat de scandalul Dominique Strauss-Kahn. DSK a fost acuzat de abuz sexual de o cameristă a unui hotel din New York. Acesta a respins acuzația de abuz, însă a admis că avut „un comportament inadecvat” și a continuat procesul într-un tribunal civil. Brutal și nemilos cu personajul său și cu lumea din care vine, filmul lui Abel Ferrara conține referințe directe la scandalul în urma căruia șeful al Fondului Monetar Internațional a demisionat în 2011.
Filmul a fost refuzat de selectorii de la Cannes și de anumite canale de distribuție, care nu au vrut să se asocieze scandalului, motiv pentru care distribuitorii au decis să-l proiecteze într-un cort pe Croisette și să-l lanseze simultan pe VoD (video on demand). În câteva zile, a fost văzut de peste 120.000 de utilizatori, iar presa a acoperit pe larg subiectul. Gérard Depardieu, care duce la capăt în mod remarcabil un rol dificil, într-un film cu scene grotești de sex și consum de droguri, a mărturisit că a fost atras de personaj tocmai pentru că este foarte „neplăcut”. „Incredibila performanță a lui Gérard Depardieu este cea mai curajoasă provocare a lui Abel Ferrara”, aprecia „Variety”. În rolul soției fostului șef FMI, Anne Sinclair, apare actrița Jaqueline Bisset.
Fostul șef al FMI a anunțat că-i dă în judecată pe realizatori, iar soția a atacat dur filmul. Welcome to New York, distribuit de Independența Film, va fi proiectat în premieră în România sâmbătă, 25 octombrie, de la 20.00, la Cinema Patria, și duminică, de la ora 13.00, la Cinema Studio.
Recunoscut pentru filmele sale violente, uneori șocante, precum The Driller Killer (1979), King of New York (1990) sau Bad Lieutenant (1992), regizorul american Abel Ferrara este unul dintre cei mai provocatori cineaști contemporani. Cinci dintre filmele sale au fost prezentate la Cannes, majoritatea stârnind controverse. Cel mai recent film al său este Pasolini, o dramă biografică despre ultimele zile din viața lui Pier Paolo Pasolini, cu Willem Dafoe.
Pe lângă lungmetrajele anunțate în program, spectatorii vor putea viziona pentru prima dată în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest scurtmetrajele din competiția secțiunii Semaine de la Critique. Programul este prezentat de Festivalul Internațional de Film NexT, ca urmare a colaborării începute în 2007 de NexT cu celebra secțiune paralelă a Festivalului de la Cannes. Scurtmetrajele vor putea fi urmărite pe 24 și pe 27 octombrie, la Cinema Elvira Popescu.
Totodată, filmele românești prezentate anul acesta în programul Romanian Short Waves, organizat de Asociația Secvențe în Short Film Corner, la Cannes, vor rula la Cinema Studio pe 27 și 28 octombrie. Printre acestea, 12 minute (regia Nicolae Constantin Tănase), Dry Bones (r. Luiza Pârvu), Jurnal #2 (r. Adina Pintilie) și Brigada Neagră (r. Andrei Teodorescu).
Intrarea la proiecțiile de scurtmetraje este liberă.
Programul complet al celei de-a cincea ediții poate fi consultat pe www.filmedefestival.ro. Biletele se pot cumpăra de la casa de bilete și de pe www.eventbook.ro, în cazul cinematografelor Patria și Elvira Popescu, și de la casierie și ucin.ro/rezervari_cinemastudio.php, pentru Cinema Studio.
Les Films de Cannes à Bucarest are loc între 24 și 30 octombrie, la Cinema Studio, Patria și Elvira Popescu.