Donbass (2018)
Regia: Serghei Loznitsa
Distribuția: Tamara Yatsenko, Irina Zayarmiuk, Boris Kamorzin
Evenimentele politice ale ultimelor săptămâni au adus în atenția întregii lumi o zonă geografică a cărei existență majoritatea o ignoram sau aveam noțiuni foarte vagi despre ea – estul Ucrainei cu regiunile separatiste care s-au proclamat republici independente. Cei care doresc să afle detalii despre acest conflict care are deja o istorie violentă de opt ani, pot viziona ‘Donbass’, filmul din 2018 al regizorului ucrainian Serghei Loznitsa, filmat de Oleg Mutu. Menționez din start numele directorului de imagine, cel care a creat atmosfera vizuală a câtorva dintre cele mai bune filme ale lui Cristian Mungiu și Cristi Puiu, deoarece deja după câteva minute de vizionare am făcut asocierea cu ‘Amintiri din Epoca de Aur’ al lui Mungiu.
Confirmarea că nu greșisem mi-a venit în final, la credite. Miza aici este însă mult mai mare, căci spre deosebire de regizorul român care arunca o privire furioasă și sarcastică, asupra unei istorii recente dar totuși depășite, Serghei Loznitsa se ocupa în ‘Donbass’ de o tragedie în curs din prezent, și poate și, în mod premonitoriu, de viitorul unui conflict care în aceste zile amenință să arunce în aer pacea Europei și a lumii.
A face un film despre un conflict violent în plină desfășurare nu este o sarcină ușoară. Unul dintre obstacolele cele mai dificile este a evita ca filmul să devină în principal un vehicul de propagandă pentru o parte sau alta, și pun la o parte întrebarea justeții istorice sau contemporane a cauzelor parților în conflict. Serghei Loznitsa nu lasă, de la început, niciun fel de îndoială despre partea conflictului în care se situează, folosind denumirile oficiale ucrainiene ale regiunilor în care are loc acțiunea.
Există o simetrie în secvențele care deschid și care închid filmul, care au ca personaje o echipă de propagandă cinematografică a cărei misiune este înscenarea unor atacuri cu presupuse victime de partea separatiștilor. Moartea, cea adevărată însă, este prezentă permanent. Victimele sunt reale și participanții la înscenare nu sunt nici ei cruțați. Conviețuirea permanentă cu pericolul, cu bombardamentele și exploziile, cu lipsurile și cu distrugerile cauzate de războaie sunt necunoscute majorității locuitorilor Europei. ‘Donbass’ ni le aduce în față și ne reamintește că este vorba despre o regiune a continentului, chiar dacă la periferia lui de astăzi. În perspectivă expunerea pare profetică, poate nu pentru cei care sunt atenți la lecțiile istoriei, dar atenția lui Loznitsa se îndreaptă spre oameni, spre vecinii de ieri despărțiți acum de istorie, de propagandă, de conflicte alimentate de ‘fake news’, de corupție și de violență.
Stilul filmărilor este un amestec de pseudo-documentar cu comedie absurdă, și limitele nu sunt întotdeauna clare. Ca într-un jurnal de actualități sau ca în viață, nu există un fir clar de acțiune, unele personaje revin, dar fiecare din cele vreo zece episoade ar putea fi un reportaj sau film de scurtmetraj de sine stătător. O parte dintre ele sunt pseudo-documentare, inspirate din evenimente și situații reale dar filmate în stil de secvențe de știri, cu camera mobilă, cadre lungi, cu sonor înregistrat în direct. Câteva alte episoade lucrează, cel puțin aproximativ, după un scenariu, dar este vizibil că actorii au fost lăsați să improvizeze și să-și trăiască rolurile. Viziunea degradării relațiilor umane în vremuri de conflict este pesimistă și dezolantă.
Absurdul pare a domina scene cum este cea a nunții sau cea în care un om de afaceri venit să-și recupereze mașina furată este șantajat să o doneze ‘pentru lupta anti-fascistă’, după care constată că este doar unul dintre mulți în aceeași situație. Inspirația filmelor lui Kusturica și Mungiu este evidentă. Alte scene au o nuanță mult mai tragică – cea a autobuzului cu refugiați care se întorc în zonele separatiste sau cea a prizonierului ucrainian în pericol de a fi linșat de mulțimea amețită de propagandă. În ambele genuri de secvențe distanța dintre ceea ce vedem pe ecran și pe realitate se estompează. Frigul, ceața, frica, violența, absurdul trăite de oamenii de pe ecran ne învăluie. Acum, la patru ani de la filmări, este din nou sfârșit de iarnă în Ucraina. Ceea ce am văzut în ‘Donbass’ vedem la știri și pare a deveni o realitate care ne învăluie pe toți.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, pagina de Facebook a filmului)
