-Un articol special de 23 aprilie – Ziua Internationala a Cartii si a Dreptului de Autor – scrie Angela pe blogul sau. Ca de obicei, un articol unicat despre ”Scrieri arse in filme”: ”Am mai vorbit despre colaborarile dintre literatura si cinematografie in doua articole speciale: leapsa cinefila in care adunam scene in care se citeste in filme sau dictionarul de filme dedicat adaptarilor lui Jane Austen. De data asta am ales o alta tema care nu este singulara in peisajul cinematografic: scene in care cartile sunt arse in filme. Solicitandu-mi memoria, am incercat sa adun cat mai multe astfel de momente pentru a face o selectie completa cu acest subiect, dar mi-e teama ca nu am acoperit totul. Initial am gandit sa sortez doar filmele unde arta este vazuta ca un microb ce trebuie eliminat, dar exceptand “V for Vendetta” (titlu inclus alaturi de altele ca un bonus), in cele mai multe cadre se ardeau cartile.”
(Jovi)
-‘Cinefilul anonim’ a vazut si a scris despre ‘Noah’: ‘Noah a fost o experienta cinematografica socanta si cu un mesaj puternic cum rar mai ai sansa sa vezi. Cred ca Aronofsky si-a atins scopul cu acest film, si acela de a ajunge unul dintre cele mai controversate productii din ultimul deceniu.’
-Angela de la AnzelaMovies nu a fost entuziasmata de ‘Transcendence’: ‘Inteligenta artificiala a avut mai multe reprezentari in peisajul cinematografic de-a lungul timpului, multe infatisari deruland si reprezentantii extraordinare pentru a surprinde publicul cu automatizarile si usurinta unor perceptii variabile cu defectiuni si perfectiuni. Semnalez doar trei: un preferat de-al meu- epopeea “A.I.: Artificial Intelligence”, epicul “2001: A Space Odyssey” sau recentul “Her”. Amintesc aceste productii pentru ca au reusit acolo unde “Transcendence” a esuat neglijent (dar scuzabil) atunci cand si-a asumat riscul de a inghesui mai multe concepte si conceptii intr-un spatiu/timp limitate, insistand pe anumite ramuri ce nu-si pot gasi dezvoltarea benefica.’
-Claudia Cojocariu de la FilmSense scrie despre filmul lui Francois Ozon ‘Jeune & Jolie’: ‘Isabelle a lui Ozon nu este o nimfomană ca Joe al lui von Trier, pentru că, pe de-o parte, nu pare a da de înțeles că are o dependență și, pe de altă parte, nici că s-ar bucura prea mult de plăcerile carnale. Pentru că motivațiile ei interioare nu sunt la fel de bine punctate precum generalizările ,,nu foarte” feministe ale regizorului, pot spune că Isabelle este un soi de copil teribil burghez așa cum este și creatorul ei, François Ozon.’
-Dorina Tataran scrie la SemneBune despre o carte de dialoguri cu Al Pacino: ‘Multă lume, când spui Al Pacino, se gândeşte automat la Naşul. Unii chiar strâmbă din nas. Nejustificat, zic eu. O dată pentru că Pacino înseamnă mult mai mult decât filmul acela şi încă o dată pentru că Naşul chiar e un film bun. Asta, foarte simplist spus, să nu intru în detalii tehnice. Citind cartea acesta, însă, descoperi un Pacino foarte sofisticat, foarte complex, departe de imaginea superficială pe care o au unii despre el. Şi totul prin intermediul spuselor lui deloc complicate. Adică… Pacino vorbeşte foarte relaxat şi în cuvinte simple despre subiecte profunde. Pentru că Pacino iubeşte nu doar filmul, ci şi teatrul, este un actor care îşi lucrează foarte mult rolurile şi îi displace să facă paradă de numele lui.’
-Alexa de la Carti Nemuritoare scrie despre volumul biografic pe care Jean des Cars l-a scris despre Grace Kelly devenita Grace de Monaco: ‘Jean des Cars, reputat jurnalist şi istoric, ne poartă într-un periplu fascinant prin existenţa cu final tragic a unui star hollywoodian, delicata şi eleganta Grace de Monaco, Prinţesă a celei de-a şapte arte şi a unui Principat european. E o biografie care evocă viaţa în Cetatea Filmului în anii 1950 ─ marile glorii ale ecranului, partenerii lui Grace Kelly, iubirile ei neîmpărtăşite, dar şi cele trăite, uluitoarea personalitate a lui Alfred Hitchcock, a cărui actriţă-fetiş a fost, momentul de glorie venit odată cu Oscarul…’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
