În această săptămână, am citit revistele Dacia literară.
-”Dacia literară”, nr. 1 (136)/primăvară 2015. Așa cum vă spuneam acum câteva săptămâni, a venit rândul (mai bine mai târziu decât niciodată) și pentru lectura celor trei reviste Dacia literară primite la redacție. Acum am citit numărul de primăvară, ca de obicei foarte bogat și excepțional din punct de vedere grafic. Câteva zeci de pagini au fost consacrate scandalului cultural reprezentat de acordarea Premiului Mihai Eminescu Botoșani 2015 lui Gabriel Chifu. Multe dintre luările de poziție le-am citit și atunci, dar e bine să mai aruncăm o privire să ne aducem aminte.
Vă las în compania câtorva cuvinte spuse de Ruxandra Cesereanu pe LaPunkt.ro, despre cumetriile literare: ”Cei care au blamat cele două jurii ale premiilor menționate de mine, la începutul acestui text, vizau, de fapt, în profunzime, o admonestare a fenomenului de cumetrie literară pe care îl sesizau ca atare. Ce sunt cumetriile literare? Nu este greu de ghicit: asocieri de interese în și de grup, care practică susținerea de imagine și de facto (prin cronici literare, premii și alte ingrediente mediatice); cumetria literară, la fel ca în politică, e pusă în mișcare de un trafic de influență, practicat, fie voalat, fie nonșalant. Uneori, literatura de la noi (managerierea ei la nivel valoric) e ca politica sau ca o formă de politică (în partide scriitoricești). Totuși, există scriitori ”neînrolați”, care nu sunt cumătrii cuiva și nu au cumetrii de grup. Există, cum spuneam, scriitori fără partizanate și fără partid literar, atâta doar că astfel de scriitori sunt în minoritate, nefiind la fel de vizibili precum aceia care alcătuiesc cumetriile literare.”
Cartea Copilăriilor, cartea coordonată de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță, continuă seria relatărilor, de data aceasta a scriitorilor basarabeni. Printre ei, formidabila povestire a Claudiei Partole, ”Mărturisirile Marelui-Mic Prinț”, din care am selectat un fragment: ”Viața de copil nu e ușoară. E mult mai complicată decât a celor mari. Adulții suferă doar mofturile șefilor, pe când cei mici trebuie să îndure supărările părinților și capriciile șefilor. Cei doi, mama și tata, când revin seara de la serviciu, se descalță și încep să-și scoată așchiile din piept și spinii din călcâie. Atunci e mai bine să nu le stai în cale. Adevărat că o dată pe lună, când primesc salariul, sunt mai binevoitori, mai veseli și nu mai caută nod în papură copilului lor. Nu-i mai supără orice fleac.”
Un alt articol interesant este semnat de Dumitru Irimia, respectiv cel intitulat ”Scriitori români la Veneția în secolul al XIX-lea”: ”Prezența sau numai trecerea prin Veneția a unor scriitori români în secolul al XIX-lea stă în strânsă legătură cu perioada istorică pe care o traversează Țările Române, după pacea de la Adrianopol – modernizarea societății românești, prin orientarea spre Europa occidentalizată, Italia și Franța cu precădere. Spiritul secolului contaminează familiile boierilor români care își trimit copiii să studieze în universități europene. În acest context ajung la Veneția Constantin Negri (1812-1876), Vasile Alecsandri (1818/1820-1890) și George Crețeanu (1829-1887), primii în același timp, și la început împreună, al treilea-câțiva ani mai târziu. Ne oprim la cei trei scriitori întrucât, pe lângă faptul că au stat un timp la Veneția, prin creația lor, lumea Veneției, istorică și spirituală, intră în diferite moduri în cultura română.”
