Francofonia (2015)
Regia: Aleksandr Sokurov
Distribuția: Louis-Do de Lencquesaing, Benjamin Utzerath, Vincent Nemeth
Mărturisesc că nu sunt un mare admirator al regizorului rus Alexandr Sokurov. Multă lume îl considera cel mai mare regizor rus al secolului 21 și urmașul lui Tarkovski pe suprafața Pământului. Nu am fost deloc entuziasmat (eufemism!) de ‘Russian Ark’, mi-au plăcut în schimb ‘The Sun’ și ‘Faust’, dar niciunul nu a reușit să obține de la mine mai mult decât o notă de 8 pe IMDB. ‘Francofonia’ realizat în 2015, cel mai recent proiect al sau care a ajuns pe ecrane, nu m-a făcut să-mi schimb părerea.
Cum aș putea descrie ‘Francofonia’? Cred că putem vorbi despre el ca despre un documentar în stil personal sau ca despre un eseu filmat având că tema muzeele de artă și locul lor în istoria Europei, oarecum în continuarea lui ‘Russian Ark’ din acest punct de vedere. Ermitajul este și el menționat, de altfel. Sokurov ne poartă prin istoria Louvrului parizian fară a intra în detalii, fară a se opri prea mult asupra vreunei opere de artă. Există o poveste centrală, cea a ocupației germane și a confruntării între anii 1940 și 1942 dintre administratorul francez al muzeului, Jacques Jaujard, și șeful secției germane răspunzătoare de arta în țările ocupate, contele Wolff-Metternich, transformată într-o colaborare tacită datorită căreia comorile de artă din muzeu au fost cruțate de distrugere și de transferarea ca trofee de război în Germania vremelnic învingătoare. Este o poveste care de altfel a mai fost relatată și în scris și pe ecran.
Elementul de docu-dramă este destul de firav și nu aduce nimic nou celor care cunosc cât de cât subiectul. Partea eseistică include comentarii (ale regizorului, cred) despre fragilitatea artei și a muzeelor care adăpostesc comorile de patrimoniu. Pentru a sprijini această idee, este introdusă o acțiune secundară în care regizorul comentator discută prin intermediul Internetului cu căpitanul unei nave care transportă containere (poate cu opere de artă?) pe o mare furtunoasă. Se combină într-un colaj liber secvențe documentare, elemente de docu-dramă, plus scene ușor ridicole cu Napoleon și Marianne, simbolul Franței servind ca ghizi prin sălile goale ale muzeului. Comentariul este vag poetic, nul ca profunzime a informației și ușor tendențios istoric atunci când încearcă să traseze o comparație forțată intre soarta Parisului și a muzeului Louvre pe de-o parte și cea a Leningradului asediat în timpul războiului și a Ermitajului. Pe scurt, un film personal, care se vrea interesant și original, dar reușește doar să fie plat și pretențios.
Nota: 5/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Docuart.ro)
