The Waldheim Waltz (2018) – Valsul Waldheim
Regia: Ruth Beckermann
Un film zguduitor, atat pentru faptele care s-au putut petrece la nivelul Europei si la nivel global in anii ’70 si ’80 (dupa ororile celui de-al doilea Razboi Mondial), cat si pentru oribila situatie conform careia – si astazi, in secolul 21, la aproape 25 de ani de la debutul acestuia, aceeasi retorica si aceleasi manipulari si malversatiuni potrivnice adevarului si democratiei, continua sa otraveasca umanitatea.
Ascensiunea la cea mai inalta functie a Organizatiei Natiunilor Unite, Secretar General de doua ori onorat sa ocupe acest fotoliu, o autoritate morala de varf, “nimeni mai presus de el” (cum singur se exprima), suprema autoritate politica a mapamondului, “tatal familiei omului”… Karl Josef Waldheim… un drum pavat cu minciuna sfruntata a unui trecut murdar, ascuns cu grija unui vulpoi care isi ingroapa prada in viziuna din cele mai intunecate colturi ale padurii. Un monument de zambete acompaniate de dansul-valsul mainilor cu degete lungi si subtiri de pianist. Un pianist si un vrajitor al cuvintelor atat de mult susurate si astazi, de altii ca el, in urechile si mintile ametite de sarpele cu limba lunga: “voi construi o tara prospera”, “mi-am facut datoria”… Caci nazistul Waldheim se viseaza, se vrea si se lupta pentru pozitia de Presedinte al Austriei.
Filmul lui Ruth Beckermann este o lectie tragica de istorie si un vaccin impotriva repetarii faptelor oribile ale trecutului recent European. Un vaccine refuzat de unii si asumat de altii/
Puternic angajata in activismul politic al momentelor importante ale Austriei, Ruth Beckermann a adunat materialul propriu filmat, pe care l-a conectat cu material din arhivele internationale si a realizat fresca care devoaleaza minciuna criminala a biografiei aceluia ce se vedea “patriot mare si curajos”, candidat perfect pentru fotoliul de Presedinte al Austriei intre 1987 si 1992.
Ruth Beckermann s-a angajat activ in dezvaluirea si filmarea tuturor momentelor importante ale anului 1986, evidentiind pasii si miscarile social-politice austriece.
O Austrie care a dovedit ca are “o relatie nesanatoasa cu trecutul sau”. O Austrie care a continuat sa joace (ca si Waldheim), valsul inocentului.
Pentru ca adevarata biografie a “inocentului” Waldheim, scoasa la lumina din arhive (si cata importanta a avut birocratia acerba a nazistilor, notand si notand date, fapte, numere… numere de victime… ucise in Yugoslavia – partizani si civili… mii si mii, ucise in Grecia – peste 43000 de evrei omorati in Salonic sau in lagarele in care au fost trimisi). Dar Kurt Waldheim si-a facut doar datoria, a plans tragedia partizanilor iugoslavi, dar cere “fiti obiectivi, stiti si cat cetateni germani si-au pierdut viata?”. Antisemitismul si patriotismul deraiat in nationalism desantat au jucat un rol hotarator in ascensiunea lui Waldheim catre postul de cancelar al Austriei. (cat de cunoscut ne pare melodia acestui vals 🙁 ).
Dupa parerea mea, cel mai cumplit lucru pe care il releva acest film este situatia Austriei la sfarsitul secolului 20 si inceputul celui de-al 21-lea secol. Antisemitismul acerb a unei mari parti din populatia chemata la vot, manifestand cu ura impotriva evreilor, impotriva Congresului Mondial Evreiesc (parte activa a descoperirii zonelor ascunse din biografia “eroului”). Ura, rasismul, xenophobia, cosmetizarea adevarurilor. O istorie ascunsa perfid tineretului de buna credinta. Amara si cumplita este descrierea relatiei TATA-FIU, de fapt “fii si tati”, pentru ca relatia dintre Kurt si fiul sau este multiplicata la nivel national – in multe familii in care tatal a fost vajnic luptator in SA sau in SS. Sigur ca a existat si exista o masa sociala cu vederi sanatoase asupra istoriei si implicarii Austriei in masina nazista de razboi (in fond, Anschluss-ul a anexat Austria, nu a ocupat-o, relatia a fost de colaborare, nu de ingenunchiere), dar pe total, generatia actuala este aceea care poarta povara unui adevar inca neasumat pe deplin.
Extraordinare momentele surprinse si filmate asupra aparitiilor in public ale lui Waldheim. O figura – cu trecerea anilor – din ce in ce mai dezagreabila, un smecher, un alunecos, usor grobian uneori, cu ranjete populiste, foarte obsedat de persoana sa, de pozitia sa, de confortul sau si de prezenta sa mediatica. Teribil momentul in care se pregateste de aparitia in direct in fata poporului, dupa ce a ocupat pozitia mult dorita in stat. Grija pentru comoditatea sa in fotoliu, pentru cutele camasii sau ale hainei, pentru cravata, firele de par lipite de un craniu din ce in ce mai descarnat… sinistra figura, rusine Austria. (ca sa nu mai vorbim despre greselile lui Kreisky, despre Haider – amintesc aici filmul “Fang der Haiden” – 2015, vizionat tot in cadrul festivalului de film One World Romania). Insa, aceste momente istorice reprezinta totusi, o cotitura in intelegerea si mentalitatea politica austriaca.
Austria – o tara superba – ai carei cetateni, arieni si evrei – deopotriva, au lasat comori umanitatii: Gustav Klimt, Gustav Mahler, Freud, Schoenberg, familia Strauss, Alban Berg, Stefan Zweig, Kafka etc.
Retrospectiva Ruth Beckermann in aceasta a 12-a editie a festivalui cuprinde si filmele “La Est de razboi” (East of War) – 1996, “Homemade” – 2001 si “Podul de hartie” (The Paper Bridge) – 1987.
Filmul de fata s-a bucurat de premieri la Austrian Film Award, AT – 2019, la Berlin International Film Festival – 2018 si la DocAviv Film Festival – 2018.
Pentru ca nu am putut inregistra (normal), dezbaterea care a avut loc dupa vizionarea Valsului Waldheim (Ruth Beckermann, Alexandru Solomon si publicul din sala), va ofer acest link, edificator prin explicatiile aduse de catre regizoare:
