În această săptămână, am citit revistele Observator cultural, România literară.
–”Observator cultural”, nr. 490 (748)/13-19 noiembrie 2014. ”Ultimul nud”, de Ellis Avery, este recenzat de către Geo Șerban, făcând referire și la evoluția Colecției Raftul Denisei, o colecție ce impresionează prin numele adunate și cărțile traduse: ”Cuvîntul de ordine în carte este seducţia. Dar nu neapărat aceea dedusă pripit din titlul de pe copertă, aflat cumva la concurenţă cu altele din catalogul colecţiei: Ultima concubină,Insula iubirilor nesfîrşite, Fructul pasiunii,Parfum de femeie. Ellis Avery îşi plimbă cititorii într-un Paris al anilor de după Primul Război Mondial, timp marcat de amestecul pestriţei boeme cu scînteietoarea eleganţă, de bun-gust comportamental paralel cu ostentaţii ale decadenţei morale, mozaicul de virtuţi intelectual-artistice şi vicii înrobitoare în relaţiile de cuplu sub emblema rafinamentului elitist. Un preparat subtil de sugestii, active din prima pagină, care pregătesc spiritul să se ralieze cîmpului magnetic al deviaţiilor erotice, ca ingredient aristocratic bine cotat la bursa mondenităţilor. Femeile se cultivă şi se satisfac reciproc, excedate de privirile masculilor, pe cît de măcinaţi de pofte, pe atît de vlăguiţi în urma exceselor clandestine.”
Cristina Manole scrie (și) despre Geamantanul Hanei, o carte recenzată și la noi de Delia: ”Pînă în ziua în care Cehoslovacia a fost ocupată de trupele naziste şi a devenit protectorat. Pînă în momentul cînd s-au introdus legile rasiale. Nimic nu a mai fost ca înainte. Aşa a descoperit Hana că e evreică şi că nu e precum ceilalţi din jur. Aşa a descoperit, în doar cîţiva ani, că este rău pe lumea asta, că există steaua lui David, pe care e obligatoriu s-o porţi pe piept dacă ieşi din casă. Zilele fericite ale copilăriei au dispărut. Părinţii copilei au pierit într-un lagăr de concentrare. Va dispărea şi ea în lagărul de la Auschwitz. S-ar zice că n-a mai rămas nimic de pe urma acestei familii. Tenacitatea şi dăruirea unei tinere educatoare japoneze şi povestea unui geamantan refac, după 70 de ani, destinul unei familii. Destinul Hanei.”
–”România literară”, nr. 48-49/21 noiembrie 2014. Simpatic artistul european descris pe ultima pagină, la Ochiul magic, sub titlul ”Proverbe luate la propriu, nu la figurat”: ”Un artist european are o pasiune teribilă să ilustreze proverbe. De curând el a umplut, la propriu, o sală de expoziție cu un morman de fân și nu s-a lăsat până nu a găsit, trecând prin mână mici grămăjoare de fân, acul ascuns acolo. A fost foarte fericit că a găsit acul în carul (sala) cu fân. Tot el a căzut dintr-un pom, în fața publicului amator să urmărească așa ceva, căci și-a tăiat singur craca de sub picioare. Simpatice, gesturile lui artistice (?) au menirea de a ne scoate din somnolență, din existența peste care s-a așezat praful. Și, cine știe, prin asemenea provocări glumețe poate ni se pune în mișcare imaginația și chiar ajungem la experimente artistice care contează cu adevărat.”
Nicolae Manolescu scrie în editorialul său despre noua sa apariție, ”Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc”: ”Trebuie explicat titlul: Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc. El nu denotă nici o aroganță din partea mea. Am vrut să indic pur și simplu faptul că lectura istoriei mele presupune lectura unora (măcar!) din operele la care mă refer. Fie și numai acelea obligatorii din programa școlară. N-are rost să citești Istoria, dacă nu ai o minimă informație în materie. N-o recomand celor care nu citesc literatură română. Nu e nici un dispreț la mijloc. Pur și simplu, nu lor mă adresez. Analizele mele implică un anumit grad de cultură literară. Respect opinia celor care nu citesc romane sau poezie. Tot ce le pot soybe este că e spre paguba lor.”
