Filmul care a făcut închisoare: Skrivánci na niti (1990)

Skrivánci na niti (1990) – Larks on a String
Regia: Jirí Menzel
Distribuția: Rudolf Hrusínský, Vlastimil Brodský, Václav Neckár

Se împlinesc chiar în aceste zile 50 de ani de când armata sovietică împreună cu armatele încă a câteva state ‘frățești’ au invadat Republica Socialistă Cehoslovacă și a pus capăt experimentului de socialism cu față umană care fusese încercat de Alexander Dubcek și conducerea comunistă cehoslovacă. Nu știu dacă este o coincidență sau nu, dar timingul este excelent pentru proiectarea și vizionarea în cadrul festivalului filmului ceh din Israel a filmului ‘Skrivánci na niti’ (‘Privighetori pe fir’), realizat în 1969 de Jiri Menzel, film care nu s-a putut întâlni cu spectatorii săi timp de 20 ani, difuzarea sa fiind interzisă de cenzura comunistă până la căderea regimului.

Pentru spectatorii din România care au trăit perioada comunismului, filmul lui Menzel nu numai că va părea că aduce pe ecran teme și situații similare cu cele trăite de ei, dar va și părea similar ca destin cu filmul ‘Reconstituirea‘ realizat în aceiași perioada în România de Lucian Pintilie: aceeași atitudine de protest, același gen de simbolistică, aceeași apropiere umană de personaje, și în final o soarta similară – interzicerea de către cenzură și păstrarea ‘în sertare’ timp de douăzeci de ani.

Acțiunea din ‘Skrivánci na niti’ este plasată în timp la începutul anilor 50, atunci când dictatura comunistă începea să se consolideze și trimitea pe ‘dușmanii de clasa’ la muncă silnică sau în închisori pentru vina de a fi aparținut ‘claselor burgheze’ sau pentru delictul de a fi încercat să fugă din ‘paradisul socialist’. Decorul este simbolic – o uzină în care sunt aduse deșeurile industriale pentru a fi transformate în obiecte utile, iar oamenii care robotesc sunt deșeurile umane care trebuie re-educate pentru a deveni ‘oameni noi’. Cei care se dovedesc a fi ne-educabili dispar, înhățați de poliția politică și introduși în mașina care îi va duce în închisorile sau lagărele de muncă mai severe, următoarea treaptă a represiunii.

Spre deosebire de filmul românesc al lui Lucian Pintilie care a fost o excepție, creația lui Jiri Menzel făcea parte dintr-o școală cinematografică mai dezvoltată, cu creatori de talia lui Milos Forman, Věra Chytilová sau a sa, care reușiseră să aducă pe ecrane câteva filme remarcabile care demonstrau că se pot face – în limitele toleranței cenzurii comuniste – filme de calitate și în spatele Cortinei de Fier. Privirea pe care Mendel o aruncă înapoi în acei ani de speranță spre începuturile perioadei comuniste nu este caracterizată în principal de mânie sau ură. Personajele epocii sunt prezentate în umanitatea lor, chiar și călăii sau birocrații regimului sunt surprinși în ipostaze care îi fac mai degrabă ridicoli decât abjecți. Critica este în special îndreptată împotriva sistemului, cu toată puterea sa de opresiune și absurdul demn de țara lui Kafka. Puterea vizuală și interpretarea actoricească sunt la înălțime. Filmul lui Jiri Menzel a trecut cu bine examenul jumătății de secol de când a fost realizat.

Nota: 9/10