The Hurt Locker (2008): un film, doua pareri

Comandantii sai entuziasti cred ca a calcat in rahat si il felicita. Colegii sai soldati cred ca este nebun si ca el se pune in pericol atat pe el, cat si pe ceilalti fara sa ii pese. Cand este intrebat cum face toate astea, el da din umeri si spune ca “Eu incerc sa fiu atent si sa raman in viata”.

William James este diferit de colegii sai soldati. Aceia nu sunt eroi. Ei sunt oameni normali, tineri care isi fac turul de datorie in Iraq, numarand zilele ramase pana la sfarsitul turului si sperand ca vor supravietui. Ei sunt profesionisti, bine antrenati, dar nu sunt eroi si muncesc intr-o realitate ostila si paranoica, confruntandu-se cu o tara si o cultura pe care nu le inteleg. Fiecare civil poate fi un terrorist, impuscaturile pot incepe din spatele fiecarei dune de nisip sau de la fiecare colt de strada, orice geanta, orice masina, orice corp pot ascunde o bomba, orice situatie poate escalada in violenta.

Situatiile din film nu sunt totalmente noi pentru cei care au vazut precedentele filme despre conflictul din Orientul Mijlociu si, in special, filmele israeliene “Beaufort” si “Lebanon”. Ca si in “Beaufort”, soldatii sunt echipati cu toate armurile posibile si echipamentele tehnice care ii fac superiori din punct de vedere military, dar superioritatea lor este aparenta, pentru ca victoria nu le e la indemana din cauza ca realitatea dimprejur nu permite o victorie militara. Ei par niste extraterestri intr-o lume ostila. La fel ca si in “Lebanon”, majoritatea soldatilor sun dezorientati, nu pot gasi repere familiare intr-o realitate care vorbeste si se comporta diferit fata de logica experientelor lor umane. “Hurt Locker” este un “Beaufort” si un “Lebanon” rescrise si regizate cu indemanarea unui profesionist de la Hollywood.

Una dintre cele mai frumose scene din filmul regizat de Kathryn Bigelow pune eroul in situatia de a incerca gasirea parintilor sau rudelor unui adolescent irakian omorat de catre rebeli si al carui corp era plin de explozibili. Intr-un film tipic de la Hollywood, el incearca sa gaseasca modalitati de a spune povestea mortii sale. Iraq-ul nu se comportan totusi in concordant cu regulile filmului classic, tentative sa se transforma intr-o neintelegere si se incheie aproape intr-o tragedie si numai evadarea aproape isterica a eroului soldat inarmat ii salveaza viata. Dialogul pare imposibil, relatiile interumane sunt impregnate de ura si neincredere, din cauza situatiei politice.

Oare intelegem motivatia personajului principal? De fapt, niciodata. Eroul invincibil are o familie si o viata care il asteapta inapoi dupa turul sau de datorie. Cand se intoarce acasa, sotia lui nu ii intelege povestile de razboi si il pune mai degraba sa taie legumele sis a repare acoperisul si baiatul sau nu il cunoaste cu adevarat. Singurul sau fior a devenit razboiul, de fapt o dependent, dependent de a juca zaruri cu soarta sa. Nu gasim in niciun moment o explicatie a evolutiei personale a personajului principal in acest puternis si subtil film anti-razboi. Tragedia sa a inceput mult inaintea inceputului actiunii. El este o victima a razboiului ca toti ceilalti.

Filmul a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun film. Daca ar exista o farama de justitie cinematografica pe Pamant, “The Hurt Locker” ar trebui sa castige mai degraba decat “Avatar”. Totusi, nu cred ca are vreo sansa in aceasta competitie cu un film care a facut poate de o suta de ori mai multi bani.

Nota 8/10
Dan

Unul dintre filmele favorite ale Oscarurilor din 2010, este un film de razboi produs acum doi ani, care abia acum isi dozeaza succesul, sperand sa ia potul cel mare. Din pacate, raman la ideea exprimata anterior ca este un an destul de slab in filme extraordinare, iar pe lista de zece sunt putine filme care au atras aprecierea unanima a editorilor Filme-carti.ro. Personal, nu am fost prea impresionat nici de The Hurt Locker, desi sunt lucruri care m-au atras fara sa vreau, aproape fortat.

Este in primul rand un film care priveste realitatea razboiului din interior. Nu stiu daca s-a filmat chiar in Irak, insa imaginile sunt extrem de reale si de clare, pornind de la cartierele din Bagdad si desertul irakian, de la oamenii care ii privesc cu nonsalanta pe soldatii veniti sa ii ajute pana la mici comercianti ai lumii arabe care vand de la DVD-uri piratate pana la suflete. La fel de realiste sunt si imaginile razboiului si teroare din spatele acestuia. Fiecare astfel de moment este exploatat extraordinar de catre regizor prin inducerea unei tensiuni crescande, care lasa spectatorului putine portite de a scapa: nu poate sa nu te prinda si sa nu ajungi chiar tu, spectator de la distanta, chiar pe campul de lupta, chiar in apropierea bombelor ce trebuie dezamorsate.

In al doilea rand, este si un film psihologic, ne aflam in fata unor personalitati total diferite, in functie de reactia fiecaruia la razboiul pe care il traiesc. Unii sunt simpli soldati, cu reactii normale: simtul datoriei, distractiile din fiecare seara, numaratul zilelor ce ii despart de plecare (vestitul AMR), dorul de casa, de familie si dezamagirea provocata de razboi. Altii, cum ar fi comandantul James (Jeremy Renner), sunt facuti din alt substrat: ei sunt eroii razboiului, sub chipul carora ne visam fiecare dintre noi atunci cand citeam cartile de razboi sau de istorie. Nu au frica de nimic, considera ca nimic nu li se poate intampla,, lucru care le da curaj nebanuit si care, de asemenea, ii apara de tot ce e rau. Totusi, curajul lor nu este privit intotdeauna cu ochi buni de cei din jur.

Nota de mai jos vine dupa o indelunga cugetare. Principalul motiv este nu apreciez (poate s-ar cuveni) filmele cu si despre razboi, sunt intr-un domeniu care mie imi e strain si deseori indiferent. Desi filmul merita mai mult, vom vedea dupa ceremonia premiilor Oscar daca am sau nu dreptate.

Nota 7/10
Jovi