Flickorna (1968)
Regia: Mai Zetterling
Distribuția: Bibi Andersson, Harriet Andersson, Gunnel Lindblom
‘Flickorna’ (titlul în distribuirea engleză este ‘The Girls’), realizat în 1968, a fost probabil cel mai ambițios film din cariera regizorală a lui Mai Zetterling, o personalitate a cinematografiei suedeze pe care am descoperit-o cu ocazia vizionării acestui film. Mai s-a lansat ca actriță și a avut destul de mult succes atât în Suedia cât și în Anglia și Statele Unite, dar atunci când se apropia de vârsta de 40 de ani a decis să abandoneze actoria și să treacă în spatele aparatului de filmat ca regizoare. Avea să revină la actorie spre finalul vieții pentru a o confrunta pe Anjelica Houston în ‘The Witches’. ‘Flickorna’ era al treilea film al ei, o producție foarte interesantă dar și foarte controversată, atât pentru formatul sau neobișnuit cât și pentru conținutul său politic, pacifist și feminist declarat. Putem spune că este un manifest exprimat prin mijloace artistice rafinate. Recepția a fost amestecată, publicul și o parte din critici au întors spatele filmului și Mai Zetterling nu a mai regizat nimic vreme de aproape zece ani. Mie filmul mi-a plăcut, mai ales că îmi pare a fi devenit din nou teribil de actual.
Eroinele principale ale filmului sunt trei actrițe care pleacă în turneu în regiuni îndepărtate ale Suediei cu o reprezentație a ‘Lysistratei’ lui Aristofan. Este vorba despre trei femei mature, care se confruntă fiecare cu problemele ei în viața personală. Căsnicia lui Liz este pe curs de a se destrăma din cauza soțului, care are deja o amantă și caută căi de a ieși din relație. Marianne este o mamă singură care este nevoită să-și ia bebelușul la repetiții și în turneu, incredintandu-l în grija baby-sitterelor. Gunilla are deja patru copii pe care-i lasă în timpul turneului în grija soțului care nu este prea fericit de situație. Experiențele lor se împletesc cu textul și mesajul feminist și pacifist al comediei clasice, care este folosit pentru a transmite simțămintele femeilor, dar și ideologia acestora. Este însă această formă de teatru angajat relevantă și eficientă? Încercarea lui Liz de a antrena publicul într-o discuție despre semnificația piesei după încheierea spectacolului este un eșec.
Filmul este realizat în anul 1968, un an de răscruce și poate cel mai revoluționar din perioada Războiului Rece – anul revoltelor studențești de la Paris, al protestelor contra războiului din Vietnam în SUA și al primăverii de la Praga și a strivirii acesteia prin invazia Cehoslovaciei de către tancurile sovietice. Mai Zetterlink făcea parte din cercul de colaboratori și prieteni ai lui Ingmar Bergman, dar arta ei este mult mai explicit angajată în serviciul ideologiilor feministe și pacifiste. Cele trei actrițe care interpretează rolurile principale – Bibi Andersson, Harriet Anderson și Gunnel Lindblom – erau și ele printre colaboratoarele lui Bergman în teatru și film. Mi-a plăcut mult felul în care problemele personale sunt combinate cu mesajele politice, teatrul în film alternând replicile pe scenă cu secvențe din viețile protagonistelor. Textul lui Aristofan rămâne actual până în ziua de astăzi și va continua să rezoneze pentru spectatori atâta timp cât egalitatea în drepturi și șanse a femeilor nu va fi deplin realizata și cât timp războaiele vor continua să fie decise și purtate de bărbați. Întrebările pe care le pune ‘Flickorna’ despre locul femeilor în societate, despre puterea artei și influența culturii în politică și despre pace ca alternativă a nesfârșitului lanț de războaie și violență sunt aduse pe ecran în mod elegant și par dureroase astăzi mai mult decât oricând.
Disponibil pe Netflix.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
