The Butcher Boy (1997) – Ajutorul de măcelar
Regia: Neil Jordan
Distributia: Stephen Rea, Fiona Shaw, Eamonn Owens, Sean McGinley
Francie si Joe sunt doi pusti irlandezi dintr-un orasel sud-irlandez de la inceputul anilor 1960. Initial prieteni la catarama, deveniti chiar frati de sange prin celebra cutuma indiana a crestarii palmelor si unirii sangelui, practicata deseori in trecut si de pustii romani, pe vremea cand nu stateau pe I-phonuri, jocuri si I-paduri, ci zburdau prin coclauri (un alt cuvant al limbii romane care va disparea, tocmai pentru ca nu va mai fi cine sa-l foloseasca, poate doar intr-un sens figurat, desemnand cocalurii internetului), cutreierand magnificele zone deluroase, care inconjurau un lac superb din apropierea targului natal, facand prostii, multe prostii.
Destinul celor doi se va schimba de o maniera radicala, nastrusnicul Francie provenind dintr-una din nenumaratele familii irlandeze din acea perioada cu mari probleme, in care certurile violente era intreupte doar de internarea mamei in spitale de boli nervoase si desele, zilnicele plonjari in alcool ale tatalui, in tinerete, mare muzician, in prezent alcoolic incapatanat. Acest mediu dificil, care evolueaza dramatic, isi va spune cuvantul asupra vietii lui Francie. Parintii lui Joe nu mai vad cu ochi buni ispravile celor doi, considerand influenta lui Francie asupra baiatului lor negativa, incercand si reusind sa-l indeparteaza pe Joe si sa-l apropie de un pusti mult mai timid si ochelarist, care canta la pian a carui mama, Mrs. Nugent, este considerata principala responsabila pentru distrugerea fratiei de cruce de catre Francie.
Dupa stagii de potolire succesive atat intr-un internat al Biserici Catolice (prezenta unui preot pedofil devine absolut obligatorie!), o institutie pe atunci foarte puternica, jucand roluri multiple atat in domeniul educational, cat si in cel al asistentei sociale sau sanitare, cat si intr-un spital de psihiatrie, de fiecare data eliberat, pustiul Francie nu are decat o obsesie: sa-l regaseasca pe Joe. Care evolueaza intr-o alta directe, se normalizeaza, insa indepartandu-se de Francie din ce in ce mai mult. Dupa sinuciderea mamei, moartea tatalui pare fireasca, iar refuzul lui Francie de a-l lasa pe medic sa constate decesul doar un simptom al refuzului realitatii. In aceasta nebunie, Francie care pentru a-si intretine tatal, se angajase ajutor la o macelarie, o transeaza pe cea care produsese aparenta despartirea celor doi prieteni: Mrs Nugent, piaza rea. Intors acasa, da foc modestei locuinte, in incercarea de a se sinucide insa este salvat la timp pentru a-si petrece urmatorii zeci de ani internat intr-un spital de boli psihice.
Lasand la o parte aceasta desfasurare a filmului, fascinant la pelicula lui Neil Jordan, probabil cel mai mare regizor irlandez din momentul de fata, este imbinarea fericita a ironiei si autoironiei, caci el persifleaza la maximum ipocrizia societatii irlandeze din anii 1960, pigmantand-o cu pshihoza cat se poate de reala a unui iminent razboi atomic care ar fi sters de pe suprafata pamantului… insusi pamantul. Din cand in cand sunt inserate fragmente din discursurile decise ale singurului presedinte american de origine irlandeza, JFK, din timpul crizei cubaneze. Un fermier irlandez batran cauta refugiu in fata inexorabilei furii atomice…intr-un put!
Dintr-o alta perspectiva, avand in vedere ca aceasta a fost urmatorul film pe care l-a regizat dupa mult mai celebrul Michael Collins (1996), in care a descris Razboiul de Independenta (1919-1921) si cel civil (1992-23), in timpul caruia, spre final, si eroul lui a fost asasinat de catre voluntarii IRA disidenti, este o palma data Irlandei lui Eamon de Valera, principalul beneficiar in camp politic a mortii tanarului, caristmaticului si vigurosului Mick Collins, organizatorul primei IRA si inamicul politic al lui de Valera. De notat ca Eamon de Valera a lasat o amprenta conservatoare marcanta, timp de aproape patru decenii asupra Republicii Irlanda, cunoscand atat umbre, cat si lumini. Vocea din off a personajului principal, Francie, care incearca sa explice evenimentele intr-o maniera amuzanta, contribuie, fara indoiala, la farmecul filmului, o imbinare a unui destin aparent amuzant in realitate cat se poate de tragic. Nu in ultimul rand, trebuie remarcat ca pentru acest film Neil Jordan a fost rasplatit cu Ursul de argint pentru cel mai bun regizor in 1997.
Nota: 9/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=mdvtR8Hup4E’]
1 comment