Room (2015)
Regia: Lenny Abrahamson
Distribuția: Brie Larson, Jacob Tremblay, Sean Bridgers
Inspirat de cartea cu același nume, scrisă de Emma Donoghue, ”Room” este povestea unei mame, Ma (Brie Larson) și a fiului său, Jack (Jacob Tremblay) și a micului lor univers constituit, așa cum arată și titlul, dintr-o simplă cameră, o magazie dintr-o grădină. Este povestea unei femei răpite pe când avea vârsta de nouăsprezece ani, devenită între timp mama unui băiețel pentru care, dat fiind că s-a născut în cameră, elemente ale lumii exterioare, considerate banale, nu există decât ca unele imaginare care apar doar la micuțul televizor pe care îl au în încăpere, lumea sa fiind constituită deci, strict din elementele din încăpere. Cei doi sunt prinși într-un spațiu ermetic care nu lasă să pătrundă nimic din exterior cu excepția unei bucăți mici de cer care se vede printr-o lucarnă, fiind vizitați uneori de răpitor, Old Nick (Sean Bridgers), care le aduce alimente și diverse lucruri, și care uneori își petrece noaptea lângă Ma, moment în care Jack nu mai doarme în pat, ci în dulap.
Deși Brie Larson își joacă rolul foarte bine, fapt pentru care a și fost răsplătită cu un Oscar, consider că rolul de excepție este jucat de micuțul Jacob Tremblay care la vârsta sa (zece ani), prin jocul său, face ca orice moment alături de Larson să pară autentic, ca între o mamă și fiul său, păstrând însă totodată și o notă definitorie pentru situația specială, particulară în care se află personajele celor doi.
Pentru băiețel, camera este propriul univers, pentru el, vast, în care elemente care sunt simple obiecte de mobilier, capătă o existență concretă, fiind demne de a fi salutate dimineața, la trezire. Astfel, micuțul Jacob salută Planta, Covorul, Chiuveta, Lampa, căci toate sunt părți integrante ale universului său atât de familiar, în care nu există elemente străine, univers mărginit de cei patru pereți, în care el și mama sa sunt nucleul viu. Mama, fiind singura ființă umană cu care interacționează, devine reperul lui Jack pentru comportament, pentru gesturi: părul puștiului este lung, vocea sa este domoală, mișcările sale nu sunt bruște sau rapide, ci lente, acesta părând mai degrabă o fetiță decât un băiețel. Mai mult, din când în când acesta este un narator care ne dă detalii despre universul camerei, având replici cu adevărat adorabile care-i subliniază caracterul inocent, nepătat, datorită lipsei contactului cu societatea: ”Când eram mic, știam doar lucruri mici. Dar acum am cinci ani, acum știu totul!” ( ”When I was small, I only knew small things. But now I’m five, I know everything!”)
Dacă Jack se simte confortabil pentru că viața sa este una în care nu există elemente surpriză, în care totul este familiar și sigur, pentru Ma, lucrurile nu stau chiar așa: pentru că ea a cunoscut exteriorul, vastitatea universului în care ești mic și insignifiant și în care viața înseamnă opusul, și anume a ieși din zona de confort pentru a explora lucruri noi, neîncercate, despre care nu știi nimic, ea vrea să-și redobândească libertatea de a fi un om între mulți alți oameni și nu un centru al unui univers ridicol de mic, în care viața curge în aceleași culori, în aceeași lumină, și fără nicio coincidență. Ma devine hotărâtă să pună stăpânire din nou pe soarta sa, tânjind după viața pe care obișnuia să o aibă. Astfel, când Jack împlinește vârsta de cinci ani, mama sa încearcă să-i explice că universul e ceva ce există dincolo de cei patru pereți pe care-i cunoaște atât de bine și că frunzele, copacii și multe alte lucruri pe care le-a văzut la televizor, există într-adevăr dincolo.
Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit este că reacția lui Jack când mama sa îi propune un plan de evadare nu este una de încredere oarbă și de cooperare. Nu, Jack reacționează așa cum ar trebui să o facă un copil: îi este frică de ceea ce nu cunoaște, nu se încrede în ceea ce nu poate vedea așa că se sperie și își tratează mama nervos și cu neîncredere. E și normal: întreaga sa lume este zguduită de amenințarea că e doar ceva artificial, un conținut a ceva mult mai mare și, mai ales, a ceva străin.
Nu o să relev felul în care cei doi reușesc să evadeze ca să nu fac un spoiler prea mare, dar cel mai frumos moment al filmului mi s-a părut cel în care Jack iese în marea lume pentru prima oară, moment în care cadrele lui Abrahamson prezintă, ca să folosesc o expresie sartriană, aruncarea în lume a lui Jack. Ele sunt simple, dar de efect, reușind să capteze pentru spectator momentul copleșitor în care aerul unei noi lumi imense pătrunde în copilul ieșit brusc din cutia de chibrituri, o ființă plăpândă, simbol al inocenței totale.
După evadarea celor doi și arestarea lui Old Nick, filmul se axează pe zbuciumul psihic, în special al mamei, dar și al fiului, când schimbă viețile și (re)intră în societate.
Per ansamblu, ”Room” este un film foarte bun care arată cât de mult poate afecta un om privarea de libertate, așa cum este cazul mamei lui Jack, dar și invers, cât de copleșitoare poate fi ieșirea în lume după o viață trăită într-o singură cameră, ferită de orice element disturbator, așa cum experimentează copilul care brusc este expus la miracole tehnologice și la foarte multe persoane, dar și la animale ( de altfel, acesta se entuziasmează cel mai mult când descoperă cățelul familiei).
Totuși, partea a doua a filmului, cea în care este prezentată viața celor doi când revin în casa familiei, la bunicii lui Jack, mi s-a părut prezentată într-o manieră ușor plictisitoare, care pe alocuri agasează, căci reacția depresivă a mamei pare uneori, îndrăznesc să spun, chiar stupidă, întrucât toată drama, de altfel de înțeles, pare să se dizolve în niște cadre care înfățișează un ton sentențios, în care timpul pare să treacă mai greu ca în camera care-i ținea captivi pe cei doi.
În orice caz, filmul merită să fie vizionat căci jocul celor doi actori, Larson și Tremblay este impecabil, iar pe lângă asta, filmul se constituie ca o dramă care trezește în spectator o serie de reflecții cu privire la tot ceea ce ne înconjoară, dar mai ales cu privire la libertatea noastră și la felul în care ne gândim uneori la rutina noastră de zi cu zi.
Nota: 8,5/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=E_Ci-pAL4eE’]
