Aruitemo aruitemo (2008) – O zi în familie
Regia: Hirokazu Koreeda
Distribuția: Hiroshi Abe, Yui Natsukawa, You
O pură coincidență face să fi văzut ‘Still Walking’, filmul din 2008 al lui Hirokazu Koreeda, imediat după ce văzusem ‘Tokyo Story’, capodopera lui Yasujiro Ozu. Cele două filme sunt realizate la 55 de ani diferență, dar ele sunt foarte apropiate ca tematică, ocupându-se de relațiile dintre generații, dintre părinții care îmbătrânesc și copiii deveniți la rândul lor părinți, de timpul care trece ireversibil și de ocaziile pierdute de a exprima sentimentele și de a repara greșelile trecutului. Cele două filme sunt însă legate unul de celălalt mai mult decât prin subiecte, căci Koreeda preia în acest film o parte din tehnicile cinematografice ale lui Ozu. Filmele par înrudite deci prin subiecte și prin stil, și am bănuiala că ‘Still Walking’ a fost conceput de Koreeda drept un omagiu celui care a fost maestrul său și al unei întregi școli cinematografice în Japonia.
La fel ca în ‘Tokyo Story’, în centrul filmului se află o reuniune de familie care reunește trei generații. Ocazia este tristă, căci este vorba despre comemorarea morții fratelui cel mai mare dintre cei trei copii ai doctorului Kiohei Yokoyama (Yoshio Harada), cel care urma să preia clinica acestuia, și care murise salvând de la înec viață unui băiat. Evenimentul este un prilej de confruntare între tatăl îmbătrânit, retras din profesie, dar ‘încă mergând’ (‘Still Walking’) și al doilea fiu, Ryota (Hiroshi Abe) care trăiește în umbra fratelui dispărut, a dezamăgirii tatălui și a nesiguranței în viața personala. Dialogul dintre părinți și copii scoate în evidenta diferențele de stil și ritm de viață dintre generații și efectul scurgerii timpului marcat de așteptările neîmplinite și de ocaziile ratate. Ca și la Ozu, personajele nu reușesc să-și traducă în cuvinte sentimentele, dar sunt uniți în final de amintiri simple comune și de gesturi care uneori fac parte din ceremonii menite să transmită de la o generație la alta respectul și amintirea celor care nu mai sunt.
Printre excelentele interpretări actoricești am remarcat-o în mod special pe cea a lui Hiroshi Abe, care reușește să dea complexitate și veridicitate rolului lui Ryota. Cinematografia îl citează de multe ori pe Ozu, mai ales în scenele de interior, cu aparatul de filmat imobil și cu personajele contruind întreaga dinamică a scenelor prin mișcările lor în spațiul delimitat ortogonal. Citate pot fi considerate și cadrele de legătură – trenuri, cerul, marea care descriu fundalul social în care se petrece acțiunea. Hirokazu Koreeda demonstrează cu ‘Still Walking’ că a asimilat lecțiile precedesorilor și le continuă cu respect, talent și sensibilitate.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Plainarchive.com)