The Killing of Two Lovers (2020)
Regia: Robert Machoian
Distribuția: Chris Coy, Clayne Crawford, Arri Graham
‘The Killing of Two Lovers’ (2020) regizat de Robert Machoian este încă unul dintre acele filme ale căror destin a fost schimbat de pandemie. Premiera a avut loc la festivalul de la Sundance în luna ianuarie 2020. Nu sunt sigur dacă și cât a apucat să fie văzut în săli, dar în mod sigur planurile comerciale au fost serios perturbate. De-a lungul anului filmul a fost prezentat la câteva festivaluri, a avut parte de o primire destul de bună, dar foarte puțînă lume din ceea ce numim ‘publicul larg’ a ajuns, cred, să-l vadă. Mărturisesc că nu sunt sigur cum ar fi fost primit. În opinia mea, filmul pleacă de la o idee interesantă și este bine făcut, cu multe momente frumoase de cinematografie. Exista însă, cred eu, și o parte mai slabă sau în cel mai bun caz discutabilă, legată de felul în care ideea filmului este dezvoltată pe ecran și transformată într-o narațiune cinematografică.
Acțiunea se petrece într-un orășel în mijlocul Americii. David (Clayne Crawford) și Nikki (Sepideh Moafi) sunt un cuplu în criză. Căsătoriți foarte de tineri, poveste de dragoste încă din liceu sau colegiu, au patru copii – o fată adolescentă și trei băieți, și căsnicia lor este probabil roasă de rutină. Se hotărăsc să se despartă de probă fără a rupe căsătoria. David se muta în casa tatălui său bolnav, aflată la câteva sute de metri distanță. Nikki cunoaște un alt bărbat (Chris Coy) care începe să-și petreacă nopțile în casa lor, în care se află și copiii. David suportă greu situația, ar vrea să revină la relații de familie ‘normative’, dar Nikki nu pare convinsă, iar pentru David temperamentul, inteligența emoțională, și mai ales orgoliul machoist de bărbat și de soț nu sunt sfetnici buni.
Ce mi-a plăcut. Cinematografia este excelentă. Alegând un format ‘clasic’ de ecran pentru a filma multe scene în exterior în lumină naturală, folosind cadre lungi și punându-și personajele în raport cu natura și casele Americii rurale, regizorul Robert Machoian și directorul de imagine Oscar Ignacio Jimenez realizează un efect de presiune psihologica adăugată la ceea ce se petrece pe ecran. Interpretarea actorilor este foarte bună, atât a celor din rolurile principale cât și a actorilor din roluri secundare și a figuranților. Filmul are un aer de autenticitate, mai ales de atmosferă, aproape simțim aerul rece al iernii dinspre ecran.
Ce mi-a plăcut mai puțin. Filmul pleacă de la o idee interesantă, pune întrebari despre familie și dragoste, dar felul în care o dezvoltă mi s-a părut liniar și mai puțin captivant. Eram mai curios să înțeleg cum a evoluat criza cuplului David – Nikki înainte de a lua decizia de a se despărți temporar, și cum au ajuns la această soluție, care a deschis cutia Pandorei cu problemele prezentate în film. Există un dezechilibru în relația dintre cei doi soți așa cum este prezentată pe ecran, și ea se datorează poate faptului că personajul lui David este mult mai bine definit decât cel al lui Nikki, ale carei atitudini și decizii par mai puțin justificate. Robert Machoian este un scenarist și regizor ale cărui interese par focalizate în genul de filme care descriu relațiile personale și de familie. Aș fi curios să-l văd evoluând în alte genuri, merită să fie urmărit.
Nota: 6/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Youtube.com)
