–Cosmin scrie pe blogul Ce Filme Vad despre Alien: Covenant (2017): ”In Alien: Covenant avem parte de toate elementele specifice seriei, intr-atat de mult incat prima parte a filmului ne aduce aminte de primul Alien (1979), cu accent pe suspans si horror, iar cea de-a doua parte de Aliens (1986), unde actiunea ia locul suspansului, cu cateva scene smulse direct din finalul predecesorului din 86. De regula, cand o continuare incearca sa imite prea mult filmele anterioare acest lucru poate fi o problema, dar cu toate astea Ridley Scott reuseste sa insufle un aer nou acestui film, si sa recreeze atmosfera de groaza specifica seriei, mai bine decat o face in Prometheus.”
–Se scrie din ce în ce mai rar despre filme clasice, dar și despre actori și actrițe ce au rămas în memoria filmului. De aceea, așa cum spun deseori aici, apreciez articolele de acest gen, cum ar fi articolul lui Petre Ivan, de pe ZiarulMetropolis.ro, cu privire la câteva curiozități despre sau ale lui Fred Astaire: ”Picioarele sale au fost asigurate pentru 1.000.000 de dolari, sumă colosală pentru acele vremuri. A apărut pentru câteva secunde ca invitat de onoare în videoclipul „Imagine” al lui Yoko Ono şi John Lennon. Împreună cu Cary Grant a fost considerat unul dintre cei mai eleganţi actori ai tuturor timpurilor.”
-Saramon scrie pe Blogdecinema.ro despre Guardians of the Galaxy vol. 2: ”Lucrez pentru că-mi place să spun povești. Îmi plac relațiile pe care le am cu colaboratorii. Și o fac pentru că vreau să mă apropii de oameni și cel mai simplu mod prin care pot face asta este prin cinema”, spunea James Gunn într-o postare de pe profilul său de Facebook. Iar în Guardians of the Galaxy Vol. 2 reușește să creeze o poveste emoționantă, o poveste despre familie și prietenie, o poveste plină de umor și cu scene de acțiune care arată impecabil. Poate că durează un pic cam mult și în anumite momente simți nevoia să treci mai rapid peste câteva scene, dar acestea sunt puține și e suficient să-l privești chiar și numai pentru o secundă pe baby Groot și ai uitat de ele.”
(Jovi)
–Un film pe care astept cu nerabdare sa-l vad in pofida cronicilor este ‘Cercul’ inspirat de romanul lui Dave Eggers, cu Emma Watson si Tom Hanks. A scris despre el si Ion Indolean la PressOne: ‘Ştim de o vreme care sunt pericolele cibernetice ale prezentului, că suntem urmăriţi şi că ne sunt ascultate telefoanele. Aşa că alta trebuia să fie propunerea filmului. Putem fi de acord cu el, fiindcă ne confirmă (în buclă) părerile, cunoştinţele şi grijile. Dar asta nu îl face esenţial. Din dorinţa de a fi moralizator, The Circle pică în propria capcană. Prea îngroşat când ar trebui doar să sugereze, prea lejer în clipele de confruntare, îşi pierde suflul dinainte să îl descopere.’
-Angela de la CineAmator este ceva mai ingaduitoare cu ‘Cercul’: ‘„The Circle” are o intriga promitatoare – mirajul tehnologiei care te ademeneste si iti fura liberul arbitru. Pana la final aproape ca totul se amesteca intr-un mix neomogenizat, dar daca ignori dezechilibrul dintre genuri si punctele moarte din scenariu, s-ar putea sa te bucuri de un film interesant. Poate ca James Ponsoldt nu se remarca cu proiectul asta la fel cum a reusit cu „The Spectacular Now” sau „The End of the Tour”. Dar pespectiva a fost dozata bine, ca de altfel si entuziasmul. Mi-a placut foarte mult ideea din spatele povestii, suficient cat sa il recomand ca mostra despre critica si ridiculizare deopotriva, aduse unei societati deja bolnava.’
-Despre ‘King Arthur’ scrie Razvan de la Gazeta de Film: ‘Pe cat e de plictisitor filmul, pe atat de slabe sunt montajul, cinematografia si regia. Nu doar ca Ritchie, care a mai lucrat la cinematografie cu John Mathieson, si-a pastrat stilul zapacit de a face un film, dar l-a aplicat unei legende, unei povesti epice si dramatice, cu tradari, durere, razboaie si mister. Si a incercat sa il faca pe Arthur si supererou, ca doar Excalibur iti da si puterea de a opri timpul si de a distruge cladiri, nu? In ciuda ritmului dinamic, alert si haotic al filmului, King Arthur: Legenda Sabiei este plictisitor. Glumele sunt in general slabe, povestea nu are prea multa logica, deci nu te implici prea mult si nu iti pasa de Arthur. Toata lumea stie ca va deveni rege, asa ca ceea ce conteaza e cum a ajuns acolo, prin ce suferinte a trecut, practic drama personajului, care lipseste cu desavarsire.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
