În această săptămână, citim din revistele 22, Cultura, România Literară, Memoria, Observator Cultural.
-In Revista 22 din 3-9 septembrie 2013, remarcam dosarul despre Siria, prefata de editorialul lui Andrei Cornea „Realism politic sau lasitate?” intrebare asupra careia merita sa zabovim putin: „Marile puteri democratice ar trebui totuși să vorbească deschis și într-un glas, recunoscând că sunt prea divizate pentru a opri un război civil dezastruos, pentru a împiedica utilizarea armelor chimice, pentru a da un exemplu altor eventual interesați de asemenea arme. Ar trebui să spună populațiilor că, dacă totuși s-ar mobiliza și s-ar solidariza cu victimele, indiferent dacă ONU e de acord sau nu, măcar ar putea opri repede asasinarea copiilor, femeilor, a civililor în general, dar că, fie nu vor, vânzând arme uneia din părți, fie sunt prea slabe și dependente de o opinie publică egoistă. Ar trebui să recunoască deschis că riscul proliferării utilizării armelor de distrugere în masă crește necontenit din cauza inacțiunii. Ar trebui, în fine, spus opiniei publice că o împărțire a puterii în Siria de felul celei din Liban nu e un obiectiv imposibil pe termen ceva mai lung, chiar dacă nu e ceva ideal, dar că pe moment trebuie oprit războiul civil.
Iar celor care vorbesc prea insistent de logică și de realism politic, ca scuză pentru a sta cu mâinile încrucișate, ar trebui să li se aducă aminte că acestea sunt răi sfătuitori, așa cum s-a dovedit de mai multe ori când a fost vorba despre viețile a zeci și sute de mii de civili asasinați sau în pericol de a fi”.
Mirel Banica remarca trist, in articolul scris la firul asfaltului din Piata Universitatii, o realitate “Cea mai tristă constatare a celor din Piaţă a fost că au fost abandonaţi tocmai de aceia care ar fi trebuit să fie scutul lor de pază cel mai eficient: presa, radio, televiziunea. Din laşitate, interes, teamă, neglijenţă, toate la un loc. Nu credeam că voi scrie vreodată această propoziţie: Mulţumesc, Facebook!”
-Din revista Cultura, nr. 31 (435) nu am retinut decat doua articole interesante, despre sasii deportati in URSS in 1945 “pentru a contribui la efortul de reconstructie” “Lungul drum spre nicaieri. Germanii din Romania deportati in URSS (XXI) Copiii din Urali: nascuta in lagarul Sverdlovsk” (marturii consemnate de Florin-Razvan Mihai) si “Parintii au plecat in deportare si au lasat doi copii acasa…”( consemnare de Lavinia Betea)
-In revista Romania literara, numarul 35 din 30 august 2013, regasim replica succinta si suculenta a lui Nicolae M
anolescu “Tot despre noua critica de directie” (lasam la o parte acest termen care ni se pare extrem de pretios si inutil, elitist, folosit de antielitisit „critica de directie”) la polemica cu Paul Cernat (care, speram, sa revina nu cu 2 pagini de ziar in Observator Cultural, ci chiar cu mai multe- domle folositi munitie de acelasi calibru): „Mi se pare lipsit de sens sa reiau discutia generala despre comunismul bun si acela rau, fiindca, nici comunismul real, nici comunismul teoretic n-au fost si nu sunt valabile, primul, fiindca a condus pretutindeni si fara exceptie la dictatura, al doilea fiindca s-a dovedit o utopie periculoasa, in masura in care, cum spunea Havel, a speculat cu cinism iluziile indivizilor si ale popoarelor” insa polemic spumos si amuzant devine paragraful de mai jos „<A fi antioccidentalist nu inseamna a fi contra valorilor umanist-democratice ale Occidentului, ci contra impunerii lor abuzive, dupa cum a fi antielitist nu inseamna a fi impotriva elitelor, iar a critica iluziile anticomunismului nu inseamna a fi aparator al crimelor comuniste> scrie Paul Cernat negru pe alb. Logica enuntului imi scapa, cu exceptia partii finale, desi, in acest caz, nu prea vad in ce ar putea consta iluziile anticomunismului. Autorul articolului discrimineaza intre antioccidentalism si antioccidental. A se vedea mai jos <Cred ca putem vorbi despre antioccidentalismul Critic/atac, nicidecum despre caracterul sau antioccidental>Cuvintele sunt sinonime. Antioccidentalismul este o ideologie potrivnica Occidentului. Cat despre impunerea abuziva a valorilor umanist-democratice occidentale, ce sa mai vorbim? Poate doar sa admitem ca n-am reusit sa le respectam singuri si a fost nevoie de un impuls. Am intrat in UE de buna voie si nesiliti de nimeni, prin cooperarea stangii si dreptei politice.”
In cadrul rubricii „Ochiul magic” Cronicarul Romaniei litarare remarca circul ca sa nu spunem de-a dreptul tigania desfasurata in jurul regelui mort in „Doi si unu: rege si presedinte” in care se afirma ca „probabil nivelul scazut de cultura e una dintre cauzele starii jalnice in care au ajuns viata publica romaneasca si scara de valori de la noi.” Mai incape vorba? Vreti o dovada? Uitati-o:
-Revista Memoria, foarte interesanta, a ajuns in luna septembrie a anului 2013 la numarul 3 (84)! (s-ar putea sa fie totusi o revista trimestriala si atunci se explica) Si acesta aparut prin generozitatea a doi sustinatori din strainatate, C.C. si M.O „fara a caror ajutor revista noastra nu ar supravietui.” Nici nu trebuia sa se mai specifice ca sunt din Occident, caci orice roman autohton bogat chiar daca prin absurd i-ar fi venit ideea sa sponsorizeze o astfel de revista, dedicata studierii comunismului, mai degraba decat cumpararii unei perechi de pantofi de firma si fitze amantei, s-ar fi laudat in extenso. Insa, pesemne, nici d-astia care sa se laude nu mai sunt de gasit! Remarcam articolul „Unde sunt cei care nu mai sunt. Catalogul celor ucisi in temnitele comuniste” ajuns acum la litera F: doar 9 pagini cu 66 de nume (numarate) care desemnau 66 de oameni ale caror vieti au fost sfaramte/distruse de comunism. Caci inainte de fi comunismul anilor `70 a fost cel al anilor `50 adica o baie de sange deschisa. Au fost folosite volumele „Victimele terorii comuniste” de Cicerone Ionitoiu, Editura Masina de Scris si „Cartea mortilor” editata de Academia Civia, 2013, coordonata de Romulus Rusan. Spicuim :
Foris Stefan n. La 9.V.1892 in satul Tarlungeni, jud. Brasov. Absolvent al facultatii de Fizica-Matematica din Budapesta, redactor la mai multe publicatii, membru al PCR din 1921 iar din 1927 a condus Blocul Muncitoresc taranesc. Arestat pentru activitate comunista, detinut la Doftana, apoi eliberat. In perioada 1940-44 a fost promovat secretar al CC al PCR. Inlaturat de la conducerea partidului pe 4.IV.1044. Pe 9.VII.1945 a fost rapit de pe strada si sechestrat intr-o casa consiprativa a NKVD din ordinul lui Emil Bodnaras. A fost omorat in 1946 din ordinul lui Gheorghiu-Dej, in fostul sediu al Gestapoului, lovit de Panteli Bodnarenko cu o ranga in cap si ingropat de acesta chiar la locul asasinatului.
Foris Anna originara din satul Tarlungeni, jud. Brasov, mama lui Stefan Foris asasinata in 1946 din ordinul lui Gheorghiu-Dej deoarece insista sa afle adevarul despre soarta fiului ei. Dej a ordonat eliminarea ei. A fost rapita, omorata, i-s alegat o piatra de gat si a fost aruncat in raul Cris.”
Formatu Mihai Student la Facultatea de Teologie. A fost condamnat la inchisoare. In intrevalul 1962-64 s-a aflat in penitenciarul Aiud. A fost omorat in timpul actiunii de “reeducare”
Fritzman Iosif din com. Secas, jud. Timis. A fost omorat in bataie de soldatii sovietici la marginea com. Ilint din acelasi judet.
Frigoiu Constantin Gh. N. la 2.X.1914 in satul Rahman com. Casimcea, jud. Tulcea. Tata a 3 copii. Impuscat pe 9.X.1949 in curtea casei de oamenii Securitatii care venisera sa-l aresteze pentru ca s-a opus colectivizarii” etc. alte 61 de destine frante – brazii de frang dar nu se indoiesc, frumoasele vorbe ale lui Ion Gavrila Ogoranu. Si in acest timp, in timpul nostru, pe afisul unui film produs de MediaPicture Pro se afla o actrita imbracata intr-un imaculat tricou alb inscriptionat frumos „I inima PCR”. In plus, acestor sute de mii de oameni asasinati li se refuza un muzeu national al comunismului, o culmea a aberatiei si prostiei din ultimul an.
(Codrut)
–”Cultura”, nr. 31/29 august 2013. Din revista Cultura nu am reținut decât un articol: partea a doua (dar și prima parte de săptămâna trecută a fost interesantă) din articolul lui Virgil Ștefan Nițulescu, ”O expoziție blockbuster la Antipa”, despre expoziția care a făcut furori și a născut controverse, The Human Body: ”Pentru Muzeul ”Antipa” expoziția a fost, în fapt, o ”afacere” din toate punctele de vedere. În primul rând, a stabilit un nou record de vizitare, după 1989, pentru expozițiile temporare (ce păcat că acest lucru se întâmplă doar în cazul expozițiilor aduse din străinătate!). În al doilea rând, a crescut amețitor popularitatea Muzeului: în timpul Nopții Europene a Muzeelor, ”Antipa” a fost cel mai vizitat muzeu din București și, probabil, din țară.”
