Utopia Impusă (2010)
Regia: Marius Barna
Scenariul: Lucian Dan Teodorovici
Filmul documentar ‘Utopia impusă’ a fost realizat în 2009. Se împlineau atunci 20 de ani de la căderea regimului comunist din România, și scenaristul Lucian Dan Teodorovici și regizorul Marius Barna simțeau nevoia de a povesti generațiilor mai tinere, sau de a aminti celor mai în vârstă cu memoria mai scurtă, ce a însemnat în România comunismul. Au trecut de atunci încă 10 ani. Ne aflăm în anul celei de-a 30-a aniversări. Generația tânără care se află astăzi în plină putere de muncă și creație nu a cunoscut comunismul decât din cărțile de istorie și din relatările părinților. În afara hotarelor României a fost de mult uitat și puținul care se cunoștea despre ciudatul regim represiv național-comunist, care făcuse din România una dintre cele mai triste țări ale Europei. Filme ca ‘Utopia impusă’ sunt necesare ca material informativ pentru cei care nu știu, ca sursă de reflecție pentru cei care își amintesc și încearcă să înțeleagă și ca argument de dezbatere împotriva negationistilor și a ciudatei categorii a nostalgicilor (din ignoranță? din interes?) uneia dintre cele mai sumbre perioade din istoria României.
Formatul filmului nu este nici cel mai original și nici cel mai atractiv. Sunt abordate șapte subiecte legate de mecanismele de opresiune și manipulare folosite de regimul comunist – de la cravata de pionier simbol al îndoctrinării de la cele mai fragede vârste, trecând prin mecanismul terorii instaurat de Securitate și profilele psihologice ale securiștilor din diferite perioade, și până la cozile interminabile și umilitoare pentru produse de bază, pentru orice de fapt, sau la interferența în viața intimă a cuplurilor și în special al femeilor prin criminalizarea avorturilor. Nu sunt aduse documente inedite, nu sunt făcute revelații neașteptate, în schimb sunt folosite amintirile și comentariile celor care au trăit epoca. Selecția celor care povestesc mi s-a părut bună, deși câțiva dintre ei, în special prezentatorul principal, Mircea Diaconu, au continuat spre o carieră politică, despre care sentimentele sunt amestecate. Pentru cei care au trăit perioada comunistă filmul nu aduce nimic nou, în timp ce pentru tinerele generații cele relatate pot suna ca o colecție de povestiri absurde, descinse din lumile lui Kafka și Orwell. Și totuși, acesta a fost incredibilul trecut.
Cândva va fi scrisă probabil și o istorie a abordării perioadei comuniste în filmul românesc – cel artistic sau de ficțiune, și cel documentar. ‘Utopia impusă’ va ocupa cred un loc onorabil. Sunt convins că dacă ar fi fost făcut astăzi filmul ar fi arătat altfel. Pentru spectatorul român cred că principalul element care lipsește este legătura cu prezentul. Comunismul nu este un capitol de istorie care s-a terminat definitiv în decembrie 1989. El a lăsat sechele adânci în psihologia națională și în instituțiile statului. Consecințele continuă nu numai pentru cei care au trăit și nu pot uita epoca, ci și pentru cei care nu au trăit-o și îi suferă efectele lăsate moștenire. Din acest punct de vedere, filme ca ‘Utopia impusă’ fac parte dintr-un proces de auto-cunoaștere.
Nota: 7/10
Poate fi vizionat integral aici:
(Sursă fotografii: Filmedocumentare.com, Barnathmarius.blogspot.com, Cinemagia.ro)
