Stiri

Antologiile ”Cele mai frumoase poezii ale anului” şi ”Cele mai frumoase proze” ale anului, lansate la Gaudeamus

Carti AdeniumSâmbată, 22.11.2014, în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS, între orele 16.00-17.00, la Bursa de Contacte (nivelul 3.20: 124), va avea loc lansarea volumelor Cele mai frumoase poezii ale anului şi Cele mai frumoase proze ale anului, publicate de editura Adenium, două antologii realizate de Alexandru Petria. Moderatorul evenimentului- Liviu Antonesei.

Sunt aşteptaţi să participe, dacă se află în Bucureşti, scriitorii antologaţi. Cele mai frumoase poezii ale anului îi cuprinde pe: Adrian Suciu, Alice Valeria Micu, Andrei Mocuţa, Andrei Zanca, Andrei Zbîrnea, Anton Jurebie, Aura Christi, Aurel Pantea, Clelia Ifrim, Daniel D. Marin, Daniel-Silvian Petre, Doina Uricariu, Dorin Tudoran, Echim Vancea, George G. Asztalos, Gheorghe Grigurcu, Igor Ursenco, Ion Cristofor, Ionel Ciupureanu, Leo Butnaru, Liviu Ioan Stoiciu, Menuţ Maximinian, Mihai Curtean, Mihail Gălăţanu, Mihail Vakulovski, Nicolae Coande, Nicolae Sava, Nicolae Silade, Ofelia Prodan, Paul Vinicius, Petronela Rotar, Ştefan Doru Dăncuş şi Vlad A. Gheorghiu.

În Cele mai frumoase proze ale anului sunt antologaţi: Alina Nedelea, Ana Barton, Aurora Cristea, Bogdan Munteanu, Cezar Pârlog, Cristina Nemerovschi, Doina Ruşti, George Arion, George C. Dumitru, Horia Dulvac, Ioan Florin Stanciu, Ion Nete, Ladislau Daradici, Lucian Pop, Maria Niţu, Marian Drumur, Marian Ilea, Nicolae Iliescu, Radu Țuculescu, Raluca Bătănoiu, Răzvan Petrescu, Robert Nuţu, Ștefan Jurcă, Teodora Matei şi Voichița Pălăcean-Vereș.

Redăm din prefaţa scrisă de Alexandru Petria: “Antologiile sunt ca văzutul părţii pline a paharului. Sigur, mă refer la cele serioase, alcătuite cu gândul la cititor, nu pentru măgulirea orgoliului unor autori. Şi sunt tributare gustului antologatorilor, pe umerii cărora stă selecţia. De aceea, din capul locului, ţin să precizez că responsabilitatea pentru alcătuirea antologiilor „Cele mai frumoase poezii ale anului” şi „Cele mai frumoase proze ale anului” îmi aparţine în întregime.

La poezie am selectat 34 de poeţi din 264, câţi mi-au trimis texte, iar la proză 26 din 114. Criteriul prim a fost ca poemele şi prozele scurte să fi fost publicate în reviste, format paper sau online, ori pe situri literare în 2013. Nu au contat apartenenţa sau neapartenenţa la vreo uniune de creaţie sau generaţie, simpatiile ideologice ori coteriile literare, dacă era vorba de debutanţi sau consacraţi. A cântărit doar valoarea materialelor.”

Carti Adenium

Articole similare

Eveniment caritabil, „Construim biblioteci” in jurul lumii cu EduCab, la Journey Pub

Jovi Ene

Povestea unui personaj 11: Cristian Nedelcu și un personaj surpriză

Jovi Ene

7 filme în competiția de lungmetraj a Bucharest International Film Festival

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult