În această săptămână, am citit revistele Suplimentul de cultură, România literară.
-”România literară”, nr. 9/4 martie 2016. De necitit ultimele numere ale României Literare! Sau, mai bine zis, le citim doar dacă vrem să ne amuzăm la ce stadiu au ajuns, pentru că articolele obișnuite, majoritatea, sunt demne de toată mila, nu găsești mai nimic de semnalat. Hai să vedem cum e ultimul număr, de exemplu: Pe ultima pagină, un titlu: ”Cine și de ce vrea o reformă a USR? Fals și uz de fals”: ”Comisia de monitorizare, suspendare și excludere a USR a primit dezmințirile scrise din partea unor membri ai Uniunii Scriitorilor care nu au aderat la numitul Grup de reformă, fiind trecuți în mod abuziv pe lista acestui grup. Totodată, alți membri ai USR, (HA!) ne-au informat că, deși au anunțat retragerea din numitul grup, continuă să fie menținuți pe lista respectivă, ceea ce, de asemenea, constituie un abuz. Reproducem o parte din aceste documente care dovedesc limpede falsul și uzul de fals pe care le comit inițiatorii acestui grup pretins de reformă.” După cum a dovedit Vasile Gogea pe blogul său, toată povestea e cusută cu ață albă, documentele fiind publicate fără acordul celor în cauză. Deci Ha!
Gabriel Chifu scrie cum se votează în așa-zisele comisii ale USR-La unison. Păi nu? Să nu uităm însă cum a primit el Premiul Mihai Eminescu anul trecut de la șeful lui, că se poate. Dar iată ce face el în timpul ședințelor: ”Am urmărit atent figurile participanţilor la amintita reuniune atunci când doamna avocat prezenta speţele aflate pe rol în justiţie şi atunci când li se citea raportul Comisiei de Monitorizare, Suspendare şi Excludere: colegii noştri aveau expresia unor oameni asupra cărora, la nivel mental, se produce un asalt neobişnuit, cu halucinante distorsiuni, de tip orwellian, ale adevărului. Erau aşadar sideraţi, indignaţi şi au sfârşit prin a izbucni în râs. Un prieten observa: se confruntau acolo raţiunea, normalitatea, pe de o parte, şi, pe de alta, enormitatea, agresivitatea ce frizează nebunia. Dar n-aş vrea să preiau astfel de calificative nici chiar într-un caz atât de revoltător ca acesta.” Ha, din nou!
Nu trebuie uitate nici comunicatele găzduite de revistă, tot ale USR, tot cu privire la soarta unor excluși. Astfel, ca să râdeți în continuare, iată câteva dintre sancțiuni și cauza lor: ”avertisment, pentru comentarii antisemite (Daniel Vorona) și găzduire pe contul personal de Facebook de comentarii antisemite (Paul Cernat), avertisment, pentru prejudicii morale și de imagine aduse USR (Florin Iaru).” Curat meșteșug de tâmpenie, acum trebuie să fim atenți și cine scrie la noi pe Facebook. Ha, a treia oară!
În aceste condiții, e cam greu să mai găsești un articol cât de cât normal și informativ. Am ales totuși articolul lui Sorin Lavric despre cartea ”Povestea familiei Motrescu din Vicovu de Jos. Luptele partizanilor anticomunişti din Bucovina, 1944-1958”, de Daniel Popa: ”Astăzi, dacă te duci în Vicovu de Jos şi îi întrebi pe localnici de Vasile Motrescu, cei bătrîni vor tresări de oroare. Partizanul e detestat pentru că a stricat liniştea satului, cu consecinţe dramatice: familii distruse, copii lăsaţi pe drumuri, averi confiscate. E preţul pe care un erou îl plăteşte în ochii unor semeni cărora excepţiile rebele li se par apariţii morbide. În fond, din cauza lui Motrescu, satul Vicovu de Jos a devenit în anii ‘50 un centru de încartiruire a trupelor speciale, la fel cum, din cauza lui Vatamaniuc, Suceviţa a fost preschimbată într-o garnizoană militară. Posteritatea celor doi e marcată de o ranchiună durabilă. Eroii sînt acele fiinţe despre care e bine să citeşti fără să ai prilejul să le fii contemporan, căci atunci umorile se schimbă.”
–”România literară”, nr. 8/26 februarie 2016. Să mai lovim un pic în internet, spuse Cronicarul ascuns al rubricii Ochiul magic, preluând câteva cuvinte ale defunctului Umberto Eco, pentru a da sama în țară cu o concluzie perfectă: „Reţelele de socializare dau drept la cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără să lezeze colectivitatea. Erau reduşi de îndată la tăcere, în timp ce acum au acelaşi drept la cuvânt ca un premiant Nobel. Este invazia imbecililor.” În era internetului „se dezlănţuie sindromul complotului şi proliferează scornelile”. Avea dreptate, nu?”
Nu se lasă nici necunoscutul (pentru mine) Florin Toma, care scrie un articol extraordinar (de întortocheat și de lipsit de substanță) cu atac asupra ”reformatorilor” USR: ”Atacurile la adresa conducerii Uniunii Scriitorilor, uneori în termeni de mahala, au atins culmile unei mojicii şi lipse de respect greu de descris. Iar intrarea în absurd se face, cum ar zice cineva, fastuos (conform antologicei urări, folosite indiferent de auspicii, fie ele chiar şi funeste: Să aveţi o zi fastuoasă! ). Şi, de aici, absolut memorabil. Fiindcă e de domeniul strict al pieselor lui Ionesco situaţia de a face parte dintr-un organism de conducere, dintr-o entitate, dintr-un sistem eligibil şi, în acelaşi timp, de a fi cel mai înverşunat partizan al desfiinţării acestuia. În numele schimbării, relata să distrugă sistemul – absurd legal!”
Mircea Mihăieș scrie despre Harper Lee, cu referire la romanul care i-a adus celebritatea și romanul ce a apărut anul trecut: ”Dincolo de modificările vocii narative (To Kill a Mockingbird e scris la persoana întâi, Go Set a Watchman, la a treia), nimic nu contribuie la „armonizarea” celor două cărţi legate prin personaje şi întâmplări comune. Viziunea autoarei s-a schimbat – de la privirea nostalgică şi caldă în care era învăluit Sudul în prima carte, la detaşarea şi chiar duritatea din cea recentă. Primul lucru care-ţi trece prin minte e că Go Set a Watchman a trecut prin tratamentul de şoc al unor editori corecţi politic. Între timp, codurile culturale s-au schimbat, iar adevărurile din epoca pre-Kennedy au devenit probe incriminatorii pentru oricine nu se conformează dictaturii ideologice a stângismului. Din punct de vedere estetic, noul roman rămâne, ca să citez cuvintele unui jurnalist britanic, „o fascinantă ilustrare a misterioaselor căi ale imaginaţiei creatoare” – desigur, nu în sensul bun al cuvintelor. ”
Solomon Marcus scrie despre Umberto Eco, și el dispărut în săptămânile trecute: ”Umberto Eco a sfidat graniţele de orice fel, a fost un om prin excelenţă liber, cu un neîntrecut simţ al umorului (un singur exemplu: semiotica este disciplina care ne explică posibilitatea minciunii). O posibilă piedică în receptarea sa în cultura românească ar putea fi prejudecăţile privind semiotica, de multe ori o copie a celor privind structuralismul. Nu ascund faptul că şi în revista România literară, faţă de care ataşamentul meu este vechi, citesc uneori, sub semnătura unor nume pentru care am o înaltă consideraţie, aprecieri care mi se par greşite, despre structuralism şi despre semiotică.”
–”Suplimentul de cultură”, nr. 515/27 februarie – 4 martie 2016. Foarte pertinente afirmațiile lui Andrei Crăciun despre bestseller, merită citit întreg articolul: ”Un bestseller ca la carte se face asa: se alege o tema pe care o poate intelege omul, indiferent ca e din Basarabia, Iran sau din Nepal. Sa zicem dragostea (e mai bine sa mergeti pe dragoste, e preferabila mortii, desi are si moartea farmecul ei). Apoi, se alege fie un personaj ultracunoscut (Iisus Hristos, Nostradamus etc.), fie o epoca tulburenta dintr-o zona despre care nu se stiu multe in Occident (sa zicem razboiul din Coreea, anii ’50, putini stiu cate ceva, e numai bun, creeaza cititorului sentimentul ca descopera universul sau macar apa calda). Aceasta trauma istorica locala (se poate, foarte bine, incerca si cu razboiul cecen) este legata – prin firul povestii de dragoste – de o alta trauma, mai mare, mai usor identificabila (excelent in acest sens este Al Doilea Razboi Mondial).”
Radu Pavel Gheo scrie despre ”susținerea evaziunii fiscale”: ”Asa ca nu cer bon fiscal. Macar atat. Ar fi ca si cum as veghea la strangerea banilor pentru o Camorra cu lustru institutional, o Camorra care poate da legi dupa cum o taie capul, fiindca membrii ei isi pot permite sa nu le respecte. Vreau sa traiesc intr-un stat de drept autentic, iar asta e deocamdata marunta si lenesa mea contributie. Sper sa mai am si alte idei.”
