Stare de fapt (1996)
Regia: Stere Gulea
Actori: Mara Grigore, Dan Condurache, Razvan Vasilescu, Oana Pellea
Exista destul de putine informatii despre acest film, care a fost difuzat recent de canalul de televiziune TVR International. Regizorul insusi a avut o cariera marcata de mari intervaluri de liniste. Primul sau film a fost un documentar realizat in 1970, care l-a facut destul de popular, dar urmatorul sau film a venit abia opt ani mai tarziu. Cel mai cunoscut film al sau este adaptarea pentru ecran a romanului lui Marin Preda, Morometii, unul dintre cele mai bune romane despre transformarea din viata fermierilor din Romania la mijlocul ultimului secol. Dupa revolutie, se intoarce la documentar cu un film despre miscarile protestatare din Piata Universitatii din 1990. Filmul despre care discutam azi vorbeste de asemenea de schimbarile din Romania din 1989-1990 si a fost realizat in 1996. Apoi Gulea a fost tacut ca regizor, pana anul trecut, si nu am vazut sau auzit nimic despre ultimul sau film Weekend cu mama, iesit pe piata in 2009.
Faptele din Stare de fapt sunt brutale. Este primul film de fictiune pe care l-am vazut care se ocupa in mod direct cu evenimentele din decembrie 1989 si cu urmarile lor. Eroul acestui film este o tanara femeie, un medic interpretat superb de Oana Pellea. In noaptea dintre cele doua lumi, cand tinerii din Romania au ocupat strazile si regimul comunist a incercat sa reprime revolta, ea face dragoste cu colegul ei (un barbat divortat), apoi ei merg spre oras si iau cu masina un baiat impuscat. Au grija de el, il duc la spital, rana la stomac nu este critica, dar in dimineata urmatoare, il gasesc mort cu o gaura de glont in cap. Ofiterul de securitate ii forteaza sa semneze un certificat de deces fals. Cateva zile mai tarziu, ea se regaseste la postul national de televiziune, care se afla aparent sub un atac terorist. Ea il recunoaste pe ofiterul de securitate, care a trecut acum de partea celor care reprezinta Revolutia. Ii este frica sa spuna adevarul, ei incerca sa o faca sa taca, ea insa nu accepta si decide sa sustina adevarul.
Prima treime a filmului, care reconstituie evenimentele din decembrie 1989, este, dupa parerea mea, cea mai buna. Slaba calitate a filmului, combinata cu imaginea buna realizata de Alexandru Solomon (care mai tarziu a fost recunoscut drept un bun regizor de filme documentare) sunt binevenite in acest caz, dand acestei parti un aer de autenticitate. Studiourile de televiziune sunt in centrul imaginil si evenimentelor, care au fost etichetate la nivel mondial ca prima revolutie transmisa in direct la televiziune. In realitate, a existat multa confuzie, nu a fost clar cine pe cine a impuscat, multe victime ar fi putut fi probabil evitate. A fost o perioada in care adevarul si miciuna, teroristii si revolutionarii, patriotismul si coruptia, binele si raul, care ar fi trebuit fi punctul unui moment crucial al istoriei Romaniei, s-au amestecat din nou intr-un nou inceput dureros al unei noi perioade din istoria tarii, poate nu asa de rau ca cel anterior, dar mult mai confuz.
Urmarind destinul tinerei femei pentru tot restul filmului, regizorul Stere Gulea face un comentariu amar si pesimist nu numai cu privire la evenimentele din 1989, dar si asupra a ceea ce a urmat. Femeia este prinsa intr-o reta de minciuni si represiune care nu ar fi trebuit sa existe dupa 1989. Asupritorul ei (de asemenea, interpretat in mod admirabil de Razvan Vasilescu) devine parte integranta in aparatul noului regim, dar dispare in cele din urma si el, poate din cauza ca existenta lui a devenit incomoda pentru noii sai sefi. Tatal copilului ucis pe care ea il intalneste in cimitir nu stie si nu vrea sa stie cum a murit, el este mai degraba furios ca un baiat bun ca al lui a facut un astfel de lucru incat sa fie ucis pe strazi. Noua societate pare sa isi ignore proprii eroi, pare sa refuze sa cunoasca adevarul.
Filmul nu este perfect. In ciuda evenimentelor dramatice si a destinului tragic transpus pe ecran, partea a doua a filmului are prea multe gauri si neconcordante in cladirea povestii. Este mai mult o colectie de momente memorabile decat o poveste bine spusa. Simbolismul este amar, dar prea greu. Totusi, este impresionar si calitatea rezida din sinceritatea celor istorisite.
Ultima scena a filmului este aceea a nasterii unui copil – dureroasa si sangeroasa ca orice nastere, dar de asemenea si un motiv de speranta. Nu exista niciun zambet pe fata mamei, doar ochii sai sunt deschisi interogativ spre viitor.
