Örök tél (2018) – Iarna eternă
Regia: Attila Szász
Scenariul: Norbert Köbli, Attila Szász, János Havasi (romanul)
Distributia: Marina Gera (Iren), Sándor Csányi (Rajmund), Laura Döbrösi (Anna)
Film proiectat in deschiderea Festivalului International de Film “Cinepolitica” – 2019
Not so
politically correct.
Since 2012.
Filmul acesta a castigat “Trofeul Cinepolitica 2019”. Si l-a castigat nu numai pentru ca ne aduce in fata o poveste mai putin cunoscuta din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, dar si pentru ca maniera in care o face se situeaza la un nivel inalt de realizare artistica.
La sfarsitul anului 1944, armata sovietica ocupa Ungaria si asa cum a procedat si atunci, dar si mai tarziu, pe unde i-a purtat tavalugul istoriei, ii pedepseste pe etnicii de origine germana. Rusii aveau nevoie de forta de munca. Astfel ca la Craciunul anului 1944, “rechizitioneaza” din satele pe care le ocupa, nu numai mancare, animale si imbracaminte, ci si oameni, cu precadere femei, si le imbarca in trenuri-marfare, cu directia bazinul Doneţk – Ucraina. Sclave de origine svabă, maghiară, rromă. Si daca vrem sa facem dreptate istoriei, trebuie sa spunem ca aceste ticalosii brutale s-au facut cu perfecta stiinta a aliatilor URSS si cu aprobarea lor tacita; atat Churchill cat si Roosevelt sunt deopotriva vinovati.
De aceea spectatorii trebuie sa stie ca acest film, bazat pe romanul lui János Havasi se intemeiaza pe fapte reale si pe experienta a cca 700.000 de cetateni maghiari, dintre care doar o mica parte a putut supravietui si s-a putut reintoarce acasa. Si vorbim despre vreo 300.000 de supravietuitori.
Munca inumana in minele ucrainene, sub amenintarea nu numai a armelor soldatilor-paznici, dar si a frigului, foametei, bolilor si accidentelor din galerii, scoate la suprafata, deopotriva, omenia si neomenia din femeile si barbatii transformati in sclavi, masini furnizoare de profit. Lupta pentru supravietuire este dura.
Tanara mama Irén Walther – de origine svaba, prezumtiv vaduva, este smulsa de langa fetita ei si parintii varstnici si aruncata in ghearele unei existente inumane. Cârja ei morala devine adolescenta muta Ana, in care Irén o vede pe fiica ei. Ajutand-o pe aceasta sa-si indeplineasca norma de doua vagonete de carbune incarcate pe schimb de lucru, ramanand ambele zile intregi fara amaratul de blid de fiertura la lasarea serii, ii da putere Irénei. Zbatandu-se sa faca rost de medicamente pentru Anna, bolnava de tifos, aceasta este puterea Irénei.
In lagarul de munca ucrainean functioneaza din plin traficul cu mancare, medicamente si alte marfuri indispensabile vietii. Fiecare “sclav” detine mici “bogatii” cusute bine in tivurile hainelor si lacomii paznici rusi sunt gata sa incheie trocuri cu viata si cu moartea. La fel s-au pliat momentului si nevoilor si femeile care se vand pentru beneficii – si trebuie sa o spunem – nu numai in favoarea lor, dar si in favoarea celor in nevoie, din preajma.
Extrem de puternice cinematografic (Andras Nagy – cinematografia) sunt scenele in care Irén si Anna cu ultimele puteri, se tarasc prin viscol, de la mina catre lagar, urmarite si pandite de un lup jigarit si flamand, urland hamesit in fata trupul pravalit in zapada al fetitei inconstiente. La doi pasi de poarta lagarului. Iar tipetele si rugamintile fierbinti ale Irénei, de a a fi ajutata, se soldeaza cu aruncarea acesteia, intr-o cusca-carcera sapata in pamantul inghetat.
In ger, fara apa si mancare, Irén are o revelatie, scurma in pamantul carcerei si descopera un chepeng, pe care il ridica cu greu si coboara pe scara care ii apare in fata ochilor. La capatul de jos al scarii, afla ca acesta este drumul catre frumusetea, caldura, calmul, linistea si bucuria casei ei, unde o asteapta imbratisarea barbatului iubit, disparut pe front. Este imaginea finala in fata mortii. Imagine din care este smulsa de zgomotele deschiderii carcerei. Irén se intoarce la realitatea cruda, insa este pe jumatate moarta. Cel care o readuce printre cei vii, dar condamnati mortii prin munca, este maghiarul-sarb Rajmund, barbatul care fermecat de frumusetea si tenacitatea Irénei, ii daruise, fara cuvinte, o lingura cu care sa manance terciul din blid. Un gest atat de mic, un ajutor intre “condamnatii” la sclavie. Un barbat din echipa celor aflati mereu la doi pasi de moarte, artificierii care minau peretii de carbune al galeriilor, un barbat care la randul sau va fi salvat de catre Anna, atunci cand este grav ranit de surparea unei galerii. Un barbat care “s-a indragostit” de Ana si care o introduce in “afacerile” cu mituirea gardienilor. Confectionarea tigarilor este una dintre aceste afaceri. Si cea mai buna hartie pentru roluit tigarile o reprezinta filele Bibliei de acasa, aflata la capul patului de scanduri din baraca-dormitor a lagarului. Irén este profund credincioasa, insa tigarile cu litera Bibliei pe ele, arzand intre degetele rusilor, reprezinta modul de a-i salva pe cei in nevoie si de a-i trimite intr-o zi, pe vinovati, in focul Gheenei.