–”România literară”, nr. 35/30 august 2013. Mai multe articole ce merită citite în ”România literară” din această săptămână. Menționăm doar câteva dintre ele: Mihai Zamfir semnează rubrica ”Întoarcerea la cărți”, iar în această săptămână ne îndeamnă călduros să citim cartea Nadiei Anghelescu, ”Mic jurnal cu amintiri”, apărută recent la Editura Polirom: ”Sper ca această carte să ajungă în mâinile a cât mai mulți tineri aflați la vârsta de douăzeci de ani și care nu prea știu ce să facă cu viața lor.”
Mircea Mihăieș discută despre lecturile-fantomă și despre pofta de lectură a contemporanilor noștri. Printre rânduri, extragem câteva adevăruri esențiale: ”Mă întristează însă că, într-o epocă în care posibilitatea de a te informa a ajuns la un nivel uluitor, lumea trece atât de ușor pe lângă darurile cerești venite o dată cu tehnologia internet, dar și cu felul în care a evoluat industria cărții.”
–”Memoria” nr. 84 (nr. 3/2013). O revistă editată de Fundația Culturală Memoria, subintitulată ”Revista gândirii arestate”, care cuprinde în principal amintiri din perioada comunistă, din închisorile terorii sau din spitalele de psihiatrie, din deportări sau din strămutările obligatorii de populație. Din acest ultim număr, am citit toate articolele, dar sunt câteva care mi-au atras în principal atenția: Gheorghe Boldur-Lățescu, unul dintre supraviețuitorii Fenomenului Pitești își intitulează articolul ”Fenomenul Pitești din perspectiva actualității” și are următoarea concluzie: ”Istoria României din ultimii 65 de ani a fost în mod tragic marcată de procedeele aplicate din inițiativa partidului comunist, în scopul distrugerii personalității umane – cele trei etape ale fenomenului Pitești. În prezent suntem încă sub incidența celei de a treia etape – falsa tranziție spre democrație și economie de piață.”
Recenziile de carte în revista ”Memoria” sunt semnate, în majoritatea lor, de istoricul Alexandru Zub. Iată ce spune el despre cartea ”Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!” (despre care a scris, pe Filme-carti.ro, colega noastra Delia): ”E o carte de minte și inimă, una plină de informații precise și de judecăți bine cumpănite, în spiritul unui jurnalism de bună factură, așa cum se mai practica acesta, după război, în lumea liberă. Autorul face mărturisiri în nume propriu, dar ca și reprezentant al unei generații cu destin aparte, pe fundalul marilor războaie și al luptei pentru trumful democrației.”
–”Observator cultural”, nr. 430 (688)/29 august – 4 septembrie 2013. Într-o săptămână în care pe prima pagină a tronat afișul filmului ”Sunt o babă comunistă”, este și normal ca cele mai interesante articole să fie despre acest nou film românesc. Mihai Fulger, în cronica sa, este mai degrabă dezamăgit: ”Asemenea atuuri, alături de ideile inspirate amintite mai sus și, desigur, de meritele sursei literare, fac din Sunt o babă comunistă cel mai bun film regizat de Stere Gulea după 1989. Totuși, consider că romanul lui Dan Lungu ar fi meritat o ecranizare mai izbutită.”
Pe de altă parte, Cezar Gheorghe consideră că este o ecranizare reușită: ”Nu aș vrea să cad în capcana disputelor de tipul filmul versus carte. Situația adaptării pentru cinema pornind de la literatură ridică multe probleme, majoritatea datorate specificității mediului cinematografic și traducerii în imagini a narațiunii literare. Este un test pe care Stere Gulea și realizatorii filmului Sunt o babă comunistă l-au trecut în mod onorabil, realizând un film care se distanțează de cartea lui Dan Lungu, fără a pierde din farmecul și spiritul acesteia.”
În sfârșit, recenzarea unei capodopere trebuie mereu menționată. Raul Popescu ne aduce în fața ”Casei Buddenbrock”, de Thomas Mann: ”Scris la 22 de ani și publicat la 26, Casa Buddenbrock. Declinul unei familii este atât romanul de debut al lui Thomas Mann, cât și romanul care l-a făcut – e drept, de-abia cu a doua ediție, din 1903 – celebru în lumea întreagă. În saga familiei Buddenbrock sunt mai mult ca evidente influențele autobiografice, Thomas mann provenind el însuși dintr-o familie prosperă de negustori din Lubeck. (…) Dincolo de acest aspect, romanul, prin tonul său ușor ironic, prin migăloasa atenție cu care sunt construite personajele, prin considerațiile sale despre muzică și artă, anunță marile romane ale lui Thomas Mann, în care epicul va ceda din ce în ce mai mult locul eseului.”
(Jovi)
Contributori: Codrut, Jovi.
Precizări:
1. Revistele literare, culturale, de cinema sau de informație, care doresc să apară în această rubrică, o pot face, trimițând, prin reprezentanții lor, un mesaj la jovi@filme-carti.ro. Vom răspunde de îndată și, probabil, favorabil 
2. Revista ”România literară” a fost obținută cu sprijinul Inmedio.ro, rețea de distribuție a ziarelor/revistelor, de unde vă sfătuim să o achiziționați.
