Mestari Cheng (2019)
Regia: Mika Kaurismäki
Distribuția: Pak Hon Chu, Lucas Hsuan, Vesa-Matti Loiri
‘Mestari Cheng’, filmul regizorului finlandez Mika Kaurismaki (da, fratele lui …), care a deschis ieri seară la cinemateca locală festivalul filmului nordic, este unul dintre acele filme pentru care ca spectator nu te poți abține de a simți simpatie și emoție în ciuda instinctelor și cunoștiințelor de cinefil, un film care folosește la maxim uneltele melodramei, demonstrând unde se poate ajunge cu acest gen, dar și care sunt limitările sale, dacă regizorul se încadrează prea riguros în tipare și nu adaugă nimic personal. Tema centrală a festivalului care a început sunt migrațiile, imigrările, emigrările, cu greutăți și suferințe dar și cu oportunitățile culturale și umane deschise de mișcarea oamenilor și de întâlnirile culturilor. ‘Mestari Cheng’ (‘Chef-ul Cheng’) se încadrează excelent în temă și are șanse să fie îndrăgit de mulți spectatori.
Există o a doua temă principală în film – cea a artei culinare ca mijloc de întâlnire între oameni și de aducere împreună a culturilor. Nu este nici aceasta o tema inedită, dar ea este cea care reușește să atragă cel mai bine atenția și să suscite emoție. Mâncarea ca sentiment și ca filosofie, ca suport de comunicare și ca leac universal pentru sănătatea trupului, dar mai ales a sufletului. Povestea ‘șefului’ bucătar din Shanghai pe care destinul îl aduce într-un cătun din nordul Finlandei, îndepărtat de lume, dar mirific ca peisaj natural și bogat ca peisaj uman s-ar putea întâmpla oricând și oriunde astăzi pe planetă noastră. Motivele care îl aduc pe bărbat împreună cu băiețelul său de vreo opt ani într-o țară aflată din multe puncte de vedere la poluri opuse de China sunt diferite de cele ale migranților economici, și legătura dintre el și femeia localnică reprezintă mai mult decât întâlnirea a două singurătăți marcate de traume personale din trecutul fiecăruia.
Filmul reușește să creeze pe ecran o lume credibilă, cu personaje pe care părem că le cunoaștem, deși aparțin unor culturi diferite între ele și diferită de a noastră. Meritul aparține în special excelentei echipe de actori. Actorii distribuiți în rolurile principale, Pak Hon Chu și Anna-Maija Tuokko, dezvoltă personaje interesante și complexe, și ‘chimia’ dintre ei este vizibilă și este transmisă publicului. Câteva dintre personajele secundare sunt și ele apariții bine conturate. Și totuși, de la un moment încolo (și acel moment a fost destul de devreme în timpul proiecției) am avut o senzație de repetiție, de deja vu, de previzibilitate, de propagandă turistico-culturală. De vină este, cred, o prea bogată colecție de stereotipuri și locuri comune despre relațiile dintre bărbați și femei, despre chinezi și finlandezi, despre emigranți și localnici care își deschid inimile către și pentru ei, despre relațiile dintre tați prea ocupați și copiii din viață cărora lipsesc aceștia, despre singurătate, doliu, toleranță și intoleranță.
Filmul cred că are bune șanse să fie un mare succes în China, dar are ceva de oferit și spectatorilor din alte părți ale lumii. Greu să nu fii impresionat de jocul actorilor și de emoțiile firești cauzate de intrigă și ca atare propun celor care vor vedea filmul să nici nu încerce să-i reziste. Senzația finală a fost, pentru mine cel puțin însă, similară cea a audierii unor muzici celebre in interpretări kitch gen Clayderman sau André Rieu. Există însă, știu bine, mulți, foarte mulți fani ai lui Clayderman și Rieu in lume.
Nota: 6/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