Rajmund este la randul sau salvat de un morman de astfel de tigari.
Dragostea salvatoare a lui Rajmund ii da putere Irénei. Si el si ea au copii acasa si trebuie sa reziste. Rajmund are un decalog dupa care se conduce in lumea aceasta nebuna in care l-a aruncat soarta. De fapt, ceva mai putin decat un decalog, sa le spunem, asa cum o face el, reguli. Si prima dintre ele este “Uita familia” pentru ca “Dumnezeu nu e aici”, a doua este “Nu gandi”, pentru ca “Va fi ce va fi”, a treia este “Spala-te zilnic”, a patra “Speranta nu are rost” ultima, cea de-a cincea fiind “Rugaciunea nu te ajuta”. Irén si Rajmund se iubesc si isi implinesc aceasta dragoste. Poate ca vor avea parte de o viata viitoare impreuna.
Pacea din 1945… Stalin nu ii elibereaza pe “sclavii lui” la care se adauga multi altii, trimisi pana in indepartata si cruda Siberie. Europa inca nu s-a trezit din marasm. Inca cativa ani de sclavie. Pana cand… iata, baracile se golesc. Fiecare “sclav” are dreptul sa isi declare in fata unei comisii de repatriere, etnia de care apartin. Rajmund si Irén convin sa se declare germani si sa primeasca impreuna dezlegarea pentru a ajunge in Germania. Deja granitele dintre tarile aflate in influenta si mainile sovieticilor si celelalte tari europene – sunt inchise. Copii lui Rajmund din Serbia sunt deja mari acum si nu mai au nevoie de un tata alaturi. Insa Irén accepta cu greu sa nu se intoarca in Ungaria. In fata comisiei, Rajmund se declara german. Si urca in camionul pentru Germania, avand in mana actele doveditoare. O asteapta linistit si pe Irén. Aceasta insa nu apare si camionul pleaca, moment in care apare tanara si alearga sa il prinda din urma. Camionul incetineste, Irén ajunge si ii intinde lui Rajmund un bilet. Camionul isi urmeaza calea, Irén ramane pe loc, barbatul intelege si citeste biletul, prin care femeia ii spune “Nu iti multumesc pentru regulile tale, dar iti multumesc pentru dragostea ta. Eu nu renunt la speranta!”
Si intr-adevar, e primavara (dupa o iarna posibil eterna), printre crengile inflorite Irén se indreapta catre casa sa parasita cu ani in urma, intra in curte, imbratisari cu mama sa, apoi in pragul casei cu tatal sau, apoi intra in casa, vede fotografia sotului cu banda neagra pe coltul ramei, isi indreapta apoi privirea catre scara ce urca in podul casei, scara visata pe cand se afla in carcera si din spate aude vocea fiicei sale, pe care spectatorul o vede in ceata, probabil fiind ceata lacrimilor unei mame care nu si-a pierdut speranta..
Sfarsitul unei povesti sfasietoare, spusa cu multa durere, dar extrem de bine condusa din punct de vedere al stapanirii sentimentelor. Un fel de drum al eroinei catre sinele sau, oricand in pericol de a se pierde, dar mentinut cu cerbicie, dat fiind constructul ei psihic-religios-uman.
Deja am apreciat in cateva cuvinte aportul deosebit al cinematografiei semnata de Andras Nagy, catre ne prezinta portretele celor doi protagonisti de exceptie, Marina Gera (Iren), Sándor Csányi (Rajmund), actori de mare clasa, care inobileaza pana si cenusiul predominant al tragediei pe care o strabat personajele lor.
Iar Attila Szász, prezent la peste 180 de festivaluri de gen cu filmele sale si castigator a vreo 50 de premii prin toate colturile lumii, a pus in munca sa multa intelegere a istoriei si multa empatie pentru omul de rand sub aceasta istorie, dar ridicandu-se deasupra ei.
Un film basm (pentru ca de multe ori basmele sunt tragice, dar sfarsesc cu speranta in bine). Un film cu multe premii insa cel mai mare premiu poate fi acela al vostru, al fiecarui spectator.
